Stirile Zilei
Sambata, 10 ianuarie 2009
Stirile TVA aici
  • Primaria vrea sa faciliteze accesul cadrelor didactice tinere la obtinerea unei locuinte

Primaria Arad isi propune printre altele ca in 2009 sa ajute si cadrele didactice tinere sa obtina o locuintaPublicam zilele trecute cateva dintre proiectele primariei pentru 2009, asa cum au fost inscrise in Strategia de dezvoltare a municipiului: piata mobila in Aradul Nou, crematoriu uman, parcari moderne, autobuze si tramvaie noi, un muzeu tehnic, dragarea Muresului, parcuri noi, zone pietonale in centru, lucrari de arta pe strada, biblioteci in cartiere...
Autoritatile s-au gandit si la populatia roma, pentru care vor elabora proiecte de regenerare urbana a zonelor in care acestia locuiesc. Anul acesta se va lucra in continuare la complexul de locuinte colective din Sanicolaul Mic, iar in Micalaca vor fi gata cele 128 de apartamente in blocurile ANL.
Tot in 2009 va fi elaborat un plan de angajare a persoanelor marginalizate social, in cadrul agentilor economici care functioneaza sub autoritatea Consiliului Local.
Se va incerca abordarea unui plan de masuri pentru facilitarea accesului cadrelor didactice tinere la obtinerea unei locuinte.
In ceea ce priveste centrul de zi pentru persoane varstnice de pe Calea Aurel Vlaicu, se va trece la reabilitarea si modernizarea imobilului. Va fi oferita asistenta sociala, dar si medicala (inclusiv kinetoterapie), asistenta emotionala, consultanta juridica, servirea mesei de pranz, programe de petrecere a timpului liber.
Totodata, primaria si-a propus sa ofere accesul persoanelor cu dizabilitati la sportul de masa. In acelasi domeniu, vor fi create programe de stimulare a serviciilor de ingrijire la domiciliu.
Din aceeasi sursa aflam ca vor fi elaborate programe de sprijinire a sectorului privat in domeniul sanatatii, in vederea crearii unor centre/micropoliclinici private de sanatate.
Spitalul Municipal ar putea beneficia si el de aparatura medicala prin accesarea unui program bugetar.

Pentru sport primaria va face in 2009... un panou
Sportul din municipiu nu pare a avea foarte multe de castigat anul acesta, conform Strategiei de dezvoltare a Aradului. In 2009 este prevazuta infiintarea unei baze sportive cu functionare permanenta pe Strandul „Neptun”.
Este mentionata si cresterea numarului de ore de Educatie fizica si sport, insa nu scrie nicaieri ce parghii vor fi folosite pentru infaptuirea acestui proiect.
Autoritatile au prevazut si programe pentru activitati sportive adecvate diferitelor tipuri de handicap. Tot in Arad va fi realizat un panou „Educatie fizica si sport pentru cunoasterea si promovarea valorilor”, panou pentru care se va gasi un loc potrivit in oras, pentru a fi amplasat.

D. M. - Observator

  • Doua societati aradene au acumulat datorii de zeci de miliarde la Primarie

Restantierii sunt asteptati la caseriile Directiei de Venituri pentru a-si achita datoriilePeste 30.000 de societati comerciale si persoane fizice au ramas cu restante, pe anul trecut, in valoare de zeci de miliarde de lei la Directia Venituri, din cadrul Primariei Arad. Dintre cele 30.000 de pozitii cu datornici, 28.000 sunt ocupate de persoane fizice, iar 2.000 de persoane juridice.
„Printre restantierii care nu si-au achitat taxele si impozitele pe anul trecut, pana la data de 31 decembrie 2008, se numara si societati comerciale si persoane fizice, care nu si-au platit integral si care mai au foarte putin de platit, insa exista si persoane juridice care au datorii de zeci de miliarde de lei”, ne-a declarat directorul Directiei Venituri din cadrul Primariei Arad, Pavel Neamtiu.
Conform listei de datornici afisata pe site-ul Primariei Arad, cele mai mari datorii, in valoare de 70 de miliarde de lei vechi, le-a acumulat Sindicatul Solar. Acesta a fost actionat in instanta de catre Primaria Arad, deoarece a ocupat domeniul public (Piata Soarelui) fara a detine autorizatie, Primaria castigand procesul. O alta societate care apare pe site-ul Primariei Arad este SC Expo Market Jakson. Expo Jakson a acumulat datorii de aproape 25 de miliarde de lei vechi. Si aceasta societate a fost data in judecata de Primaria Arad, insa procesul nu a fost inca finalizat.
Restantierii pot sa se prezinte la casieriile Directiei de Venituri pentru a-si achita datoriile, pentru ca, de ieri, angajatii Directiei au inceput programul de incasari. De altfel, peste 100 de persoane s-au inghesuit ieri, in prima zi, sa isi achite taxele si impozitele.

Nadia Bodran - Glasul Aradului

  • Un secol si un an de viata

Etelka Grosz a implinit 101 ani„Performanta” ii apartine aradencei Etelka Grosz, de la Caminul de batrani de pe Bodrogului.
Etelka Grosz a implinit, ieri, 101 ani. Este prima bunicuta din istoria Caminului de batrani de pe Calea Bodrogului care ajunge la aceasta venerabila varsta.
„Ne place sa credem ca si noi, cei din centru, am avut o contributie la aceasta longevitate” - spune Fira Popa, director al Centrului de Ingrijire pentru Persoane Varstnice - institutie care, de zece ani de zile, reprezinta „casa” Etelkai Grosz. Sarbatorita se simte bine in centru, se intelege cu colegii de camera si cu personalul caminului.
Pentru varsta ei, se poate spune ca sta nemaipomenit de bine cu sanatatea. Merge singura la baie, isi face singura patul, se descurca... Se imbraca numai cu ce vrea ea si refuza hainele in culori inchise. Iubeste foarte mult animalele (patul ei din camin e plin cu jucarii din plus) si adora sa se joace cu ele (cu cele adevarate), sa le alinte, atunci cand le intalneste. Ii place sa se uite la televizor, in special la telenovele. „Intr-un cuvant, e o draguta” - o caracterizeaza sefa caminului pe Etelka Grosz.
Conform traditiei, conducerea Centrului de Ingrijire pentru Persoane Varstnice de pe Calea Bodrogului i-a pregatit, ieri, sarbatoritei o petrecere. Au fost prezente colegele ei de camera si alti cativa prieteni din camin, dar a avut si un oaspete de onoare: viceprimarul Levente Bognar, care i-a oferit un buchet de flori. A fost un chef in toata regula, cu tort cu lumanari, cu sampanie, cu muzica si dans.
Etelka Grosz s-a nascut la 9 ianuarie 1908, in Ungaria. Cand era copil, a venit in Romania impreuna cu parintii, stabilindu-se undeva langa Brad. A ajuns in Arad prin casatorie. Sotul ei (de etnie germana) a murit cu multi ani in urma. Are un baiat care s-a stabilit in strainatate si care a vizitat-o in primii ani dupa ce s-a stabilit la camin. De catva timp, insa, nimeni nu mai stie nimic de el.

D. D. - Jurnal Aradean

  • Angajatii spitalului, obligati sa traiasca fara lefuri

Angajatii Spitalului din Gurahont nu si-au primit inca salariile pe lunile noiembrie si decembrieDaca la sfarsitul anului 2008, cei 55 de angajati ai Spitalului Teritorial Gurahont se asteptau la prime de sarbatori, petreceri si felicitari din partea sefilor, sarbatorile de iarna in schimb i-au prins pe acestia cu... buzunarele goale.
Avand in vedere ca in luna decembrie, cheltuielile cresc substantial fata de lunile precedente, atat cadrele medicale, cat si angajatii spalatoriei din cadrul spitalului au fost nevoiti sa imprumute bani, sau cel putin sa stranga cureaua pentru sarbatori.
„Nici unul dintre salariatii spitalului nu si-au primit salariile pe noiembrie si decembrie. Ca sa nu va spun ca de sarbatori, pentru unii dintre noi a fost destul de greu. Ne-am imprumutat de banii de la cunostinte sau rude, sa putem pune si noi ceva pe masa de Craciun si de Revelion”, spune unul dintre angajatii spitalului.
Mai mult decat atat, angajatii spalatoriei au fost nevoiti sa rabde si frigul in aceasta saptamana, deoarece caloriferele au fost mai mult reci decat calde.
Contactat telefonic pentru a ne da o explicatie cu privire la intarzierea lefurilor salariatilor, directorul spitalului, Mircea Halic, a tinut sa precizeze ca „viramentele aferente au fost facute, urmand ca in decursul acestei luni, oamenii sa-si primeasca banii pe noiembrie si o buna parte din decembrie. Problema in schimb sta in faptul ca noi am primit banii conform contractului incheiat cu CAS Arad, nu si pentru ceea ce am realizat, mai ales ca acest contract se incheie pe o perioada de 270 de zile, iar noi suntem platiti pe cazuri rezolvate. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca avem de acoperit o raza foarte mare, de la Halmagel pana la Joia Mare-Almas. In orice caz, oamenii isi vor primi banii, iar salariului pe noiembrie i se mai adauga si o prima de stabilitate, adica e dublu. Speram totodata ca vom ajunge la zi cu toate datoriile cat mai curand”.
Pana la plata restanta a lefurilor pe lunile noiembrie si decembrie, saptamana viitoare, mai exact marti, membrii sindicatului impreuna cu toti angajatii vor organiza o sedinta pentru a rezolva intr-o oarecare masura aceasta problema.

Adrian Todor - Glasul Aradului

  • Teatrul Bulandra si Baletul din Kiev, pe scena Teatrului Clasic “Ioan Slavici”, la sfarsitul lunii

Trupa de Balet din Kiev va prezenta  la sfarsitul lunii la Teatrul Clasic din Arad un spectacolTeatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad va gazdui, la sfarsitul lunii, un spectacol de exceptie. Este vorba despre „Mascariciul”, dupa A. P. Cehov, cu Horatiu Malaele si Nicolae Urs. Regia artistica ii apartine lui Horatiu Malaele, decorurile sunt realizate de Nina Brumusila, costumele sunt creatii ale Adrianei Popa, iar muzica este semnata de George Mascu. Dramatizarea si adaptarea scenica sunt realizate de Nicolae Urs si Horatiu Malaele. Pornind de la „Cantecul de lebada“ a lui Cehov, „Mascariciul” ii pune in valoare lui Horatiu Malaele atit calitatile de actor, cat si de creator, aflandu-se in dubla ipostaza de actor si regizor. Alaturi de Nicolae Urs, un alt nume de referinta al teatrului romanesc, Horatiu Malaele amesteca dramatismul si comicul intr-un spectacol de exceptie. „Mascariciul" este un actor care si-a consumat viata pe scena, a trait frustrari, a ratat roluri dorite, iar acum se razvrateste, jucind cu patos, pe o scena goala, care isi asteapta spectatorii, poate pentru ultima oara. Scenele din aceasta piesa sunt construite sub forma unor imagini, care dau spectacolului aspectul unui film. Spectatorii aradeni vor avea ocazia sa vizioneze “Mascariciul” pe scena Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad in 28 ianuarie, de la ora 19. Pretul biletelor pentru acest spectacol este de 50 de lei si pot fi achizitionate de la agentia Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad.
In 29 ianuarie, de la ora 19, iubitorii baletului sunt invitati tot la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, pentru a se delecta, alaturi de o trupa de balet din Kiev, care va fi prezenta la Arad cu spectacolul de balet modern, in doua acte, “Carmen Tv”, dedicat lui Bejart. Din distributia acestui spectacol trebuie amintiti balerinii Olga Kondakova, Ruslan Baranov si Busko Oleskii. Cei care doresc sa vada acest spectacol trebuie sa plateasca 80 de lei pentru un bilet, care poate fi cumparat de la agentia teatrului aradean.

C. H. - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]