Ştirile Zilei

Marţi, 20 octombrie 2009
Ştirile TVA aici
  • Arădenii au preferat paşapoartele temporare, celor electronice

Începând de ieri arădenii pot să obţină paşaportul electronicÎncepând de ieri, arădenii pot să obţină paşaportul electronic de la Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple. Startul a fost dat ieri dimineaţă în prezenţa directorului adjunct Corina Moraru din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte, Andreea Niculescu, director Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşaportului Electronic, a prefectului Călin Bibarţ şi a subprefectului Florin Remeţan. Cererile se pot depune la sediul Serviciului paşapoarte din Arad, str. Vicenţiu Babeş nr. 11-13, de luni până vineri, între orele 08.30-16.30, iar joi între orele 08.30-18.30.
În cursul zilei de ieri s-au făcut demersurile pentru eliberarea a doar patru paşapoarte electronice şi 23 temporare. Asta pentru că arădenii au preferat să primească paşaportul în cel mai scurt timp, adică în maxim 3 zile, faţă de 30 de zile cât îi ia paşaportului electronic să intre în posesia beneficiarului.
Faţă de paşapoartele eliberate până în prezent, care conţin 32 de elemente de siguranţă, paşapoartele electronice vor conţine 50 de elemente de siguranţă. Ca noutăţi putem enumera introducerea elementelor biometrice în cip, iar cipul este introdus într-o pagină de policarbonat care asigură protecţia şi securitatea acestuia, garantând totodată autenticitatea, integritatea şi confidenţialitatea datelor.
În copertă este introdus însemnul „Uniunea Europeană”, însemnul distinctiv pentru paşaportul electronc.
Valablitatea paşaportului electronic este de 5 ani, iar pentru minorii cu vârsta sub 6 ani, valabilitatea acestuia este de 3 ani.
Termenul de eliberare va fi de 30 de zile lucrătoare. Paşapoartele electronice nu se eliberează în regim de urgenţă.
Contravaloarea paşaportului a fost stabilită la preţul de 266 de lei, inclusiv T.V.A. Persoanele care nu dispun de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic pot obţine un paşaport simplu temporar, cu valabilitate de un an, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare. În acest caz se percepe suplimentar un tarif de 100 de lei.
Paşapoartele aflate în uz rămân valabile până la expirare.

C. P. - Observator

  • Consiliul Judeţean Arad achiziţionează autospeciale pentru situaţii de urgenţă

Judeţul Arad va beneficia de autospeciale şi ambulanţe pentru intervenţia în situaţii de urgenţăJudeţul Arad va beneficia de autospeciale şi ambulanţe pentru intervenţia în situaţii de urgenţă
Consiliul Judeţean Arad şi-a stabilit contribuţia proprie pentru proiectul regional de achiziţionare de echipamente specifice în cazul intervenţiilor în situaţii de urgenţă.
Proiectul intitulat „Achiziţionarea echipamentelor specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în Regiunea Vest“ este implementat în judeţele din vestul ţării, în funcţie de specificul fiecărui judeţ. Prin implementarea proiectului, judeţul Arad va beneficia de echipamente şi dotări pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Arad.
Astfel, vor fi achiziţionate patru autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie la accidentele colective şi pentru salvări urbane, o autospecială de cercetare NBCR nucleară, biologică, chimică şi radiologică, o autospecială pentru descarcerări grele, trei autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă, o ambulanţă de prim-ajutor şi, de asemenea, o ambulanţă de reanimare. Proiectul a fost depus prin Programul Operaţional Regional alături de alte judeţe din vestul României.
„Acest proiect este depus de judeţele din Regiunea V Vest, toate acestea beneficiind de echipamente de situaţii de urgenţă, în funcţie de specificul fiecărui judeţ. Din nefericire, din cauza traficului intens, fiind şi un judeţ de frontieră, Aradul se află pe primele locuri privind incidentele rutiere. Şi, în cazul accidentelor mai grave, timpul lucrează în defavoarea noastră. Avem datoria să investim în acest gen de echipament deoarece nimic nu e prea scump pentru a salva vieţi omeneşti“, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Sandra Stoler - Glasul Aradului

  • Muzica, o „igienă” spirituală

Interviu cu Rodica Tălmaciu, directorul Filarmonicii de Stat AradInterviu cu Rodica Tălmaciu, directorul Filarmonicii de Stat Arad. Artiştii şi publicul se vor fi întâlni nu numai în sala de concerte, ci şi în şcoli ori alte spaţii.

Jurnal arădean: De curând aţi deschis noua stagiune. Dar cum la orice început de drum aruncăm o privire şi înspre ce a fost, v-am ruga să ne spuneţi care credeţi că ar fi cea mai importantă împlinire a stagiunii trecute?
Rodica Tălmaciu: Împliniri au fost multe, îmi este foate greu să amintesc doar una dintre ele. Totuşi, m-aş referi înainte de toate la apariţia Monografiei Filarmonicii de Stat Arad şi apoi la apariţia site-ului Filarmonicii. În acelaşi timp, aş sublinia însă fiecare spectacol şi fiecare sunet din fiecare concert al stagiunii trecute ca pe o împlinire a unei comunicări sublimate prin muzică, între artişti şi public.

Jurnal arădean: A fost ceva care să vă nemulţumească?
Rodica Tălmaciu: Faptul că nu am reuşit să oferim oaspeţilor noştri confortul necesar în sala de concert. Sunt sigură însă că problema se va remedia cât de curând, astfel încât publicul nostru să se bucure la maxim de fiecare clipă petrecută în filarmonică.

Jurnal arădean: Aţi încercat în stagiunea aniversară şi multe lucruri noi, în plus faţă de obişnuitele concerte. Cum au fost receptate de public? Care credeţi că au fost cele mai apreciate?
Rodica Tălmaciu: Majoritatea „premierelor” au fost încununate de succese. Aş aminti doar serile „Candle light”, Gala de operă din Festivalul Arădean de Muzică Vieneză „Lehar & Puccini”, colaborarea cu Opera de Stat din Viena, proiectul „Crede, creează, trăieşte”, concertul Carnaval. Sunt câteva noutăţi pe care publicul le-a apreciat şi le-a primit aşa cum se cuvine. Aş aminti aici şi expoziţia aniversară realizată pe tot parcursul stagiunii, care a însemnat de asemenea o noutate.

Jurnal arădean: Care vor fi punctele „forte” în actuala stagiune?
Rodica Tălmaciu: Scoaterea în evidenţă a „nevoii de muzică”, după cum spunea Noica. În acest context, vom încerca prin câteva proiecte curajoase („Vitamina La”, „Grădiniţa de concert”, continuarea concertelor educative pentru elevi precum şi serile de „Filarmonica în familie”) să punem accentul pe educaţia muzicală la toate vârstele. Dacă îmi permiteţi, aş dezvolta puţin proiectul „Vitaminei La”. Este vorba despre un program de educaţie muzicală care se va adresa tuturor vârselor. Protagonişti vor fi atât publicul cât şi artiştii. Printr-o colaborare foarte bine definită între dascăli, psihologi şcolari şi artişti (muzicieni şi actori) vom încerca să motivăm şi să convingem cu argumente fireşti că consumul de muzică este poate cea mai bună alternativă prin care spiritul uman poate fi desăvârşit. Atât practica cât şi audiţia muzicală au fost, sunt şi vor rămâne parte necesară de igienă spirituală a unei personalităţi umane împlinite. De aceea vom încerca prin acest concept să „chemăm” către muzică.

Jurnal arădean: Ce surprize puteţi să deconspiraţi pentru publicul meloman?
Rodica Tălmaciu: Pe lângă cea a „Vitaminei La”, pe care am epuizat-o deja, o primă surpriză au fost piesele formaţiei Queen în versiune vocal-simfonică şi care au reprezentat un adevărat succes. A urmat apoi o altă premieră pentru publicul arădean, „Ziua porţilor deschise”. „Festivalul Arădean al Muzicii Vieneze” poate fi amintit şi el în lista surprizelor. Horia Andreescu revine în sala Palatului după o absenţă de 21 de ani. Impresionanta lucrare religioasă „Stabat Mater” a lui Rossini vine să ne facă Paştele mai frumos. Urmează apoi „Gala de operetă” din 20 mai. „Rezonanţele arădene” este o altă surpriză pregătită publicului. Finalul stagiunii se va încheia cu opera „Carmen” de Bizet. Vă spun însă sincer că pentru mine fiecare concert al Filarmonicii este un eveniment cu totul special. Artiştii interpreţi re-creează întotdeauna doar pentru o singură dată în sala de concerte, muzica ce ne surprinde pe toţi de fiecare dată prin marea ei splendoare.

Mihaela Rodica Tălmaciu
• S-a născut în 1961 la Arad
• A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj în 1985 la clasa de vioară a prof. Andrei Agoston.
• Vicepreşedinte al Asociaţiei „Musikforum“
• Înfiinţează in 1992 şi conduce, alături de dirijorul austriac Wolfgang Gröhs, „Europasymphony”
• Este membru fondator al Clubului Lions „Arad 2007”.
• Ocupă fotoliul de director al Filarmonicii de Stat Arad din anul 2008

V. F. - Jurnal Arădean

  • Cetatea Aradului va fi deschisă de Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române va fi sărbătorită şi în AradZiua Armatei Române va fi sărbătorită şi în Arad, cu un şirag de evenimente ce urmează a fi desfăşurate săptămâna aceasta. Organizatorii evenimentului sunt militarii din cadrul Garnizoanei Arad, ei intitulând activităţile din anul acesta cu numele generic „Oştirea Română-prezent, trecut şi viitor”. Manifestările debutează joi, 22 octombrie, cu „Ziua Porţilor Deschise” în Cetatea Aradului. Vizitatorii vor avea acces în interiorul Cetăţii între orele 11 şi 15, la 14:30 urmând să intre ultimele persoane. Curioşii vor putea asista la două exerciţii demonstrative realizate de militari ai Batalionului 191 Infanterie „Col. Radu Golescu”, vor putea vizita expoziţia de armament şi tehnică militară, precum şi galeria comandanţilor sau Sala Tradiţiilor de Luptă a Batalionului „Radu Golescu”. Se va face şi un tur al Cetăţii, urmându-se un intinerar stabilit de organizatori. Ziua următoare, vineri, 23 octombrie ora 10, la Cercul Militar Arad va avea loc un simpozion pe tema „Eroi de peste veacuri”, susţinut de profesorul Dan Lăzărescu. De Ziua Armatei, duminică 25 octombrie, va avea loc tradiţionalul ceremonial militar şi religios la Monumentul Eroilor din Piaţa Avram Iancu, urmat de momentul depunerii coroanelor în memoria ostaşilor căzuţi la datorie pentru ţară. Conducerea Garnizoanei Arad îi aşteaptă la aceste evenimente pe toţi veteranii de război, pe cadrele militare în rezervă precum şi pe civilii care doresc să-şi cinstească eroii.

Se schimbă comanda Batalionului 191 Infanterie „Col. Radu Golescu”
Locotenent-Colonelul Grigore Păşcuţă, comandantul Batalionului de Infanterie „Col. Radu Golescu”, va preda astăzi comanda unui coleg de-al său, locotenent-colonelul Iulian Daniliuc. Păşcuţă va părăsi comanda Batalionului „Radu Golescu” datorită faptului că a fost nominalizat pentru ocupara unei funcţii superioare în cadrul Brigăzii 18 Infanterie „Banat”. Ceremonia de predare-primire a comenzii Batalionului „Radu Golescu” va avea loc astăzi, începând cu ora 14.00, în Cetatea Aradului. Conform regulamentelor militare în vigoare, noul comandant, Iulian Daniliuc, va prelua şi conducerea Garnizoanei Arad precum şi comanda Batalionului Mixt Româno-Maghiar de Menţinere a Păcii. La această festivitate vor participa cadre militare cu rang superior în Armata Română, precum şi invitaţi speciali din sfera civilă.

Lucian Cozma - Observator

  • Judeţul Arad, printre fruntaşi la ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României

Nicolae Ioţcu şi Radu Blaga, şef serviciu managementul proiectelor cultural-artistice din cadrul CCJA, au vorbit despre succesul participării Judeţului Arad la Târgul de Turism al RomânieiJudeţul Arad a obţinut locul III în topurile standurilor la Târgul de Turism al României - TTR, un eveniment anual prezentat în două ediţii de primăvară şi de iarnă organizat de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a României, Ministerul Turismului, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi patronatele din industria de profil, alături de partnerii media precum - CNN, TVR, Radio România, Revista de turism „Vacanţe şi Călătorii”. Scopul evenimentului a fost promovarea turismului românesc pe plan intern.

Aradul - destinaţie turistică
Astfel, pavilionul Central de la Romexpo a fost timp de patru zile, în perioada 15-18 octombrie, „zona 0” a turismului românesc, în care au fost prezentate pentru concurs destinaţii turistice renumite ale ţării, precum Maramureşul, Bucovina, Sinaia, Predealul, Sighişoara (cea mai bine conservată cetate medievală din ţară), Litoralul şi Delta Dunării. Destinaţiile au fost prezentate mai bine sau mai puţin bine de către autorităţile locale şi judeţene. Pe lângă aceste standuri au mai fost prezenţi şi operatori de talie naţională şi chiar internaţională, transportatori aerieni, rutieri şi feroviari cu activităţi în domeniul turismului. Nu au lipsit de la Târg nici renumitele destinaţii turistice internaţionale europene, asiatice şi africane: Franţa, Italia, Austria, Bulgaria, Turcia, India, Indonezia şi Egipt, care caută în continuare să uimească prin oferte variate şi accesibile vizitatorului român.
„Pentru prima dată, la un asemenea eveniment s-a prezentat şi judeţul Arad, prin standul organizat de către Consiliul Judeţean Arad - Centrul Cultural Judeţean Arad. Judeţul Arad s-a prezentat la această manifestare expoziţională cu diverse materiale promoţionale şi anume fotografii, broşuri, bannere, pliante, hărţi turistice, CD-uri şi DVD-uri. Aradul a fost prezentat ca imaginea unei oferte turistice bine structurate şi cu personalitate, pe deoparte ca destinaţie de afaceri şi congrese şi zona Moneasa ca Perla Munţilor Apuseni - destinaţie de recreere şi îngrijire a sănătăţii. În acest fel am promovat judeţul Arad ca destinaţie turistică, iar rezultatul obţinut ne obligă ca şi pe viitor să participăm la acest târg“, a susţinut preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu.

Produsele tradiţionale au fost remarcate
De reprezentarea Aradului la eveniment s-au ocupat specialiştii Centrului Cultural Judeţean Arad, aceştia folosindu-se şi de produsele tradiţionale cunoscute deja vizitatorilor, precum Pita de Pecica, Salamul de Nădlac, Vinul „Podgoriei Miniş - Măderat”, Mustoasa de Măderat şi Cadarca - vinurile judeţului Arad pentru anul 2009 prezentate de către Cramele Pâncota, Ţuica de Aldeşti, precum şi dulciurile specifice. Strădania autorităţilor locale şi a colaboratorilor a fost răsplătită cu un bine meritat loc III în topurile standurilor, conform criteriilor „Revistei Vacanţe şi Călătorii”, în faţa altor destinaţii turistice precum Bucovina, Vâlcea, Sighişoara, Caraş-Severin şi alte regiuni.

Sandra Stoler - Glasul Aradului


Căutare în arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Colectivul de redacţie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Truţiu Florin.


O parte din ştirile Virtual Arad News au fost preluate şi din următoarele surse: Agenţia Mediafax, Ziarul Jurnal arădean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Ediţia de Vest), România Liberă, Astra Aradeană, Ziarul Glasul Aradului, TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Ştiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de ştiri] [Agenda telefonică] [Publicitate] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta oraşului]
[Informaţii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localităţi din Arad] [Despre noi]