Stirile Zilei
Vineri, 24 aprilie 2009
Stirile TVA aici
  • Peste 200 de firme aradene, lichidate de la inceputul anului

Reprezentantii CNIMM Filiala Arad anunta ca peste 200 de firme au deschis de la inceputul anului procedura de lichidareSegmentul IMM-urilor ajunge la sapa de lemn in conditiile economico-financiare actuale
Cosiliul National al Intreprinzatorilor Mici si Mijlocii trage un semnal de alarma in ceea priveste caderea sectorului IMM-urilor, cadere grabita de lipsa sprijinului autoritatilor, de conjunctura economica nefasta si de masurile fiscale controversate, aplicate de Guvernul actual, masuri ce isi pun drastic amprenta asupra activitatii acestui segment in toata regiunea de vest. In urma centralizarii efectuate de catre acestia, a fost constatat un numar de 838 de societati comerciale pentru care a fost inregistrata deschiderea procedurii de faliment in intreaga regiune. Din pacate, in vestul tarii, Aradul este fruntas la categoria falimente, ocupand cea de a doua pozitie cu 226 de firme care deschid procedura de faliment. Pe prima pozitie este Hunedoara, cu nici mai mult nici mai putin de 226 de falimente, judetul Timis cu 157 si Caras-Severin, cu 88. Chiar daca, Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania-Filiala Arad, in parteneriat cu Federatia Regionala a Intreprinderilor Mici si Mijlocii Regiunea V Vest FRIMM VEST si aliantele patronale au atras atentia asupra efectului masurilor fiscale aplicate sectorului IMM, numarul intreprinderilor care declara faliment in primul trimestru al anului 2009, a crescut, comparativ cu anul trecut. Falimente se produc cu predilectie in sectorul productiei industriale, a comertului cu amanuntul si in industria prelucratoare.

Sandra Stoler - Glasul Aradului

  • Exista proiecte pentru construirea a sute de locuinte in jurul Aradului

In mai multe localitati din jurul Aradului se intentioneaza construirea de zone rezidentialeCei care locuiesc in municipiu, dar care-si doresc sa stea la casa, undeva nu foarte departe de oras, vor avea in peste cativa ani de unde sa aleaga, pentru ca la Consiliul Judetean curg solicitarile pentru aprobarea unor PUZ-uri pentru ridicarea zonelor rezidentiale. Este, totusi, surprinzator numarul proiectelor prezent azi pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Judetean, avand in vedere perioada grea prin care trece domeniul constructiilor si nu numai. Astfel, consilierii judeteni discuta astazi inclusiv despre o zona rezidentiala in extravilanul localitatii Livada. Terenul este situat in extravilan, in partea vestica a comunei, la aproximativ 100 de metri de intravilanul acestuia, adiacent drumului jude?ean DJ682 H. Este vorba despre doua parcele in suprafata totala de 20.000 mp.
Se intentioneaza construirea unei zone cu locuinte unifamiliale, functiuni conexe (garaje, locuri de parcare, spatii verzi, alei auto si pietonale) si complementare, a unor spatii comerciale si servicii. Vor fi puse la dispozitie 30 de loturi pentru locuinte cu un regim de inaltime S/D+P+M, respectiv S/D+P+E.
Tot in Livada, pe o suprafata de 47.000 mp, in partea estica a comunei, vor fi amenajate 55 de loturi destinate constructiei de locuinte si a unui spatiu comercial. Regimul de inaltime este P+1.
Un alt PUZ pus in discutie astazi este in localitatea Sinleani. Terenul, 1,40 ha, este situat in extravilan, in partea estica a intravilanului localitatii Sinleani, comuna Livada. Aici va fi vorba despre 23 de loturi pentru locuinte si un lot pentru functiuni complementare. Regimul de inaltime al constructiilor va fi de S+P+1si D+P+M.
Tot despre o zona de locuinte se vorbeste si in Zimand Cuz, comuna Zimandu Nou. Terenul este situat in extravilan, in partea sudica a intravilanului localitatii Zimand Cuz. Terenul este impartit in cinci parcele, in total 4 ha.
Vor rezulta un numar total de 51 loturi pentru locuinte si un lot pentru functiuni complementare, servicii de cartier, spatii verzi amenajate si de aliniament si circulatii rutiere. Regimul de inaltime al constructiilor va fi de P+1.
In Zimandu Nou sunt de asemenea puse deoparte 2 ha pentru un proiect de locuinte individuale cu regimul de inaltime P+1. Terenul ar urma sa fie impartit in 19 loturi.
Comuna Semlac este si ea cautata de investitori. Terenul este situat in extravilan, in nord - estul localitatii, limitrof intravilanului, prelungind zona de locuit existenta, situat cu frontul stradal spre DJ 709 D.
Functiunea principala a zonei studiata va fi de locuinte avand suprafetele intre 600 mp si 790 mp. Prin P.U.Z s-a facut parcelarea rezultand un numar de 16 parcele, destinate locuintelor. Regimul de inaltime este de P+1.
In Simand se doreste construirea unui motel-restaurant pe o suprafata de 1 ha, cu 48 de locuri de parcare, regim de inaltime P+2+M.
Nici Vladimirescu nu e ocolit de astfel de proiecte imobiliare. Suprafata din extravilan pe care se va construi o zona rezidentiala este de 11,72 ha. Va fi vorba despre 175 de loturi cu o suprafata care variaza intre 338 mp si 815 mp. Regimul de inaltime va fi S+ P+1si D+P+M.

Dana Mirea - Observator

  • Aradul are un Centru de transplant

Si Aradul are un centru de transplantLa infiintarea sa au contribuit atat medici, cadre universitare, cat si autoritatile locale.
Gratie eforturilor comune ale Spitalului Clinic Municipal si Universitatii de Vest „Vasile Goldis”, Aradul are un Centru de coordonare de transplant. „Astfel de centre exista deja in cateva orase din tara. Am pornit aceasta initiativa anul trecut, in ideea de a facilita cetatenilor judetului Arad accesul la organe. Daca noi dam donatori de organe, atunci avem sanse mai mari sa si primim organe pentru aradenii care au nevoie de transplant” - puncteaza dr. Teodora Olariu.
Cu 8.000 de euro de la UVVG, a fost achizitionat deja un electroencefalograf (EEG), cu ajutorul caruia se monitorizeaza activitatea creierului. Dr. Armando Munteanu, coordonator de transplant, explica: „In cazul initierii actiunii de transplant, trebuie diagnosticat pacientul cu moarte cerebrala de o comisie de medici primari, iar acest diagnostic poate fi sustinut si probat cu EEG.”
Cu ajutorul Directiei de Sanatate Publica (dr. Tarcus si dr. Nicolescu), s-au purtat discutii la nivelul Serviciului de Ambulanta, Unitatii de Primire Urgente, sectiilor de chirurgie, terapie intensiva si neurologie din spitalele aradene, dar si cu autoritatile locale, pentru implementarea cat mai urgenta a activitatii de prelevare de organe, tesuturi si celule umane in vederea transplantului. „Acum suntem in faza de dotare adecvata a laboratoarelor medicale din Spitalele Municipal si Judetean, cu resursele materiale necesare efectuarii analizelor necesare unei astfel de activitati” - precizeaza dr. Munteanu.

Procedura
Intreaga activitate demareaza dupa ce coordonatorul de transplant constata diagnosticul de moarte cerebrala, explica familiei situatia, iar aceasta isi da acordul pentru donarea de organe. Din acel moment, pacientul este mentinut in mod artificial cu functie cardio-circulatorie si respiratorie pana la sosirea echipelor chirurgicale de transplant. Acestea vor sosi in acelasi moment, din toate centrele universitare din tara.
Activitatea de prelevare se va realiza in salile operatorii ale Spitalelor Municipal si Judetean. Odata prelevate, organele sunt transportate la banca de organe din fiecare centru universitar. „In masura in care aradenii sunt pe liste de asteptare pentru transplant si sunt compatibili, vor avea prioritate la organele prelevate din Arad” - sustine dr. Olariu.

De ce nu?
Transplantul nu se poate face sub nici o forma atunci cand pacientul, in timpul vietii, refuza donarea de organe. In diferite patologii (cancer, hepatita B si C, SIDA etc.) se contraindica activitatea de prelevare de organe in vederea transplantului.

D. D. - Jurnal aradean

  • Spectacol extraordinar de film, muzica si sculptura, la Filarmonica

Filarmonica din Arad va gazdui un spectacol de film, muzica si sculpturaFilarmonica de Stat Arad in colaborare ci Consiliul Local al Municipiului Arad, Asociatia Culturala MusikForum Europa si Liceul de Arta „Sabin Dragoi” Arad, organizeaza in 26 aprilie, de la ora 19, in Sala mare de concerte a Palatului Cultural un eveniment care va cuprinde prezentarea filmului „Testimonial”, in regia lui Razvan Georgescu, a Simfoniei „Triade” - Sculpturi dintr-o expozitie, de Remus Georgescu si a expozitiei de sculptura „In memoriam Peter Jecza”. La eveniment cor fi prezente personaliati importante ale vietii culturale romanesti, compozitorul si dirijorul Remus Georgescu, regizorul Razvan Georgescu - colaborator al postului de televiziune „Arte” si sotia sculptorului Peter Jecza, Sorina Jecza-Ianovici. Vernisarea expozitiei va fi facuta de sculptorul Dumitru Serban, presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania si decan al Facultatii de Arte Plastice din Timisoara si de artistul plastic Onisim Colta, presedintele Filialei din Arad a Uniunii Artistilor Plastici.

Corina Hutan - Observator

  • Simandul - o comuna in plina relansare

Comuna Simand se afla in plina relansarePoposim dis de dimineata in comuna Simand. Cum era si firesc, primul popas in facem la primaria din localitate unde, spre surprinderea noastra, gasim un veritabil santier.
Majoritatea birourilor sunt in plina modernizare, iar constructorii lucreaza de zor. Printre schele si materiale de constructii, ajungem si in biroul primarului, unde deja eram asteptati de notabilitatile comunei. Primarul, Dan Ioan Simon, ne precizeaza ca, pana la terminarea lucrarilor de la sediul administrativ, acesta este singurul birou functional, unde lucreaza si viceprimarul Liviu Florin Dema, secretarul Elena Per, dar si consilierii locali. Una peste alta, profitam de aceasta atmosfera de lucru si intram direct in problemele aflate pe ordinea de zi a edililor din Simand. Probleme deloc usoare, mai ales daca avem in vedere faptul ca, in ceea ce priveste aplicarea legilor fondului funciar, la Simand doar 80% dintre oameni au fost pusi in posesie cu acte in regula, ceilalti fiind inca cu o situatie incerta. Insa, elanul tineresc de care dau dovada primarul si viceprimarul comunei ii indreptateste sa priveasca cu incredere inspre viitor. „Lucram in paralel - ne declara primarul Simon - la extinderea retelei de apa potabila, la canalizare, la asfaltarea strazilor, la iluminatul public, reconditionarea sediilor administrative, scolare sau de cultura, la amenajarea spatiilor verzi, la definitivarea fondului funciar si la atatea altele. N-avem alta sansa decat sa facem lucrurile temeinic, de durata, astfel ca, la Simand, in fiecare zi se lucreaza efectiv la cate ceva.”

O activitate culturala de invidiat
Doamna Florica Nagy este directoarea Caminului cultural si bibliotecara comunei. Dupa principiul ca „omul sfinteste locul”, activitatea culturala la Simand este la cote inalte, iar primarul Simon este extrem de receptiv si la acest capitol. Se lucreaza de zor la renovarea exterioara si interioara a frumosului camin cultural din Simand - unde peste iarna se tin si orele de sport - si, aproape in fiecare zi, cele opt perechi de dansatori si trei solisti care compun Ansamblul „Garofita” din localitate, fac repetitii pentru ridicarea performantei artistice. In paralel, exista si un ansamblu scolar care, instruit de catre Florica Nagy si de dascalii simandani, calca cu succes pe urmele seniorilor. „Asa stand lucrurile - ne marturiseste primarul Simon - in acest an, pe data de 14 iunie, aniversam 250 de ani de la hramul bisericii si comemoram 90 de ani de la martiriul pentru credinta si neam a celor doi preoti din Simand, ucisi in tulburarile din anul 1918. In cinstea lor, am comandat un minunat monument sculptat de catre maestrul Tolan, iar la acea data a hramului, vrem sa organizam Zilele Simandului.” Iata o manifestare deosebita a simandanilor care, am constatat in mod direct, se mandresc cu trecutul lor si au vocatia cinstirii inaintasilor.

Invatamant la cote inalte
Am avut placerea sa ii cunosc pe directorii scolii din Simand. Directorul, prof. Mihaela Ghena si directorul educativ, prof. Andronius Ghencz au venit insotiti de profesorul de sport, Daniel Marcus si de invatatoarea Anisoara Sosorca. O echipa tanara, orientata catre performanta scolara, capabila oricand sa se implice in cele mai variate domenii. Cei 410 elevi din Simand sunt pe maini bune, cadrele didactice sunt toate calificate, exista trei laboratoare de informatica racordate la internet iar activitatile extra-scolare se desfasoara pe banda rulanta. Intr-o fericita completare, daca primarul Simon este sensibil la problemele culturale, viceprimarul Dema este trup si suflet alaturi de activitatile sportive. „N-am vazut un om mai harnic - ne marturiseste vicele Dema - ca profesorul de sport Daniel Marcus, care si acum, in vacanta, a facut cu elevii antrenamente zilnice la caminul cultural. Asociatia sportiva „Soimii Simand” a fost infiintata inca din anul 1924 si a primit in proprietate 4,6 ha de teren agricol. Impreuna cu primarul si cu consilierii dorim sa indreptam aceasta nedreptate si sa ii repunem in posesie, chiar pe locul care l-au avut, denumit, sugestiv, „Icul fotbalistilor”". Profesorul Marcus ne informeaza ca au loc in comuna fel de fel de manifestari sportive, campionate de fotbal, de tenis de masa sau de badminton, manifestari in care nu sunt antrenati numai elevi ci si cetateni amatori de sport.

Repere monografice simandane
Asezata pe o portiune de campie inalta, localitatea Simand a fost locuita din cele mai vechi timpuri. Primele referiri precise dateaza din secolul al XII-lea, iar in 1387 localitatea este ridicata la rangul de orasel. Pe la 1400, sedintele congregatiei comitatense Arad se sineau la Simand, iar la 1469 Cetatea Simandului este mentionata ca fiind in proprietatea familiei Marothy, dupa care este daruita corvinestilor. Insa, numele comunei se leaga de ocupatia turceasca, care incepe in secolul al XVI-lea, Simand insemnand in limba turca „cuib de hoti”. Desigur, este vorba despre haiducii vremii si despre eternele conflicte sociale dintre nobili si localnici. Incepand cu anul 1715, familia nobiliara Edelspacher dobandeste Simandul, Macea si Ghiorocul pe o perioada de 150 de ani. Ultimul descendent, Petru, este inmormantat aici in anul 1889, satenii pastrandu-i o vie amintire si astazi. La inceputul secolului al XVIII-lea, o parte din domeniul Simand este cumparat de familia Csernovici, coexistenta celor doua familii nobiliare determinand si impartirea localitatii in „Simandul de Sus” si „Simandul de Jos”, denumiri care dainuie si in zilele noastre. In ultimele doua secole, simandanii sunt prezenti in istoriografia romana in marile ei momente, participand activ la revolutia de la 1848, la Memorandul din 1892 si la lupta romanilor din monarhie pentru drepturi nationale. Au platit tribut de sange in ambele razboaie - monumentul din curtea bisericii sta marturie in acest sens - iar in timpul revoltei bolsevicilor maghiari din primavara lui 1919, preotii Cornel Popescu si Cornel Leucuta sunt ucisi cu bestialitate pentru ca se exprimasera cu hotarare pentru unirea Ardealului cu Romania.

Doru Sinaci - Glasul Aradului


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]