Ştirile Zilei

Vineri, 25 septembrie 2009
Ştirile TVA aici
  • Consilierii municipali au votat în unanimitate proiectele propuse

Consilierii municipali, întruniţi ieri în şedinţă extraordinară, au aprobat în unanimitate toate proiectele aflate pe ordinea de ziConsilierii municipali, întruniţi ieri în şedinţă extraordinară, au aprobat în unanimitate toate proiectele aflate pe ordinea de zi iniţială, plus cele două înscrise ulterior la propunerea primarului Gheorghe Falcă.
Pentru cele două proiecte de hotărâre suplimentare, s-a convenit să se realizeze, înainte de şedinţa propriu-zisă, o şedinţe pe comisii reunite, pentru ca aleşii locali să-şi dea girul asupra lor. Este vorba despre hotărârea privind alocarea din fondul de rezervă bugetară a sumei de 240 mii lei şi virarea sa pentru prinderea şi punerea sub control a câinilor fără stăpân (50 mii lei), asigurarea transportului cu autobuzele, în locul tramvaielor, cât se lucrează la linii (170 mii lei), plata contravalorii serviciilor de incinerare a deşeurilor organice şi întreţinerea şi repararea aparaturii medicale la cabinetele şcolare din învăţământul preuniversitar de stat (20 mii lei). De asemenea, pe ordinea de zi s-a mai trecut şi proiectul de hotărâre privind colaborarea CLM Arad cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad pentru înfiinţarea şi funcţionarea Centrelor de resurse pen­tru Educaţie şi Dezvoltare în cadrul Grădiniţei PP 22 Arad.
Celelalte proiecte, aflate iniţial pe ordinea de zi, au trecut de votul consilierilor, întrunind aceeaşi majoritate de voturi. Este vorba despre:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Master Planului „Extinderea şi modernizarea sistemului de apă uzată în judeţul Arad” şi a Planului de Investiţii pentru Arad aferent perioadei 2008 – 2038, inclusiv a Planului de Investiţii prioritare (faza 1 de investiţii 2008 – 2013);
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Arad”;
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli, a caietului de sarcini pentru întreaga arie a delegării, a Regulamentului consolidat al Serviciului de Alimentare cu Apă şi de Canalizare pentru întreaga arie a delegării şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canalizare Judeţul Arad;
4. Informare privind deplasarea aleşilor locali în misiuni oficiale.

Nicolae Oprean - Glasul Aradului

  • Bugetarii Aradului vor grevă

Bugetarii se pregătesc de mişcări sindicale. Pentru prima dată se unesc toate federaţiile sindicale în Alianţa BugetarilorBugetarii se pregătesc de mişcări sindicale. Pentru prima dată se unesc toate federaţiile sindicale în Alianţa Bugetarilor care are drept scop renegocierea Legii cadru privind salarizarea unitară şi a Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor din instituţiile publice.

Bugetarii Aradului vor grevă
După a fost realizată la nivel naţional, ieri a avut loc formarea Alianţei bugetarilor la nivelul judeţului Arad. În acest nou organism au fost cooptate sindicatele din învăţământ ,finanţe, sistemul sanitar şi U.T.CSDR .

Calendarul protestelor
Manifestaţiile pe plan local respectă cele stabilite la nivel naţional şi se desfăşoara după cum urmează: pichetarea sediilor PD-L şi PSD Arad – 30.09.2009, în interval orar 12,00-13,00; grevă generală de o zi în întregul sector bugetar al judeţului Arad - 5 octombrie; participarea la mitingul organizat de confederaţiile sindicale cu prilejul „Zilei Internaţionale a Muncii Decente”- 7 octombrie 2009; neparticiparea salariaţilor din sectorul bugetar la organizarea alegerilor prezidenţiale.
„Alianţa bugetarilor de la nivelul judeţului va acţiona ferm pentru realizarea obiectivelor propuse şi pentru a obliga guvernul să -şi asume răspunderea pe legi corecte, echitabile, care să scoată ţara din criză şi nu invers, să accentueze criza economică”, susţin liderii tuturor sindicatelor implicate.

M. A. - Jurnal Arădean

  • Biblioteca Judeţeană are nevoie de un aparat scump pentru ca ziarele şi cărţile vechi să fie scanate şi introduse într-o bază de date on-line

Hârtia de ziar este uşor perisabilă, tehnologia modernă oferă însă o şansă acestor ziare, care pot fi scanate şi introduse într-o bază de date electronicăDatorită rubricii zilnice pe care ziarul nostru o găzduieşte, „Aradul în urmă cu...”, avem ocazia să răsfoim alte ziare ale Aradului de acum 40, 60, 80 ori 100 de ani. Hârtia de ziar este uşor perisabilă, de aceea există riscul ca aceste mărturii ale societăţii arădene de mai demult să se piardă odată cu iminenta destrămare a hârtiei de ziar. Tehnologia modernă oferă însă o şansă acestor ziare, care pot fi scanate şi introduse într-o bază de date electronică.
Conducerea Bibliotecii Judeţene A.D. Xenopol s-a gândit, desigur, la acest lucru. Este nevoie însă de o sumă substanţială de bani pentru achiziţionarea aparaturii necesare: câteva zeci de mii de euro sau chiar mai mult. Ideal ar fi ca Biblioteca să fie dotată cu două astfel de aparate: unul pentru ziarele vechi, altul pentru cele noi. Şi fondul de carte veche aşteaptă acelaşi lucru. Ca tabloul să fie complet, ar fi necesar şi programul care să găsească informaţiile dorite prin introducerea unui cuvânt de căutare.
Florin Didilescu, directorul Bibliotecii Judeţene, spune că dotarea cu un aparat special pentru scanat nu poate fi făcută în viitorul apropiat, pentru că nu există fonduri disponibile la Consiliul Judeţean Arad, autoritate în subordinea căreia se află. Cel care se ocupă de domeniul culturii este Adrian Ţolea, vicepreşedintele CJA, cu care s-a discutat pe această temă. S-ar părea că există o şansă pentru Bibliotecă, spune acesta: întocmirea unui proiect care să fie depus în vederea obţinerii unor fonduri structurale. „Un astfel de aparat special, care să scaneze, să arhiveze şi să permită accesul on-line, poate costa şi sute de mii de euro. În acest moment suntem în faza în care căutăm soluţii şi vom începe să întocmim proiectul care va fi depus la Ministerul Comunicaţiilor la sfârşitul acestui an ori anul viitor. Ar fi foarte greu să să realizeze acest lucru din fondurile Consiliului Judeţean”.
Deocamdată, singurul informatician al Bibliotecii, care se ocupă de cele peste 20 de calculatoare din instituţie, lucrează la arhivarea în format electronic a ziarului „Românul”, ediţia din 1918, cea mai deteriorată. „Ziarul a fost restaurat pentru că se deteriorase, fiind cel mai solicitat periodic. Acum nu mai este accesibil cercetătorilor. Doar la Bucureşti şi la Cluj mai poate fi găsit. Noi avem formatul electronic, pentru care se lucrează cu un aparat foto digital. Este un volum mare de lucru, iar pe umerii informaticianului se află o mulţime de sarcini, aşa că acest proces nu are continuitate”, ne spune directorul Bibliotecii.
Referitor la achiziţionarea aparatului de scanat, Florin Didilescu este sceptic: „Nu ne facem multe iluzii, pentru că este criză financiară. Insistând însă cu proiectul, în 2-3 ani cred că vom reuşi”.
Atunci când baza de date va fi realizată, fie că vom avea acces la ea de la calculatoarele noastre de acasă, fie doar de la sediul Bibliotecii Judeţene, cert este că valori inestimabile şi irepetabile vor fi salvate de la pieire şi uitare.

Dana Mirea - Observator

  • Teatru cu program prelungit

Spectacolul „Apropo, aţi chemat pompierii?" cea mai longevivă producţie arădeană.„Apropo, ati chemat pompierii?
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad prezintă în această săptămână spectacolul „Apropo, aţi chemat pompierii?” cea mai longevivă producţie arădeană.
„Apropo, aţi chemat pompierii?” se jocă în această săptămână începând de marţi, 22 septembrie în fiecare seară, inclusiv duminică 27 septembrie de la orele 19 la Sala Studio. Vă reamintim că acest program zilnic de spectacole a fost stabilit de conducerea Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad la sugestia lui Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena aflat într-o vizită neoficială la instituţia teatrală arădeană. „Apropo, aţi chemat pompierii?” este un one-man-show cu Zoltan Lovas regizat de Liana Didilescu.
„«Apropo… aţi chemat pompie­rii?» este unul dintre cele mai de succes spectacole ale teatrului arădean, el jucându-se cu sala plina încă de la premiera sa din luna februarie a anului 2002. Regizoarea Liana Didilescu a dovedit o inspiraţie demnă de invidiat atunci când a încredinţat această partitură actorului Zoltan Lovas, cel care şi-a asumat pe deplin rolul desprins din­tr-una din scrierile lui Aldo Nicolaj. Din 2002 şi până azi, «Apropo… aţi chemat pompierii?» are publicul său special, care este prezent în sală la fiecare reprezentaţie dintr-un motiv cât se poate de clar: la fiecare dintre ele apare cel puţin o surpriză. Zoltan Lovas joacă pentru şi împreună cu publicul pe care îl stârneşte de fiecare dată altfel, ceea ce face ca fiecare reprezentaţie să fie diferită de precedenta” ne-a declarat despre acest spectacol Mihaela Balint, responsabila cu relaţiile cu presa în cadrul Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad.

Cristina Lazurca - Glasul Aradului

  • Oraşul Pâncota bifează realizări importante la cele mai înalte cote. Măderat este primul sat modern din România

De la vorbe la fapte, în Pâncota, drumul este scurt şi... asfaltatÎn vremurile astea când toată lumea vorbeşte numai de criză şi poartă mai tot timpul semnul încruntării pe frunte - iată, mai sunt oameni... cu fruntea descreţită. Primăria Pâncota este un spaţiu aerisit de... probleme apăsătoare, chiar dacă întotdeauna este loc de mai bine. Ar fi exagerat să spui că totul e ok, dar anul 2009 bifează acum, în pragul ultimului trimestru al anului - multe şi importante realizări. Proiecte pe care alte primării abia le visează, aici la Pâncota deja s-au încheiat. Acest bilanţ optimist este rezultatul unei munci asidue, zilnice, responsabile - a întregii administraţii locale conduse de doi oameni destoinici şi adevăraţi cetăţeni ai oraşului - primarul Iosif Retter şi viceprimarul Ioan-Monel Pâncotan.
Nimic ostil, totul la vedere, oameni primitori, competenţi, primar şi vice, uniţi pentru binele comunităţii. Nu certuri, discuţii, bârfe, comploturi. Iată, pe scurt, secretul unei primării în care toate problemele sunt analizate cu seriozitate, cea mai mare grijă a echipei de conducere fiind asigurarea unui buget solid. Cum tandemul primar-vice acţionează eficient şi unitar - iată, concis, realizările Pâncotei pe parcurusul acestui an.

Gaz, apă, şcoli, blocuri ANL, Casă de Cultură şi... sat modern
„Suntem în plină desfăşurare a introducerii gazului metan în oraş. Este o lucrare amplă, pe fonduri guvernamentale în valoare de 24 milioane euro. Magistrala este deja predată şi sperăm că până la sfârşitul anului totul va fi terminat. Un alt proiect aflat în fază de finanţare pe fonduri europene este extinderea de canalizare în toată Pâncota şi construirea unei staţii de epurare (8 milioane euro). Acesta se află în masterplan-ul judeţului, documenaţia este terminată iar lucrările vor începe în primul trimestru al anului viitor” – spun edilii şefi, Retter şi Pâncotan.
Primăria a realizat un proiect deosebit de important pentru oraş, „Reabilitarea Casei de Cultură”. „Aşteptăm hotărârea guvernului pentru proiectul nostru în valoare de un milion de euro. Este o investiţie mare, iar casa de cultură va fi dotată nu numai cu sală de spectacole dar şi săli pentru conferinţe, masă festivă, şi spaţii pentru locuit”
O altă realizare se leagă de construirea a două blocuri ANL cu 22 de apartamente din care 6 garsoniere şi 16 apartamente cu 2 camere, investiţia ridicându-se la 28 de miliarde lei vechi - fonduri obţinute de la CNI.
S-a demarat construirea unui nou Corp de Şcoală la Grupul Şcolar Pâncota cu 14 săli de clasă. „Ceea ce mai este de făcut ţine de acoperiş şi montarea geamurilor de termopan. Fondurile sunt de la MEC prin ISJ - valoarea lucrării fiind de 2,4 milioane lei. Se lucrează la şcoala generală cu clasele I-IV - reparaţii capitale în valoare de 4,5 miliarde lei vechi, totul din bugetul local. Reparaţii ample s-au făcut şi la grădiniţa şi şcoala din Măderat. „Mulţumim pe această cale parohiei ortodoxe (proprietar) care nu ne ia chirie pentru spaţiul folosit de şcoală. Despre Măderat putem spune cu mândrie că este primul sat asfaltat sută la sută, iluminat perfect, cu reţea de apă introdusă şi gaz metan funcţionabil în maxim două luni!”

Pâncota este lider în topul drumurilor asfaltate din judeţ
Asta înseamnă că oraşul este lider pe judeţ la drumuri asfaltate şi reabilitate. S-a făcut reabilitarea drumului judeţean DJ 709 - Centru Pâncota, apoi a străzilor Liliacului, Spiru Haret, Câmpiei, Barbu Lăutaru, Cărămidăriei, Mat, Kogălniceanu, str. 3 Măderat - Biserică spre cimitir şi Biserică spre Agrişul Mare. (500 mii lei). S-a terminat totodată asfaltarea la Casa Mortuară (30 mii lei) şi reabilitarea zonei pietonale pe străzile Cloşca, Horea, Eroilor, Calvariei, Gh. Doja, Oituz, Fazanului, Rîndunicii, Primăverii, P-ţa Libertăţii, Traian. (1.100 mii lei). De asemenea s-a asfaltat drumul comunal DC 65 Măderat - Agrişul Mare pe 2,5 km - banii venind de la bugetul local, 5 miliarde lei vechi. Alte reparaţii capitale s-au făcut şi pe centură (250 m - 5 miliarde lei vechi).
Totodată se pune în funcţiune reţeaua de alimentare cu apă potabilă la Măderat - acum făcându-se branşamentele casnice (Program SAMTID) şi extindere la reţeaua de apă (în total peste 12 km), amenajare Parc Central (138 mii lei in bugetul local).
Ca cifră finală pentru perioada 2004-2009 privind sectorul „modernizare, reabilitare, reparaţii străzi, reabilitare zonă pietonală - s-au investit peste 6 milioane şi jumătate de lei.

„Am crescut ca populaţie cu o mie de locuitori!”
Suntem un oraş cu populaţie tânără în creştere - spune primarul Retter. Am crescut cu 1000 de locuitori în perioada 2002-2009 şi avem deja 1.100 elevi. La Măderat lucrurile stau mai prost, populaţia este în scădere, iar şcolarii şi preşcolarii sunt aduşi în oraş cu microbuzul.” În dispensarul orăşenesc lucrează 5 medici, dar s-a desfiinţat Camerat de Gardă - datorită neplăţii medicilor de către CAS... „Avem în plan - mărturiseşte Retter - ca după terminarea noului corp de şcoală, fosta grădiniţă de pe strada Gării să fie transformată în spital. Totul va fi realizat din bugetul local, proiectul fiind realizat în parteneriat cu U.V.”V.Goldiş”. Nici zona culturală nu a fost lăsată deoparte - astfel că după "Festivalul vinului” ce tocmai s-a încheiat - avem semnale din partea unor cadre didactice entuziaste şi ambiţioase care vor să înfiinţeze două ansambluri folclorice marca „Pâncota”. În acest an am mai chefuit de Kirchweih, Balul strugurilor, Balul bobocilor şi probabil va urma şi Ziua Răchiţenilor - spre sfârşit de toamnă. O altă ambiţie a primăriei este ridicarea pieţei agroalimenatre la nivel de standard european”.
De la vorbe la fapte, în Pâncota, drumul este scurt şi... asfaltat.

Felicia R. Gheorghe - Observator


Căutare în arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Colectivul de redacţie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Truţiu Florin.


O parte din ştirile Virtual Arad News au fost preluate şi din următoarele surse: Agenţia Mediafax, Ziarul Jurnal arădean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Ediţia de Vest), România Liberă, Astra Aradeană, Ziarul Glasul Aradului, TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Ştiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de ştiri] [Agenda telefonică] [Publicitate] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta oraşului]
[Informaţii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localităţi din Arad] [Despre noi]