Ştirile Zilei

Luni, 30 noiembrie 2009
Ştirile TVA aici
  • BERD loveşte în canalizare

Din cauza termenelor din contractul cu BERD, Compania de Apă trebuie să renunţe la investiţiiDin cauza termenelor din contractul cu BERD, Compania de Apă - pusă să renunţe la investiţii.
Aleşii judeţeni au aprobat, la finele săptămânii, modificarea Planului de investiţii pe anul 2009 al Companiei de Apă Arad, societate pusă în situaţia de a renunţa la mai multe lucrări şi de a începe altele, din diferite motive. Din valoarea aprobată în plan pentru lucrările executate în antrepriză, de 4.653.180 lei, se vor realiza, ca atare, lucrări de doar 3.472.639 lei.
Multe dintre modificările survenite în planul de investiţii se datorează lucrărilor BERD, de fapt, a termenelor exacte prevăzute în contractul de credit. Pe Calea Aurel Vlaicu, între UTA şi calea ferată, investiţia Companiei de Apă se va reduce de la 100.000 lei. Aici „se vor realiza lucrări în valoare de 30.000 lei, inclusiv TVA, datorită faptului că la o parte din lucrările propuse a se efectua pe acest tronson nu s-a primit aprobarea să se execute datorită riscului ca termenele de execuţie prevăzute în Acordul dintre Banca Mondială şi Primăria Municipiului Arad să nu poată fi respectate”.
De asemenea, pe tronsonul Stadion UTA-Podgoria, datorită necesităţii respectării termenelor din Acordul cu Banca Mondială de către PMA s-a primit aviz pentru efectuarea de lucrări parţiale pe porţiunea Gara - Piaţa Caius Iacob, "valoarea lucrărilor propuse a se realiza în 2009, de 200.000 lei, reducându-se la 100.000 lei", se menţionează în raportul înaintat CJA.

Amânate
Lucrările pe tronsonul Pod Traian - Calea Timişorii au fost amânate... pentru anul viitor (!). „Întrucât PMA (n.r.- Primăria Municipiului Arad) nu execută lucrări de reabilitare carosabil în acest an, nu au fost avizate lucrările prevăzute a fi realizate de CAA pe acest tronson”, informează conducerea Companiei de Apă. Totodată, pe străzi asfaltate de o perioadă de sub trei ani, „nu s-au avizat lucrări, renunţându-se la acestea (Calea Iuliu Maniu, Banu Mărăcine), în timp ce pe alte străzi nu a exitat documentaţie completă, decizia finală fiind aceeaşi: renunţarea la execuţia lucrărilor în acest an (Micălaca 705, Micălaca 243, Lipovei)”.

Suplimentare pe Romanilor
Valoarea investiţiilor pe trosonul Teatru - Pod Traian va creşte de la 1.000.000 la 1.161.140 lei.

S. B. - Jurnal Arădean

  • Gripa porcină pune din nou stăpânire pe Arad

De vineri până duminică au fost confirmate nu mai puţin de 21 de cazuri de gripă nouă AH1N1 pe raza judeţului AradDe vineri până duminică au fost confirmate nu mai puţin de 21 de cazuri de gripă nouă AH1N1 pe raza judeţului Arad.
Şapte, dintre care unul în stare gravă, au fost depistate vineri, 12 sâmbătă, iar duminică încă două. Pacienţii care au fost confirmaţi ieri sunt două femei de 20, respectiv 34 de ani. În acest moment, numărul total al îmbolnăvirilor în judeţul Arad a atins cota 77.
Dintre acestea, 62 sunt deja vindecate, numărul bolnavilor fiind de 15, dintre care doar nouă sunt adulţi. Formele de boală sunt medii spre uşoare, cu excepţia unui caz sever, la un adult. Există zece focare în evoluţie (trei focare fami­liale a câte două cazuri şi şapte focare a câte un caz , cu surse necunoscute).
Localităţile cu cazuri confirmate: Arad 67, Măderat 1, Curtici 1, Sânleani 1, Tisa Nouă 2, Vladimirescu 1, Almaş 1 şi Horia 3.
Grupa de vârstă cea mai afectată de gripa porcină este cea cuprinsă între 15 şi 19 ani, înregistrându-se deja 35 de cazuri.
Printre măsurile luate de medicii epidemiologi de la Direcţia de Sănătate Pu­blică Arad pentru a stopa răspândirea virusului pandemic AH1N1, a fost suspendarea cursurilor clasei a IX-a C, pentru şapte zile, la Grupul Şcolar „Francisc Neumann”Arad, începând cu data de 27.11.2009.
Deoarece trei dintre noii pozitivi elevi au lipsit de la şcoală şi fac parte din colectivităţi şcolare care au deja cursurile întrerupte pentru efectuarea zilelor libere neplătite, până în 02 decembrie 2009, nu mai este necesară suspendarea cursu­rilor în clasele respective.
Se anunţă unităţile de învăţământ în vederea curăţeniei şi dezinfecţiei claselor care au înregistrat aceste ca­zuri, astfel: clasa a VIII-a B de la Co­legiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, Clasa a VIII-a C de la Şcoala Generală nr. 4 Arad precum şi clasa a XI-a A de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad. Vaccinul pandemic repartizat judeţului nostru va fi distribuit unităţilor vaccinatorii, după recepţie şi după îndeplinirea forma­lităţilor legale care ţin de predarea lui acestora, predare care va avea loc începând de astăzi, 30 noiembrie.

Recomandările epidemiologilor
,,Recomandăm populaţiei să evite accesul în unităţile spitaliceşti. Nu vizitaţi familiile cu gravide şi sugari (copil sub 1 an), în spaţii închise, socializaţi cu aceştia în aer liber, la 1,5- 2 m distanţă. Dacă aveţi un bolnav cu gripă nouă la domiciliu, rămâneţi acasă, cu respectarea măsurilor de protecţie personală şi nu frecventaţi locul de muncă sau alte colectivităţi, timp de şapte zile de la certificarea bolii (carantinare). Pe perioada carantinării beneficiaţi de concediu medical plătit integral, în stare de sănătate, cod 07, Carantină, eliberat de către medicul de familie.
Evitaţi colectivităţile umane închise iar dacă acest lucru nu este posibil, expuneţi-vă în aceste colectivităţi maximum o oră. La fiecare 50 minute spaţiul public/privat frecventat trebuie aerisit cel puţin 10 minute. La semnele uşoare/medii de infecţie respiratorie pe care le prezentaţi, solicitaţi medicul de familie şi nu aglomeraţi serviciile spitaliceşti sau de urgenţă.
Stabiliţi cu medicul de familie necesitatea vaccinării antigripale de sezon sau/şi pandemic şi în cunoştinţă de cauză, apreciaţi împreună cu acesta riscul de-a face gripă versus beneficiul/riscul vaccinării. Amintiţi medicului de familie alergiile/ reacţiile adverse la vaccinări/ medicamente etc. pe care le-aţi manifestat de-a lungul vremii.
Insistaţi pe igiena personală a feţei şi mâinilor. Utilizaţi batiste de hârtie unifolosibile pentru a şterge faţa şi nasul”
, spune doctorul epidemiolog Dana Negru, directorul coordonator adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Adrian Cotuna - Glasul Aradului

  • Aureolă spiritual-ortodoxă: avem arhiepiscopie iar Î.P.S. Timotei a devenit arhiepiscopul Aradului

Episcopia Aradului a fost ridicată la rang arhiepiscopal şi conducătorul ei spiritual - Î.P.S. Episcopul Timotei la rangul de ArhiepiscopZiua de 28 noiembrie 2009 rămâne înscrisă cu litere de aur în vieţuirea ortodoxiei arădene ca zi dublu sărbătorită - ridicarea la rang arhiepiscopal a Episcopiei Aradului şi a conducătorului ei spiritual - Î.P.S. Episcopul Timotei la rangul de Arhiepiscop. Este o consecinţă a deciziei luate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al BOR desfăşurată în iunie a.c., la Reşedinţa Patriarhală sub preşedinţia P. F. Patriarh Daniel. Din această zi, Aradul ortodox fiinţează ca Arhiepiscopie, iar conducătorul său ca arhiepiscop. Ceremonia solemnă de investire cu această titulatură a eparhiei Aradului şi a Î.P.S. Timotei a fost oficiată de către Patriarhul României P.F. Daniel la Catedrala „Sf.Treime” - în mijlocul a mii de credincioşi, martori ai unui eveniment de maximă importanţă pentru istoria spirituală a Aradului.
Această dublă sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe arădene vine ca o încununare a unor evenimente istorice de maximă importanţă pentru Aradul spiritual - împlinirea a trei secole de existenţă episcopală neîntreruptă. Toţi cei care au păstorit eparhia arădeană au avut ca ţel suprem ridicarea unei catedrale ortodoxe, vis care a ars secole de-a rândul în inimile tuturor. Punctul culminant şi hotărâtor după lăsarea sceptrului episcopal ai unor conducători de excepţie - plecând de la cei (mai) vechi, Ioan Meţianu, Ioan Ignatie Paap, Andrei Magieru, Teoctist Arăpaşu sau Visarion Aştileanu - au motivat pe deplin întronizarea în urmă cu un sfert de secol (2 decembrie 1984) a celui care, iată - a devenit arhiepiscopul Timotei Seviciu al Aradului. Este lumina sfântă a rugăciunilor ortodocşilor de-a lungul istoriei de a avea o catedrală impunătoare, dăinuitoare peste veacuri - o stâncă neclinită de credinţă a acestei frumoase aşezări.
Fidel stindardului înaintaşilor - chiriarhul Timotei veşniceşte pe data de 24 noiembrie 1991 piatra de temelie a noii catedrale episcopale „Sf. Treime”. Uriaşul edificiu va trece prin mai multe etape - plecând de la tasarea şi consolidara terenului (1992), inaugurarea paraclisului de la demisol (dec.1996), sfinţirea clopotelor (dec. 2003), sfinţirea crucilor (iulie 2006) şi ridicarea lor pe cupole, ultima etapă fiind aceea de târnosire a sfântului lăcaş (dec. 2008) oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu un înalt sobor de ierarhi. Sărbătoarea de sâmbătă, 28 noiembrie 2009 aureolează împletirea mai multor evenimente petrecute pe pământ arădean: împlinirea a 90 de ani de administraţie şi învăţământ românesc, 145 de ani de la independenţa bisericească a românilor din Banat, 180 de ani de la instalarea primului episcop român la Arad, un an de la târnosirea noii Catedrale „Sf. Treime” şi 25 de ani de la întronizarea Î.P.S. Timotei ca Episcop al Aradului.

Vrednicie spirituală
Chiar dacă dimineaţa de sâmbătă a anunţat vreme mohorâtă, devenită apoi tot mai închisă - toţi cei care şi-au ridicat cugetele şi inimile spre binecuvântarea cerească ce avea să se pogoare asupra Aradului ortodox au fost prezenţi cu mult înaintea sosirii Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Arădeni de toate vârstele, tineri în costume populare, oficialităţi locale, clerici şi un înalt sobor de 14 ierarhi veniţi din întreaga ţară - l-au aşteptat cu bucurie în suflet pe cel care avea să ridice rangul spiritual al Episcopiei şi episcopului Aradului. Capul Biserici Ortodoxe Române, PF Daniel a venit alături de Î.P.S. Timotei - intrând în sfânta catedrală prin cordonul gros al mulţimii - nu înainte de a saluta oficialii arădeni şi a săruta Crucea şi Sfânta Evanghelie cu care a fost primit. În catedrala arhiplină şi sărbătoresc luminată s-a desfăşurat - timp de câteva ore - Sfânta Liturghie oficiată de Patriarh, urmând apoi oficierea - sub înaltul său patronaj- solemnităţii ridicării în rang de Arhiepiscopie a Eparhiei Aradului şi de investire în rang de Arhiepiscop a chiriarhului ÎPS Timotei. S-a dat citire Tomos-ului Patriarhal prin care s-a motivat decizia Sfântului Sinod de a conferi acest înalt rang eparhiei arădene, momente de mari emoţii şi intensă trăire spirituală - atât din partea credincioşilor prezenţi cât, mai ales din partea celui investit - ca o recunoaştere a trudei de un sfert de secol în munca spirituală desfăşurată de Timotei în eparhia arădeană. Acestuia i s-a pus mantia de arhiepiscop de către PF Daniel, i s-a dat crucea şi sceptrul cu care va conduce în continuare arhiepiscopia Aradului. Au urmat un schimb de cuvântări, atât din partea celui investit cât şi din partea înaltei feţe bisericeşti a ortodoxiei române. PF Daniel a primit în dar o preţioasă Icoană a Maicii Domnului. De subliniat profesionalismul corului bisericesc arădean care şi-a arătat întreaga măiestrie, oferind momente unice în desfăşurarea solemnităţii evenimentului. Patriarhul României a părăsit catedrala înconjurat de bucuria tuturor de a-l avea câteva clipe în preajmă - dorind să-i primească binecuvântarea. O zi de intensă bucurie spirituală pentru noi toţi - în mod cert, singurul eveniment cu adevărat înălţător şi binecuvântat al Aradului - pe tot parcursul acestui an gata să se încheie.

Felicia R. Gheorghe - Observator

  • Pomul de Crăciun a fost aprins de un copil care nu-şi doreşte de la Moşul decât viaţă

Lumina Crăciunului a fost oferită anul acesta arădenilor de un suflet de copil care ştie să preţuiască viaţa mai mult ca oricineMomentul aprinderii beculeţelor de pe bradul de Crăciun din faţa Primăriei, care a avut loc vineri seară de la ora 20.00, a fost cu certitudine cel mai emoţionant din ultimii ani.
Lumina Crăciunului a fost oferită anul acesta arădenilor de un suflet de copil care ştie să preţuiască viaţa mai mult ca oricine. Norbert Vekoni este un băieţel care la vârsta de numai cinci ani şi şase luni, destinul i-a oferit o lovitură cruntă: leucemie în ultimul stadiu.
Pentru Norbert, Crăciunul de anul acesta este cu totul special. Una din bucuriile cele mai mari din viaţa acestui copil a fost să vadă cum beculeţele de pe bradul de Crăciun sunt aprinse an de an. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad, aflând despre boala incurabilă de care suferă copilul şi fiind adânc mişcaţi de drama acestuia, s-au gândit să-i ofere micuţului o bucurie. Să fie el cel care apasă pe butonul de aprindere al luminilor de Crăciun.

Peste 1.000 de arădeni în faţa Primăriei
Momentul a adunat în faţa Primăriei peste o mie de persoane. În aşteptarea lui Norbert, de la ora 18.00, Sava Negrean Budraşcu a încălzit atmosfera împreună cu Rapsozii Zărandului. Timp de jumătate de oră, Aradul a cântat pe versurile îndrăgitei artiste, momentul cel mai aşteptat fiind „Doamne, ocroteşte-i pe români!“. Printre cei care fredonau împreună cu artista s-a numărat şi Geanina Pistru, viceprimarul Aradului. „Ne bucurăm să fim alături de români. Aradul îmbracă în această seară alte straie, de sărbătoare. Odată cu venirea lor, vrem să fim mai aproape de arădeni“, ne-a declarat emoţionată oficialul arădean.
Bucuria apropierii sărbătorilor de iarnă se putea citi însă aproape pe faţa fiecăruia dintre cei prezenţi în faţa Primăriei. „Am venit să vedem spectacolul. Suntem ca şi abonaţi, am fost în toţi anii precedenţi de când se aprind luminile de Crăciun. Doar suntem români, nu? Ne plac tradiţiile şi ne-am bucura dacă ele s-ar păstra. Ne mai alinăm frigul cu câte un pahar de vin şi ne simţim bine“, ne spune Voichiţa şi Ioan Mateş, două persoane în jur de 65 de ani. La polul opus, ne întâlnim şi cu un „fecior“ de 11 luni, care gusta vânjos dintr-o sticlă de lapte. „L-am adus şi pe el să vadă beculeţele de Crăciun. Eu vin în fiecare an de când se petrece acest lucru. Nu ştiu însă dacă vom rezista noi până la ora 20.00, atunci când va avea loc aprinderea beculeţelor. Poate adoarme până atunci“, ne spune Elena Ione, mama băieţelului.
Între 18.30 şi 20.00 au mai urcat pe scena amplasată în faţa Primăriei Dubaşii din Juliţa şi Ansamblul folcloric „Doina Mureşului“ din Arad. Soliştii vocali care au fost chemaţi pe scenă de către cunoscuta prezentatoare Izabela Vekaş, s-au numărat printre numele grele ale muzicii populare autohtone: Cornelia Căprariu Roman, Malvina Naghi, Daniela Trifa sau Anamaria Gal.

Un înger cu chip de copil
Între timp, în jurul orei 19.30, a sosit şi micuţul Norbert Vekoni, în braţele tatălui său. Ascuns sub un fâş gros şi cu o căciulă trasă peste urechi, se putea zări un înger de copil, deosebit de frumos, dar vizibil măcinat de boală. Cu mânuţele prindea faţa tatălui său şi îl pupa, arătându-i cât de mult îl iubeşte. Faţa tatălui, un bărbat de 42 de ani, fire atletică şi fost angajat al Armatei, trăda însă un sentiment de deznădejde şi îngrijorare. Soţia sa, mama lui Norbert, îi privea ocrotitoare nescăpându-i din ochi. „Micuţul meu este foarte bolnav. Este sub tratament cu citostatice. Anul trecut am fost cu el la tratament în Italia, unde o organizaţie a suportat întregul cost. A fost vorba despre 10.000 de euro pe lună. După 11 luni, medicii au spus că şansele sunt foarte mici. Ne bucurăm însă de fiecare zi ca şi când ar fi ultima“, ne spune demnă Diana Vekoni, mama băiatului. Durerea încearcă să şi-o ascundă. Nu îi prea reuşeşte.
Aflăm de la persoane din anturajul familiei, că cei doi soţi au făcut tot ce le-a fost omeneşte posibil să salveze viaţa unicului lor copil. Pentru a-l păstra în viaţă sunt nevoiţi să meargă cel puţin o dată pe săptămână la Timişoara, unde copilul urmează un tratament. Ajungând şomeri, le este extrem de greu. Drumul îl fac cu un microbuz, în condiţii greu de imaginat mai ales că imunitatea copilului este aproape inexistentă.
Între timp, sosirea Moşului a stârnit bucuria în rândul tuturor copiilor aflaţi în piaţa Primăriei. Toţi s-au grăbit să culeagă cadourile pregătite special de Moşul pentru ei. Un singur copil s-a grăbit la Moşul pentru ai cere altceva în afară de jucării: Norbert vrea să aibă parte doar de atât: de viaţă.

Adrian Cotuna - Glasul Aradului

  • Premieră naţională: full wireless la Sântana

Sântana este primul oraş din România care dispune de o reţea internet wireless care acoperă întreaga suprafaţă a oraşuluiPremieră naţională: primul oraş care dispune de o reţea internet wireless care acoperă întreaga suprafaţă a oraşului şi este pusă gratuit la dispoziţia cetăţenilor şi agenţilor economici este Sântana.
Viorel Enache, primarul oraşului, susţine că va urma instalarea de camere video care vor asigura şi supravegherea obiectivelor publice. „Vom face posibil ca atunci când eşti departe de casă, să poţi accesa pe internet oraşul Sântana (http://www.santana.ro/) iar aici să intri pe una din cele 20 camere video. Apoi, vom realiza o televiziune şi un post de radio pe reţeaua noastră de internet", a precizat edilul.

A. B. - Jurnal Arădean


Căutare în arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Colectivul de redacţie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Truţiu Florin.


O parte din ştirile Virtual Arad News au fost preluate şi din următoarele surse: Agenţia Mediafax, Ziarul Jurnal arădean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Ediţia de Vest), România Liberă, Astra Aradeană, Ziarul Glasul Aradului, TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Ştiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de ştiri] [Agenda telefonică] [Publicitate] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta oraşului]
[Informaţii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localităţi din Arad] [Despre noi]