Inca
nedumeriti bine de faptul ca ne aflam de mai ieri-alaltaieri intr-un
nou secol, „ne vine” sa ne simtim inca si
sa spunem „cum in secolul nostru...”. Astfel
ca este mai bine sa masuram altfel, sa spunem „cam in
ultima suta de ani”, expresie si stare ce fac marginile
acestei „suta de ani” trebuitor mai elastice.
Este vorba despre timpul aparitiei si dezvoltarii „pana
la cer” (tocmai buna expresia!) a motorului cu ardere
interna (aprindere prin scantee sau prin compresiune) si deci
a interminabilelor cohorte de automobile, a radioului (cu toate
ale sale, unde putem include si electronica mo-derna, calculatoare,
radiotelescoapele si alte...), a aviatiei. Daca, incepand cu vreo
mie de ani in urma, Europa a inaltat monumentale castele, palate
si uluitoare catedrale (si cu ce mijloace?!...), ce si astazi
ar ridica atat intrebari cat si probleme la infaptuire, daca de
la „oala lui Papin” pana la motorul cu aburi
cu tripla expansiune ori turbina cu aburi s-au evaporat vreo trei
sute si ceva de ani, domeniile amintite mai sus (cum inca cateva)
au avut o extraordinar de rapida, exploziva dezvoltare. Desigur
cele doua razboaie mondiale au „ajutat”,
au fortat aceste dezvoltari si ritm al lor, cum si respectivele
„produse” incomensurabil au ajutat razboaiele!
(Oricum, sa nu ne facem iluzii... si fara de avioane, submarine,
motoare si transmisiuni radio oamenii tot s-ar fi luptat intre
ei – de la intaia ridicare a ciomagului (simplu ori ghintuit)
cale de intoarcere nu mai exista!)
Dar sa
revenim la domeniul ultim semnalat – AVIAÞIA, mai
complet spus AERONAUTICA care, iata, de suficient timp, s-a extins
spre ASTRONAUTICA.
Este
si elementara si notorie de-acum cunoasterea „in linii
mari” (nu si stapanirea!) istoriei aviatiei, pornita
in referirea noastra (de acum) de la „mai greu ca aerul”,
deci AEROPLANUL – planor sau cu motorizare inclusa la bord.
Multe minti, multe maini, multi ganditori, iscoditori, experimentatori,
inventatori si chiar artisti, apartinatori diferitelor natiuni
si tari, si-au adus contributia; nu spunem „impingand
avionul mereu inainte”, ci ridicandu-l tot mai sus,
mentinandu-l pe cer cat mai mult timp, zburand cat mai departe,
mai repede, mai sigur si mai incarcat. Caci efervescenta si trebuinta
de nou si de desprindere a cuprins intreaga lume iar pionieratul
aeronautic a fost o generalizata, mondiala „molima buna”,
„molima fericita”. (nu va repeziti a spune
ca termenul este imposibil... ia sa apara un roman cu acest titlu,
al unui reputat scriitor, sa vedeti ce de aplauze si invidie pentru
gaselnita titlului!)
Meritele,
prioritatile, identitatile, dovedirile prin scrisuri, iconografie
si marturii, datarile exacte, valoarea de moment, de etapa, cum
si cea viitoare... iata doar cateva dintre clapele pianului istoriei
aviatiei pe care, inca de la inceputul „balciului aerian”,
s-a apasat cand melodic cand mai strident de catre istoricii atestati,
oficiali, sau de cei amatori, si unii si altii urmarind in general
adevarul, exacta cronologie si atentia nescaparii amanuntului
revelator privind in special perioada pionieratului aeronauticii.
Si ca Oricand si Oriunde exista merite si mandrie, dorinta atribuirii
spre national si patrimonial, spre catva orgoliu si speculativ
dar desigur si spre cuvenita detinere, istoricii s-au infruntat,
contrazis, au si colaborat dar s-au si certat. Au stabilit, au
restabilit, au argumentat, au scris si rescris, au reconstituit
in „epoca si fapticul aviatic al acesteia”.
Dar apar mereu (sau uneori doar?) noi „izvoare”,
noi informatii si dovezi si totul se reconsidera daca nu cumva
se reia! Caci una dintre legile interdictiilor privind istoria
este ca „nimic sa nu se bata in cuie”!
Romania
face parte dintre locurile si tarile ce au luat repede cunostinta
de NOUTATEA cea din totdeauna jinduita si concret materializata
la inceputul secolului trecut, mai mult, si-a adus parte de contributie,
ideatic si practic, la experimentul aviatic mondial: atat in teritoriu
cat si in prima linie europeana a progresului aviatic, in Franta
si Anglia – vezi Vuia, Cornu, Coanda si altii.
„Dublul
experiment VUIA” – avionul cu tren de aterizaj
si desprindere autonoma prin mijloc mecanic continut la bord,
elicopterele sale (si chiar motorul aeroplanului sau), „experimentul
Coanda” – avionul fara elice, echipat cu mijloc
de propulsie prin reactie (dar si intaiul avion bimotor monoplan),
„experimentul Cornu” – elicopterul
care a zburat „la punct fix”... iata trei
dintre izbanzile unor romani, realizate si afirmate in tocmai
prim leaganul aviatic european – franta, ce ar fi trebuit
sa fie foarte clar si bine cunoscute locuitorilor Romaniei actuale.
In aceiasi
ani ai pionieratului aviatic (sa delimitam provizoriu acum: 1900-1910/12),
in teritoriul etniei romane (Bintinti/Orastie si apoi Bucuresti),
inginerul Aurel Vlaicu va planui, construi si experimenta planorul
si mai apoi aeroplanele „Vlaicu”. Ori si
acest „experiment Vlaicu” ar trebui sa fie,
de asemenea (ori inca mai bine!) cunoscut locuitorilor Romaniei
actuale... cat despre istorici, cercetatori, publicisti, oameni
din aeronautica si apartinatori la mass-media, nici nu ar trebui
sa se puna intrebare ori indoiala privind aceste cunoasteri! Si
totusi nu este asa! Si totusi, tocmai AICI si de AICI apar si
pornesc inexactitati, neclaritati, neadevaruri chiar ce au dus
ori pot duce la grave intoxicari a publicului receptor. Caci pornind
ele de AICI au darul si uneori chiar scopul convingerii altora,
formarii si instalarii „altei cunoasteri”:
o cunoastere incorecta, nociva, periculoasa, implicit daunatoare
si nepatriotica. „De dragul” senzationalului
(un fel de extremism ziaristic?), actual inca se lanseaza neadevaruri
si se comit inadmisibilitati. Sunt atacuri asupra aeronauticii
nationale, asupra istoriei nationale, asupra patrimoniului cultural
si tehnic romanesc, asupra istoricilor corecti si istoriei corect
scrisa, asupra memoriei unor reali si uriasi precursori ai aviatiei
romanesti ce si-au inchinat ori jertfit viata pentru infiintarea,
fiintarea si viitorul aripilor tarii lor. Inadmisibil, domnilor!
Caci a face in mod public, prin pagina de ziar (zis „de
colectie”!), din caderea si moartea lui Vlaicu, un
odios asasinat iar din George Valentin Bibescu (cel care a contribuit
atat de mult la formarea aviatiei militare romanesti, si a invatamantului
aviatic in tara, cel care a adus mult prestigiu Romaniei prin
functiile sale aviatice internationale, cel care...) un asasin
(chiar daca prin interpusi) este o monstruozitate, un atac la
Adevar si la valorile noastre nationale. Daca intelegem (nu ca
am si admite!) emiterea unor astfel de „povesti”
(ori “rastalmaciri”) in perioada comunismului
romanesc (scopul prea clar, nu mai explicam!), daca vreme indelungata
valorile romanesti erau calcate in picioare si totul era „inventat
in Rusia” si „pentru intaia data a fost in
Rusia” (va amintiti cum se afirma ca primul pilot din
lume care a pilotat cu proteze la picioare a fost Meresiev? –
si acum se mai „intorc in mormant” romanul
Banciuleascu si britanicul Bader!... iar noi nu puteam contrazice!),
astazi nu intelegem cum de se mai pot face astfel de afirmatii,
care este dedesubtul si scopul lor? Sa speram ca este doar o jenanta
necunoastere a faptelor (ceea ce nu elimina raspunderea insa).
In acest
sens am luat atitudine in „Orizont Aviatic”
(nr.22, pag. 11 - „Un dublu pericol”). Iata
ca alti doi reputati cercetatori ai istoriei aviatiei (si valorosi
scriitori, autori, in domeniu) ne spun cum si domniile lor au
protestat (zadarnic!) catre redactia acelui indraznet ziar; tot
acum publicam acest material (care se refera si la asertiunea
colegului ns., Dl. Petru Tamasdan, privitoare la cauzele prabusirii
„zborulului Vlaicu” din Septembrie 1913).
Asadar
responsabilitatea celor ce fac afirmatii asupra pionierilor si
pionieratului zborului romanesc este mare si obligatorie. Daca
este, daca exista... Caci, fapt repetat dovedit, pentru unii nu
este. Respectuos le-asi cere sa lase aviatia in pace si sa se
retraga spre fotbal, concursurile „miss...”,
speculativ politic dambovintean, manelistii cei agreati de bravi
demnitari si parlamentari, sau alte delicioase teme agreate si
asteptate de catre „avidul public cititor al presei
de colectie.”
Romania
si pionieratul ei aviatic a avut multi indrazneti, visatori, dedicati,
eroi chiar, oameni ce si-au cheltuit bani, energie, viata, pentru
scopul zborului, reusitei acestuia. Dar nicicare nu a indurat,
patimit si platit atat de scump ca AUREL VLAICU, el fiind si cel
mai cunoscut si cel mai iubit de catre oamenii tarii de atunci
si de cei ai locuitorilor unde traiau romanii, „tara”
si locuri si oameni ce nu mult mai tarziu au alcatuit marea tara
ROMANIA.
Atunci
macar pe VLAICU sa-l respectam! Macar asupra sa sa spunem adevarul,
nu sa ne lansam in speculatii gazetaresti hazardate si tuturor
daunatoare. Macar astfel sa aratam ca am iesit cu adevarat din
minciuna si presiunea comunismului care pe de o parte nu a recunoscut
eroii tarii (pe multi ucigandu-i cu cinism voluptas), pe de alta
a „inventat” (declarat, inaintat) alti eroi, ba atarnati
de sirene, ba de comintern, ba de capta meseriei, ba de... oricum
de gatul nostru cel tinut sub talpa atenta, pazitoare a „Securitatii
Poporului”!
Poate
si alte publicatii de aeronautica ar putea avea „un
cuvant de spus” asupra „asasinatului”
comis asupra lui Aurel Vlaicu? S-ar cadea. Oricum „Orizont
Aviatic” lasa acest subiect deschis. Cum deschise si
paginile sale pentru cei doritori a exprima opinie, sub titlul
„Simpatie si adevar pentru VLAICU”.
2004,
intr-un octombrie rece, Arad
Cornel Marandiuc
