 Inca 
                nedumeriti bine de faptul ca ne aflam de mai ieri-alaltaieri intr-un 
                nou secol, „ne vine” sa ne simtim inca si 
                sa spunem „cum in secolul nostru...”. Astfel 
                ca este mai bine sa masuram altfel, sa spunem „cam in 
                ultima suta de ani”, expresie si stare ce fac marginile 
                acestei „suta de ani” trebuitor mai elastice. 
                Este vorba despre timpul aparitiei si dezvoltarii „pana 
                la cer” (tocmai buna expresia!) a motorului cu ardere 
                interna (aprindere prin scantee sau prin compresiune) si deci 
                a interminabilelor cohorte de automobile, a radioului (cu toate 
                ale sale, unde putem include si electronica mo-derna, calculatoare, 
                radiotelescoapele si alte...), a aviatiei. Daca, incepand cu vreo 
                mie de ani in urma, Europa a inaltat monumentale castele, palate 
                si uluitoare catedrale (si cu ce mijloace?!...), ce si astazi 
                ar ridica atat intrebari cat si probleme la infaptuire, daca de 
                la „oala lui Papin” pana la motorul cu aburi 
                cu tripla expansiune ori turbina cu aburi s-au evaporat vreo trei 
                sute si ceva de ani, domeniile amintite mai sus (cum inca cateva) 
                au avut o extraordinar de rapida, exploziva dezvoltare. Desigur 
                cele doua razboaie mondiale au „ajutat”, 
                au fortat aceste dezvoltari si ritm al lor, cum si respectivele 
                „produse” incomensurabil au ajutat razboaiele! 
                (Oricum, sa nu ne facem iluzii... si fara de avioane, submarine, 
                motoare si transmisiuni radio oamenii tot s-ar fi luptat intre 
                ei – de la intaia ridicare a ciomagului (simplu ori ghintuit) 
                cale de intoarcere nu mai exista!)
Inca 
                nedumeriti bine de faptul ca ne aflam de mai ieri-alaltaieri intr-un 
                nou secol, „ne vine” sa ne simtim inca si 
                sa spunem „cum in secolul nostru...”. Astfel 
                ca este mai bine sa masuram altfel, sa spunem „cam in 
                ultima suta de ani”, expresie si stare ce fac marginile 
                acestei „suta de ani” trebuitor mai elastice. 
                Este vorba despre timpul aparitiei si dezvoltarii „pana 
                la cer” (tocmai buna expresia!) a motorului cu ardere 
                interna (aprindere prin scantee sau prin compresiune) si deci 
                a interminabilelor cohorte de automobile, a radioului (cu toate 
                ale sale, unde putem include si electronica mo-derna, calculatoare, 
                radiotelescoapele si alte...), a aviatiei. Daca, incepand cu vreo 
                mie de ani in urma, Europa a inaltat monumentale castele, palate 
                si uluitoare catedrale (si cu ce mijloace?!...), ce si astazi 
                ar ridica atat intrebari cat si probleme la infaptuire, daca de 
                la „oala lui Papin” pana la motorul cu aburi 
                cu tripla expansiune ori turbina cu aburi s-au evaporat vreo trei 
                sute si ceva de ani, domeniile amintite mai sus (cum inca cateva) 
                au avut o extraordinar de rapida, exploziva dezvoltare. Desigur 
                cele doua razboaie mondiale au „ajutat”, 
                au fortat aceste dezvoltari si ritm al lor, cum si respectivele 
                „produse” incomensurabil au ajutat razboaiele! 
                (Oricum, sa nu ne facem iluzii... si fara de avioane, submarine, 
                motoare si transmisiuni radio oamenii tot s-ar fi luptat intre 
                ei – de la intaia ridicare a ciomagului (simplu ori ghintuit) 
                cale de intoarcere nu mai exista!)
              Dar sa 
                revenim la domeniul ultim semnalat – AVIAÞIA, mai 
                complet spus AERONAUTICA care, iata, de suficient timp, s-a extins 
                spre ASTRONAUTICA.
              Este 
                si elementara si notorie de-acum cunoasterea „in linii 
                mari” (nu si stapanirea!) istoriei aviatiei, pornita 
                in referirea noastra (de acum) de la „mai greu ca aerul”, 
                deci AEROPLANUL – planor sau cu motorizare inclusa la bord. 
                Multe minti, multe maini, multi ganditori, iscoditori, experimentatori, 
                inventatori si chiar artisti, apartinatori diferitelor natiuni 
                si tari, si-au adus contributia; nu spunem „impingand 
                avionul mereu inainte”, ci ridicandu-l tot mai sus, 
                mentinandu-l pe cer cat mai mult timp, zburand cat mai departe, 
                mai repede, mai sigur si mai incarcat. Caci efervescenta si trebuinta 
                de nou si de desprindere a cuprins intreaga lume iar pionieratul 
                aeronautic a fost o generalizata, mondiala „molima buna”, 
                „molima fericita”. (nu va repeziti a spune 
                ca termenul este imposibil... ia sa apara un roman cu acest titlu, 
                al unui reputat scriitor, sa vedeti ce de aplauze si invidie pentru 
                gaselnita titlului!)
              Meritele, 
                prioritatile, identitatile, dovedirile prin scrisuri, iconografie 
                si marturii, datarile exacte, valoarea de moment, de etapa, cum 
                si cea viitoare... iata doar cateva dintre clapele pianului istoriei 
                aviatiei pe care, inca de la inceputul „balciului aerian”, 
                s-a apasat cand melodic cand mai strident de catre istoricii atestati, 
                oficiali, sau de cei amatori, si unii si altii urmarind in general 
                adevarul, exacta cronologie si atentia nescaparii amanuntului 
                revelator privind in special perioada pionieratului aeronauticii. 
                Si ca Oricand si Oriunde exista merite si mandrie, dorinta atribuirii 
                spre national si patrimonial, spre catva orgoliu si speculativ 
                dar desigur si spre cuvenita detinere, istoricii s-au infruntat, 
                contrazis, au si colaborat dar s-au si certat. Au stabilit, au 
                restabilit, au argumentat, au scris si rescris, au reconstituit 
                in „epoca si fapticul aviatic al acesteia”. 
                Dar apar mereu (sau uneori doar?) noi „izvoare”, 
                noi informatii si dovezi si totul se reconsidera daca nu cumva 
                se reia! Caci una dintre legile interdictiilor privind istoria 
                este ca „nimic sa nu se bata in cuie”!
              Romania 
                face parte dintre locurile si tarile ce au luat repede cunostinta 
                de NOUTATEA cea din totdeauna jinduita si concret materializata 
                la inceputul secolului trecut, mai mult, si-a adus parte de contributie, 
                ideatic si practic, la experimentul aviatic mondial: atat in teritoriu 
                cat si in prima linie europeana a progresului aviatic, in Franta 
                si Anglia – vezi Vuia, Cornu, Coanda si altii.
              „Dublul 
                experiment VUIA” – avionul cu tren de aterizaj 
                si desprindere autonoma prin mijloc mecanic continut la bord, 
                elicopterele sale (si chiar motorul aeroplanului sau), „experimentul 
                Coanda” – avionul fara elice, echipat cu mijloc 
                de propulsie prin reactie (dar si intaiul avion bimotor monoplan), 
                „experimentul Cornu” – elicopterul 
                care a zburat „la punct fix”... iata trei 
                dintre izbanzile unor romani, realizate si afirmate in tocmai 
                prim leaganul aviatic european – franta, ce ar fi trebuit 
                sa fie foarte clar si bine cunoscute locuitorilor Romaniei actuale.
              In aceiasi 
                ani ai pionieratului aviatic (sa delimitam provizoriu acum: 1900-1910/12), 
                in teritoriul etniei romane (Bintinti/Orastie si apoi Bucuresti), 
                inginerul Aurel Vlaicu va planui, construi si experimenta planorul 
                si mai apoi aeroplanele „Vlaicu”. Ori si 
                acest „experiment Vlaicu” ar trebui sa fie, 
                de asemenea (ori inca mai bine!) cunoscut locuitorilor Romaniei 
                actuale... cat despre istorici, cercetatori, publicisti, oameni 
                din aeronautica si apartinatori la mass-media, nici nu ar trebui 
                sa se puna intrebare ori indoiala privind aceste cunoasteri! Si 
                totusi nu este asa! Si totusi, tocmai AICI si de AICI apar si 
                pornesc inexactitati, neclaritati, neadevaruri chiar ce au dus 
                ori pot duce la grave intoxicari a publicului receptor. Caci pornind 
                ele de AICI au darul si uneori chiar scopul convingerii altora, 
                formarii si instalarii „altei cunoasteri”: 
                o cunoastere incorecta, nociva, periculoasa, implicit daunatoare 
                si nepatriotica. „De dragul” senzationalului 
                (un fel de extremism ziaristic?), actual inca se lanseaza neadevaruri 
                si se comit inadmisibilitati. Sunt atacuri asupra aeronauticii 
                nationale, asupra istoriei nationale, asupra patrimoniului cultural 
                si tehnic romanesc, asupra istoricilor corecti si istoriei corect 
                scrisa, asupra memoriei unor reali si uriasi precursori ai aviatiei 
                romanesti ce si-au inchinat ori jertfit viata pentru infiintarea, 
                fiintarea si viitorul aripilor tarii lor. Inadmisibil, domnilor! 
                Caci a face in mod public, prin pagina de ziar (zis „de 
                colectie”!), din caderea si moartea lui Vlaicu, un 
                odios asasinat iar din George Valentin Bibescu (cel care a contribuit 
                atat de mult la formarea aviatiei militare romanesti, si a invatamantului 
                aviatic in tara, cel care a adus mult prestigiu Romaniei prin 
                functiile sale aviatice internationale, cel care...) un asasin 
                (chiar daca prin interpusi) este o monstruozitate, un atac la 
                Adevar si la valorile noastre nationale. Daca intelegem (nu ca 
                am si admite!) emiterea unor astfel de „povesti” 
                (ori “rastalmaciri”) in perioada comunismului 
                romanesc (scopul prea clar, nu mai explicam!), daca vreme indelungata 
                valorile romanesti erau calcate in picioare si totul era „inventat 
                in Rusia” si „pentru intaia data a fost in 
                Rusia” (va amintiti cum se afirma ca primul pilot din 
                lume care a pilotat cu proteze la picioare a fost Meresiev? – 
                si acum se mai „intorc in mormant” romanul 
                Banciuleascu si britanicul Bader!... iar noi nu puteam contrazice!), 
                astazi nu intelegem cum de se mai pot face astfel de afirmatii, 
                care este dedesubtul si scopul lor? Sa speram ca este doar o jenanta 
                necunoastere a faptelor (ceea ce nu elimina raspunderea insa).
              In acest 
                sens am luat atitudine in „Orizont Aviatic” 
                (nr.22, pag. 11 - „Un dublu pericol”). Iata 
                ca alti doi reputati cercetatori ai istoriei aviatiei (si valorosi 
                scriitori, autori, in domeniu) ne spun cum si domniile lor au 
                protestat (zadarnic!) catre redactia acelui indraznet ziar; tot 
                acum publicam acest material (care se refera si la asertiunea 
                colegului ns., Dl. Petru Tamasdan, privitoare la cauzele prabusirii 
                „zborulului Vlaicu” din Septembrie 1913).
              Asadar 
                responsabilitatea celor ce fac afirmatii asupra pionierilor si 
                pionieratului zborului romanesc este mare si obligatorie. Daca 
                este, daca exista... Caci, fapt repetat dovedit, pentru unii nu 
                este. Respectuos le-asi cere sa lase aviatia in pace si sa se 
                retraga spre fotbal, concursurile „miss...”, 
                speculativ politic dambovintean, manelistii cei agreati de bravi 
                demnitari si parlamentari, sau alte delicioase teme agreate si 
                asteptate de catre „avidul public cititor al presei 
                de colectie.”
              Romania 
                si pionieratul ei aviatic a avut multi indrazneti, visatori, dedicati, 
                eroi chiar, oameni ce si-au cheltuit bani, energie, viata, pentru 
                scopul zborului, reusitei acestuia. Dar nicicare nu a indurat, 
                patimit si platit atat de scump ca AUREL VLAICU, el fiind si cel 
                mai cunoscut si cel mai iubit de catre oamenii tarii de atunci 
                si de cei ai locuitorilor unde traiau romanii, „tara” 
                si locuri si oameni ce nu mult mai tarziu au alcatuit marea tara 
                ROMANIA.
              Atunci 
                macar pe VLAICU sa-l respectam! Macar asupra sa sa spunem adevarul, 
                nu sa ne lansam in speculatii gazetaresti hazardate si tuturor 
                daunatoare. Macar astfel sa aratam ca am iesit cu adevarat din 
                minciuna si presiunea comunismului care pe de o parte nu a recunoscut 
                eroii tarii (pe multi ucigandu-i cu cinism voluptas), pe de alta 
                a „inventat” (declarat, inaintat) alti eroi, ba atarnati 
                de sirene, ba de comintern, ba de capta meseriei, ba de... oricum 
                de gatul nostru cel tinut sub talpa atenta, pazitoare a „Securitatii 
                Poporului”!
              Poate 
                si alte publicatii de aeronautica ar putea avea „un 
                cuvant de spus” asupra „asasinatului” 
                comis asupra lui Aurel Vlaicu? S-ar cadea. Oricum „Orizont 
                Aviatic” lasa acest subiect deschis. Cum deschise si 
                paginile sale pentru cei doritori a exprima opinie, sub titlul 
                „Simpatie si adevar pentru VLAICU”. 
              2004,
                intr-un octombrie rece, Arad
                Cornel Marandiuc