title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !

Stirile Zilei

Marti, 16 noiembrie 1999

Deschiderea oficiala a aplicatiei romano-maghiareIeri la Arad a inceput aplicatia comuna a armatelor romane si maghiare prin Batalionul mixt de mentinere a pacii. La deschiderea oficiala care a avut loc in incinta unitatii militare din Subcetate au participat generalul de brigada Costache, prim loctiitor al comandantului trupelor de uscat, omologul sau maghiar, generalul Ferencz Györössy, alte oficialitati militare romane si ungare. Din partea autoritatilor civile, la ceremonie au fost prezenti primarul Aradului, avocatul Valentin Neamt si primarul orasului Hodmezövasarhely, episcopul Aradului P.S. Timotei Seviciu, reprezentantul Ordinului Minoritilor din Arad. Din partea I.J.P. Arad, a participat, ca de obicei cand e vorba de o actiune romano-maghiara colonelul Ioan Ulica, adjunctul comandantului. Din luarile de cuvant ale celor prezenti, am retinut ca aceasta aplicatie a militarilor romani si maghiari poate fi un bun exemplu si pentru politicienii din cele doua tari. De asemenea, a fost apreciata colaborarea foarte buna dintre cele doua armate. Trecand la prezentarea propriu-zisa a aplicatiei, sa spunem ca ea se numeste Opening Windows Ro-1999 si va dura cinci zile, vineri fiind programata incheierea. In cadrul actiunilor de comandament intreprinse doar pe harta, vor fi folosite semnalizarile NATO iar inPrimarul Aradului ii saluta pe militarii maghiari si romani comunicatii limba engleza. Scenariul creat este fictiv si vizeaza o tara din sud-estul Europei, pe malul Marii Negre, numita Colo. In aceasta republica imaginara, situatia e grava, haosul domnind peste toate domeniile vietii. La putere se afla o dictatura militara care s-a aliat cu opozitia insa nu pot mentine ordinea in tara. Misiunea Batalionului mixt romano-maghiar este de a mentine pacea si ordinea in aceasta tara, si de a reface unele structuri distruse. Ca o curiozitate, granitele republicii imaginare Colo, sunt pe muntii Carpati, teritoriul ei fiind format din Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova. Stranie coincidenta! In incheiere sa mai spunem ca pentru incheierea acestui exercitiu, adica pentru vineri, a fost lansata invitatia de a participa, presedintilor Romaniei si Ungariei, Emil Constantinescu si Arpad Göncz. Nu exista inca vreo confirmare. De la colegii din presa maghiara am aflat ca presedintele Göncz e foarte posibil sa nu participe, dar asteptandu-se venirea primului ministru Viktor Orban. De asemenea, oficialitatile militare prezente au facut precizarea ca nu exista nici o supervizare din partea NATO a acestui exercitiu. Vom reveni cu amanunte pe parcursul desfasurarii aplicatiei.
La AR-Medica stomatologii au facut cumparaturi - Virtual Arad News (c)1999Cea de-a VI-a editie a Targului Ar-Medica a fost considerata un succes, atat de catre organizatori, cat si de public. Evenimentul, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, s-a bucurat si de atentia ministrului Sanatatii, Hajdu Gabor. Agentii economici prezenti la Ar-Medica au avut drept scop atat contactarea comerciantilor, care sa le desfaca produsele, cat si vanzarea directa. Majoritatea lor au declarat ca sunt multumiti de targ, deoarece au realizat -obiectivele propuse. Expozantii au fost multumiti si de organizare si de afluenta publicului. Evenimentul a fost vizitat de circa 2500 de persoane, multi dintre ei fiind prezenti pe tot parcursul targului. Publicul vizitator a fost compus cu precadere din firme si persoane fizice de specialitate, care au venit sa-si faca aprovizionarea si sa fie la curent cu noutatile din domeniu. Cei mai multi vizitatori au fost interesati de produsele stomatologice ei dorind sa afle cat mai multe despre calitatea si performantele produselor amintite. Daca e sa cautam un domeniu deficitar atunci trebuie sa remarcam slaba prezenta a producatorilor de medicamente. Cei dornici de prezentari de specialitate au putut sa se bucure de bogatul program conex de conferinte stiintifice. Spre deosebire de alte targuri, unde prezentarile de specialitate nu prea au fost gustate de public, la Ar-Medica un numar mare de curiosi a participat la conferinte. Aici trebuie sa amintim prezenta masiva a studentilor de la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universitatii de Vest "Vasile Goldis", ei participand la mai toate conferintele. Summa summarum, putem afirma ca organizatorii de la Camera de Comert se pot lauda cu organizarea unui targ la standarde europene.
S.O.S. Bambini a modernizat scoala din FiriteazO scoala si in curand un camin pentru copii
Sambata, in satul Firiteaz, apartinator comunei Sagu a avut loc inaugurarea scolii din lacalitate, proiect finantat de cunoscuta fundatie umanitara S.O.S. Bambini Rumeni, condusa de Francesco Dallabetta.
"Vilagio del Soriso"
Renovarea scolii din Firiteaz face parte din cadrul proiectului denumit "Viliagio del soriso" - adica mai pe romaneste - "Satul surasului". Proiectul mai cuprinde inca patru asemenea investitii: un orfelinat, un dispensar, scoala din Cruceni si parcul sportiv. La inaugurare a fost prezenta o delegatie italiana condusa de presedintele fundatiei italiene din Trento, Francesco Dallabetta, doi voluntari: Luciano Simonazzi si Egiddio Giacomin, precum si reprezentantul in Romania a S.O.S. Bambini Rumeni, Franco Petrone. Partea romana a fost reprezentata de oficialitati din cadrul Consiliului Judetean Arad: Dan Ivan, presedinte si Achim Alexa, vicepresedinte pe probleme de cultura.
O investitie de jumatate de miliard
Pana in prezent investitia din Firiteaz se ridica la o jumatate de miliard, iar in perspectiva se preconizeaza ca in anul 2000 se va ajunge la aproape trei miliarde. Din spusele primarului comunei Sagu, dl. Anghel Liviu, am aflat ca scoala a fost foarte darapanata, "o adevarata ruina, nu existau pereti despartitori, ferestrele erau sparte iar dusumelele au fost refacute in intregime". La vremea cand a fost facut proiectul costurile nu erau atat de ridicate, dar pe parcurs ele au crescut. Cu toate acestea italienii nu au renuntat la investitie, reusind sa faca o scoala pentru copiii din localitate. Francesco Dallabetta, presedintele S.O.S. Bambini Rumeni ne spunea: "ceea ce am reusit sa facem in judetul Arad nu se compara cu nici o investitie de-a noastra. Am inteles ca noi italienii avem multe afinitati cu poporul roman, afinitati latine cum s-ar zice". Aceasta este doar una dintre investitiile facute in Firiteaz, care a devenit un oras patronat de emblema S.O.S. Bambini Rumeni prezenta pe aproape toate cladirile din sat care urmeaza a fi renovate de catre acesti oameni simpatici si cu mult suflet care incearca sa intinda o mana de ajutor copiilor romani. Putem fi multumiti ca aceasta fundatie a ales Aradul si acest lucru ne face cinste.
Creste numarul bolnavilor la Spitalul TBC - Virtual Arad News (c)1999De la Casa de Asigurari pentru Sanatate - vorbe-n vant
Rata de crestere a cazurilor de tuberculoza, inregistrata in primele opt luni ale anului 1999, este cu 10% mai mare decat cea din 1998, in conditiile in care, la bugetul Sanatatii nu este prevazut nici un leu pana la sfarsitul acestui an pentru prevenirea si tratarea TBC-ului. Presedintele Casei Nationale a Asigurarilor de Santate, Alexandru Ciocalteu a promis ca va aloca 30 de miliarde de lei, dar numai pentru medicatie, pentru prevenire neexistand nici un ban. Este greu de crezut ca guvernantii sunt interesati sa finanteze Sanatatea, deoarece ei se interneaza in spitale cu circuit inchis si au medicamente la discretie. Potrivit statisticilor, 70 de romani se imbolnavesc zilnic, iar sapte mor din cauza tuberculozei - afectiune vindecabila - care a atins in ultimii ani cele mai ridicate cote, clasand Romania pe primul loc in Europa. Si in judetul Arad cazurile de tuberculoza sunt in crestere - ne informeaza doamna doctor Paraschiva Cinca - medic sef  la Cabinetul de Ftiziologie. Astfel, in primele zece luni ale anului 1998 existau 93,27% cazuri la suta ce mii de locuitori, iar pe perioada similara a lui 1999 s-au inregistrat 95,79 de cazuri. Factorii care determina aparitia de noi cazuri sunt conditiile socio-economice existente, nivelul de trai foarte scazut. Cei mai multi bolnavi provin din randurile somerilor, a celor fara ocupatie si sunt barbati. Aproape toti sunt fumatori si bautori. Tuberculoza survine pe un organism slabit, prost hranit si, de regula, purtator al altor boli: hepatita, ulcer. O alta cauza a cresterii cazurilor de TBC este necooperarea bolnavilor. Acestia nu fac tratamentul regulat, sau il intrerup inainte de termenul de 6 luni, prevazut  pentru vindecare. Astfel, ei devin bolnavi cronic, iar perioada de vindecare se mareste la 9 luni 1 an. Tratamentul devine foarte costisitor, medicamentele obisnuite (streptomicina kanamicina)  fiind fara nici un efect in aceste cazuri. Un bolnav care intrerupe tratamentul poate infecta alte 11 persoane. Este foarte greu pentru cei   care nu s-a tinut pana la capat de tratamentul initial si a devenit bolnav cronic, sa termine perioada de vindecare de 9 luni - 1 an. In privinta dotarii, doamna Cinca a spus: "Aparatura este dezastruoasa, ar fi trebuit inlocuita de cel putin 10 - 20 de ani." Personalul de specialitate este insuficient pentru numarul de bolnavi. In data de 8 noiembrie, dimineata, asteptau cam 30 de persoane la consultatie, spre pranz erau 20, programul fiind pana la ora 14,00. Mai mult, in unele localitati, cum ar fi Lipova, nu exista medici specialisti, cei din municipiu mergand voluntar in acele locuri pentru a-i consulta pe oamenii de acolo. De asemenea pneumologii din Arad nu primesc sporul cuvenit pentru mediul in care lucreaza, cum au primit colegii lor din alte judete. Salariile nu li s-au marit. De la Casa de Asigurari de Sanatate au luat doar "vorbe in vant" spune doamna Cinca. Exista programul national de combatere a tuberculozei elaborat de Ministerul Sanatatii, prin care se prevede alocarea de   fonduri pentru aparatura, controale metodologice,etc. Programul este ca si inexistent in aceasta privinta. Precizam ca anul acesta au murit 24 de persoane, in judetul Arad, din cauza tuberculozei.
La Nadlac un modern complex hotelierLa Nadlac, pe data de 27 noiembrie, se va inaugura cel mai mare, si mai modern complex hotelier din zona. Electricieni, instalatori, zidari, dulgheri si alti oameni au muncit, zi lumina, la realizarea acestei constructii, ce va aduce peste 180 de locuri de munca. Oferind conditii occidentale, complexul hotelier va fi dotat cu toate cele necesare, de la camere cu multiple utilitati (baie, televizor, telefon etc.) pana la discoteca sau bar. Gheorghe Medintu, patronul care a investit in aceasta lucrare si, totodata, beneficiarul lucrarii, s-a gandit, pe langa utilitatile curente, sa ofere clientilor si o parcare pentru TIR-urile care transporta animale, dotata cu furaje pentru acestea. Saptamana viitoare vom reveni cu un material amplu de la fata locului.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN, sau pentru a citi comentariile altor vizitatori !


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

new88.gif (2109 bytes)Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

 


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorge Puterity si Florin Trutiu.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorge Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 1999 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}