title

*

  ...

sigla_dtcar4.gif (1503 bytes) Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad

Stirile Zilei

Vineri, 6 iulie 2001

Ziua Politiei Romane a fost sarbatorita si la Arad... - Virtual Arad News (c)2001Astazi se sarbatoreste Ziua Politiei Romane. Politistii aradeni au fost chemati, la ora 9,00, in sala mare a Inspectoratului de Politie al Judetului Arad, unde va avea loc o adunare festiva. Conform spuselor col. Ioan Maghici, adjunctul IPJ - Arad, in deschiderea festivitatii vor fi citite mesajele adresate politistilor aradeni de catre Ion Iliescu, presedintele Romaniei, Adrian Nastase, prim-ministru, precum si a celor de la Ministerul de Interne si Inspectoratul General al Politiei. Va urma apoi ridicarea in grad a unor subofiteri si ofiteri. Cat priveste primele in bani, care se acorda in asemenea momente, cativa politisti aradeni, cei mai merituosi, au intrat in posesia acestora la inceputul acestei saptamani. Oficialitatile judetului precum si prietenii cei mai apropiati ai politistilor aradeni vor avea ocazia sa ciocneasca un pahar de sampanie la Restaurantul Hotelului Parc, locul unde este programat un coctail oferit in cinstea acestei zile. In continuare va prezentam mesajul adresat cu ocazia Zilei Politiei Romane de catre col. Ioan Ulica, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Arad: "Aniversarea Zilei Politiei Romane imi confera onoarea si placutul prilej de a adresa politistilor aradeni, membrilor familiilor acestora, precum si reprezentantilor institutiilor cu atributiuni in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii, tuturor oamenilor din acest judet, cele mai respectuoase si sincere ganduri de sanatate, fericire si bucurii. Reinoiesc pe aceasta cale, angajamentul ferm al politistilor aradeni de a depune toate staruintele pentru cresterea gradului de siguranta civica, a ordinii si linistii publice, printr-un efort profesional major care sa puna in prim-plan deservirea comunitatii, apararea cetatenilor, impotriva actelor ilegale pe raza de competenta."
Platoul din fata Teatrului se va infrumusetaSe amenajeaza spatiul din fata Teatrului, iar apoi urmeaza zona noii Catedrale
Primaria a demarat, de aproximativ o saptamana, ample lucrari de amenajare a spatiului din fata Teatrului de Stat. Prin aceste lucrari se urmareste schimbarea in bine a aspectului spatiului de la Teatru. Si pentru ca o astfel de schimbare a ambiantei dintr-o zona din plin centrul orasului nu se poate face la voia intamplarii, Primaria a apelat la studii de arhitectura. Acestea au fost discutate si au primit un aviz favorabil miercuri, in cadrul sedintei Comisiei de Urbanism. Lucrari de amenajare vor mai fi efectuate si in zona Podgoria, la Catedrala Ortodoxa care se construieste acolo. Despre lucrarile acestea, care urmaresc redarea unui aspect mult mai atragator orasului, viceprimarul Emanoil Voicu ne-a declarat: "Noi ne-am gandit de ceva timp la acest aspect, pentru a da o fata mai frumoasa orasului. Din pacate, totul tine de bani si astfel de lucrari necesita niste fonduri. Lucrarile de la Teatru sunt efectuate dupa studii de arhitectura. Odata incheiate, aspectul zonei din fata Teatrului de Stat va fi mult imbunatatit. Ceea ce se face acolo vrem sa fie o surpriza, speram noi placuta, pentru toti aradenii. De asemenea, studiem mai multe variante pentru amenajarea spatiului din fata noii Catedrale Ortodoxe. Vom alege una dintre ele, in functie de banii de care dispunem." Surpriza pe care o pregateste Primaria in zona Teatrului de Stat consta in aparitia unui spatiu verde, iar caile de acces se pare ca vor fi pavate cu mozaic.
Pictorita Elena Botan are nevoie de ajutorAflata intr-o situatie disperata, pictorita asteapta cumparatori
Pe adresa primarului municipiului Arad, Dorel Popa, a sosit la sfarsitul lunii trecute o solicitare de sprijin material, din partea Elenei Botan. Aflata intr-o situatie disperata, Elena Botan i-a cerut sprijin primarului pentru a vinde cateva dintre picturile sale ulei pe carton si acuarela din vanzarea lor sperand sa obtina banii cu ajutorul carora isi va rezolva cateva dintre problemele cu care se confrunta. Impresionat de situatia familiei Elenei Botan, primarul municipiului a trimis acest caz spre rezolvare Casei de Cultura a Municipiului Arad (CCM Arad). In cursul zilei de ieri, la Casa de Cultura a Municipiului, in cadrul unei conferinte de presa, a fost prezentata situatia familiei Botan si felul in care CCM s-a hotarat sa o ajute. Elena Botan este pensionara, cu gradul II de invaliditate si are in intretinere doi copii minori: Letitia Milian, eleva in clasa a X-a canto clasic, la Liceul de Arta "Sabin Dragoi" din Arad, si Darius Milian, in varsta de 14 ani, pe care ii creste singura din anul 1997, cand a decedat tatal copiilor. Pensia de un milion de lei nu ii ajunge pentru a-si intretine familia si, mai ales, pe fiul sau care este incadrat intr-o categorie de persoane cu handicap care necesita protectie speciala. Darius Milian sufera, conform certificatului eliberat de Comisia de expertiza medicala a minorilor cu handicap, de "hepatopatie cronica, sindrom dureros abdominal si sindrom hiperkinetic", fiind incadrat in gradul de handicap mediu. "Din pensia de boala si de urmas nu reusesc sa platesc totul la zi si sa traiesc cu copiii. Suferinta mea cardiaca s-a agravat atat de mult, incat nu mai pot parasi domiciliul si nu pot face nici un efort.", scrie Elena Botan in scrisoarea inaintata primarului Dorel Popa. "Va rog sa ma sprijiniti si ajuta ca sa pot oferi spre vanzare cele 40 de miniaturi ulei pe carton si cele 50 de miniaturi in acuarela, pentru a-mi plati telefonul debransat, gazul, curentul care nu suporta amanare. (...) In speranta ca veti intalni sau contacta persoane pe care le intereseaza arta, as fi bucuroasa sa pot asigura existenta copiilor mei; din luna ianuarie noi nu am mai avut posibilitatea de a avea pe masa carne sau branzeturi.", mai scrie Elena Botan. Conducerea Casei de Cultura a Municipiului Arad a decis sa o sprijine pe pictorita Elena Botan sa-si vanda lucrarile. Acestea se pot achizitiona direct de la sediul CCM Arad, de pe strada Gheorghe Lazar, nr. 13, pretul lor fiind cel ales de cumparatori. Mai mult, in cursul saptamanii viitoare, CCM Arad va organiza si o expozitie, in cadrul careia vor fi prezentate cele 90 de miniaturi realizate de Elena Botan. Cei care doresc sa sprijine o femeie ce vrea sa-si creasca in conditii decente copiii, sunt asteptati sa cumpere miniaturile scoase la vanzare prin Casa de Cultura a Municipiului Arad.
Aradul dupa lasarea noptii... - Virtual Arad News (c)2001Aradul vazut dupa lasarea serii
Conform datelor statistice publicate de unele organizatii internationale, Romania se afla locul patru la capitolul de cheltuit bani prin baruri. Tari din vestul continentului, cu un nivel de trai mult mai ridicat decat al nostru, nu castiga din baruri, tigari si alcool cat se castiga pe plaiurile mioritice. Este un paradox care ar trebui sa dea de gandit. Chiar daca, in aparenta, acest fapt nu releva nu stiu ce lucru, volumul banilor care circula prin barurile de noapte are o legatura directa cu mentalitatea balcanica a unui popor cu pretentii europene. Cum era si normal, Aradul, oricat de provincial ar fi, nu face nota discordanta. Cand se lasa seara, aleile se anima, iar barurile sunt arhipline. Mai ales in perioada verii. Semn ca afacerile prospera de pe urma dorintei de distractie a aradenilor este numarul mare de baruri si terase nonstop din centrul urbei si de aiurea. In ciuda faptului ca nu avem inca o industrie de divertismente adevarata, cu tot ceea ce implica ea: parcuri de distractii, cinematografe de noapte, aradenii de toate varstele scot cu bucurie banii din buzunar pentru a pierde noptile. Cea mai "occidentala" distractie a tinerilor aradeni, si nu numai, sunt barurile de streap-tease. Preturile mari si tarifele de intrare exorbitante nu alunga clientela, ci, din potriva, o atrage. Marin Pascu este un tanar de 23 de ani, de profesie zidar. Ziua da cu mistria, iar noaptea si-o ptrece in fata unor fetiscane care se desbraca in fata lui fara nici un fel de complex. "Nu ma duc chiar in fiecare noapte, dar de doua, trei ori pe saptamana tot merg la streap-tease. Acolo ma simt bine. Nimeni nu stie cine sunt. Daca fumez o tigare fina si beau Tuborg, lumea crede ca sunt cine stie ce bastan. Mie imi place" sustine Marin. Cei care nu isi pot permite luxul unei tigari fine si a unei bauturi scumpe, pot alege oricare dintre baruri. Aici se incing adevarate petreceri dupa miezul noptii si, nu de putine ori, pe fondul consumului de alcool se produc adevarate tragedii. "Bem ceva si incepem sa ne certam cu toata lumea. Suntem o gasca foarte unita si nu ne sta nimeni in cale. Suntem baieti de baieti" povesteste un tanar cu parul vopsit si plin de cercei. Pe bratele lui se vad usor urmele unor "aventuri" petrecute cu mult timp in urma: taieturi, vanatai, zgarieturi. Intrebat daca lucreaza undeva, tanarul raspunde sec: "Ce, crezi nu am ce face? Sa ma duc sa lucrez la patron pentru un milion de lei. Fac eu destui bani din alte afaceri". Cei mai elitisti, au pretentii de oameni mai aparte, opteaza pentru cluburile de noapte. O vizita facuta intr-un club de jazz, spre exemplu, te lamureste rapid care este calitatea clientului. Foarte putini sunt aceia care fac diferenta intre un pian si o masa de biliard. Vin aici doar pentru ca da bine la imagine, iar lumea ii crede "sofisticati". La adapostul intunericului si in pustietatea strazilor, orice tanar complexat se transforma intr-un Van Damme autohton. E atat de dur incat nimic si nimeni nu-i poate sta in cale: tomberoane, vitrine, copaci. Nimic. El e regele strazii pustii, e adevarat. Dar asta nu dureaza decat pana la primul colt, unde apare ca din pamant o patrula de jandarmi. Cand cocosul incepe sa cante, iar oamenii normali pleaca la munca, fii ratacitori se intorc acasa. Primele raze ale soarelui ii copleseste. Parca ar fi cine stie ce forta, care precum varcolacii, le fura puterile la rasaritul soarelui. In urma lor, dezastru. Tomberoane rasturnate, pomi rupti si sticle aruncate pe jos.
Parcul dendrologic de la Gurahont va fi intretinut si de silvicultoriDirectia Silvica se implica serios in administrare
Parcul dendrologic de la Gurahont este unul dintre cele mai prestigioase edificii de acest gen din tara. Colectand specii de plante si arbori din specii rare sau pe cale de disparitie, Parcul este administrat de catre Institutul de Montanologie si Directia Silvica. Asta pentru ca, o parte a sa se afla in patrimoniul Institutului si o parte in cea a Directiei Silvice, existand totusi, dispute pentru administrarea lui. "Partea administrata de Institut este intr-o stare foarte buna pentru ca a fost intretinut asa cum se cuvine. Insa, din pacate, partea administrata de noi este intr-o stare jalnica pentru ca nu am avut fonduri disponibile pentru intretinerea lui. Speram totusi sa reusim sa-l punem la punct, sa-i dam fata pe care o merita", ne-a spus Alexandru Parv, directorul Directiei Silvice. In aceasta idee, pe suprafata de 7,4 hectare cat detine Directia Silvica - s-a pornit, in urma cu cateva saptamani, o campanie de restabilire a sa, alocandu-se fonduri substantiale in acest sens. Pentru aceasta actiune au fost puse la dispozitie 100 de milioane de lei pentru reamenajarea parcului si intretinerea sa pana la sfarsitul anului. Vor avea loc defrisari, reamenajarea aleilor, intretinerea puietilor pentru acest an si vor fi efectuate lucrarile curente de intretinere a sa."Probabil ca nu ne vor ajunge banii alocati pentru acest an, dar vom realiza atat cat vom reusi. Din orgoliu, cred ca vom reusi sa-l administram asa cum se cuvine", a adaugat Alexandru Parv.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN: [Message Board]


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

   Search this site                 powered by FreeFind
 


new88.gif (2109 bytes)van_publicitate.gif (4271 bytes)

home3.gif (1226 bytes) Imobil de vanzare


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity si Trutiu Florin.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Agenda de Arad, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Saptamanalul Aradeanul, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2001] [Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2001 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}