title

*

  ...

sigla_dtcar4.gif (1503 bytes) Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad

Stirile Zilei

Joi, 24 mai 2001

Oameni de afaceri din mai multe tari au vizitat AradulRomanii din "Tara Sfanta" sunt caramizi vii intre cele doua state
O delegatie formata din oameni de afaceri din Israel, SUA si Anglia a vizitat ieri Aradul. Vizita a fost organizata de catre Phil Bloom, presedinte al Global Business Group, si Yehezkel Pollyack, secretar in cadrul Ambasadei Israelului la Bucuresti, departamentul Afaceri Economice si Comerciale. Delegatia a fost formata din Arthur Matyas, Samuel Listenberg, Chaim Tolber si Daniel Avner, oameni de afaceri din domeniul agricol, industrial si reprezentanti ai unor firme de afaceri imobiliare. Scopul vizitei a fost gasirea de parteneri de afaceri in domeniiile mai sus amintite."Credem ca Romania si Israelul sunt parteneri de mult timp, iar faptul ca multi evrei care traiesc in Israel sunt veniti din Romania au fost niste caramizi vii intre cele doua tari. Cred ca putem gasi parteneri in Arad in domeniile infrastructurii, agriculturii, telecomunicatiilor si tehnologia informatiilor si poate fi realizat un schimb de experienta in aceste domenii. Vom viza, in principal, diminuarea somajului, ocuparea fortei de munca, cresterea calitatii vietii si realizarea unor parteneriate de afaceri", a spus Yehezkel Pollyack. Toti cei care au vizitat Aradul si implicit cateva centre industriale au ramas placut surprinsi de ce au gasit aici, promitand ca vor reveni aici pentru a-si prezenta proiectele de colaborare. Au fost vizitate firme din parcul industrial si cateva ferme agricole, printre care cea din Felnac si Sagu. "Am vizitat o ferma agricola si am ramas surprins de cum au reusit sa se organizeze. Am gasit un sistem de irigatie bine pus la punct. Tocmai de aceea, vom pune la punct un proiect cu propuneri de afaceri pentru aradeni si vom trimite un specialist in Arad care va pune la punct viitoarele colaborari", a spus Chaim Tolber.
Declaratiile de venit pot fi depuse si la Ziridava...Acesta a fost deschis in incinta magazinului Ziridava
Pentru ca data limita pentru depunerea declaratiilor de venit, 31 mai, se apropie, Directia Generala a Finantelor Publice de Stat Arad a venit in sprijinul contribuabililor aradeni, prin deschiderea unui punct de informare si depunere a declaratiilor. Acesta a fost deschis marti, la etajul al doilea al magazinului Ziridava, iar programul de lucru este intre 9 si 15. "Datorita faptului ca au mai ramas putine zile pana la termenul limita pentru depunerea declaratiilor de venit global, incercam sa ajutam persoanele fizice sa depuna declaratiile de venit global. In acest sens, am considerat oportuna deschiderea unui stand informativ la magazinul Ziridava, unde cei interesati pot solicita lamuriri privind modul de completare si depunere a declaratiilor de venit. Tot la acest stand se pot completa direct declaratiile, cotribuabilii fiind asistati de personalul nostru de specialitate. Tinem sa multumim conducerii SC Scala SA pentru deschiderea acordata in aceasta colaborare benefica contribuabilului", ne-a declarat Petru Horga, sef serviciu analiza, sinteza, rapoarte. Trebuie spus ca SC Scala SA a pus gratuit la dispozitie spatiul pe care a fost amplasat standul informativ. DGFP Arad va deschide si alte puncte de informare a populatiei cu privire la modul de depunere a declaratiilor de venit.
Statiile Petrom vor fi modernizatePe durata lucrarilor nu se intrerupe furnizarea benzinei sau motorinei
Societatea Nationala a Petrolului Petrom a inceput in ultimii ani o campanie de modernizare a statiilor proprii de distributie a carburantilor din teritoriu. In judetul Arad, din cele aproximativ 30 de statii de distributie au fost modernizate pana in prezent sapte, pe langa cele care au fost construite in ultimul an la un standard ridicat de calitate. Continuand procesul de modernizare a statiilor de distributie a carburantilor din judet, anul acesta vor fi aduse la standarde moderne doua statii, cea din Micalaca si cea de la CET. Pentru amandoua au fost obtinute deja avizele de constructie. Aceste statii vor fi dotate cu intreg pachetul de servicii oferite in statiile din teritoriu. Modernizarile vor fi efectuate in perioada urmatoare si se spera ca vor fi finalizate pana la toamna. Dupa cum ne-a informat Marin Duta, directorul SNP Petrom Arad, pe intreaga perioada a lucrarilor de modernizare statiile de distributie a carburantilor vizate nu vor fi inchise.
Prezentatoarea Izabella Vekas de la TV Arad este agreata de aradeniNume: Izabella Vekas
Data nasterii: 9 mai, intr-un an ca oricare altul
Starea civila: necasatorita
Studii: Universitatea "Aurel Vlaicu", Facultatea de inginerie, sectia Chimie textila, promotia 1995

Prietenii ii spun Bella.
Crainica de la TV Arad si-a inceput cariera in presa inca din prima zi de facultate, in 1990. Pana in 1994 a scris la revista "Forum studentesc". In acelasi an a fost remarcata si chemata in echipa TV Arad.
Ca o manusa
Timp de un an a lucrat doar in radio. De televiziune s-a apucat in 1995. Microbul a prins-o atat de tare, incat, in 1998, a refuzat sa se marite in Germania. "Nu mi-a parut rau nici atunci, nu-mi pare rau nici acum ca am luat decizia asta. Cu atat mai mult cu cat dragostea adevarata am descoperit-o destul de recent", povesteste Bella. Cu munca de prezentatoare de stiri s-a obisnuit destul de repede. In cateva luni nu i-a mai fost teama de reflectoare. Acum chiar i se pare mai interesant sa prezinte stiri decat sa le culeaga de pe teren. Se simte bine cand se stie vazuta la televizor de un oras intreg. Spune ca e din cauza ca meseria de jurnalist i se potriveste ca o manusa.
Secretul
"Cred ca trebuia sa ma nasc baiat. Ma tenteaza cam toate preocuparile masculine. Am carnet de conducere pe tractor si atestat de drujbist. Am vrut sa-mi demonstrez mie si lumii intregi ca si o femeie e in stare sa faca lucruri barbatesti. In plus, imi plac provocarile, tot ce e incitant si imi place sa-mi testez limitele." Bella crede ca si acesta e unul dintre motivele pentru care a ajuns sa lucreze in presa. Nu ar renunta la profesie pentru nimic in lume. "Norocul meu ca am gasit si omul care sa ma inteleaga... fiindca ne iubim!", se destainuie ea cu cochetarie. Cat despre identitatea iubitului, acesta e un secret pe care prezentatoarea de la TV Arad il pazeste cu strasnicie.
Sectia de Stiintele Naturii din Muzeul Judetean Arad - Virtual Arad News (c)2001In curand va incepe simpozionul "Armonii Naturale", editia a V-a
In aceste zile, Complexul Muzeal Arad se afla in asteptarea "sentintei", adica a vestilor despre bani. In functie de cati bani vor fi alocati, aceasta institutie va organiza o serie de manifestari specifice, prin intermediul carora vor fi prezentate publicului avizat rezultatele muncii depuse, de muzeografii si cercetatorii de aici. Deocamdata, este sigura desfasurarea celei de a cincea editii a Simpozionului national intitulat "Armonii Naturale". Manifestarea va avea loc in perioada 25-27 mai la Sectia de Stiinte ale Naturii a Muzeului Judetean Arad. Cu aceasta ocazie, vor sosi la Arad paleontologi, botanisti, biologi, mineralogi si ecologi renumiti pe plan national, dar nu numai, care vor prezenta o serie de lucrari stiintifice din domeniu. Pana cand va fi intocmit orarul sigur al manifestarilor Complexului Muzeal Arad (care depinde, evident, de bani), aceasta institutie isi asteapta vizitatorii. Iar putina lume stie, din pacate!, ca acest complex are sectii si in judet, nu doar in municipiu. Astfel, in orasul Nadlac se afla Muzeul Slovacilor, la Siria - "Muzeul memorial Ioan Slavici", la Sebis - "Muzeul istorico-etnografic", la Ghioroc - "Muzeul viei si vinului", la Lipova - "Muzeul Bisericii Ortodoxe Romane", la Savarsin - "Muzeul de arta si etnografie". Dar Complexul Muzeal Arad si-ar putea imbogati sectiile cu inca una ce, cu siguranta, ar starni interesul vizitatorilor din tara si din strainatate, dar pentru infiintarea ei trebuie bani, iar atunci cand este vorba despre cultura, ei nu se prea gasesc. Despre ce este vorba? In, subsolul cladirii unde functioneaza Biblioteca Judeteana Arad se afla colectia de istorie a teatrului si a cinematografiei, pastrata intr-un depozit. Poate ca intr-o buna zi, si aceasta colectie va putea fi pusa la loc de cinste, pentru a fi vazuta de toti cei interesati.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN: [Message Board]


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

   Search this site                 powered by FreeFind
 


new88.gif (2109 bytes)van_publicitate.gif (4271 bytes)

home3.gif (1226 bytes) Imobil de vanzare

painter.gif (13376 bytes)Artist plastic cauta...


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity si Trutiu Florin.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Agenda de Arad, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Saptamanalul Aradeanul, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2001] [Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2001 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}