Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Sambata, 2 august 2003

Stirile TVA aici
Pulsul zilei aici
  • Soferii care gresesc vor fi depunctati

Soferii vor fi obligati sa circule corect prin noile reglementari - Virtual Arad News (c)2003Potrivit reguamentalui privind circulatia pe drumurile publice, incepand de ieri, retinerea permisului de conducere se poate face in situatia in care titularul cumuleaza cel putin 15 pnncte de penalizare intr-un an, sau cel putin 10 puncte de penalizare in decurs de sase luni de la data expirarii duratei de suspendare. 
Potrivit legii, exista patru categorii de puncte de penalizare. 
Din prima categorie face parte sanctionarea cu 2 puncte de penalizare si amenda cuprinsa intre 700.000 si un milion de lei. 
Printre abaterile sanctionate astfel, se numara neacordarea prioritatii de trecere participantilor la trafic, care circula conform semnificatiei culorii semaforului, nerespectarea semnalizarii, sau a regulilor existente intr-o intersectie cu circulatie dirijata, lipsa castilor de protectie in cazul conducatorilor si pasagerilor motocicletelor, folosirea de telefoane mobile in timpul mersului, neprezentarea documentelor la Solicitarea politiei, insultele si injuraturile in trafic. 
Cu 3 puncte si amenda intre un milion si trei milioane de lei se sanctioneaza, printre altele, nedeclararea la politie a identitatii persoanelor carora le- au fost incredintate autoturismele in cazul in care acesstea au savarit infractiuni sau contraventii sau neacordarea prioritatii pietonilor pe trecerile marcate sau semnalizate cu indicator. 
Soferii vor fi sanctionati cu 4 puncte si amenda de la 1.500.000 la 5 milioane de lei, pentru circularea cu un permis de conducere expirat, nerespectarea obligatiei de a opri la semnalele date de agentii de cale ferata, nerespectarea obligatiei de a opri in apropierea masinilor politiei si pompierilor aflate in misiune, sau nerespectarea prioritatii de trecere. 
Seful Biroului Politiei Rutiere - Ioan Rosca spera intr-un trafic mai sigur Cele mai multe puncte de penalizare, 6 si amenda de la 2 milioane lei la 8 milioane lei, vor fi sanctiuni pentru cei care permit plecarea in cursa a unor soferi aflati sub influenta alcoolului, cei care nu opresc la semnalul politistului, sau care depasesc vehicule pe trecere de pietoni, in statii de tramvai, in intersectii cu circulatie nedirijata ori in zona de actiune a indicatorului depasirea interzisa. 
Cu aceeasi sanctiune se vor pedepsi soferii care depasesc coloanele oficiale si care nu respecta obligatia de a opri cand barierele de cale ferata sunt coborate. 
Mentionam ca numarul situatiilor in care soferii pot fi sanctionati cu puncte de penalizare sunt mult mai numeroase. 
In momentul intocmirii procesului-verbal de contraventie, agentii de circulatie vor trece si punctele de penalizare, urmand ca acestea sa fie implementate in baza de date a Politiei Rutiere. In momentul in care numarul punctelor de penalizare va atinge cota mentionata de lege pentru retinerea permisului, in mod automat soferul sanctionat va fi lipsit de dreptul de a conduce pentru perioada stabilita de agentii de circulatie. 
"Momentan vom tine evidenta manual, pe baza de registru si de procese verbale. In cel mai scurt timp vom achizitiona calculatoare si vom putea tine mai usor evidenta. In orice caz, noi nu vrem sa depunctam soferii, noi vrem ca traficul sa fie mai sigur in urma intrarii in vigoare a Noului Cod Rutier si implicit a acestei regelementari" spune subcomisar Ioan Rosca seful Biroului Politiei Rutiere Arad. 
Cu siguranta ca soferii din Arad nu au reusit sa invete cele peste o suta d cazuri in care sunt sanctionali cu puncte de penalizare. Mai mult decat atat, majoritatea soferilor nici nu au o parere despre aceasta noua reglementare. Ei spun ca daca asa este in strainatate este buna...

Claudiu Oprean - Agenda zilei

  • Satana, in lanturi

Criminalul din Timis s-a autodenuntat la AradUn posibil criminal in serie s-a predat la Arad  
Autorul omorului de la Hodos, comis in data de 29 iulie 2003, s-a predat la Arad. 
Este vorba de Laurentiu Sumanaru, de 25 de ani, care, acum cateva zile, i-a luat viata unei batrane cu nu mai putin de 15 lovituri de cutit. 
El a fost capturat de politistii aradeni in urma unui autodenunt. 
Sumanaru s-a adresat unui paznic, caruia i-a spus ca este autorul unui asasinat. 
Neincrezator, omul i-a intins tanarului un telefon, spunandu-i sa sune la numarul politiei, 955. 
Ceea ce tanarul a si facut, declarand ca este faptasul abominabilei fapte. 
O echipa de interventie s-a deplasat la locul indicat si l-a retinut pe suspect. 
Acesta a sustinut, in fata politistilor, ca intentiona sa comita o noua crima in Arad. 
"Aveam de gand, cu sabia aia pe care am luat-o tot de la femeia pe care am ucis-o, sa lovesc din nou, pe malul Muresului. Ce prindeam, radeam tot. Asa mi s-a urat mie de libertate", povesteste Sumanaru. 
Cu un corp plin de tatuaje si taieturi, tanarul afirma ca este posedat de diavol si ca nu regreta ce a facut. 
Comisarul-sef Gheorghe Tica, seful Politiei municipiului Arad, spune ca la capturare acesta nu a opus rezistenta, iar in urma perchezitiei a fost gasit printre lucrurile sale, un pistol de jucarie. 
"Mai avea la el o sabie si o scrisoare prin care se autodenunta", spune comisarul-sef Tica. 
Politistii nu au fost surprinsi de autodenunt. Ei marturisesc ca au mai avut cazuri similare. 
El a fost predat unei escorte a Inspectoratului Judetean de Politie Timis, pentru continuarea cercetarilor. Criminalul, al carui cazier este patat de savarsirea catorva furturi, risca 25 de ani de inchisoare. 
In timpul procesului, el va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili modul de executare al pedepsei.
Autorii erau prieteni cu concubinul victimei  
Potrivit Biroului de presa al IPJ Timis, in data de 29 iulie 2003, in jurul orelor 19.00, Gigatu Neculai, de 41 de ani, a sesizat postul de politie Darova, cu privire la faptul ca, in aceeasi zi, in jurul orelor 15.00, cand s-a intors de la Lugoj, a gasit ravasita casa concubinei sale, Marioara M., de 50 de ani, din satul Hodos, iar pe aceasta nu o gaseste. 
Criminalul era cunoscut sub numele de lucifer Politistii, impreuna cu reclamantul, s-au deplasat la locuinta respectiva, unde, intr-o camera, au gasit-o pe femeie decedata, prezentand mai multe plagi taiate, intepate la nivelul toracelui, si urme de lovituri la nivelul capului. 
Anchetatorii au constituit un cerc de suspecti, in care au fost inclusi inca de la inceput Laurentiu Sumanaru, zis Lucifer, de 25 de ani, din Botosani, cunoscut cu antecedente penale, individ cu manifestari violente si tendinte suicidale, precum si Dumitru Cristian Gradinaru, de 24 de ani, din Timisoara.
Cei doi erau cunoscuti de-ai concubinului victimei, Lucifer fiind fost coleg de celula cu acesta in Penitenciarul Timisoara. 
S-a stabilit ca, din locuinta, s-au sustras 100 de euro, doua biciclete si haine. 
Specialistii criminalisti si-au indreptat atentia asupra lui Sumanaru, care, din data de 30 iulie 2003, a fost dat in urmarire locala.
Trimisi dupa gratii  
Gradinaru Dumitru Cristian, din Pietroasa, judetul Timis, care se afla de la inceput in cercul de suspecti, a fost ridicat direct de la domiciliul din satul sau natal si adus la Timisoara pentru cercetari. 
Cei doi au fost audiati de procurorul criminalist, descriind cu lux de amanunte modul in care au pus la cale comiterea faptei si felul in care amandoi au injunghiat victima si, apoi, au lovit-o in cap cu un levier si cu un ciocan. 
Acest episod s-a derulat in curtea casei femeii, dupa care cei doi au transportat-o intr-o camera a casei, acoperind-o cu haine. 
Indivizii credeau ca in casa victimei vor gasi bani si bijuterii. Dupa ce au ucis-o, au rascolit toata casa, dar nu au gasit decat 100 de euro. 
De asemenea, din locuinta au mai luat niste haine, apoi au parasit locul faptei cu doua biciclete gasite in curtea casei. 
Eu au ajuns la Buzias, unde au vandut bicicletele contra sumei de 100.000 de lei bucata, au schimbat valuta la o banca, dupa care au revenit la Timisoara, unde s-au despartit. 
Cei doi sunt acuzati de comiterea infractiunilor de omor deosebit de grav si talharie, pentru care risca pedeapsa cu inchisoarea, cuprinsa intre 15 si 25 de ani sau detentie pe viata.

Cosmin Lungu & Sabin Cercel - Ziua de Vest

  • Liniste in comunitatile locale

Vasile Cepoi a verificat sistemul sanitarSpitalele aradene au scapat oarecum de desfiintare
Situatia disperata in care se afla sistemul sanitar aradean a ajuns, in sfarsit, in atentia Ministerului Sanatatii. 
Dupa intalnirea de la Timisoara, o echipa de control a ajuns ieri la Arad, pentru a analiza situatia la fata locului. 
Concluziile comisiei, chiar daca nu multumesc pe toata lumea, au reusit sa clarifice un mare semn de intrebare: nici un spital din judet nu va disparea, ci va urma o restructurare in urma careia vor fi disponibilizari de personal, dar aradenii nu vor ramine fara asistenta medicala de specialitate.
La Ineu, ziua de spitalizare costa mai mult ca la Oncologia din Cluj
Echipa care a sosit la Arad l-a avut in frunte pe secretarul de stat Vasile Cepoi, din Ministerul Sanatatii. 
In cursul discutiilor, cu participarea conducerilor Directiei de Sanatate Publica, Casei Judetene de Asigurari de Sanatate si Sindicatului Sanitas, s-a pus problema celor trei spitale cu probleme, care au epuizat deja cota de bani alocata pe acest an. 
Este vorba despre spitalele din Ineu, Gurahont si Lipova
Pentru a sustine cauza acestora, la discutii au fost prezenti si primarii celor trei localitati, Nicolae Meheleanu, Gheorghe Florea si Petre Gherman. 
Secretarul de stat Vasile Cepoi a insistat asupra faptului ca la spitalele respective nu s-a lucrat pentru reducerea costurilor. 
S-a concluzionat ca la Ineu, ziua de spitalizare costa mai mult decat la Oncologia din Cluj. 
Spre finalul discutiilor, desfasurate in prezenta prefectului Dan Vasile Ungureanu, cei trei primari au rasuflat usurati: desi vor suferi restructurari, spitalele lor vor ramane in serviciul populatiei.
In loc de spitale, centre medicale complexe
Esenta restructurarii spitalelor aradene va consta in transformarea lor in asa-numite centre medicale complexe, cu regim ambulatoriu. Aici vor putea fi facute spitalizari de o zi, vor avea loc nasteri fiziologice, adica fara complicatii, iar pentru cazurile care o impun, va fi asigurat transport medicalizat, cu ajutorul ambulantelor. 
Vor fi organizate asa-numite centre de primire si camere de garda, unde medicii de familie vor efectua servicii de permanenta. 
Noua structura a unitatilor medicale cu probleme va viza si reduceri de personal. 
Desi la inceputul discutiilor despre restructurarea sistemului sanitar aradean s-au vehiculat cifre impresionante privind numarul disponibilizatilor, cifra exacta urmeaza sa fie stabilita pana luni de catre conducerea Directiei de Sanatate Publica Arad. 
Tot luni va fi anuntata si forma finala a sistemului de sanatate aradean, rezultat in urma restructurarilor. In urma discutiilor, cel mai fericit a fost Nicolae Meheleanu, primarul din Ineu. 
Spitalul din Ineu, care deserveste o zona intinsa si practic aproape o treime din populatia judetului, a fost pe cale sa dispara cu totul. 
Nicolae Meheleanu a iesit zambitor de la sedinta de la prefectura, pentru ca spitalul a scapat, desi inca nimeni nu poate preciza ce se va intampla cu investitia de multe miliarde lei imobilizata in constructia noii cladiri a spitalului, care stagneaza de cativa ani.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Investitii in turism, la Moneasa: Intre marele investitor PHARE si intreprinzatorul "Notabil"

Managerul Statiunii Moneasa priveste cu optimism in viitorAlaturi de agricultura, industria turismului este considerata ca principala resursa a Romaniei, prin valorificarea careia economia in ansamblu s-ar putea dezvolta in mod exploziv. 
Un ansamblu de factori, intre care lipsa resurselor financiare se situeaza pe primul loc, a avut insa ca rezultat o slaba capacitate de a dezvolta acest sector.
Ici, colo, insa, lucrurile se mai schimba. 
Declarata in 2002, prin Hotararea de Guvern nr. 1122, ca "statiune turistica de interes national, detinand un potential inalt de dezvoltare", statiunea Moneasa poate fi un argument in acest sens. 
La ora actuala, statiunea balneo-climaterica Moneasa este singurul argument consistent al judetului in participarea la turismul international.
Proiectul de dezvoltare PHARE 2003
"De la o ruina, de acum doi ani, statiunea este in plina dezvoltare. Dar nu suntem gata. In fiecare an mai facem ceva si, sigur, anul viitor va fi mai bine decat in acest an", spune managerul statiunii, Sanda Kern. 
Dupa ce a dobandit statutul de statiune turistica de interes national, Moneasa a ajuns si subiectul unui program PHARE pentru "dezvoltarea potentialului turistic al statiunii, inclusiv mo-dernizarea drumului judetean 792 B Moneasa - limita judetului Bihor". 
Cu un buget de 4.191 milioane euro, proiectul vizeaza patru obiective: Amenajarea pesterii Moneasa, a lacului cu nuferi si a vaii, in vederea redarii lor in circuitul turistic.
Aleea care duce spre pestera, pe langa lacul cu Nymphae Lotus Thermalis, adusi prin anii ’60 de la Baile Felix, va fi iluminata. 
De asemenea, va fi refacuta prin aplicarea de dale. 
Pestera va fi vizitabila chiar pe tocuri , pe 200 de metri spre interior, iar la intrare va fi construit un pavilion. 
Stadionul va deveni, dupa reamenajare, un teren de sport multifunctional, cu parcare, un spatiu pentru sportivi si arbitri (vestiare, cabine, grup sanitar, sali de masaj etc.) 
Centrul de informare turistica va fi in acelasi timp si un centru de prim ajutor. 
In bugetul programului a mai fost inclusa si reabilitarea retelelor de apa-canal din statiune (uzina de apa, statia de epurare si retele). 
"La a doua vizionare la Ministerul Integrarii a cazut partea din proiect ce prevedea refacerea partiei de schi si a drumului de acces pana la aceasta" - spune Mircea Rusu, reprezentant al beneficiarului proiectului, Consiliul Judetean.
Cat despre vila "Nufarul", construita in 1891 de contele Friederich Enckheim si devastata in 1989-2000, aceasta nici macar nu a putut fi inclusa in programul PHARE, care exclude investitii pe domeniul privat. 
Vila, care mai are putin pana sa se dizolve in peisaj, ramane in sarcina administratorului Monesei. 
"Cautam un investitor serios, care sa aiba suficienti bani sa faca acolo ceea ce merita. Trebuie sa alegem intre ofertele care ni se fac. Noi vedem acolo, eventual, un institut de infrumusetare de 3-4 stele. Zona e spectaculoasa, izolata, acolo sunt toate izvoarele termale", spune Sanda Kern. 
In plus, PHARE 2003 va face zona si mai atractiva. In plus, pentru toti operatorii de turism din statiune va duce la cresterea prognozata a gradului de acoperire de la 32% pana spre 70% si la triplarea numarului de innoptari turisti/an. 
Ceea ce inseamna incasari sporite si, deci, posibilitati de reinvestitie crescute.
Dispeceratul - transformat intr-o vila de patru stele
Ultima investitie din Moneasa ce urmeaza a fi inaugurata la sfarsitul acestei saptamani este vila "Ana"
Activul, adica fostul dispecerat al statiunii, a fost achizitionat anul trecut de firma timisoreana "Notabil Pek" SRL. 
Dupa o investitie de aproape 150.000 euro, dispeceratul a devenit un spatiu de cazare ce cuprinde trei apartamente si o garsoniera. 
Piscina in aer liber, sauna si jacuzzi, cele trei bucatarii, pavilionul de pe malul Deznei cat si dotarile de patru stele sunt argumentele prin care Eugen Peptan, patronul firmei, va incerca sa convinga. 
"Nu am nici o legatura cu turismul. Afacerea mea principala e in alt domeniu. Moneasa este insa pentru timisoreni cea mai accesibila statiune." 
De altminteri, tinta noii oferte "sunt firmele din Timisoara, care vor fi invitate sa-si petreaca aici weekendul cu salariatii." 
Intrucat preturile de cazare vor fi similare celor practicate in statiune, "plusul nostru va fi grija ca fiecare sa se simta cat mai bine", spune Peptan. 
El are in vedere deja extinderea afacerii cu un restaurant "haiducesc" si inca o vila.
Noua investitie creeaza cateva noi locuri de munca. Dar si mai important este ca mareste oferta turistica a statiunii. Ceea ce, dincolo de toate, inseamna incasari mai mari. La urma urmei, turismul este o afacere.
P.S.: Aflam ca o companie italiana a achizitionat recent "popicaria". Se pare ca in locul acesteia va fi construit un hotel.

Doru Sava - Adevarul

  • Macea rupe gura satului

Primarul Ioan Mercea a deschis Festivalul umoristic "Gura satului"Festivalul umoristic Gura Satului, a adunat peste 150 de participanti din toate colturile tarii si din strainatate. 
Festivalul a inceput ieri seara, la Caminul Cultural, unde a avut loc vernisajul Salonului International de Caricatura, continuand apoi in sala de spectacole. Deschiderea festivalului a fost facuta de primarul Ioan Mercea, care a fost, de altfel si sufletul intregii manifestari. 
A urmat concursul propriu – zis, intre formatii din Vaslui, Drobeta Turnu Severin, Craiova, Satu Mare si Macea. 
"Ca o noutate, in acest an, festivalul devine international, prin participarea formatiilor din Serbia-Muntenegru si Ungaria. Calitatea deosebita a evenimentului este data si de componenta juriului: Stefan Popa Popa’s (presedinte), Dorel Visan, Ernest Maftei, Ioana Bogdan (TVR), Cornel Udrea, Pavel Mercea, Dumitru Solomon, Eugen Kuhartz", a mentionat viceprimarul comunei, Ioan Chiseoan.
Veselia si umorul vor mai poposi la Macea si in zilele de sambata si duminica.

R.N. & C.O. - Observator

  • FILMELE SAPTAMANII
Dacia - 2 august - 9 august 2003  Identitate - (SUA)
Muresul - 2 august -  9 august 2003  X- Men 2 - (SUA)
Arta - 2 august -  9 august 2003 - Sala A  Pianistul - (FRA-POL-GER)
Arta - 2 august -  9 august  2003 - Sala B  Cavalerii Shaolin - (SUA)

Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin, Sorin Stancu.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]