Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Marti, 11 noiembrie 2003

Stirile TVA aici
Pulsul zilei aici
  • Cea mai moderna rampa ecologica din tara, inaugurata oficial

Astazi la Arad a fost inaugurata cea mai moderna rampa ecologica din taraPrin semnarea contractului pentru noua rampa ecologica, municipiul Arad a facut un pas important in directia schimbarii situatiei existente, care a creat pana in prezent o multime de probleme atat estetice cat si de poluare a mediului. 
Levigatul -  apa reziduala ce rezulta  in urma trecerii apei prin corpul de deseuri - polueaza panza freatica si biogazul emis in atmosfera.
Astazi, la ora 10, rampa va fi inaugurata in prezenta oficialitatilor centrale si locale. Guvernul Romaniei va fi reprezentat de Petru Lificiu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si responsabil cu probleme de mediu iar partidul de guvernamant de Serban Mihailescu, membru marcant al PSD si fost secretar general al Guvernului.
Suma investita pentru finalizarea proiectului depaseste 2 milioane Euro. 
Rampa a fost construita de catre A.S.A. Arad in concordanta cu cele mai stricte reglementari din domeniu ale Uniunii Europene, precum si cu legile romanesti in vigoare. 
Proiectul a demarat prin construirea infrastructurii necesare si a primei parti a corpului rampei ecologice, sectorul 1 si 2, dupa care a inceput operarea.
Aceasta prima etapa de obicei dureaza cel putin  2 - 3 ani de depozitare a deseurilor.
Prezenta rampa ecologica deserveste aproximativ 200.000 de aradeni si va neutraliza numai deseuri inerte si nepericuloase, cu o capacitate totala de 1,6 milioane tone pentru o perioada de 30 ani.
Din punct de vedere tehnic, noua rampa ecologica este echipata cu un pod cantar autorizat, drum de acces si de serviciu, cladire administrativa atat pentru angajati cat si pentru personalul de conducere, garaje, adapost de containere, canalizare pluviala, sistem de canalizare a levigatului, sistem de colectare a biogazului, rezervor de colectare a levigatului. 
Cele mai importante elemente sunt straturile de izolare ale corpului rampei (argila, bentomat, folie HDPE, geo-textil si un strat de pietris), care previn infiltrarea levigatului in sol si in stratul de panza freatica. 
Izolarea fundului rampei trebuie sa asigure o impermeabilitate totala pentru ca levigatul sa nu poata parasi corpul rampei.
Incepand de astazi, trebuie sa constientizam ca a trai intr-un mediu curat si sanatos este unul din cele mai importante scopuri nu numai pentru generatiile  prezente, ci si pentru cele viitoare.

Observator

  • Profesorii, la munca patriotica

Profesorii risca sa ramana fara salarii pe decembrieProfesorii aradeni risca sa ramana fara salarii pe luna decembrie, deoarece Primaria Arad nu mai are sumele necesare pentru plata cadrelor didactice. In luna decembrie ar trebui platite peste 3.000 de cadre didactice, pentru care ar trebui sa existe, in contul Primariei, 25 de miliarde de lei. Municipalitatea acuza ultima rectificare bugetara, cand Aradul trebuia sa primeasca in plus 18 miliarde de lei, si motiveaza lipsa banilor prin marirea numarului de cadre didactice si prin indexarile salariale care au avut loc in timpul anului. 
Primaria Arad nu are banii necesari, adica sase miliarde de lei nici pentru incalzirea scolilor pe timp de iarna. 
De asemenea, nu exista fondurile necesare pentru plata celui de-al 13-lea salariu al cadrelor didactice, sumele respective nefiind prevazute in buget. Nici profesorii din judetul Arad nu-si vor primi salariul in luna decembrie, deoarece Consiliul judetean Arad nu are 18 miliarde de lei, bani pentru plata lefurilor cadrelor didactice de la sate.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • In Arad, Gardienii publici se plang ca umbla cu buzunarele goale  

Gardienii publici cer marirea salariilorSaracia din cadrul Corpului Gardienilor Publici Arad este crunta. De curand, s-a anuntat dezamorsarea unui conflict de munca, iscat de salariile foarte mici primite de angajati, fara ca oamenii in uniforme sa inregistreze practic o victorie notabila. 
In prezent, un gardian public din Arad are ca salariu de incadrare venitul minim pe economie, adica 2.500.000 de lei, la care se adauga 15 tichete de masa. 
Inca din vara, angajatii Corpului Gardienilor Publici (CGP) au cerut conducerii institutiei cresterea salariilor, dar negocierile au fost amanate pentru aceasta toamna. 
Vazand ca nimic nu se schimba, gardienii publici au amenintat ca declanseaza greva generala, moment in care factorii responsabili s-au asezat la masa tratativelor. 
In acest cadru, comandantul CGP, Sorin Codos, a scos in evidenta starea financiara precara a institutiei pe care o conduce. "Acum, 95% din cheltuielile noastre se duc pe salarii. In fata acestui adevar, trebuie sa recunosc ca nu exista resurse pentru marirea salariilor", a declarat Sorin Codos. 
In opinia sa, o posibila solutie ar reprezenta-o cresterea tarifelor percepute pentru serviciile CGP, insa acest lucru ar putea conduce la rezilierea unor contracte si implicit pierderea de resurse financiare. 
Sindicalistii gardienilor publici au cerut majorarea salariilor cu 1 milion si acordarea a cinci tichete de masa suplimentare. 
Ce au primit la final de negocieri reprezinta mult mai putin decat au pretins. 
Dupa 200.000 de lei in plus la salariul de baza, gardienii publici au declarat stins conflictul de munca. 
Lucian Lagsaghi, liderul Uniunii judetene CNSLR-Fratia Arad, s-a aflat continuu de partea gardienilor protestatari si a incercat sa arate ca responsabilii CGP inregistreaza venituri ce le-ar permite cresterea salariilor. 
"Corpul Gardienilor Publici primeste de la agentii economici pentru fiecare ora prestata echivalentul a 1 euro. Salariul unui gardian pe ora este de circa 14.000 de lei. Resurse, deci, pentru cresteri salariale exista", a punctat Lucian Lagsaghi. 
In prezent, Corpul Gardienilor Publici din Arad numara 460 de angajati.

Cosmin Lungu - Ziua de Vest

  • Inlocuire centrala telefonica pentomat local cu centrala telefonica digitala in localitatea Tipari

Abonatii telefonici din Tipari vor avea facilitati de ultima ora - Virtual Arad News (c)2003In data de 02.10.2003 ROMTELECOM - D.Tc. Arad a finalizat inlocuirea centralei telefonice manuale din localitatea Tipari cu o centrala telefonica digitala - unitate distanta Ericsson cu o capacitate instalata de 120 linii telefonice.
Odata cu instalarea noii centrale s-a inlocuit in totalitate vechea retea de distributie din localitate.
Cu aceasta ocazie s-au preluat din vechea centrala toti cei 48 abonati existenti, iar in perioada imediat urmatoare se vor instala noi abonati care au cerere de instalare la D.Tc. Arad.
Mentionam ca in prezent toate satele din comuna Sintea Mare sunt abonati conectati in unitati distante ale CTD Ericsson.
Astfel abonatii din aceasta CTD vor avea acces la convorbiri automate locale, interurbane si internationale, la serviciile cu valoare adaugata, la toate serviciile suplimentare oferite de centralele digitale (restrictionarea cu parola a apelurilor de plecare, apel programat, redirijarea imediata a apelurilor de sosire, apel in asteptare, CLIP, CLIR, voces), la factura detaliata si la serviciul Acces Special Internet.
Abonatii care sunt conectati in aceasta unitate distanta a CTD Ericsson vor plati factura telefonica tot la Oficiul Postal din Tipari, ca si pana in prezent.
Numerotatia abonatilor din Tipari este: 357800-357915.

Dan Cioca - Director Adj. Comercial ROMTELECOM - D.Tc. Arad
  • Invitatie la reculegere si rugaciune: Manastirea Feredeu - un loc mai aproape de cer

In apropiere de Siria un drum se indreapta spre manastirea Feredeu - Virtual Arad News (c)2003Izvorul Tamaduirii
Manastirea Feredeu se afla la poalele muntilor Zarandului, la 30 km de Arad si 3 km de Siria
Siria e apreciata de catre scriitorul sirian Ioan Slavici, ca fiind "Cel mai mare si mai frumos dintre satele din Podgorie". 
Manastirea e ridicata langa izvorul cu acelasi nume, care e renumit pentru apa sa vindecatoare. 
Traditia ne spune ca, langa acest izvor, un sihastru cu numele Filimon sau Filothei, de la care manastirea si-a luat numele, a intemeiat acum mai bine de trei sute de ani, vechea asezare calugareasca, pe locul unde se afla astazi, Feredeul din deal. 
Marele pelerinaje organizate in secolul nostru, la Izvorul Feredeu (caci se stie ca traditia pelerinajelor in acest loc este mult mai veche, pierduta in negura vremii), au venit ca scop de a face cunoscuta importanta acestui izvor si pentru a sensibiliza pe cei in masura a lua decizii in vederea ridicarii aici a unui altar de inchinaciune, ceea ce s-a si intamplat. 
Ca urmare a acestor manifestari religioase de mare amploare, Izvorul Feredeu a fost inzestrat cu un paraclis, unde toti cei care vizitau izvorul sfant sa se poata ruga la Dumnezeu. 
Schitul

Preotul Nicolae Biru din Covasant a avut initiativa refacerii schitului. A fost animat de dorinta de a edifica, aici, in hotarul Siriei, pe locul unde a mai existat odata un schit care demult, in vremuri grele, a fost distrus, ramanandu-i numai ruinele si obiceiul de a pelerina aici. 
Demersurile pentru construirea paraclisului au inceput inca din 1926, dar piatra fundamentala s-a asezat numai in Sambata Mare din anul 1931, ca simbol al patimilor, dar si al Invierii. 
Izvorul tamaduirii de la Feredeul din deal Paraclisul de la Izvorul Feredeu a fost sfintit de Prea Sfintitul Dr. Grigorie Comsa, Episcopul Aradului, in data de 9 iunie 1932, primind ca ocrotitor pe Sf. M. Mc. Gheorghe. 
Incepand cu aceasta data, acest asezamant va purta numele de schitul "Sfantul Gheorghe" - Feredeu. 
Traditii

Hramul manastirii este Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ales parca simbolic pentru ceea ce inseamna calitatea izvorului alungator de boli si patimi trupesti si sufletesti, deoarece Marele Mucenic Gheorghe aminteste de nimicirea balaurului, imagine a raului material si spiritual, ce reprezinta o primejdie pentru viata cetatii langa care traia acesta, cerand in schimbul crutarii, pret de vieti omenesti. 
Totusi, sarbatoarea cea mai importanta ce aduna pelerinii credinciosi din Podgoria Aradului si din alte zone ale tarii, este ziua Inlatarii Sfintei Cruci, in 14 septembrie a fiecarui an. 
Asa a ramas in traditia locala obiceiul ca, de aceasta sfanta zi, credinciosii cu preotul in frunte, sa parcurga Drumul Crucii pana la Schitul Feredeu cu procesiune, cu cantari de psalmi si laude. 
Pelerinajele traditionale se faceau in 23 aprilie de ziua Sf. Mare Mc. Gheorghe, Izvorul Tamaduirii in vinerea din Saptamana Luminata, la Sfanta Marie Mare (15 august) si incheind ciclul pelerinajelor cu marele pelerinaj deja impamantenit de Ziua Cruicii (14 septembrie), cu popasuri la cele 14 locuri de pe drumul principal, unde se asezau, la distante potrivite, cruci si icoane, respectandu-se un ritual specific de autopenitenta ce amintea de calvarul Mantuitorului. 
Pentru pelerin, calvarul Mantuitorului a constituit modelul Drumului Crucii, mantuitoarea fiecaruia si a tuturor impreuna. 
Pelerinajele se combina cu activitatile turistice, majoritatea pelerinilor fiind deopotriva pelerini si turisti animati de credinta si de dorinta de imbogatire spiritual-culturala. 
O noua viata...

Din cauza vremurilor de restriste, in anul 1959 acest asezamant a fost desfiintat in mod abuziv, aceeasi soarta impartasind multe din schiturile si manastirile din tara. 
Deoarece la schit nu exista personal, edificiile s-au degradat intr-atat, incat nu s-au mai putut oficia slujbe religioase. 
O noua etapa din viata bisericeasca de la Schitul Feredeu a inceput in anul 1986 cand a avut loc redeschiderea propriu-zisa a schitului, fiind numit staret parintele Ilarion Taucean. 
Feredeu Schitul Manastirii din deal Sub directa obladuire a Prea Sfintitului Episcop Dr. Timotei Serviciu, s-au inceput lucrarile de construire la schit. 
Parintele Ilarion, fiind sprijinit de factorii de conducere ai comunei Siria, cu contributia organelor de la Directia Silvica din teritoriu, care in conditiile aberantei legislatii comuniste, si-au riscat functiile si pozitia socio-politica in favoarea reinfiintarii schitului. 
In perioada de dupa 1989, schitul a functionat cu o obste redusa numeric, care indeplinea ascultari diverse la biserica si in gospodarie, conform randuielii vietii de obste proprii. 
Prima etapa a vietii monahale de la reconstruirea schitului s-a canalizat pe munca de construire a asezamintelor manastiresti: biserica, staretia, corpurile de chilii, trapeza, iar apoi pe munca de extindere a acestora, prin organizarea unei gospodarii.
Feredeul din vale
Din cauza drumului cu urcus anevoios spre Feredeul din deal, gospodaria a fost mutata mai jos, unde a luat fiinta o noua asezare monahala: Feredeul din vale.
In urma sedintei Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 23.02.2000, schitul de calugari Feredeu s-a transformat in manastire. 
Astfel, dupa multi ani de munca, Manastirea Feredeu a devenit un loc accesibil tuturor. 
Atat la manastire, cat si la metocul acesteia, pictura este realizata de catre pictorii Radu si Alexandrina Jitaru, in tehnica fresca. 
Pictura a fost executata in perioada anilor 1989-1990 la Biserica "Sf. Mare Mc. Gheorghe", iar la Biserica "Sf. Proroc Ilie", intre anii 1998 - 1999 tot de pictorii sus-amintiti din Arad, respectand canonul hermeneutic al picturii bisericesti. 
Manastirea Feredeu numara 5 ostenitori, care asigura propasirea spirituala si materiala a asezamantului. 
Ea ofera binefacerile culturale ale unui inalt punct de atractie turistica, deopotriva vechi si contemporan, prin vestigiile de istorie sacra si de balneologie dumnezeiasca pe care le consacra si prin valorile de arta, arhitectura si cultura contemporana filocalica. 
Monografia manastirii

Anul trecut a aparut o lucrare de exceptie, "Monografia Manastirii Feredeu" scrisa de tanarul calugar Vasile Cucu. 
Autorul - nascut in 1 octombrie 1974 in comuna Jaristea (judetul Vrancea) - a ales calea monahismului la varsta de 17 ani, stabilindu-se la Manastirea Feredeu. 
"Monografia"... lui - din care am cules si noi cele mai importante momente din istoria manastirii - a fost elogios apreciata si de P.S. dr. Timotei Seviciu, episcopul Aradului: "Meritul cartii, pe langa datele numeroase ce le prezinta, consta si in aceea de a lasa sa se intrevada ca legate de manastire principalele caracteristici ale unei intregi arii spirituale ortodoxe romanesti". 
Biserica Manastirii Feredeul din vale - Virtual Arad News (c)2003 Titlurile principalelor capitole ale cartii - "Traditia monahala ortodoxa din Sud-Vestul Romaniei"; "Istoria Manastirii Feredeu", "Viata monahala dupa retemeluire"; "Pelerinaj", "Manastirea Feredeu - loc de atractie pentru turisti; repere culturale" - vorbesc suficient despre cuprinderea acestui spatiu de credinta si cultura. 
Nimic pentru sine, totul pentru Hristos
Fizionomia parintelui staret Ilarion Taucean, arhimandritul, a devenit draga zecilor de mii de credinciosi care-si indreapta pasii spre Manastirea Feredeu pentru a incredinta dorurile lor rugaciunilor Prea Cuviosiei Sale catre bunul Dumnezeu. 
Niciodata n-a avut o obste numeroasa, marginindu-se la strictul necesar in folosul credinciosilor care vin spre aceasta oaza de spiritualitate ortodoxa si romaneasca. 
Bun cunoscator al colaboratorilor sai n-a cautat sa-i plafoneze ci, dimpotriva, s-a luptat din rasputeri pentru a-i pregati din punct de vedere teologic, pastoral-misionar sau duhovnicesc si sa binecuvanteze apoi ca aceste persoane, astfel pregatite, sa fie promovate in functii de conducere la alte manastiri in sau dinafara eparhiei Aradului si Hunedoarei. 
Ca argumente pentru cele exprimate stau mai multe exemple: preotul Vasile Mocanu, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Inalt Prea Cuviosiei Sale, este astazi staretul manastirii de la Vulcan, ieromonahul Iustinian Tibil este acum staretul manastirii Teius de langa Caransebes, ieromonahul Serafim Stoica a devenit duhovnicul manastirii Criscior de langa Brad, iar fratele Vasile Cucu a fost sprijinit sa studieze teologia, devenind licentiat al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Arad iar actualmente este bursier la Roma pregatindu-se pentru titlul de doctor in teologie. 
Nu mai pomenim sprijinul acordat altor frati de manastire, monahi, ieromonahi, credinciosi in suferinta. 
Activitatea sustinuta a Prea Cuviosiei Sale dovedeste ca nu face nimic pentru sine ci numai pentru altii si mai ales pentru Biserica lui Hristos. 
Actualmente este inconjurat de cinci colaboratori, cu totii antrenati de conducatorul lor pe aceeasi linie a slujirii oamenilor de catre oameni in lumina evangheliei lui Hristos. 
Cine doreste sa cunoasca cele prezentate si roadele muncii lor - intr-un loc in care cu un deceniu in urma era un tufis iar acum acesta s-a transformat intr-un miraj spiritual - este indrumat sa poposeasca la Manastirea Feredeu unde slujbele se succed neincetat atat pentru vietuitorii manastirii cat si pentru pelerini ori pentru cei inscrisi pe pomelnicile lasate in duh de rugaciune in incredintarea slujitorilor din aceasta vatra de sihastrie romaneasca.

Vasile Filip - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin, Sorin Stancu.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]