Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Joi, 20 februarie 2003

Stirile TVA se gasesc aici

  • Scolarizarea obligatorie de la 6 ani  va putea avea urmari. Zeci de educatoare vor ramane pe drumuri

Numarul educatoarelor din gradinite va fi diminuat - Virtual Arad News (c)2003Instituirea invatamantului obligatoriu de la varsta de sase ani are, fara doar si poate, o seama de inconveniente. Pe langa faptul ca va duce la o slaba pregatire a tanarului elev, vor fi cazuri de educatoare care vor ramane pe drumuri, pentru ca nu au dubla specializare (de invatator si educator). Astfel, in loc de trei grupe cate are gradinita (cea de-a patra grupa este pregatitoare) vor exista doar doua, ceea ce inseamna ca o treime din educatoare isi vor pierde locul de munca.
Situatia in Arad nu este, dupa spusele inspectorului scolar general Pavel Sarbu, chiar critica, deoarece majoritatea educatoarelor care au absolvit in ultimii sase ani au dubla specializare. "In Arad sunt aproximativ 1500 de educatoare. Dintre acestea, cam un sfert au dubla calificare, ceea ce inseamna ca ar compensa lipsa unei grupe de la gradinita. Vom avea cateva zeci de situatii mai speciale – de necalificare in domeniu –, dar nu vor fi probleme" – declara Pavel Sarbu.
Marius Göndör, liderul local al Sindicatului Liber din Invatamant, considera ca, daca ministerul va trece efectiv la aplicarea masurii in cauza, nu numai educatoarele vor avea de suferit (ramanand pe drumuri), ci si actul educational. "Ar trebui sa se organizeze, in prealabil, cursuri intensive de pregatire a viitorilor invatatori proveniti din randul educatoarelor", sustine Göndör. Mai mult, a fost indicat faptul ca exista riscul ca elevii sa nu poata fi scolarizati, pentru ca nu s-a efectuat o analiza profunda referitoare la posibilitatile efective a scolilor de integrare obligatorie si ca nu exista inca programe si manuale scolare care sa se adapteze la particularitatile copiilor de 6 ani.

Adriana Barbu & Dacian Don - Observator

  • Epopeea CET continua
La CET Arad, o comisie va analiza activitatea Primarul Dorel Popa, proaspat reintors din Statele Unite, a anuntat din nou ca firma americana Centurymarc va vira zece milioane de dolari in conturile CET. Anul trecut, CLM Arad s-a asociat in participatiune cu o obscura firma americana, Centurymarc LLC, care a primit administrarea termocentralelor aradene fara a prezenta vreo garantie bancara sau financiara, doar pentru ca s-a angajat sa investeasca 200 milioane dolari in CET Arad. In schimb, americanii au primit si dreptul de a gira un eventual imprumut bancar cu patrimoniul CET. Pana acum, americanii nu au virat nici un dolar, desi primarul Popa a promis ferm sosirea banilor, ba chiar a fluturat o bucata de hartie care ar fi trebuit sa certifice virarea unei prime transe de 250.000 dolari, pentru plata salariilor la CET. In final dolarii nu au venit si transa salariala a fost platita prin contractarea unui credit bancar de catre conducerea CET. 
Ieri, Dorel Popa a asigurat ca pana la finele lunii, americanii vor vira totusi primele zece milioane dolari. Primarul a numit o comisie din care face parte si un expert guvernamental, pentru analiza activitatii CET in ultimul an si informarea Guvernului asupra situatiei de fapt de la Arad. Asta desi, conform HG 105, la ora actuala CET ar fi trebuit sa fie a societatii Termoelectrica. In ultimul an, desi teoretic CET Arad este in subordinea CLM, care a desemnat chiar si un consiliu de administratie pentru conducerea centralei, aceasta a functionat independent, gratie managementului impus de echipa de conducere care a reusit sa slalomeze fara nici un sprijin financiar din partea CLM printre datorii si sa mentina centrala in functiune. Banii pentru investitia in grupul doi care trebuia facuta anul trecut s-au pierdut, desi partea americana ar fi trebuit ca din august sa asigure finantarea functionarii CET. Guvernul a trecut si Aradul pe lista oraselor care au primit un credit de aproximativ 8 milioane dolari pentru achizitionarea de combustibil si a repartizat pentru acest an suma de 150 miliarde lei pentru acelasi grup doi pe care americanii s-au angajat sa-l construiasca pe banii lor.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • In caz de razboi, doar o zecime din adaposturi pot fi folosite

In caz de razboi prea putine adaposturi corespund cerintelorTunelurile de evacuare - transformate in garaje
Doar 12 din cele 85 de adaposturi de aparare civila special construite in Arad sunt in stare perfecta, gata sa primeasca oameni in cazul unei calamitati. Un adapost standard trebuie sa aiba tunel de evacuare usa blindata, sistem de filtroventilatie, sistem independent de alimentare cu energie electrica, plansee foarte groase si fundatii puternice. Multe dintre aceste refugii au sistemele de filtroventilatie defecte, nu au sistem de iluminare independent, nu sunt igienizate sau, pur si simplu sunt inundate cu apa... Mai mult, desi pare incredibil, la cate va blocuri tunelurile de evacuare au fost taiate si transformate in garaje. Lucrarea, desi ingenioasa, putea avea urmari nefaste din cauza faptului ca bloca, practic, intrarea in tunel. Lucrurile au fost remediate insa prin interventia ferma a Primariei.
Anul trecut, renovari de 180 de milioane de lei
Hajdu Ioan este responsabil cu protectia- civila birou ce functioneaza pe langa Primarie. El spune ca in urma cu doi ani s-a demarat un program de renovare a adaposturilor din municipiu. Numai anul trecut s-au cheltuit 180 de milioane de lei in acest sens. Instalatii noi, pereti zugraviti, bancute noi, totul straluceste de curatenie Echipamentele de protectie, asezate intr-un colt, infoliate. Pana acum, 12 din adaposturi arata asemanator. Anul acesta s-au alocal 170 de milioane de lei si vor putea fi reabilitate doar trei astfel de incaperi de protectie. Asadar, la sfarsitul acestui an vor fi renovate 15 adaposturi speciale. Motivul pentru care nu sunt renovate toate e simplu: lipsa banilor. Singura solutie ar fi inchirierea adaposturilor unor firme. Banii rezultati din chirie ar putea rotunji bugetul destinat reabilitarii adaposturilor. Inspectorul Hajdu nu prea agreeaza insa aceasta idee. "Desi legea ne permite sa inchiriem aceste spatii, nu promovam aceasta solutie. Ar putea exista probleme ulterioare cu asociatiile de proprietari majoritatea. adaposturilor fiind amplasate in subsolul blocurilor. Ar mai fi de mentionat si ca adaposturile sunt situate de regula in locuri care nu ofera un prea mare vad din punct de vedere comercial."
Hajdu a dorit sa faca un apel prin intermediul ziarului nostru la asociatiile de proprietari care - spune el - ar trebui sa inteleaga si sa gospodareasca  bine aceste adaposturi.
Daca se daclara stare de razboi...
Pe langa adaposturile special construite, exista si cele de sub cladirile din zona centrala, in care functioneaza diverse localuri: Ciao Italia, Taverna Romana, Hot Spot trebuie sa fie transformate, in caz de necesitate, in adapost. Comandantul Protectiei Civile, lt. col. Marcel Lucaciu spune ca in cazul declararii starii de razboi se incepe constructia unor adaposturi din prefabricate din beton armat. Atunci isi va intra in rol Serviciul de Mobilizare a Economiei Nationale si Pregatire a Teritoriului pentru Aparare. Lucaciu spune ca noua Lege a Protectiei Civile (din anul 1996) stipuleaza ca toate noile constructii trebuie sa primeasca aviz de la Protectia Civila. Cu sau fara obligativitatea construirii unui adapost. Anul trecut s-au eliberat 1918 avize; 512 cu obligatia amenajarii unui adapost. Astfel, suprafata de adapostire a crescut anul trecut cu 14.000 de metri patrati, ajungand la 44.000 m. p.
Obiectiv stratagic - inundat de apa
Adaposturile din zona cartierului Aurel Vlaicu sunt - o buna parte - inundate de apa. S-a incercat scoaterea apei cu pompe, dar a fost zadarnic efortul. Doua din cele mai importante adaposturi au fost in zona Garii. Desi erau considerate obiective strategice (centre de comanda) a trebuit sa fie scoase din evidenta Protectiei Civile. Apa era de peste un metru... La fel si in adaposturile de la IMAR si UTA. Toate au fost scoase din evidenta Protectiei Civile.

Olimpiu Bulzan - Adevarul

  • Se cauta investitor pentru un hotel

Directorul GCA - Coloman Edeleni asteapta investitori pentru construirea hotelului la StrandUn hotel cu 66 de locuri de cazare urmeaza a fi construit in incinta Strandului Neptun din Arad, pe vechea structura existenta in apropierea celor trei bazine. Gospodarirea Comunala Arad (GCA) asteapta investitori dispusi sa i se asocieze pentru afacerea respectiva. "Ne dorim foarte mult construirea hotelului, pentru a da posibilitatea si celor din afara Aradului sa se bucure de aceasta zona de agrement", ne-a declarat Coloman Edeleni, directorul GCA. Pe langa locurile de cazare, noua unitate comerciala va pune la dispozitia vizitatorilor un bar si un restaurant. Pana ieri, GCA a vandut trei caiete de sarcini, termenul final fiind de 9 martie.

Adina Cosa - Ziua de Vest

  • Peste 400 de taximetristi pot ramane fara slujba

Numarul taximetristilor in Arad va fi redus considerabilNumarul licentelor pentru taximetrie din Arad va fi redus la 800
Ieri, Sindicatul Taximetristilor a organizat o intalnire cu reprezentanti ai Autoritatii Rutiere Arad si Politia Rutiera, pentru a le aduce la cunostinta taximetristilor modificarile care vor surveni in urma intrarii in vigoare a Legii taximetriei. In municipiul Arad isi desfasoara activitatea peste 1.200 de taximetristi. Din pacate pentru acestia, in viitorul foarte apropiat, vor mai primi licente de transport in regim de taximetrie doar 800.
Dorin Lungu, reprezentantul Autoritatii Rutiere Arad, a declarat in fata taximetristilor prezenti la intrunire ca "in luna mai va intra in vigoare legea taximetriei, astfel incat se vor produce mari modificari in acest segment. Noi am spus de la bun inceput ca Aradul este prea mic pentru un numar atat de mare de taximetristi. Cu indulgenta s-a stabilit ca numarul taximetristilor sa ajunga la 800, dar Consiliul Local a dat licente la toata lumea".
Conform reprezentantului Autoritatii Rutiere, exista posibilitatea ca licentele sa fie permanente sau sezoniere. Mai mult, o firma de taximetrie poate sa obtina 30% din autorizatii. Cum era de asteptat, taximetristii s-au revoltat la aflarea vestii ca o buna parte din acestia vor ramane fara slujbe. Mai trebuie subliniat faptul ca legea taximetriei ii obliga pe cei care fac parte din aceasta breasla sa suporte mari cheltuieli. "Cand vor aparea normele de aplicare a legii vom sti cu siguranta cum va trebui sa ne echipam taximetrele. Pana acum stim ca masinile trebuie sa fie dotate cu cupola, cu ceasuri noi de taxare, care vor emite bonuri fiscale" - a declarat Daniel Tomuta, liderul Sindicatului Taximetristilor.

Simona Valan - Agenda zilei


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin, Sorin Stancu.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]