Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Vineri, 23 mai 2003

Stirile TVA se gasesc aici

  • Ieri a avut loc inaugurarea fabricii Bos Automotive Products SCS

Reprezentantii grupului Bos si oficialitatile aradene au inaugurat noua investitieIeri, intr-un cadru festiv si in prezenta reprezentantilor grupului Bos si a oficialitatilor aradene a avut loc inaugurarea fabricii Bos Automotive Products SCS. 
Grupul Bos, cu fabrici in Germania, Ungaria, Anglia, Statele Unite ale Americii si China, a realizat pana in prezent in Romania o investitie de 10 milioane de euro. 
Grupul Bos a ales Romania si Aradul datorita facilitatilor fiscale oferite de Zona Libera, dar si pentru ca orasul nostru este aproape de fabrica din Ungaria, transferul de marfuri realizandu-se cu usurinta. 
Fabrica deschisa la Arad, in Zona Libera de pe platforma Aeroportului Arad, a creat aproximativ 300 de locuri de munca pentru aradeni. 
Construita in mai putin de un an de zile, fabrica BOS are o suprafata de productie mare (7000 de metri patrati), oferind flexibilitate in crearea structurilor de productie. 
Locatia aleasa asigura o logistica si o aprovizionare optime. 

M. M. - Agenda zilei

  • Doua titluri Doctor Honoris Causa: La Universitatea "Aurel Vlaicu"

Medicului Victor Valea i-a fost acordat titlul de "Doctor Honoris Causa" al UAVUniversitatea "Aurel Vlaicu" a acordat, ieri, doua titluri de Doctor Honoris Causa unor personalitati de varf in domeniul lor: dr. Victor Valea, specialist recunoscut in toată lumea in domeniul implantologiei si prof. Rolf Gergen, specialist in management, marketing, relatii economice internationale, co-presedinte al Institutului European recent infiintat la U.A.V. 
La eveniment au fost prezente personalitati din lumea medicala aradeana, profesori, oameni de stiinta, teologi. 
"Omagiem azi doua personalităti importante ale vietii stiintifice, care s-au afirmat nu doar in tara sau in Europa, ci in intreaga lume.", a apreciat prof. univ. dr. Lizica Mihut, rectorul universitătii. 
Aradean de origine, dr. Victor Valea este o somitate internationala in chirurgia maxilo-facială, avand recunoasterea celor mai mari institutii si specialisti in domeniu: Academia Americana de Implanturi, Congresul International de Implantologie, Societatea Germana de Implantologie. 
Toate acestea, si inca multe alte merite stiintifice deosebite, au fost reliefate in Laudatio sustinut de implantologul roman Emanuel Popa, caruia i s-a acordat medalia jubiliară a U.A.V. 
Si profesorul Ralf Gergen a primit titlul de "Doctor Honoris Causa" al UAV In dizertatia sa, dr. Victor Valea a schitat o istorie a implantologiei, intr-o prezentare modernă si dinamică. 
Prof. Rolf. Gergen se numara printre cei care au pus temeliile Institutului European, alaturi de prof. Mathias Bauer si Doris Pack. 
Director executiv al mai multor companii europene, Rolf Gergen imbina managementul propriu-zis cu viata academica, fiind profesor de management si marketing la universităti ca Sorbona, Metz, Saarbrucken, s.a. 
Dubla sa origine (franceza si germana) i-a conferit acea deschidere interculturala specifică unui spirit european. 
In Laudatio, prof. Gheorghe Schwartz, directorul Institutului European, a subliniat atat meritele profesionale, cat si cele umane ale prof. Rolf Gergen. 
Din nou trebuie remarcat aportul corului Facultătii de Teologie la reusita acestor manifestări, prin cantecele intonate in diverse momente ale desfasurării ceremoniei, "Gaudeamus"," Tatăl Nostru" sau "La multi ani".

C.L. - Adevarul

  • Trei blocuri ANL vor fi azi predate la cheie

Constructorul a predat la cheie noile blocuri de locuinte - Virtual Arad News (c)2003Astazi se va face receptia a trei din cele sase blocuri ANL, fiind predate de SC Tehnodomus, constructorul care a castigat licitatia.
Receptia a fost amanata cu o zi, motivele (nerostite) fiind probabil suprapunerea cu o alta inaugurare, care a captat atentia tuturor oficialitatilor.
Repartitia de locuinte nu se va face, insa, imediat, ci in cursul lunii iulie, primaria ingrijindu-se de verificarea la sange a solicitantilor.
Conform spuselor viceprimarului Voicu, controlul se va axa pe corectitudinea declaratiilor celor eligibili.
"Cei care vor fi descoperiti ca au facut declaratii incorecte vor fi scosi din circuitul fondului locativ de la nivelul municipiului", a declarat Voicu.

Simona Mazare - Observator

  • Legenda si religie. Manastirea "Sfanta Maria Radna" din Lipova

Manastirea "Sfanta Maria Radna" este cunoscuta in tara si strainatate - Virtual Arad News (c)2003Manastirea catolica "Sfanta Maria Radna" se afla la aproximativ 35 kilometri de Arad, in Lipova.
Aceasta este cunoscuta atat in tara, cat si peste hotare, interesant fiind faptul ca este frecventata, la marile sarbatori, atat de catolici, cat si de ortodocsi, care vin sa se roage in liniste.
De cateva ori pe an, la Radna se organizeaza pelerinaje, la care participa credinciosi din tara, dar si din Ungaria, Austria sau Germania, care mentin vie traditia manastirii.
Legenda spune ca, in anul 1707, sotia unui soldat dintr-un regiment care a ajuns la Arad era grav bolnava. Cu putin inainte de a muri, femeia a spus celor apropiati ca singura cale de a scapa de ciuma care bantuia Aradul ar fi un pelerinaj la Radna.
Astfel, credinciosii catolici au facut pelerinajul, iar Aradul a scapat de groaznica boala. De atunci, se fac pelerinaje la manastirea de la Radna.
Prima biserica a fost construita la 1520, suferind multe vitregii de-a lungul istoriei. In anul 1695, biserica a fost incendiata de trupele otomane. Dupa cum spune legenda, din incendiu a scapat neatinsa o singura icoana, despre care se spune ca este facatoare de minuni.
Biserica actuala, monumentala, a fost construita in anul 1756. Ea are 60 metri lungime, 20 metri latime si 21 inaltime, turnurile bisericii urcand spre cer pana la 67 metri. 
Daca adaugam si pozitia bisericii, pe o culme, avem un tablou maiestuos al acestei constructii monumentale care impresioneaza si astazi pe cei care o viziteaza. 
Dupa 1948, pelerinajele au fost interzise. Anul 1990 insa a adus un nou inceput pentru viata religioasa in jurul acestei manastiri. Pelerinaje au loc de Sfanta Maria, cand mii de oameni se aduna pentru a se ruga la Manastirea Radna.
Slujbele sunt oficiate in mai multe limbi, inclusiv in romana. In spatele bisericii, pe deal, a fost amenajat un drum al crucii, urcat de pelerini si credinciosi, la marile sarbatori crestine. Manastirea "Sfanta Maria Radna" ramane si astazi un monument al Lipovei care atrage mii de vizitatori si a carui faima a depasit barierele granitelor de stat ale Romaniei.

Liliana Brad - Romania Libera

  • Ultima sansa a "Batranei Doamne"

Gheorghe Boruga inca mai vede posibila victoria echipei UTARapid – UTA, confruntari pline de adrenalina
Confruntarea de sub Podul Grant, dintre Rapid si UTA, face parte dintr-un sir cu totul aparte dintre cele doua formatii, inceput in urma cu mai bine de cinci decenii. 
Cel putin prin prisma clasamentului, aceasta partida este una a contrastelor. Rapid se va incorona campioana pentru a treia oara in fata propriilor suporteri, iar UTA va incerca sa mai spele din amaraciunea retrogradarii, care ii face cu ochiul la doar un an de la revenirea in elita.
O jumatate de veac de istorie
Miine se intalnesc doua formatii care au dat culoare intrecerii interne si au rezistat atat cat s-a putut, intr-un campionat a carui directie fotbalistica s-a impus prin orice mijloace si a fost dirijata, o data cu instaurarea regimului comunist in Romania. 
Inainte ca Steaua si Dinamo sa fie infiintate de catre partidul unic, Rapid incheia la egalitate, 2-2, la Arad, in sezonul 46-47, primul joc cu proaspata formatie a baronului Neumann, ITA. 
Aradenii au cucerit trofeul de campioana, la fel ca in editia urmatoare, cind au pierdut in fata echipei "de langa sine", scor 0-2. Au urmat inca doua victorii pentru Rapid la Arad, ambele cu 1-3, in 1950, ITA reusind al treilea titlu intr-o existenta de numai patru ani si jumatate! O noua remiza, 2-2, in ’51, a stopat pe moment disputa dintre cele doua echipe, bucurestenii cochetand cateva sezoane cu Divizia B. O victorie de rasunet a Rapidului in orasul de pe Mures s-a consemnat si in 63-64, scor 0-1. Un episod de-a dreptul fabulos a fost consemnat in 70, cand UTA a castigat cu 2-1 in Giulesti, sezon in care la Arad sosea al saselea titlu de campioana.
Boruga, "furat" in Giulesti
Traditia care se inclina inspre feroviari a fost stopata la cea mai recenta participare a "Batranei Doamne" in prima liga, intre anii 1993 si 1995, cand s-a impus la limita, 2-1 si 1-0, intai cu Ionut Popa, apoi cu Gigi Boruga, in confruntari de un rar dramatism. 
Cea dintii, incheiata cu golul lui Stupar din minutele de prelungire, cea de-a doua, cu Ion Craciunescu la centru, care a acordat multe "directe" pentru Lupu&co din preajma suprafetei de pedeapsa, au fost urmarite de peste 10 000 de suporteri, a caror bucurie a fost vecina cu delirul. In Giulesti, alb-visiniii s-au impus in intervalul amintit cu 3-1 si 1-0, acest din urma joc fiind transat "dintr-un gol inscris de Vladoiu, din offside de zece metri", isi aminteste Boruga, "principal" la vremea respectiva. A mai fost un meci, in 1994, in ultimul act al unei competitii disparute, Cupa Ligii, cand Rapid s-a impus cu 5-1, pentru aradeni punctand golgeterul vremii, Adrian Ungur.
Optimist incurabil
Revenind la partida de miine, cel putin matematic, Aradul mai poate spera, dar numai in cazul unei victorii. "Speranta moare ultima", a spus Gigi Boruga, al carui optimism s-a transmis deja jucatorilor sai. "Pentru mine, campionatul se incheie miercuri, la ora 20. Atunci vom trage linie", spune directorul tehnic, care, asa cum este normal intr-un fotbal civilizat, vede posibila o victorie pentru UTA, chiar la sarbatoarea echipei lui Copos.

Bogdan Cioara - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin, Sorin Stancu.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]