CHESTIE
DE O CLIPA
Nimic
nu este mai greu decat a descrie omul, personalitatea, temperamentul
si comportamentul sau. Intotdeauna am incercat sa realizez cat
mai real imaginea dimensiunii umane, a diversitatii si complexitatii
acesteia. Permanent am fost preocupat de dorinta identificarii
persoanei dupa descrierile, notificarile si aprecierile formulate
la adresa cuiva. Daca din textul formulat s-a inteles despre cine
este vorba inseamna ca cele scrise se potrivesc persoanei despre
care s-au facut consemnarile.
Asta
inseamna sa poti descrie ceea ce este semnificativ, interesant
si particular sau sa explici amintiri, fapte si situatii care
s-au fixat in memoria contemporanilor. Exemple exista destule
si multa lume cunoaste un om care a facut lucruri ce au oferit
posibilitatea unei asemenea identificari.
Astfel,
in una din zilele lunii octombrie 1962, dupa decolarea cu un avion
MIG-15 de pe aerodromul Alexeni, la inaltimea de numai 100-150
metri, pilotului Rus Iosif i s-a oprit motorul avionului. Dovedind
calm dar si o buna pregatire profesionala, cu trenul escamotat
dar cu flapsul scos, dupa o planare de 6-7 km., Rus Iosif a reusit
sa aterizeze pe o aratura din apropierea garii Garbovi la o foarte
mica distanta de terasamentul caii ferate. Era doar CHESTIE DE
O CLIPA in care, daca avionul ar mai fi inaintat, inevitabilul
s-ar fi produs, totul transformandu-se intr-o spectaculoasa catastrofa.
Oprirea motorului, in fapt griparea acestuia, s-a datorat cedarii
rulmentului mijlociu de la axul turbina-compresor, cu deplasarea
acestuia spre inapoi.
La profesionalismul
si prezenta de spirit a pilotului, a intervenit si acea CLIPA
carora multor aviatori le-a fost fatala.
RUS I.
IOSIF s-a nascut la 01.02. 1936, in comuna Sinca Veche judetul
Brasov.
Absolvent
al Scolii de Ofiteri de Aviatie, promotia 1956, Rus Iosif a parcurs
intreaga ierarhie militara, de la pilot sef si comandant de patrula
la Regimentul 49 Aviatie Vanatoare Bombardament la comandant de
escadrila si comandant al Regimentului 57 Aviatie Vanatoare, iar
apoi inspector sef in comandamentul Diviziei 16 Aparare Antiaeriana
a Teritoriului si de loctiitor al comandamentului Diviziei 70
Aviatie. In anul 1982, avansat la gradul de general de flotila
aeriana, a fost numit la comanda acestei divizii pentru ca, in
anul 1986, sa i se incredinteze comanda Aviatiei Militare.
Cum evenimentele
din Romania, din decembrie 1989, l-au gasit la comanda aviatiei
militare, generalul Rus Iosif a fost obligat ca in lipsa unor
informatii despre evolutia evenimentelor din tara si din afara
– sa se orienteze din mers si sa actioneze pe linia indatoririlor
privind promovarea intereselor nationale.
Confruntarea
cu puzderia de informatii false induse in reteaua de comanda-raport
si in situatia aeriana, cu dezinformarea electronica prin inducerea
in spatiul aerian a unor tinte false a caror evolutie era amplificata
de o serie de comunicate si ordine, au impus un inalt discernamant
care, pe baza experientei profesionale, a calmului si a motivatiei
pentru fiecare situatie creata, i-a permis generalului Rus Iosif
sa stapaneasca si sa depaseasca momentele cele mai fierbinti din
evolutia evenimentelor.
La 28
decembrie 1989, Rus Iosif a fost inaintat la gradul de General
de divizie aeriana, iar la 13 februarie 1990 a fost mutat in Ministerul
Apararii nationale, in calitatea de consilier principal al ministerului.
In octombrie
1997, generalul Rus Iosif a fost pensionat.
Ca membru
fondator al Asociatiei Romane pentru Propaganda si Istoria Aeronauticii
(ARPIA), in iunie 1999 a fost ales presedinte al asociatiei, iar
adunarea generala din luna aprilie 2004, l-a reconfirmat in aceasta
functie.
Devenind
expert parlamentar, in perioada 1998-2000, Rus Iosif a lucrat
in cadrul Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta
Nationala, din Camera Deputatilor.
La 1
decembrie 2000, Rus Iosif a fost avansat la gradul de General-comandor
in rezerva, iar de la 1 februarie 2001, a fost numit consilier
al ministrului Apararii Nationale.
CREDETI
CA SUNT VREO STAFIE?
Era
o noapte linistita, senina, cu o luna mare, rotunda si palida.
Zbor obisnuit in care avioanele se succedau cuminti la decolare,
flacara fortajului insotindu-le spectaculos precum trena unei
rochii de mireasa.
Un nou
bubuit si de pe pista s-a desprins inca un avion. Decolase insasi
comandantul regimentului de supersonice, comandorul Zapartan Ioan.
Pilotii
urmareau cu interes cum decoleaza cand, spre surpriza lor, dupa
circa 30 de secunde de la ridicarea de pe pista, flacara fortajului
a coborat brusc, frangandu-se definitiv. Cateva trosnituri in
difuzoare erau interpretate ca fiind dorinta unui eventual raport
a ceea ce se intamplase. Legatura sa intrerupt insa inainte de-a
se fi putut comunica ceva.
Un fum
negricios insotit de limbi de flacari, indicau fara tagara ca
avionul se prabusise. Petrolul din rezervoarele sfaramate ardea
de-a valma cu avionul ce explodase la impactul cu solul.
Abia
dupa ce au fost aduse la aterizare avioanele ce se aflau in aer,
conducatorul de zbor a raportat evenimentul la Comandantul Aviatiei
Militare. Trecuse deja cam vreo 10 minute de la decolarea lui
Zapartan.
Pe buzele
fiecaruia plutea intrebarea: „Ce s-a putut intampla?”
Toti
ar fi vrut sa mearga la fata locului, dar ordinele precise si
categorice i-a oprit, deplasandu-se doar cei indrituiti cu primele
masuri. Nimeni nu-si facea iluzii cu privire la soarta lui Zapartan,
evitand a se privi – unii pe altii – in ochi ori a-si
impartasi convingerile. Si totusi, nu se clinteau din fata „Zebrei”,
asteptand eventualele lamuriri, daca puteau fi asemenea lamuriri,
de la cei ce s-au deplasat la locul unde se prabusise avionul.
A fost
insa si cate unul care s-ar fi repezit la blocuri, pentru a-si
linisti sotia. Ce le-ar fi putut insa spune celorlalte sotii,
incat nimeni nu s-a clintit din loc.
Dincolo
de poarta de intrare in unitate, sotiile pilotilor, abia stapanindu-si
spaima, scormoneau cu privirea intunericului aleii, asteptand
ca cineva sa le aduca o clarificare. Lucrurile acestea, prin nu
stim ce intuitie, se afla, se ghicesc. Unele femei tinand socoteala
decolarilor si aterizarilor, nu se linistesc decat odata cu aterizarea
ultimului avion.
Vor continua
a-si astepta sotii, ori cat de mult timp va fi nevoie pentru ca,
agatate de bratele acestora, una cate una, sa plece linistite,
tacute si discrete, inabusindu-si suspinele de usurare.
Numai
sotia pilotului cazut, nu va mai pleca acasa la bratul sotului,
nu se va mai simti ocrotita si nici nu va mai avea pe cine ocroti,
pentru ca firul unei existente se rupsese brutal.
Si, pe
buzele tuturor, persista totusi o nerostita intrebare:”Oare
cine va fi urmatorul?”
Revenind
la cei ce s-au dus la locul catastrofei, in timp ce priveau neputiinciosi
la supersonicul mistuit de flacari, din noapte s-a desprins o
silueta, o pata alba de campia luminata de luna, matasea parasutei
pe care o tinea in brate lucind argintiu in noapte.
Pentru
moment au incremenit, nevenindu-le a-si crede ochilor. Era Zapartan
care, parca amuzat, i-a interpelat: „Ce-ati incremenit?
Credeti ca sunt vreo stafie?”
In ultima
fractiune de secunda, comandantul Zapartan reusise a se catapulta
si, imbucurator, o facuse cu succes, fara a acuza ceva.
Supersonicul
lui Zapartan s-a infipt adanc in pamant, compactizat din cauza
izbirii aproape pe verticala. De ars, a ars mai mult petrolul
si ceea ce mai ramasese la suprafata. Scos cu un excavator, intr-un
hangar avionul a fost reconstituit piesa cu piesa, asa deteriorate
cum au apucat a fi recuperate, toate aranjate in ordine ca pe
plansele din sala de pregatirea pilotilor pentru ca, pret de mai
multe zile, sa fie indelung examinate de catre inginerii regimentului
dar si de catre cei din Comandamentul Aviatiei Militare.
Doar
ampenajul mai ramasese intreg, deriva, conul parasutei de franare
si unul din stabilizatoare. Restul ramasite contorsionate si frante.
A fost
suficienta desprinderea unei singure palete de la turbina care,
rotindu-se innebunitor la o temperatura de peste 800 de grade
Celsius, sa descentreze intregul ansamblu compresor-turbina, in
doar cateva secunde deteriorandu-se intregul motor.
Zapartan
Ioan s-a nascut in anul 1929, pe meleagurile clujene.
Dupa
obtinerea brevetului de pilot de turism in una din scolile de
zbor cu motor ale aviatiei civile, in 1949, a imbratisat cariera
militara, devenind elev al Scolii de Ofiteri de Aviatie la absolvirea
careia, la 30.12. 1951, a obtinut gradul de locotenent.
In anii
urmatori, dupa un stagiu in unul din regimentele aviatiei de vanatoare,
Zapartan a urmat cursurile Academiei Militare de Aviatie din fosta
Uniune Sovietica, obtinand si calificarea de ofiter de stat major.
Revenind
in tara, Zapartan a promovat in grad si functie, in anul 1963,
cu gradul de Capitan - Comandor, incredintandu-i-se comanda Regimentului
91 Aviatie Vanatoare de la Deveselu.
Era deja
pilot pe avioanele supersonice si cu o bogata experienta in conducerea
regimentului, fapt ce a facut ca, la 01.10.1965, in aceeasi functie,
Comandorul Zapartan sa fie mutat la Regimentul 86 Aviatie Vanatoare
de la Borcea.
In anul
1975, ca urmare a meritelor sale, Comandorul Zapartan a fost promovat
in functia de loctiitor pentru zbor al comandantului Centrului
de Instructie al Aviatiei din garnizoana Bacau.
Dupa
pensionare, Zapartan Ioan s-a stabilit cu domiciliul in municipiul
Bacau.
Comandor
(r) aviator CONSTANTIN IORDACHE
