 REPORTER
( R ) :
Domnule
ION NEGROIU, vin din partea " ORIZONT AVIATIC”, spre
a va saluta si intervieva… si in drum catre locuinta dvs.
imi persista in memorie o frantura din textul unei creatii corale
ce era frecvent transmisa la radio prin deceniul al VII-lea al secolului
trecut, si anume "vulturii culmile indragesc”…
Stiu ca sunteti originar dintr-o localitate de munte ce se afla
situata in Carpatii de curbura, satul si comuna Chiosdeanca, din
judetul Prahova, localitate invecinata cu o asezare rurala ce aminteste
de zborul catre albele creste- Soimani.
Tot
din Chiosdeanca s-a mai inaltat pe culmile afirmarii inca o personalitate,
poetul si criticul literar Eugen Simion, actualul presedinte al
Academiei Romane.
Se
poate conchide ca acel mediu natural in mijlocul caruia " ati
venit pe aceasta lume”, cu ambianta sa aspra de munte, a constituit
un element nu lipsit de insemnatate in devenirea dumneavoastra ca
om al curajului suprem, calauzindu-va pasii spre cele mai inalte
podiumuri ale maiestriei salturilor cu parasuta din Romania si nu
numai?
ION
NEGROIU ( I.N.):
Din
totdeauna m-am simtit foarte mandru de locurile natale situate intr-un
colt al tarii noastre, de un deosebit pitoresc. Port in suflet neasemuita
frumusete a dealurilor impadurite in ale caror ierburi purtam la
pascut, aidoma oricarui copil de taran, vitele apartinatoare familiei
din care faceam parte, locuri in care batrani sfatosi dau sfaturi
de buna purtare vlastarelor satului care le vor lua locul prin fireasca
scurgere a anilor. De la cei varstnici consateni am deprins lucruri
minunate: cum se taie un arbore din padure fara sa produci stricaciuni
naturii inconjuratoare, cum se taie cu ajutorul tarnacopului sarea,
bogatie a pamantului care se afla in zona noastra, se gaseste chiar
la fata solului. Acolo, candva demult, unchiasul Dumitru a lui Oprea,
afland ca voi merge " la oras” spre a invata tainele
zborului mi-a prezis ca "intr-o zi voi ajunge om mare”.
Apoi,
cam pe nesimtite pentru mine care eram mereu ocupat, timpul s-a
scurs si eu am devenit, treptat, muncind cu sarg, un zburator ce
se specializa in arta parasutismului, straduindu-ma din rasputeri
sa pot atinge cele mai elevate culmi ale maiestriei sportive din
aceasta bransa.
Mai
doresc a consemna ca din satul meu natal, Chiojdeanca, din generatia
careia ii apartin s-au mai ridicat "spre culmile indragite
de vulturi”, cum spun versurile invocate in intrebarea Dumneavoastra,
alte numeroase personalitati ce s-au afirmat si impus prin capacitate
si munca, profesori universitari, medici de mare reputatie, ingineri
de inalt profesionalism, ofiteri superiori. Indraznesc a-l mentiona
in mod aparte pe actualul academician Eugen Simion, scriitor si
critic literar, care este detinatorul fotoliului prezidential al
Academiei Romane. L-am cunoscut de cand eram copil, la scoala din
sat, unde impreuna faceam primii pasi spre deslusirea buchiilor
si si invatarea tablei inmultirii. Am avut acolo in sat dascali
cu mare iubire fata de copii.
Imi amintesc cu respect de doamna Victoria Ionescu, sotii Lizica
si Ion Neagu, Alexandru Balan, care toti s-au dus de mult din aceasta
lume.
Pe
nedrept si nemeritat ei au fost considerati "modesti dascali
de tara”. Dar aveau un suflet mare si au dat dovada de un
rar patriotism ramanand toata viata in mediul rural spre a ne aduce
celor mici lumea cartilor, desi puteau sa isi afle, cu siguranta,
si alte modalitati de existenta in medii urbane. De aceea cred ca
macar odata ca o postuma recunoastere a meritelor lor sa le fie
mentionate numele pe calea tiparului, in cadrul interviului de fata.
De
asemenea, in devenirea mea ca " om al vazduhului” sunt
plin de recunostinta si respect fata de mama mea, Ioana, de la care
am mostenit darzenia, perseverenta in tot ceea ce am facut. Este
demn de admirat gestul ei de de-a dreptul incredibila intelegere
din partea unei femei simple, de la tara, a necesitatii de a trece
peste imensa-i iubire de copiii pe care ia nascut si crescut, de
a semna actul acceptarii mele in cadrul scolii de aviatie. Cu cata
durere in sufletul ei si-a pus semnatura dedesubtul teribilului
text "Consimt ca fiul meu Negroiu Ion sa urmeze cursurile scolii
de parasutisti ( teoretice si practice), iar in caz de accident
nu voi avea nici o pretentie”.
Pe
cand aveam zece ani al II-lea razboi mondial isi arunca umbrele
mortii
si asupra pamantului romanesc. Din inaltul cerului se auzea tot
mai des zgomotul aviatiei de bombardament a Natiunilor Unite. Nu
rare ori pamantul dadea semne de neliniste, desi departe de sat,
la circa 40 kilometri, explodau covoarele de bombe ce erau destinate
rafinariilor din Ploiesti sau garii orasului Mizil.
 Bombardierele
grele, pe verticala satului nostru faceau intoarcerea de 180 de
grade, luand cale spre bazele lor de pornire din Italia sau insula
Creta. Unele din aparatele de zbor isi debarasau butoaiele din care
se consumare combustibilul, obiecte ce cadeau cu mare vuiet pe dealurile
din vecinatatea satului.
Intr-una
din zile chiar deasupra micului nostru satuc un avion avariat de
antiaeriana de la Ploiesti luase foc. Din fuselajul pantecos iesisera
patru-cinci ghemotoace cenusii ce erau sustinute in aer de catre
cupolele parasutelor. Copii fiind, ne-am speriat foarte tare, crezand
ca vor veni de-a dreptul peste noi. Bineinteles ca vantul ii purtase
departe de sat. Doar avionul a cazut in relativa vecinatate a Chojdeancai,
arzand in intregime.
Din
cate imi amintesc, atunci am vazut intaia data in viata mea lansari
cu ajutorul parasutelor, dar nu pot sa afirm ca acel moment mi-a
calauzit peste ani pasii spre aceasta profesie aviatica.
R:
Va mai persista in minte intaiul dumneavoastra contact
"la vedere” cu o lansare a unui parasutist? V-ati gandit
pe atunci ca odata, candva o sa deveniti un parasutist cel putin
egal in curaj si pricepere profesionala cu acel "coborator
din inaltimi ametitoare”?
I.N.:
Intaia intalnire cu o reala si indeaproape vizibila lansare cu parasuta,
pentru un elev ce se pregatea sa urmeze aceasta cale, nu poate fi
nicidecum uitata ori si cat de multi ani ar trece de la acel eveniment.
Ba mai mult decat atat, se retin in subsidiar si alte numeroase
detalii. Era in anul 1950, la mitingul aviatic de pe aeroportul
Bucuresti-Baneasa. Participau la lansari asii parasutismului romanesc,
si anume Nicolae D. Pangica, Anghel Ciucur, Stefan Soverth. Pentru
mine, si numai, atunci mi s-a administrat o lectie de mare duritate.
Parasutistul Gheorghe Segarceanu a avut nesansa ca parasuta sa nu
i se deschida corect, izbind violent solul. Deoarece la aceea data
nu se utilizau parasute de rezerva temerarul zburator a decedat.
Acel tragic accident, desi m-a marcat profund, nu m-a determinat
sa abandonez scoala de parasutism.
R:
Ar fi banal sa va intreb daca vreodata v-a fost teama,
deoarece acela care a fost inventator si pilot de exceptie Aurel
Vlaicu a dat cu aproape o suta de ani in urma un limpede raspuns:
"Cui ii este frica nu se apuca de masini in zburat!”.
Cu siguranta ca nu numai in aviatie procesul de inaltare este anevoios,
chiar descurajant de dificil. Ati avut atunci, la inceput, macar
in sinea dumneavoastra momente in care sa va cuprinda indoiala in
privinta unei viitoare reusite?
I.N.:
La o atare intrebare un aviator sau parasutist nu va raspunde
niciodata "ca ii este frica”.
Pentru
ceea ce urmeaza sa faca in profesia ce si-o insuseste el se pregateste
sistematic si metodic atat fizic, psihic, teoretic si practic. El
a fost testat de catre o comisie medicala si profesionala extrem
de severa. Nu s-a pus si nici nu se va pune vreodata problema ca
un candidat sa fie declarat admis obtinand calificative minime la
acele examinari. Din contra, fiecare ne pregateam sa ne perfectionam
continuu, cautand a ne autodepasi limitele. Personal, datorita perseverentei
cu care ma pregateam, nu am avut nicicand clipe de indoiala ca nu
voi reusi. Am mers cu ambitia si pregatirea atat de departe incat
sfidand imposibilul am reasezat performanta de a deveni cel dintai
roman cu un activ de 2000 (doua mii de salturi) cu parasuta. Cel
de-al 2000-lea salt, imi amintesc ca l-am efectuat in anul 1968
pe aerodromul Clinceni, situat in vecinatatea sud-vestica a capitalei
noastre, in prezenta colegilor de profesie si intreceri sportive
Gheorghe Iancu, Ion Rosu, Nicolae Velicu, Teodor Tanasescu, Ion
Budea, Ionel Iordanescu, Maria Iordanescu, Stefan Bacaoanu, Elena
Bacaoanu. Precizez ca toti cei amintiti in decursul anilor au realizat
performante mondiale in parasutism, si ei la randul lor atingand
si chiar depasind cuantumul celor 2000 de lansari.
 Atunci,
la acest salt de la inaltimea aeroportului Clinceni, am coborat
spre sol cu parasuta inchisa pana la atingerea vitezei de cadere
de circa 60 metri/secunda (peste 200km/ora, n.n.), iar apoi deschizand
cupola de matase coboram spre pamant pe undele nevazute ale oceanului
aerian. In memorie imi sunau cuvintele lui Nicolae Pangica, unul
dintre primii parasutisti de performanta ai Romaniei, " nu
fiste cine si fiste cum face asa ceva”. Impreuna cu Pangica
este cazul a-l mentiona ca as al parasutismului romanesc din anii
anteriori generatiei mele pe marele inginer proiectant de parasute
si excelent instructor de parasutism Stefan Soverth, care a pus
bazele teoretice si stiintifice ale acestui frumos sport temerar.
R.:
Va mai amintiti cine v-a calauzit cei mai timpurii pasi,
initiindu-va in aceasta ramura sportiva de mare spectaculozitate,
dar care nu permite nici o eroare in executie.
I.N.:
Mi-l voi aminti pe tot parcursul anilor ce mi-au mai ramas
de trait pe acela care m-a pregatit, de la inceputul scolarizarii
mele ca aviator si parasutist, cel care a ramas omul Nr.1 pentru
mine, instructorul Velicu Nicolae, stabilit in S.U.A. dupa anul
1969, alaturi de care, pana la acea data, am luat parte "cot
la cot cu magistrul” la un mare numar de manifestari si competitii
de parasutism sportiv interne si internationale. Si tin sa cred
ca si domnia sa era foarte mandru de ceea ce putea sa faca elevul
sau pentru obtinerea victoriei.
R.:
Unde si in ce conditii ati efectuat intaiul dumneavoastra
salt cu parasuta?
I.N.:
Asa ceva nu se poate uita! Odata perioada de pregatire
teoretica si fizica fiind incheiata, prima lansare cu parasuta am
facut-o pe aerodromul Popesti-Leordeni in ziua de 5 mai 1951, in
conformitate cu ordinul de misiune nr.26/1951. Parasuta cu care
am facut coborarea era de tipul denumit " Aurel Vlaicu”,
seria 55. Aparatul de zbor, era un "Junkers-52 (YR - ALO)”.
R.:
Va mai amintiti, acum dupa atatea succese de rasunet avute
in tara si in lume, care a fost cea dintai manifestare aviatica
la care ati sarit cu parasuta?
I.N.:
Desigur ca nici un asemenea eveniment nu poate fi sters
din memorie. Prima manifestare aviatica de anvergura la care am
luat parte in calitate de component al echipei nationale romane
de parasutisti a avut loc in perioada 25 iulie-3august 1956. Locul
de desfasurare a acesteia era aeroportul Tusino, din apropiere de
Moscova.
R.:
Dar ca participant individual la care concurs international
ati luat parte pentru prima oara?
 I.N.:
Cand nu am "lucrat in echipa” ci am concurat
de unul singur, s-a intamplat sa fie in Bulgaria. Acolo, in perioada
20 iulie-14 august 1955, pe aerodromul Bojuriste de langa Sofia
am efectuat mai multe salturi cu parasuta. Evident ca in calitatea
de "incepator” in astfel de intreceri am ocupat un loc
modest, dar totusi onorabil.
R.:
Cu ce tip de parasuta ati inceput cariera dumneavoastra
de sportiv de elevate performante?
I.N.:
Tipul de parasuta utilizat atat in timpul formarii mele
ca parasutist (in anul 1951), cat si la dobandirea unor premii la
diverse concursuri specifice, pana in 1965, se numea "Aurel
Vlaicu”. Aceasta, in prima faza dupa deschidere avea o forma
semisferica, iar dupa cativa ani de utilizare i s-a adus o perfectionare
prin croirea ei in asa fel incat cupola avea fante. Cu tipul "imbunatatit”
s-a creat posibilitatea de a fi manevrata in aer cu foarte mare
usurinta, ceea ce o facea propice pentru "aterizarea in punct
fix”.
R.:
Inaltul dumneavoastra profesionalism va recomandase pentru
a realiza o spectaculoasa aterizare cu parasute, pe timp de noapte,
urmand ca secventa filmata sa fie inclusa in filmul artistic romanesc
"Vultur 101”. Cum a decurs aceasta neobisnuita lansare?
I.N.:
S-a intamplat in luna august 1984. Realizatorii filmului
cu subiect aviatic au prevazut in scenariu si o lansare cu parasuta,
secventa cinematografica menita sa dea suspans actiunii. S-a luat
legatura cu Aeroclubul Central Roman in vederea realizarii scenei
respective.
Conducerea
aeroclubului a dispus ca din echipa de parasutisti selectata pentru
aceasta misiune, alaturi de Gheorghe Iancu, Nicolae Velicu si Ion
Rosu sa fac si eu parte.
Pregatind
riguros acest eveniment aparte- fiind vorba de ceea dintai scena
cu lansarea de parasuta inclusa intr-un film artistic realizat in
tara noastra – am efectuat salturi "de incercare”
la aeroporturile Baneasa si Clinceni. Acele "probe” au
dus la concluzia ca saltul de noapte si aterizarea intr-o poienita
situata in padurea Snagov prezenta o serie de dificultati, mai ales
ca pregatirile au durat destul de mult, pana in luna octombrie cand
conditiile atmosferice erau deosebit de capricioase.
In
seara zilei de 10 octombrie misiunea putea sa inceapa. Asa ca ne-am
imbarcat pe aeroportul Baneasa intr-un avion Li-2 care a decolat
si a survolat poienita in care trebuia sa coboram din inalt pe timp
de noapte.
Intai
am zburat la 300 metri inaltime pentru a ne lua cateva repere vizuale,
dupa care avionul se ridicase la 1000 metri in vederea executarii
salturilor. Cu toate ca sufla un vant taios si ploua cu lapovita
iar plafonul norilor se situa la altitudinea de numai 800 metri,
nu am anulat cele hotarate.
Eu
am fost primul dintre cei patru parasutisti care au sarit. Dupa
circa sase secunde de cadere libera am deschis parasuta si coboram
urmarit de fasiile luminoase ale reflectoarelor de la sol, semn
ca filmarea isi derula cursul.
Dar,
am depasit, in plutirea parasutei, spatiul poienitei in care se
preconiza sa aterizez si acest lucru s-a intamplat la cateva zeci
de metri distanta, insa nu pe solul tare ci in apele lacului Snagov.
Pentru regizorul filmului coborarea mea in apa a fost extrem de
favorabila, deoarece facea scena din film si mai palpitanta. Astfel,
cu toate ca si ceilalti trei colegi mentionati mai sus au executat
saltul "in noapte”, coborarea mea involuntara in lac
a fost retinuta in acel film; trebuie sa consemnez ca reusita s-a
datorat si maiestriei domnului colonel aviator Nastase care a condus
magistral avionul in acel zbor de noapte.
R.:
Care a fost inaltimea cea mai mare de la care v-ati lansat
cu parasuta? Care a fost cea mai indelungata cadere libera?
I.N.:
In data de 8 noiembrie 1955 mi s-a omologat saltul de la
5000 metri pe care l-am efectuat pe aerodromul Popesti - Leordeni.
Caderea libera cea mai lunga ca durata in timp a fost de 1 minut
si 10 secunde. Aceasta a constituit atingerea baremului de acordare
a insignei cu trei diamante, ce mi-a fost decernata in anul 1967
de catre Federatia Aeronautica Internationala.
R.:
Daca s-ar pune cap la cap distantele celor doua mii treizeci si
cinci de lansari cu parasuta, pentru a reconstitui o unica coborare,
cam la ce inaltime ar trebui sa se ridice aparatul de zbor din care
sa executati saltul?
 I.N.:
Mi s-a mai pus o astfel de intrebare si cu alte prilejuri,
asa ca am calculele facute. Ar fi in total doua milioane cincisute
optzeci si sapte mii de metri. Cifra ar fi, ca lungime, cam jumatate
din raza planetei noastre, sau opt secunde din deplasarea Terrei
in jurul soarelui (miscare in revolutie), sau circa trei minute
zburand cu prima viteza cosmica avuta de un satelit artificial al
Pamantului.
Spre
satisfacerea cititorilor revistei "Orizont aviatic” mai
precizez si distanta pe care am parcurs-o avand parasuta inchisa,
adica am fost in "cadere libera”. Se totalizeaza nu mai
putin de un milion patrusute treizeci si doua mii de metri. Ca durata
in timp, se insumeaza doua zeci si sase mii de secunde, adica sapte
ore intregi si paisprezece secunde.
Am
la activ si un numar considerabil de salturi de la mare inaltime.
Sunt executant al douazeci de salturi de la inaltimea de cinci kilometri
( cunoscutul Mont Blanc din muntii Alpi masoara patru mii opt sute
sapte metri). De asemenea, inca o cifra care e de remarcat, 300
(trei sute) salturi in calitate de incercator al noilor parasute,
avand titulatura de receptioner autorizat pentru astfel de operatiuni.
In finalul acestei intrebari mai vreau sa spun ca sunt si detinator
al recordului tarii de lansari inalte in grup de cinci persoane
(parasutisti).
R.:
Multiplele dumneavoastra performante, dintre care cateva
fiind mai semnificative, le-ati enuntat ca raspuns la intrebarea
anterioara. Ele dau insa nastere altei intrebari: aceea a premiilor
obtinute ca urmare a atator salturi efectuate la intreceri aviatice
interne si internationale?
I.N.:
In ordine cronologica principalele premieri ar fi urmatoarele:
1956: Locul III la aterizare la punct fix – Concurs National.
1957: Medalie de argint – Concurs International in Bulgaria;
acordarea distinctiei de Maestru al Sportului.
1961:Salt automat la punct fix in grup de 9: Record mondial; Medalia
de bronz- Concurs International Bulgaria.
1962: Campion absolut, la Campionatul National de Parasutism.
1963: Obtinerea insignei de aur cu un diamant (a Federatiei Aviatice
Internationale).
1964: Campion absolut, la Campionatul National de Parasutism.
1965: Obtinerea insignei de aur cu doua diamante (a Federatiei Aviatice
Internationale); Medalia de bronz – Concurs International
Yugoslavia.
1966: Acordarea distinctiei de Maestru Emerit al Sportului; decernarea
diplomei
internationale Paul Tissandier.
1967: Obtinerea insignei de aur cu trei diamante (a Federatiei Aviatice
Internationale).
1982: La Campionatul National de Parasutism, desemnat ca Arbitru
Sef la proba de precizie.
R.:
Daca in cadrul activitatii Dumneavoastra ca instructor
parasutist de performanta ati mai avut si alte contributii personale
in cadrul Aviatiei Sportive?
 I.N.:
Ideea de baza in aceasta activitate consta in o cat mai
simpla pregatire profesionala individuala. Ca urmare, in anul 1959
am urmat cursurile de pregatire teoretice si practice ale scolii
de pilotaj din cadrul Aeroclubului Moldova-Iasi. In urma examenelor
am fost brevetat PILOT PLANORIST, categoria C. I-am avut ca instructori
de zbor pe Vasile Cotofana, Gheorghe Mihailescu si comandantul Gheorghe
Galca, cu totii oameni de caracter si foarte elevat profesionalism.
La port pentru totdeauna cel mai adanc respect si admiratie.
R.:
Pentru profesionalismul ridicat la nivel de arta de catre Dumneavoastra,
pentru talentul exceptional de a preda noile cunostinte invataceilor,
dar si pentru exigenta cu care tratati toate scaparile celor ce
isi insuseau profesiunea in parasutism, elevii v-au supranumit PROFESORUL
. Cati dintre aceia carora le-ati deschis calea spre parasutism
au ajuns la inaltele Dumneavoastra performante?
I.N.:
Sincer ma bucur ca mi-ati pus o astfel de intrebare, deoarece
ar fi nedrept ca cei ce ne continua activitatea, pe care noi i-am
format, sa nu fie mentionati in acest interviu. Ma mandresc cu multi
dintre ei si ma simt onorat de faptul ca nu putini, nu numai ca
mi-au egalat performantele ci chiar m-au depasit. Beneficiind de
crearea unor noi tipuri de parasute cu proprietati sporite de manevrabilitate
in aer, dar si de o foarte temeinica pregatire teoretica si practica,
elevele si elevi pe care i-am pregatit au ajuns, la randul lor,
instructori parasutisti profesionisti. Le mentionez intai pe doamnele
Maricica Iordanescu, Florica Uta, Valerica Ciurea- Serban, Eva Luci,
iar in continuare pe domnii Ilie Neagu, Ionel Iordanescu, Valentin
Rednic, Marin Neagu si Marin Vasile.
R.:
In finalul acestui interviu va mai adresez o ultima intrebare: Care
este opinia Dumneavoastra despre publicatia lunara (revista) "Orizont
aviatic”?
I.N.:
Din cate cunosc despre literatura de specialitate aviatica
de la noi revista "Orizont aviatic” este singurul periodic
ce se preocupa in exclusivitate de aeronautica. Din acest laudabil
considerent, ma alatur si eu celorlalti confrati in profesie care
au adresat pe cat de numeroase, tot atat de binemeritate, elogii
comitetului redactional. Articolele pe care le inserati numar de
numar, abordand o tematica bine selectata si echilibrata, creioneaza
veridic istoria aviatiei romanesti si destinele pilotilor, mecanicilor
de zbor ce s-au implicat in aceasta foarte zbuciumata istorie. Cu
toti au fost adevarati vulturi ce-au indragit inaltul Romaniei pana
la sacrificiul suprem.
Sincer
va spun: Va multumesc ca Existati !
A
consemnat Liviu Marghitan
 ASTFEL:
1) ISTORIA AVIATIEI ROMANE (Ed.St. si enciclop-Buc./1984) il numeste
pe NEGROIU ION pt. 1963, apartinand grupului ce stabileste un record
mondial (pag.509); la pag.508 ( Op.cit.) se noteaza acordarea titlului
de "Maestru al sportului” pt.Ion Negroiu, iar la pag.510
se "vorbeste” despre obtinerea insignei de aur cu 3 diamante,
a titlului de Maestru Emerit al Sportului si a diplomei de merit
international "Paul Tissandier”, din partea F.A.I. (in
cele ce-l privesc pe acelasi Ion Negroiu).
2)
ARIPI ROMANESTI- Contributii la Istoricul Aeronauticii (Ed.Mil./1966),
la pag.256 il aminteste pe maestru al sportului, ION NEGROIU pentru
anul 1961, ca apartinator grupului care a stabilit atunci un nou
record mondial in parasutism. (Se adauga fotografie).
3)
VULTURII CERULUI- Din istoricul parasutismului sportiv din Romania,
N.Pangica (Ed.Sp.-Turism, Buc./1984) ii acorda lui ION NEGROIU un
microcapitol in care, printre altele, se precizeaza: devine parasutist
"sub mana” celebrului Nicolae Pangica, in anul 1950;
(citam) : "A executat 2.035 lansari cu parasuta – de
instructie, la receptie de parasute, pe apa, de noapte si militare.
A instruit si brevetat peste 7000 de parasutisti sportivi la turn
si aeronava. A stabilit 32 de recorduri individuale si de grup,
cu aterizare la punct fix, a participat la campionate mondiale si
numeroase concursuri internationale. A stabilit 3 recorduri mondiale
in grup cu aterizare la punct fix. La concursurile nationale din
anii 1962-1964 a obtinut titlul de campion absolut…”.
4)
Magistrul Stefan Soverth, in volumul PARASUTA (Ed. Mil./1967), la
pag.123,125 si 126 il aminteste si-i numeste performante si dobandiri.
5)
PARASUTISMUL (Constantin S.Ioan/Grigore Bastan) il noteaza pe ION
NEGROIU, apreciativ, la pag.42.
6)
Autoarea (av) Elena Senchea-Popescu, in OAMENI AI INALTIMILOR SENINE
(Ed.Mil.-Buc./1980) ii acorda lui ION NEGROIU 6 pagini, scrise cu
frumusete, adevar si emotie.
Sunt
6 carti "gasite la indemana”, mai sunt si altele si un
intreg "maldar” de materiale de presa !… ne vom
opri aici insa.
Orizont
Aviatic
|
