Perioada, despre care este vorba, nu era deloc usoara. Pe frontul de Est dupa caderea la inceputul anului a Stalingradului, incepusera retragerile strategice. Ploiestiul suferise pe 1 august marele bombardament "Valul Nimicitor", al aviatiei americane, soldat insa cu un esec fata de amploarea lui. Si in aceasta atmosfera pe la sfarsitul lui august 1943, intr-o zi la inceputul saptamanii, deasupra Chisinaului a inceput sa bazaie cu incapatanare un biplan, imprastiind roiuri de fluturasi. Acest fapt s-a repetat si in zilele urmatoare, anuntandu-se astfel ca duminica pe la pranz, la aeroportul din Chisinau va avea loc un mare miting aviatic, la care vor participa aparate civile dar si militare, pilotate de aviatori vestiti.

Sosind si dumineca am vrut sa ma duc singur (implinisem doar de curand 16 ani), dar tatal meu desi nu era pasionat de aviatie, a insistat sa ma insoteasca, stabilind sa plecam cu mult mai devreme decat era necesar.

Mijloace de transport pana la aeroport nu erau. Un tramvai domol ne-a purtat pe un drum sinuos, prin cartiere distruse de razboi si nerefacute inca, pana aproape de halta Vistericeni si dupa ce am traversat linia ferata, tata a hotarat sa ne abatem la stanga spre o biserica cladita pe o coasta de deal si inconjurata de un cimitir cu multe cruci din marmura. Acolo, la cimitir, m-a dus la doua morminte. Atunci am inteles de ce ne-am abatut din drum: erau mormintele lui Alecu Russo, cel care in elanul altor vremuri si nazuinti, stihuise „Cantarea Romaniei" , si a lui Alexandru Donici, contemporan cu el si unul din marii nostri fabulisti. Ne-am inchinat, ne-am recules, tatal spunandu-mi sa nu uit de aceste morminte. Dupa aceia ne-am indreptat, impreuna cu alta lume, suind pe deal, spre aeroport. Acesta era situat pe culmea dealului Rascani, intr-o zona relativ pustie pe atunci, cu cateva case razletite printre livezi pe marginea sa. Pe aeroport, contrar asteptarilor, lume foarte multa, vanzatori ambulanti de inghetata, limonada, zaharicale si bineinteles nelipsitele seminte de rasarita(floarea soarelui).

Un cordon de ostasi, paralel cu axul pistei inierbate, limita accesul publicului atat spre ea cat si spre platforma pe care erau parcate avioanele. Langa ele un hagar cu o maneca de vant pe jumatate umflata arata un timp linistit.

Abia sosit, toata atentia mi-a fost atrasa de catre avioane. Cu greu mi-am facut loc pana m-am apropiat de marginea cordonului, ca sa pot privi in voie: pasarile maiestre care ma atrageau ca o chemare neinteleasa, dar foarte puternica. Ma speriau in urma celor indurate in 1941 la Iasi la inceputul razboiului, cand orasul a fost bombardat de nenumarate ori de bolsevici.

Dar ma si atrageau prin miracolul zborului buchisit intr-o carte a vremii"Avionul" aparuta in 1942, dar si din revistele Aripi Romanesti si Der Adler, in care se relatau ispravile de pe front ale aviatorilor. Asta a fost insa mai tarziu, avioanele m-au atras inca din copilarie, pe la inceputul anilor treizeci, cand le-am vazut prima data zburand. Apoi la sfarsitul acelui deceniu un unchi de-al meu a fost mutat cu serviciul la halta numita pe atunci Rotbav, astazi Aurel Vlaicu. Acolo i-a cunoscut familia Maistorasului, parintii, pe fratele Ion, pe sora lui Valeria, una din primele femei care a zburat. In ceasurile de tihna unchiul a stat de vorba cu ei afland multe intamplari inedite din viata acelui minunat fiu al poporului nostru. Mai mult, in halta Aurel Vlaicu avusese angajati lucratori, la intretinerea liniei, fostii flacai tovarasi de-ai lui Vlaicu care pe vremuri il ajutasera la trasul planorului atunci cand acesta facea primele incercari de zbor. Apoi din 1941 la Biblioteca Municipala in Chisinau am gasit Albumul Vlaicu, editat in 1920 la Orastie in memoria acestuia, precum si cele trei volume ale lui Victor Ion Popa. „Maistorasul Aurel Ucenicul lui Dumnezeu", care impreuna cu cele aflate de la unchi ma legau tot mai mult de dorul de zbor. Asa ca aflandu-ma la aeroport, traiam parca in vis, atent la tot ce se intampla.

Dupa un scurt cuvant introductiv, ni se anunta ca in mod cu totul exceptional vor fi prezentate cateva avioane militare.

Pentru inceput bimotorul de la bombardament usor si recunoastere indepartata, achizitionat la inceputul razboiului in Anglia, Bristol Blenheim. Motoarele sunt pornite si dupa incercarea la cale, decoleaza evoluand deasupra aerodromului la joasa inaltime, facand cateva „opturi" pline de eleganta in fata publicului plin de admiratie. Dupa aceasta luand inaltime indreptandu-se spre Est, pleaca spre front leganand din planuri in ovatiile celor prezenti.
Decoleaza apoi trei avioane IAR 39, care evolueaza in formatie, batraneste parca, starnind entuziasmul publicului. Este un avion iubit atat de soldati, dar si de populatie, fiindca aici in Basarabia a participat la desrobirea pamantului strabun, platind cu numeroase jertfe. Dupa vreo 10 minute de evolutii, in care timp au trecut in diverse formatii simuland atacuri la sol, s-au regrupat si luand inaltime au disparut si ele spre rasarit.

Dupa o scurta pauza in sfarsit decoleaza in zgomot tunator de motor IAR-ul 80, urmarit cu sufletul la gura de privitori. Ce nu ne-a mai fost dat sa vedem atunci ? La inceput au fost cateva treceri la firul ierbii cu motorul in plin de ni se parea ca se sparg timpanele, apoi lupinguri, urmate de tonouri, viraje rasturnate de trecere in atac cu degajari in sandela si alte evolutii spectaculoase.

Programul s-a incheiat cu doua ture de vrie dupa care avionul a aterizat in aclamatiile celor prezenti. Cordoanele de ordine ale soldatilor abia reuseau sa stapaneasca multimea entuziasmata. In contextul situatiei de pe front prezenta avioanelor militare la miting nu era intamplatoare. Era o incercare de ridicare a moralului populatiei, care mai mult ca in oricare alta parte din tara suferise si se gandea cu neliniste la ceea ce o astepta. Apoi a urmat o pauza, oarecum binevenita, ca sa ne mai tragem sufletul, dupa atata agitatie. Dar pauza se prelungea. Asa cum fusese anuntat, ar fi urmat sa evolueze intr-un program de acrobatie, vestitul pilot Max Manolescu. Max insa lipsea la apel. Ar fi trebuit sa soseasca cu un avion de la Bucuresti, dar nici un semn. Publicul a inceput sa devina nerabdator. Timpul trecea si au inceput sa se auda vociferari si comentarii „binevoitoare", la adresa organizatorilor. Pana la urma ca sa se potoleasca lumea, dupa aproape trei sferturi de ora, s-a hotarat ca sa se continue programul cu demonstratia finala: lansarile cu parasuta.

Au fost pornite doua Klem-uri 25, de culoare verzuie inchis si dupa ce si-au incalzit motoarele, au decolat impreuna avand parasutistii in posturile din fata. Incetul cu incetul, rotindu-se deasupra aerodromului luau inaltime. Publicul, rasucindu-si capetele dupa ele, s-a linistit. Si iata dupa ce au ajuns in inaltul cerului, de se vedeau ca doua pasarele, unul dintre avioane parca s-a oprit. Motorul redus abia se mai auzea. Pe aerodrom se facea tacere de se auzea musca. Apoi din primul avion se desprinse un punctisor, care a inceput sa cada, crescand in ochii nostri parasutistul aparand cu bratele flexate, cu picioarele indoite. Si venea, venea marindu-se tot mai mult. Lumea a inghetat. In tacerea care se lasa a inceput sa se auda parca suieratul vantului caderii. Apoi aparu un norisor de praf, se auzi un pocnet surd si cupola parasutei se desfacu umflandu-se. Publicul rasufla usurat. Nu trecu mult timp si parasutistul atinse cu bine pamantul in fata publicului care nu mai prididea cu ovatiile si aplauzele. Atunci a sarit si cel de-al doilea parasutist, deschizand aproape imediat umbrele, coborand in leganari si rotiri gratioase; In timpul acesta Klem-urile coborau in spirale line cu sensuri inverse.

Soarele incepuse sa coboare spre apus, iar lumea din nou sa se agite. Unii mai nerabdatori se pregateau de plecare. Si atunci cand totul parea terminat, peste zgomotul de fond al publicului a inceput sa se auda un bazait usor de motor si un punct a aparut in partea de sud-vest a cerului. Lumea a inceput sa se agite si sa strige: Vine, vinee….

Curand un avion rosu cu aripile frante usor in dreptul trenului de aterizare, a inceput sa creasca, apropiindu-se de public si dupa o trecere deasupra aerodromului, ateriza scurt facand cateva glisade. Era un Klem 35.

Din avion a coborat Max Manolescu, a deschis capota compartimentului de bagaje, din care a scos o desaga plina cu stiuleti de porumb, numai buni de copt, discutand in vremea aceasta cu autoritatile aerodromului. Toti eram curiosi in acest timp sa aflam ce se intamplase.

Intre timp se facea alimentarea avionului si totodata o revizie a motorului. Abia mai tarziu am aflat ce se petrecuse: dupa ce a survolat orasul Bolgrad, motorul a inceput sa dea rateuri. Banuind ca este vorba de o impuritate, a incercat ca prin reprize succesive sa rezolve problema. Rateurile insa s-au accentuat , astfel ca in dreptul comunei Cimislia, a trebuit pana la urma sa aterizeze pe o miriste langa un lan de porumb, unde a vazut si cativa tarani. Toate bune insa dupa aterizare, s-a trezit cu taranii amenintandu-l cu furcile ca sa ridice mainile in sus. Intre timp s-a strans mai multa lume si cativa premilitari din aceia care faceau paza pe campuri contra parasutistilor spioni ce nu de putine ori erau lansati noaptea. Pana la urma lucrurile s-au lamurit. Max Manolescu a decapotat motorul si a mesterit la carburator. Apoi oamenii l-au ajutat sa intoarca avionul, unul dintre ei mai istet a „tras" la elice ajutandu-l sa porneasca motorul. Inainte insa de a se fi urcat in carlinga cati va tarani i-au adus in dar o desaga plina cu stiuleti zicandu-i ca dupa tot necazul, nu se facea sa plece neomenit. Si asa in fluturarile de maini si de palarii a decolat si a sosit spre apus la Chisinau, spre bucuria noastra a celor ce-l asteptau.

Dupa ce avionul a fost alimentat si revizuit si motorul incercat la cale ceea ce a urmat a fost o pagina antologica a maiestriei de zbor a lui Max Manolescu. Cine nu l-a vazut zburand cu greu isi poate inchipui farmecul si neverosimilitatea acelor evolutii. Constient fiind de nerabdarea oamenilor, asul s-a hotarat sa nu ramana cu nimic dator. Astfel inca de pe cand rula, ca sa decoleze, motorul a inceput sa tuseasca, iar avionul s-a inclinat cand pe o aripa cand pe alta, cosind parca iarba cu varful planurilor. Un val de neliniste a strabatut multimea: iar s-a defectat!? Numai sa nu se accidenteze, Doamne! Dar taras grapis avionul decola dansand, pentru ca apoi printr-un semi-luping sa revina in zbor pe spate, prin fata multimii, cu deriva aproape atingand firul ierbii. Eram in razboi iar in acele timpuri nu aparusera inca actualele reglementari privind securitatea zborului, dar mai presus de toate era Max Manolescu.

Zburand asa pana la capatul aerodromul, unde dupa un viraj larg, pe spate, revenind apoi in zbor normal la vreo 20 de metri, dar intr-un fel de balet, facand glisade pe o parte si pe cealalta, pierzand din inaltime pana atingea campul ca sa inceapa din nou dansul pana la celalalt capat al sirului de oameni cu rasuflarea taiata. Motorul era „spritat" in reprize succesive, creand impresia ca este aproape de calare, pentru ca apoi aparatul sa se ridice din nou. Era ceva ireal in dansul acesta in trei dimensiuni, ceva ce parea atat de natural si totodata nefiresc, prin arabescurile pe care le descria. Avionul avea o viteza relativ mica fata de cele de astazi, asa ca intreaga evolutie putea fi urmarita cu toata precizia, fapt care contribuia si mai mult la aspectul fantastic al evolutiilor. Apoi s-a succedat intreaga gama de inalta acrobatie. O jumatate de ora a durat acel recital de spectacol aerian. Copiii remasesera cu acadelele in mana si cu gura deschisa, oamenii isi roteau capetele urmarind avionul si scoteau cate un oftat, cand se incheia o figura aplaudand in final. Comentarii sau discutii nu se mai auzeau pe aerodromul stapanit numai de zumzetul motorului pe tonalitati variate in functie de natura evolutiilor. Si apoi la sfarsit, cu elicea calata aparatul ateriza gratios in fata oficialitatilor. Atunci izbucnira ovatiile si aplauzele. Soarele cobora spre orizont. Lumea se imbulzea sa-l felicite pe aviator. Cordoanele de ordine cautau acum sa protejeze aparatul firav realizat din placaj si panza. Max Manolescu cobori din aparat departandu-se de el si fiind apoi luat in sus pe brate. Apoi incetul cu incetul euforia se domoli, lumea amintindu-si de furtuna necrutatoare care se apropia dinspre rasarit.

In primavara urmatoare multi, foarte multi au pornit pe drumul pribegiilor, unii spre apus altii spre rasarit. Cei mai in varsta n-au mai apucat rasturnarile de la sfarsitul de veac. Am revazut dealul Rascanilor si nu numai in septembrie 1990. Totul se schimbase. Pe locul fostului aerodrom se inalta un intreg cartier. Tot ce ramasese era bisericuta cu cimitirul de pe coasta dealului unde odihnesc uitati printre altii un scriitor si un fabulist. Dar oare chiar uitati?

Ing. Dragutan Vitalie

VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul

Votati-ne zilnic!