Localitatea Rapsig, asezata pe dreapta Crisului Alb, la care se poate ajunge si pe un drum pietruit ce se desprinde pe stanga inainte de Sebis, pastreaza si astazi o multime de datini si obiceiuri stramosesti.

In anul 1749 aici este construita o biserica de lemn cu hramul "Sfantul Mucenic Gheorghe" care in 1755 inca nu era sfintita. Dupa un veac de la construirea bisericii, credinciosii intentionau sa-si edifice din piatra un nou locas de cult. Acesta este motivul pentru care protopopul Moise Ghergar al Ineului, in calitate de membru al sinodului eparhial, in sedinta acestuia din martie 1849 de la Chisineu Cris intervine pentru comunitatea din Rapsig de a primi un ajutor  de la autoritatile de stat. In conditiile unui refuz, credinciosii erau hotarati ca "dupa putinta biserica de lemn a-si face". Noua biserica, edificata din lemn, cu hramul "Sfantul Grigore Teologul"  in anul 1885 a fost inlocuita cu actuala din zid cu hramul "Nasterea Maicii Domnului"
De la biserica din secolul al XVIII-lea, in colectia de arta de la Arad-Gai se pastreaza icoanele imparatesti de pe iconostas. Ioana Cristache Panait atribuie zugravului Constantin icoanele "Maria cu Pruncul si Isus Hristos" iar zugravului Iosif pe cele cu "Sfantul Nicolae si Sfantul Arhanghel Mihail. 

Dintre acestea se remarca datina "dubele", cand cei mai de seama tarani din sat, in timpul sarbatorilor de iarna, merg cu urari la fiecare numar de casa.

Centrul satului a gazduit in mai 1910 o adunare electorala entuziasta, unde masele au ascultat programul electoral democratic al lui Vasile Lucaciu, unul din conducatorii Partidului National Roman din Transilvania. Prin hotarul Rapsig-ului trece Valul lui Traian care, in locul numit Ceresti, atinge 3 m inaltime.

Continuandu-ne drumul asfaltat, de pe terasa Crisului se poate admira o parte insemnata a zonei depresionare din "Tara Zarandului". Genetic, aceasta depresiune corespunde unor scufundari tectonice, acoperite initial de un golf al Marii Panonice.

Dupa retragerea succesiva a apelor, urmare a colmatarii regiunii depresionare cu aluviuni carate din munti, eroziunea ulterioara i-a dat aspectul actual. Pe aliniamentul Beliu-Seliste-Carand-Sebis-Berindia la nord, Mocrea la sud, cat si in partea de est a zonei depresionare, in portiunea Halmagiu – Varfurile – Talagiu – Plescuta – Gurahont au avut loc eruptii vulcanice neogene, care au adus importante modificari reliefului depresiunii.

Climatul mai bland al depresiunii explica marea raspandire a cerului, garnitei, cat si prezenta reliefului tertiar Ilex aquifolium.

De asemenea sunt prezente multe elemente mediteraniene si submediteraniene ca spre exemplu castanul dulce (Castanea sativa) la Iacobini, Moneasa si Vasoaia, liliacul salbatic (Siringa vulgaris) la Moneasa, liliacul japonez (Siringa josikaeea) la Luncsoara si in depresiunea Halmagiu-Brad.

Miile de livezi in terase care brazdeaza intreaga zona deluroasa, vita de vie si imensele lucrari de regularizare a paraielor si raurilor au transformat aceasta regiune intr-o sursa de mari productii agricole.

Drumul de la Manerau continua prin satele Voievodeni si Aldesti inspre comuna Barsa. In sudul soselei, sub o denivelare de 15 – 20 m, ne apare in toata frumusetea ei lunca larga a Crisului Alb, ingemanata parca cu cea a raului Teuz, pe marginea carora, in sens opus, se observa satele Seliste si Carand care completeaza peisajul geografic.