Mult respectate, apreciate si bun prieten,
Desi gandurile imi sunt alaturi de Dumneavoastra, greutatile varstei si greutatea de comunicare isi spune cuvantul.

Primesc de fiecare data cu o fireasca emotie si deosebita multumire revista dvs., care-mi ravaseste viata de fost aviator. In acelasi timp maresc admiratia mea pentru perseverenta cu care alimentati pasiunea pentru aviatie, pentru realizarile prezentului si pentru admiratia trecutului ei. Am convingerea ca zbaterea dvs. pentru a mentine dragostea pentru aviatie are si rezultatele dorite. Ma emotioneaza mult rememorarea celor din trecut si banuiesc ca acest fapt impune generatiilor prezente respectul pentru trecuta aviatie si pentru cea prezenta. Am convingerea sincera ca rezultatul muncii dvs. este cel asteptat si ca aviatorii de azi vor fi capabili sa ne depaseasca pe noi, aviatorii generatiilor trecute.

Inca o data va asigur ca va sunt recunoscator pentru ca nu ma uitati si ca alimentati sufletul meu care a ramas in totalitate alaturi de aripile romanesti.
28 VII 2003 Cu dragi imbratisari, Mircea Dumitrescu
P.S. Pentru ca mana nu ma mai ajuta, recurg la scrisul sotiei mele.

Cine este autorul randurilor mai sus reproduse?:
A fost odata o Romanie. Bogata. Increzatoare. Nu vaslind gafait spre Europa, ci apartinand recunoscut Europei... A fost razboiul „ultim mondial”. A existat o Armata Romana. O Aviatie a ei. Oameni deci. Ofiteri si ostasi. Aviatori. A existat o Tara, un Crez, un patriotism si un Juramant, o subordonare la Ordin. Au fost rupturile teritoriale ce au mutilat si redus tara, natiunea si speranta. A fost batalia spre recuperarea ce temporar si partial a si reusit. Prin lupta. Prin glorie si sange. Si din nou prin speranta. A fost apoi batalia in tara si pentru tara, deasupra tarii care era concasata de o enorma si infernala masinarie aeriana inamica. Astfel si iar, glorie si sange. Pentru romani. Sange si pentru atacatori...

In acest dramatic si eroic context, pe „felia aeriana” se afla si se inscrie si numele de MIRCEA DUMITRESCU, posesorul fiind atunci locotenent aviator pilot de vanatoare si comandant de escadrila in Grupul „6 Vt.”, angajat in apararea teritoriului, capitalei si zonei petroliere, Grup aflat si activat de pe aerodromul Popesti-Leordeni/Bucuresti. Aceasta dupa indeplinirile si ranile in luptele aeriene din campania Basarabia/Odesa.

Este cel care a luptat si peste fruntariile Ardealului, este cel ce s-a inapoiat intr-o zi de vara in tara, cu un avion obosit, cu un motor infierbantat, aterizand „acasa” dupa sfarsirea nesfarsitului, infricosatorului si jerfitorului razboi. Punct... este cel care, in stiuta „rasplatire” a tarii inghiontita de stele rosii si tancuri sovietice, a plutit in deriva, lipsuri si amenintare, sub ghiara „securitatii poporului”! Este cel care...

Este, asa cum l-au numit candva in paginile revistei „AVIATIA”, „Ultimul mohican al eroicului si jerfitului Grup 6 V.toare din Aviatia Regala Romana”. Participarea sa de razboiu (Est-tara-Vest) si viata (razboiul sau!) posbelic pot constitui substanta si epicul unei ample (si necesare) scrieri. In mod sigur. Cum si in cazul fiecaruia dintre camarazii sai, eroi ai razboiului si ai aviatiei tarii, cei ce au fost iar astazi nu mai sunt nici in viata si nici recunoscuti si pomeniti... de parca zilele si practicile Republicii Populare Romane inca nu s-ar fi sfarsit! (...unele intr-adevar, NU!).

Succint iata deci cine este octogenarul ce imi si ne scrie, inca interesat, participant, simtitor si ganditor fata de aviatia actuala romana, fata de Aripile Romanesti de ... „de dintotdeauna!”

Ma intreb si NOI toti trebuie sa ne intrebam - cei ce scriem, publicam, zburam, „vorbim si dregem”... daca prin cele ce si cum gandim, traim si indeplinim (facem efectiv) indreptatim aceste increderi si sperante ale CELOR DE IERI pe care varsta si starea nu-i mai ajuta a face dar care, cu gandul si simtirea lor sunt alaturi de noi, adica alaturi de AVIATIA care le-a fost ratiune de viata, crez si fapta... indreptatim si implinim increderea lor?

Sa gandim putin la toate acestea. Toti. De la „vladica” pana la „opinca” aeronauticii actuale. De la ministru pana la ultim elev pilot. De la ... omeneste si aviatoriceste, de la unul la altul. Indreptatim increderea si speranta acestui om (acestor oameni): „Am convingerea ca aviatorii de azi vor fi capabili sa ne depaseasca pe noi, aviatorii generatiilor trecute...” Ne straduim spre si pentru aceasta? Cum? Cat? In ce fel? Cu ce reusita?

Va doresc si va urez sanatate si inca ani de viata si va multumesc pentru increderea ce aveti in noi, domnule aviator veteran Mircea Dumitrescu.

Cornel Marandiuc