C-dor av.prof.ing. Dan Stoian,
Veteran de razboi, promotia 1941

Cap. I

Dupa prezentarea activitatii sublocotenentilor piloti de observatie din promotia 1941, care au participat la lupte incepand din Octombrie 1942, urmeaza sa ne concentram atentia asupra comandantilor de bord din aceasta promotie, care au intrat si ei in foc incepand din oct. 1942.

Cum nevoile de incadrare a unitatilor combatante au diferit de propunerile Centrului de Perfectionare a Pilotajului de la Ghimbav – Brasov, peste care s-au suprapus cerintele frontului, asa cum s-a intamplat cu pilotii de observatie trecuti ulterior la bombardamentul in picaj pe avionul Ju-87 „Stuka”, prezint in cele ce urmeaza numele acestor comandanti de bord, care dupa terminarea cursurilor teoretice si practice la Centrul de Instructie al Aeronauticii (C.I.A.) Pipera – Bucuresti in primavara 1942, au fost repartizati la unitati dupa cum urmeaza:
Specialitatea: COMANDANTI DE BORD.
1. Slt.av. Baciu N. Dumitru Flotila 2 Bombardament Tecuci
2. Slt. av. Ceachir A. Serghie Flot. 1 Observatie (Iasi);
3. Slt.av. Cioroiu I. Ioan Flot. 2 Bomb. (Tecuci);
4. Slt.av. Constantinciu P. Constantin Flot. 2 Bomb. (Tecuci);
5. Slt.av. Ionescu T. Alexandru Flot. 3 Bomb. (Craiova);
6. Slt.av. Jecu R. Vasile Flot. 2 Bomb. (Tecuci);
7. Slt.av. Maxim E. Nicolae Sixtus Flot. 2 Bomb. (Tecuci);
8. Slt.av. Panait Craciun Ioan Flot. 2 Bomb. (Tecuci)
9. Slt.av. Stefanescu T. Gheorghe Scoala Of. Aviatie (Buc.);
10. Slt.av. Taraze Gh. Vasile Flot. 1 Bomb. (Brasov);
11. Slt.av. Tomescu Gh. Titu Flot. 1 Informatie (Iasi);
12. Slt.av. Trandafir I. Eugen Flot. 1 Informatie (Iasi);
13. Slt.av. Tica N. Marin Flot. 1 Informatie (Blaj si Medias).

In unitatile la care au fost repartizati, tineri comandanti de bord au facut cunostinta si s-au instruit pe materialul volant din dotare, incepand cu avioanele IAR-37 – 38 si 39 din flotilele de informatie, avioane ce au fost prezentate in partea a VI-a a acestei lucrari, ceilalti, conform repartizarii, cu bimotoare de bombardament greu Heinkel-111 H-3 din Flot. 1 Bomb. Brasov, Savoia 79 B cu variantele lui din Flot. 2 Bomb. Tecuci, precum si cu bimotoarele de recunoastere indepartata si bombardament mediu Potez-63 si Blenheim-Bistol din Flot. 3 Bomb. Craiova.

Comandantilor de bord le revenea un rol important si complex in timpul misiunilor de observatie, recunoastere indepartata sau bombardament la orizontala, caracterizat in principal prin efectuarea precisa a navigatiei aeriene, recunoasterea obiectivelor stabilite prin ordinul de misiune si bombardarea lor, iar in cazul aviatiei de informatie, (observatie), conlucrarea cu trupele terestre, descoperirea amplasarii trupelor inamice, a lucrarilor genistice, a bateriilor de artilerie, precum si conducerea tirului artileriei proprii.

Din acest motiv, observatorii aerieni si comandantii de bord erau numai ofiteri cu pregatire de specialitate realizata in cadrul C.I.A., in ce priveste citirea hartilor, calcularea capului compas in functie de directia si intensitatea vantului, urmarirea precisa a itinerarului fixat pe harta, manuirea aparatului foto, a instalatiei de radio emisie-receptie (la avioanele de observatie, care nu aveau radiotelegrafist de bord), cunoasterea vizoarelor si calcularea elementelor de ochire pentru bombardarea obiectivului fixat, iar in caz de atac al vanatoarei inamice, manuirea armanentului de aparare.

Ca si celelalte categorii de personal aeronautic, comandantii debord si-au facut datoria cu profesionalism si eroism, sfidand pericolele si in unele cazuri ajungand la sacrificiul suprem, asa cum se va vedea in randurile care urmeaza.

SCURTA INCURSIUNE ISTORICA

Conditiile in care a actionat in 1942 armata romana in general si aviatia in special, au fost total diferite fata de cele din primul an al razboiului in care a fost antrenata Romania, fara voia ei.

Am spus ca Romania a fost antrenata fara voia ei, incepand din vara anului 1941, in cel de al doilea razboi mondial, deoarece cu un an in urma, in fatidica vara 1940, U.R.S.S. ocupase in mod samavolnic, prin forta armatelor si in mod cu totul nejustificat, provinciile neaos romanesti Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta, asupra carora nu avea nici un drept istoric, etnic, politic sau juridic, ci numai dorinta de expansiune nestavilita a imperialismului rusesc.

Pentru aceasta ocupatie rusii concentrasera 35 divizii puternic inarmate, sprijinite de importante forte blindate, la granitele Romaniei, care se gasea singura, fara aliatii traditionali, Franta si Anglia in fata colosului sovietic.

Aici trebuie amintit parsivul pact de neagresiune, neutralitate si „amicitie” Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin) din 23 aug. 1939, care in virtutea clauzelor secrete ce le continea, i-a dat mana libera lui Hitler sa ocupe in toamna aceluiasi an, doua treimi din Polonia, restul grabindu-se sa-l ocupe nesatioasa Uniune Sovietica.

Tot in virtutea acestui pact, ale carui clauze secrete n-au fost cunoscute decat dupa razboi, Uniunea Sovietica a ocupat in vara anului 1940, in mod samavolonic, asa cum am mai spus, provinciile romanesti sus amintite. Tot in acea nenorocita vara, ungurii au ocupat nord-estul Transilvaniei, cu sprijinul direct al lui Hitler si al lui Musolini, iar bulgarii, vazandu-ne granitele sfartecate in est si in nord-vest, au ocupat si ei Cadrilaterul dobrogean, cu sprijinul tacit al acelorasi mari puteri.

Din aceste motive, toata suflarea cu adevarat romaneasca, a considerat razboiul impotriva Unirii Sovietice ca o necesitate si mai apoi cel impotriva Ungariei hortyste, ca un razboi just; cu aceasta credinta adanc inradacinata in constiinta si sufletul nostru, am participat la luptele pentru dezrobirea teritoriilor romanesti si tinerii ofiteri ai eroicei promotii 1941, din toate armele.

Asa cum am mai spus, conditiile in care au actionat in anii 1942-1943 si jumatate din anul 1944 aviatia si intreaga armata romana in general, au fost total diferite fata de cele din primul nostru an de razboi. In decursul campaniei din 1941, trupele romane victorioase eliberasera Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta; fiind obligate, la cererea imperioasa a lui Hitler, ajunsesera sa sprijine in esalonul secund inaintarea trupelor germane in Ucraina, pana la cotul Donului si Stalingrad. De aici inainte s-a vadit ca armata germana in ansamblul ei si-a pierdut suflul ofensiv. Nereusita ocuparii Leningradului si Moscovei pe de o parte, reusita unor contraofensive sovietice pe de alta parte, au demonetizat serios mitul invincibilitatii armatei germane, care se intinsese pe un spatiu imens in adancimea Rusiei europene, dar pe care nu mai era in stare sa-l „digere” si sa-l stapaneasca...

Desi in decursul campaniei din 1941 armata romana avusese succese importante si se intorsese victorioasa in tara, Maresalul Ion Antonescu declarand cu satisfactie ca „razboiul nostru s-a terminat”, incepand sa retraga trupele in tara reintregita la granita Nistrului, totusi desfasurarea razboiului in urmatorii ani a infirmat aceasta declaratie, obligandu-l sa trimita la cererea lui Hitler, armatele 3 si 4 romane si aproape intreaga aviatie de lupta, in sprijinul armatei germane, a carei capacitate ofensiva se impotmolise si care in urma dezastrelor din cotul Donului si Stalingrad, incepuse sa bata intr-o retragere continua...

La 13 sept. 1942 incepuse asediul Stalingradului si luptele din Caucaz, de catre trupele germane, ungare, italiene si romane, in suma de aproximativ 50 de divizii. In aceste lupte, care au durat 143 zile, trupele Axei au pierdut cca 250.000 oameni morti, altii 580.000 raniti, 1450 tancuri, 2000 piese de artilerie si 1337 avioane, astfel ca la inceputul lunii nov. 1942, ofensiva germana spre Stalingrad si in Caucaz fusese oprita...

Ofensiva sovietica in cotul Donului, acolo unde trupele romano-italiene erau intinse pe un front excesiv de lung si fara rezerve, a inceput in dimineata zilei de 19 nov. 1942, incercuind pana la 23 nov. Armata 6-a germana (Von Paulus), Armata 4 tancuri (G-ral Hott), Armatele 3 si 4 romane (G-ral Petre Dumitrescu si G-ral C. Constantinescu), Cu un efectiv total de 330.000 oameni.

La 23 dec. 1942 contraofensiva germana din zona Kotelnicovo, pentru despresurarea trupelor incercuite in punga de la Stalingrad a fost stopata in 24 dec., Armatele a 2-a de Garda si 51 sovietice au trecut la ofensiva, Corpul 7 Tancuri eliberand Kotelnicovo la 29 dec. 1942.

Batalia de eliberare a Stalingradului s-a incheiat la 31 ian. 1943, cand trupele generalului Von Paulus au capitulat, pierzand 148.000 morti, 51.000 prizonieri, 5762 tunuri, 1666 tancuri si 8500 autocamioane.

In perioada 19 nov. 1942 – 02. Febr. 1943, trupele Axei au pierdut echivalentul a 32 divizii si 3 brigazi nimicite complet, precum si 16 divizii cu pierderi mai mari de 50% din efective. Au fost pierdute in total cinci armate (doua germane, doua romane si una italiana), 2000 tancuri si autotunuri, 10.000, 2000 avioane de lupta, peste 70.000 masini, cca 800.000 morti. Total pierderi umane = 1.500.000 morti, raniti si prizonieri. (Vezi „Marea conflagratie a secolului XX”, pag.199-240).

Noua insa ni se ascundeau cu grija aceste cifre, pe care le-am aflat abia tarziu dupa razboi...

In aceste conditii precare a intrat promotia noastra de aviatie in lupta si primii care le-au resimtit au fost colegii nostri din aviatia de informatie, a caror activitate a fost relatata in numerele anterioare ale publicatiei „ORIZONT AVIATIC”, acum venind randul comandantilor de bord, care au intrat si ei in foc incepand din octombrie 1942.

Si cum cei mai numerosi comandanti de bord din aceasta promotie au fost repartizati la Flotila 2 Bombardament Tecuci, Grupul 1, sa ne indreptam atentia in primul rand asupra acestora.

SCURT ISTORIC AL GRUPULUI 1 BOMBARDAMENT

(Intocmit dupa Jurnalul de Operatii al acestuia in campania 1942-1943 contra U.R.S.S.) Arhiva M.Ap.N.

Grupul 1 Bomb. a apartinut de Flot. 2 Bomb. Tecuci si s-a acoperit de glorie in campania din 1941, contribuind cu mult elan si jertfe la eliberarea de sub jugul rusesc a provinviilor stramosesti Basarabia, nordul Bucovinei si a tinutului Herta.

Dar razboiul nu se sfarseste decat atunci cand inamicul depune armele, ceea ce din nenorocire pentru noi si a generatiilor urmatoare, nu s-a intamplat.

In consecinta, Grupul 1 a trebuit sa intre din nou in lupta in anul urmator, impreuna cu majoritatea aviatiei de lupta romane.

De data aceasta Grupul 1 Bomb. era comandat de Cpt. C-dor av. Gherasim Gheorghe, avea in compunere escadrilei 71 si 72, dotate cu bimotoarerele de bombardament Savoia-Marchetti 79 JIS-B. Acestea erau propulsate de motoare Jumo-211 de 1200 C.P., avand echipajul compus din cinci oameni: pilot, comandant de bord, radiotelegrafist, mecanic de bord si mitralior. In caz de atac al vanatoarei inamice, toti treceau la mitraliere in afara de pilot.

Avioanele Savoia 79 B erau constituite la uzinele I.A.R. – Brasov sub licenta italiana, in mai multe variante:
- Savoia S.M. 79 B cu doua motoare IAR K-14, avand 14 cilindri dispusi in dubla stea (radiali), construite tot la Brasov sub licenta franceza Gnõme-Rhône, de 870 C.P. si care au fost folosite pentru antrenamentul pilotilor.
- Savoia 79 B 1000 A, cu doua motoare IAR-1000 A de 1000 C.P. (o varianta imbunatatita a motorului K-14), care a luat parte cu succes la campania din 1941 si apoi a fost folosit ca avion de transport si pentru antrenamentul echipajelor.
- Savoia JIS-79 B cu motoare de 12 cilindri dispusi in linie Jumo-211 D, de 1200 C.P. si
- Savoia JRS-79 B-1, cu motoare Jumo-211 F, de 1400 C.P.

Ultimele doua tipuri de avioane au fost folosite cu succes in lupta incepand din 1942 si pana la sfarsitul razboiului, iar motoarele erau fabricate la IAR-Brasov, sub licenta germana.

Caracteristicile principale ale bimotoarelor de bombardament Savoia JRS B-1 erau:

Constructie mixta: metal, lemn, placaj si panza emailata;
Anvergura = 21,20 m; lungime =16,62 m, inaltime = 4,10 m.
Echipaj = 5 oameni; greutate cu incarcatura max. = 11785 kg.
Viteza max. = 436 km/h la 6000 m inaltime; viteza de croaziera = 385 km/h; viteza ascensionala = 4000 m in 8 min si 45 sec.
Autonomie 1750 km; plafon practic = 9500 m; incarcatura = 1400 kg. bombe
Armament defensiv = 1 tun de 20 mm; 1 mitr. De 13,2 mm; si 4 mitraliere de 7,92 mm.

Aceste avioane s-au dovedit suficient de fiabile pe tot parcursul razboiului si usor de reparat. Totusi incalzirea avionului pe timp de iarna ( de la cap la coada) era dificitara, datorita carui fapt echipajul era obligat sa recurga la costume de zbor imblanite si caciuli peste casca de zbor, ca sa poata rezista frigului din avion.

Deoarece noii comandanti de bord repartzati la Grupul 1 Bomb. au fost incadrati la escadrila 71, in cele ce urmeaza voi prezenta ordinea de bataie a acestei mici unitati, echivalenta cu compania, precum si o prezentare suscinta a activitatii eroice a acesteia, in campania 1942-1943.

ORDINEA DE BATAIE
a personalului Esc. 71 Bomb. la 20 aug. 1942

1. Comandant: Cpt.av.Georgescu Florea (de la 1 ian. 1943, Cpt.av. Conchievici Nicolae).

PILOTI
2. Cpt. Lupulescu Alexandru
3. Cpt. Gheorghiu Lucian (p.rez)
4. Adj.Sef Oprescu Gherasim
5. Adj. Maij. Hedesiu Ioan
6. Adj. Talaba Victor
7. Adj. Suceveanu Ionel
8. Adj.stg. Bejenaru Dumitru
9. Adj.stg. Crasmaru Vasile

COMANDANTI DE BORD
10.Locot. Vizireanu Victor
11. Lt. Balaban Iulian
12. Lt. Hristodorescu Dinu
13. Slt. Cioroiu Ioan
14. Slt. Constantinciu C-tin
15. Slt. Jecu R. Vasile
16. Slt. Maxim Nicolae Sixtus
17. Slt. Panait Ioan

NOTA: cei cinci comandanti de bord subliniati, fac parte din promotia 1941. Nu-mi explic de ce nu au fost incadrati si la Esc. 72, pentru ca alaturi de observatorii mai vechi, forta combativa a ambelor escadrile sa fie mai omogena.

R.T.F. DE BORD
18. Smtr.2 Caraman Emil
19. Smtr.2 Preda Constantin
20. Smtr.2 Constantinopol S.
21. Smtr.2 Ganea Teodor

MECANICI DE BORD
22. Mtr. Ouatu Petre
23. Smtr.1 Burlacu Petre
24. Smtr.1 Cristea Nicolae
25. Smtr.2 Paduraru Mihail

MITRALIORI
26. Serg.Maj. Manole Ioan
27. Serg.Maj. Mitroi Gh.
28. Serg.Maj. Munteanu Nicolae.

ESALONUL RULANT
29. Slt.Mec. Voicu Stelian – Comandant serv. Tehnic si sef esalon.
30. Adj. Sef Hanea Petre – Administrator
31. Smtr.2 Constantinescu Victor – Mecanic armurier
32. Smtr.3 Burcea Nicolae – Mecanic escadrila
33. Smtr.3 Bodnariuc Gheorghe – Mecanic celula
34. Serg.Maj. Carp Ioan – Sef soferi mecanici
Pe langa acestia, escadrila era incadrata cu 180 ostasi, servanti specializati si nespecializati.

ACTIVITATEA GRUPULUI 1 BOMBARDAMENT

La 28 aug. 1942 a inceput deplasarea esalonului rulant, care a parcurs timp de opt zile un itinerar lung si intortochiat prin Polonia si Ucraina, sosind la 5 sept. pe terenul Kriniscaia.

Este interesant de consemnat vizita la colonia de romani de la Korsun, la 15 sept. 1942. Se pune intrebarea: datorita caror imprejurari, probabil potrivnice, au ajuns acesti romani sa formeze o colonie in acest colt atat de indepartat de Patria-muma?!... Nu cumva erau deportati de autoritatile sovietice din teritoriile ocupate samavolnic??

Jurnalul Operativ nu ofera nici o lamurire...

In perioada 18-24 sepr.1942, esalonul rulant s-a mutat pe aerodromul Tacinscaia-Est, unde personalul si trupa acestuia au inceput amenajarea aerodromului si a cantonamentului, in vederea primirii esalonului volant. In noaptea de 21/22 sept. 1942, esalonul rulant a suferit primele bombardamente ale aviatiei sovietice, fara a avea pierderi de vieti si nici pagube materiale, dar semnal ca spionajul rusesc functiona...

In ziua de 2 oct. 1942 a sosit esalonul volant al Grupului 1 Bomb., cu avioane Savoia-Jumo, in cap cu coamndantul Flot. 2 Bomb. si cel al Grupului 1 Bomb, care sosise la Melitopol inca din 28 sept. 1942.

Cu incepere din 4 oct. 1942, Grupul a executat misiuni de bombardament cu deosebita eficacitate asupra STALINGRADULUI, asupra garilor aflate pe traseele Frolov-Mihailovca, Iliovlinscaia-Solodca, a localitatilor Kotluban, Racovca, Penfilovo, Ribni si altele, asupra trupelor, blindatelor si a tehnicii de lupta, ce incepusera sa fie concentrate in zona Armatelor III si IV romane.

Acestea erau intinse pe un front lung ce depasea cu mult posibilitatile lor de aparare, fara a avea artilerie eficace contra tancurilor si fara a avea rezerve de trupe care sa intervina in locurile atacate... Comandamentele noastre la toate nivelele au facut cunoscut Inaltului Comandament German de situatia precara a acestui front, dar aceasta nu a luat nici o masura preventiva....

Fiind informati de slabiciunea frontului in aceasta parte, incepand din octombrie si in primele doua decade a lunii noiembrie, sovieticii au concentrat forte coplesitoare din toate categoriile de arme.

In aceasta perioada, aviatia noastra a informat comandamentele noastre asupra pregatirilor sovietice si a executat numeroase bombardamente asupra concentrarilor inamice, dar fortele erau prea slabe numeric pentru a acoperi o asemenea suprafata intinsa, iar vremea schimbatoare stanjenea activitatea bombardierelor noastre.

Apararea antiaeriana inamica era puternica si foarte activa, producand unele pierderi si la Grupul 1 Bombardament. Din pacate, persoana care a intocmit Jurnalul de Operatii al Grupului nu a mentionat numele echipajelor ce au suferit pierderi, ceea ce constituie o pierdere inadmisibila pentru cercetarea izvoarelor de documentare.

De pilda, la 2 nov. 1942, in timpul celei de a 30-a misiune a Grupului, care a bombardat in mod eficace, cu doua patrule a trei avioane apartinand de Esc. 71 si 72, atelierele de reparatii tancuri de pe valea Talovaia, foarte puternic aparate de AcA (Artileria contra Aeronavelor), avionul Savoia nr. 156 a fost lovit in plin si dobarat in flacari la obiectiv. Nu este specificat numele membrilor echipajului, dar probabil ca atunci a cazut slt.av. Panait Craciun Ion, din promotia 1941.

Jurnalul Operativ descrie zi de zi activitatea Grupului si misiunile efectuate incepand din 4 oct. 1942, dar cum scopul lucrarii nu este de a prezenta intreg istoricul de lupta al Grupului 1 Bomb., ci numai acele misiuni si evenimente care se refera la ofiterii promotiei 1941, trecem mai departe:

La 14 nov. 1942, patrulele Grupului au bombardat in doua iesiri localitatile Kalmicovschi, Cebotarevschi si Deviatchin, intampinand o AcA precisa, de calibre mijlocii si mari. Avionul nr.130 a fost lovit, provocand explozia grenadelor ce tocmai fusesera lansate. Avionul a fost grav avariat, aproape complet despanzit, cu motoarele fumegand. Serg.mec. Dumitrescu Traian desi grav ranit, a reusit cu ultimele puteri sa stinga motoarele. Pilotul (al carui nume nu este dat) reuseste sa aterizeze in bune conditiuni pe teren necunoscut, cu cauciucurile perforate.

Avionul coechipier nr. 117, pilotat de Adj. Sef. Oprescu Gherasim, avand comandant de bord pe Slt.av. Cioroiu Ioan, a aterizat langa avionul avariat, a imbarcat echipajul, pe care l-a adus la terenul de baza, iar ranitii au fost internati la spital. Gest de inalta camaraderie... Prima asistenta s-a dat catre echipajul unui tanc german, care a pasat ranitii.

Am redat aceasta misiune pentru a exemplifica in ce mod superficial a fost redactat jurnalul, omitand numele pilotului si observatorului avionului nr. 130, precum si numele ranitilor... Nu asa se scrie istoria!

28 nov. 1942 – Jurnalul de operatii consemneaza:
„Timp splendid, cer senin, vizibilitate 50 km. Trebuie sa profitam pentru a ajuta trupele noastre, stabilizate pe raul Cir... Divizia 1 Blindata (romana) se afla in lupta cu inamicul, pentru a iesi din incercuire... Grupul 1 Bomb. a efectuat patru iesiri la inamic, dupa cum urmeaza:
1. O patrula de 3 avioane date de Esc. 71 a bombardat un escadron de cavalerie la intrarea de N-V a localitatii Kalaci, pe Don.
2. Idem, a bombardat aglomerari de trupe si vehicule la Perelazov-Schi.
3. O patrula de 3 avioane date de Esc. 71 si 72, a bombardat aceeasi localitate.
4. O patrula de 5 avioane date de Esc. 72 a bombardat trupe si autovehicule in satul Petrovca.

La a treia iesire, patru avioane MIG au atacat patrula la S-V de Perelazovschi; un MIG a fost doborat.

„Avionul Savoia-79 JIR nr. 117 a fost doborat in flacari in zona Naumov-petrovca; patru oameni au sarit cu parasuta si unul fara”.

Ca si in cazurile precedente, furierul care a scris jurnalul nu a consemnat numele membrilor echipajului respectiv, dar din fericire, Slt.av. Maxim Nicolae Sixtus, comandant de bord, s-a salvat cu parasuta, a cazut prizonier la rusi si dupa sase ani de captivitate, s-a intors in tara. L-am reintalnit in vara anului 1949 in casa parintilor sai din comuna Ighiu, jud. Alba si dupa calduroase imbratisari provocate de surpriza regasirii, mi-a povestit pe scurt cele intamplate.

Revenind la activitatea Grupului 1 Bomb. „Savoia”, trebuie spus ca alaturi de celelalte unitati de aviatie, a sprijinit in continuare cu eficacitate retragerea trupelor romane coplesite de superioritatea zdrobitoare a trupelor societice, raportul de forte ajungand de la 6/1 chiar pana la 9/1 in favoarea rusilor.

In pofida vremii proaste, echipajele sale au bombardat cu rezultate foarte bine, linii de comunicatii, coloane motomecanizate, aglomerari de trupe, care de lupta, baterii de artilerie in actiune pe vaile Dobraia, Kalinovscaia si alte zeci de localitati pe care nu e cazul ca le enumar, dar inamicul a progresat mereu, strangand clestele incercuirii...

In aceasta situatie disperata, este interesant de aratat eforturile de provizionare a trupelor romane incercuite, cu munitii, carburanti, hrana si materiale sanitare, intreprinse de aviatia romana.

Astfel, in ziua de 21 nov.1942, deci la doua zile de la dezlantuirea ofensivei sovietice, cinci avioane Savoia-79 date de Esc. 71 si 72 au incercat sa aprovizioneze cu alimente trupele incercuite ale generalului de Divizie Lascar Mihail in zona Salomacovschi-Bezlonemusin-Fomicovschi, dar n-au putut arunca
alimentele din cauza cetii.

Intr-o alta misiune, echipajele a doua avioane Savoia au descoperit o coloana de prizonieri romani, dar n-au aruncat alimentele de teama sa nu se produca basculada, ceea ce ar fi dat motiv ostasilor sovietici ce asigurau paza coloanei, sa traga in plin asupra prizonierilor...

In splendida carte: „Divizia 1 Blindata-Batalia pentru Libertate” scrisa de un colectiv de autori, care toti, fara exceptie, au luptat sub drapelul eroicei divizii romane, care daruita mie cu deosebita amabilitate de coordonatorul lucrarii, Colonelul (r) de tancuri Gheorghiu George, un patriot de exceptie, se prezinta modul cum aceasta mare unitate a fost provizionata cu cele necesare, de catre Sectia de Transport Aerian cu trimotoarele Junkers-52, comandata de Cpt.av. Abeles Constantin (pilot).

Aprovizionarea a continuat timp de mai multe zile, ceea ce a permis diviziei sa iasa din incercuire, ducand luptele indarjite timp de mai multe saptamani.

In Jurnalul de Operatii al Grupului Aerotransport Militar, Fond 832/2 pag.31 si urmatoarele, sunt consemnate zborurile efectuate in conditii meteo extrem de dificile si sub tirul precis si intens al AcA-ului si vanatoarei inamice de catre Esc. 105 Transport Greu Junkers-52, sub comanda Cpt.av. Abeles C-tin, escadrila care a transportat combustibil, munitii si alimente pentru Divizia 1 Blindata, Gruparea G-ral Lascar Mihail, Divizia 20 infanterie si Div. 1 cavalerie (romanesti), ce se aflau incercuite, iar la intoarcere aduceau ranitii.

Sunt metionate terenurile din incercuire unde aterizau avioanele incarcate la limita: Gorlovschi, Morozovscaia, Tacinscaia, Carpovca, Osinovschi, Cotelnicovo, Orlov, Ar,avir, Novocercasc si Pitomnic, puncte fierbinti ale epopeii de salvare de salvare ale unitatilor romane incercuite...

Cu incepere de la 2 dec.1942, o alta formatia de trei avioane Ju-52, sub conducerea Cpt. av. Pavlovschi Mihail, Comandant al Grupului Aerotransport Militar (fost Comandant al Scolii de Pilotaj Bimotoare in toamna 1941 – vara 1942, al carui elev a fost si autorul acestor randuri), actualul General aviator veteran de razboi in varsta de 98 ani, caruia ii urez si pe aceasta cale „la multi ani in deplina sanatate”, inscrie noi file de eroism in actiunea de aprovizionare a trupelor romane incercuite.

Astfel, in ziua de 7 dec. 1942, avionul Ju-52 nr.14 pilotat de Cpt.av. Pavlovschi Mihail, care transporta spre Pitomnic combustibil, munitii, alimente si alte materiale, a fost atacat de trei vanatori sovietici. Pentru a reduce posibilitatea de tir a atacatorilor, experimentatul pilot a angajat avionul intr-o spirala stransa, pana aproape de pamant... Cu avioanul perforat de zeci de proiectile de tun si mitraliera, cu o pala de elice impuscata, (pe care G-ralul Mihail Pavlovschi o pastreaza si acum ca amintire a pericolelor prin care a trecut cu intreg echipajul), avand rezervorul principal gaurit, precum si profundorul iar mitraliera din spate-sus indoita de un glonte, pilotul reuseste sa aterizeze in bune conditiuni la Pitomnic, in apropiere de Stalingrad.

Acolo descarca materialele aduse, imbarca 11 raniti si 13 oameni, decoleaza cu avionul trepidand din cauza elicei perforate, continuand zborul numai in doua motoare si aterizeaza in bune conditiuni la Morozovscaia, unde ranitii au fost preluati de Crucea Rosie, fericiti ca au scapat din infern...

Mai devreme decolase avionul pilotat de adj. Aurel Ifrim, care a fost doborat de vanatoarea sovietica pe cand zbura spre Pitomnic. A pierit intreg echipajul, plus Slt.av. Muresan Liviu, pilot de vanatoare din promotia 1941 si Smtr. RTF de bord Filipciuc Iacob, din Grupul 1 Bomb. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si sa le fie tarana usoara!...

Am relatat aceste misiuni pentru a arata eroismul tuturor echipajelor ce au efectuat transporturi de aprovizionare a unitatilor romane incercuire, zboruri in conditii meteo extrem de dificile, infruntand pericole de neimaginat si cu pierderi de vieti omenesi...

Revenind la activitatea Grupului 1 Bomb. „Savoia” in acesta perioada extrem de critica, gasesc urmatoarele consemnari in Jurnalul Operativ al acestuia, Fond 811/1, pag.95-101, care reliefeaza starea de spirit a combatantilor aerieni in aceste imprejurari nenorocite:

„In noaptea de 17/18 dec. 1942 s-a produs cel mai violent bombardament asupra aerodromului Tacinscaia, care a decurs intre orele 21,30 si 4,30: 32 avioane inamice au lansat peste 250 bombe, producand pagube serioase si lovind pista betonata cu patru bombe”... Personalul a petrecut o noapte de nesomn si o depresiune morala apropiata de groaza.”

In 23 dec. 1942 se consemneaza: „In aer pluteste aceeasi neliniste, provocata de sentimentul nesigurantei... Ce va fi, nu se stie, pare ca se asteapta ceva!... Catre orele 11,00 se da ordinul de evacuare a intregului material. Avioanele au decolat cu directia Novocercasc, unde au ajuns cu bine. Convoiul terestru a ajuns in 24 dec., la ora 2,00 dimineata...

Dupa trei luni de lupte glorioase si sperante spulberate, parasim Tacinscaia”...

24 dec. 1942: „Ajun de Craciun amarat, dar nu trist!... Pe la ora 8,00 aflam ca Tacinscaia a fost atacata cu tancuri inca din dimineata zilei, la ora 5,30”...

27-28 dec. 1942 - „Cer senin, gerul se mentine aspru la –22°C... Grupul ataca trupe si coloane auto pe soseaua N-E Pocrovscoi si satul Germacoff, dar cu patrule reduse la trei avioane, din cauza pierderilor suferite.”

29 dec. 1942 - „La N-E de Morozovscaia, patrula a doua a fost atacata de doua avioane Messerschmitt-109 G, dupa ce a bombardat satele Asexandrovschi si Siniapchin, cu efecte bune. Un Savoia a fost doborat si altul grav avariat. Unul din avioanele atacatoare purta indicativul L.D.M. (Nota mea: sa nu fi fost la mijloc o confuzie, sau rusii au folosit avioanele Me-109 G capturare??)...

Ca de obicei, cel insarcinat cu tinerea la zi a jurnalului operativ nu mentioneaza indicativul avionului Savoia doborat si nici numele membrilor echipajului... Dar sefii ierarhici al furierului respectiv nu-i controlau cele scrise si ce masuri au luat, caci semnau pentru exactitate?!

30-31 dec. 1942, 1 ian. 1943 – Nu s-au executat misiuni din cauza cetii ce s-a intins pe intreg teritoriul.

„Se fac obisnuitele pregatiri pentru Anul Nou 1943... Cu multe sperante in suflete, pornim la inceput de An Nou cu nezdruncinata credinta in victorie. Vicisitudinile si suprizele nu au clintit cu nimic darza hotarare a luptatorilor, care neinfricati la posturi, sunt gata oricand, - cu suprema jertfa chiar sa-si faca datoria fata de neamul care i-a trimis aici... Deie Bunul Dumnezeu ca dorintele tuturor sa se realizeze in scurt timp, prin obtinerea victoriei decisive, spre salvarea si gloria nepieritoare a neamului nostru!”...

Am reprodus aceste randuri din Jurnalul Operativ al Grupului in perioada Sarbatorilor de iarna, spre a cunoaste starea de spirit a luptatorilor aerieni, bietii de ei, care totusi erau mai favorizati decat cei terestri din primele linii, ce indurau toate mizeriile iernii 1942-1943, care a fost deosebit de aspra si la noi in tara...

Sa ne mai gandim: ce alteva s-ar fi putut scrie in acest document oficial, decat incurajari pentru viitor, ignorand prezentul sumbru!...

Batalia a continuat cu aceeasi incrancenare, iar datorita progresului ofensivei sovietice, Grupul a fost obligat sa se retraga in continuare de la Novocercasc la Rostov (2-5 ian. 1943), de acolo la Melitopol (23 ian. 1943), pentru ca la 2 martie 1943, echipajele Grupului sa se inapoieze cu avioanele la Tecuci, dupa o absenta de cinci luni, in care timp fiecare dintre ele a executat in medie cca 50 de misiuni la inamic.

Jurnalul de Operatii a fost intocmit de Cpt.av. Conchievici Nicolae (dar eu cred ca un furier se ocupa cu indeletnicirea aceasta), vizat de Comandantul Grupului 1 Bomb, Cpt. C-dor av. Gherasim Gheorghe si aprobat de catre Comandantul Flotilei 2 Bombardament, Cpt. C-dor av. Cristescu Ioan.

Astfel se sfarseste odiseea Grupului 1 Bomb. „Savoia” in cea de a doua campanie, inceputa la 28 aug. 1942 si incheiata la 3 martie 1943.

Desigur ca prezentarea activitatii Grupului 1 Bomb. „Savoia” si a faptelor de arme indeplinite de echipajele acestuia ar putea continua pana la sfarsitul razboiului, dar cum obiectul lucrarii de fata se refera la promotia 1941 de sublocotenenti aviatori naviganti, sa ne oprim aici cu istorisirea si sa trecem a prezentarea biografiilor comandantilor de bord din respectiva promotie, biografii care prin ele insele depun marturie asupra eroismului cu care au luptat.

Trebuie sa previn insa pe stimatii cititori ca aceste biografii se prezinta in mod diferit in ceea ce priveste volumul lor, diferentele ce se datoreaza faptului ca despre cei cazuti de tineri in mod eroic in lupta, exista din pacate mai putine date biografice comparativ cu cei ce au avut sansa sa supravietuiasca pana acum, unii dintre ei trimitandu-mi biografii detaliate, insotite chiar de fotografii...

Si este normal sa fie asa, ca cei protejati protejati de soarta sa aiba o viata mai lunga; prin insasi desfasurarea acesteia au avut de intampinat, - volens-nolens - o serie de evenimente fericite sau nefericite, care le-au influentat si imbogatit existenta.

Comandor avioator DAN STOIAN