| 
Voi
porni prin a crede si spune ca fiecare dintre capitolele de miez
(scazand introducerea si importanta confesiune de incheiere) ale
lucrarii d.lui Atanasiu s-ar fi putut constitui subiect si continut
ale unor scrieri (carti) de sine statatoare, indeajuns de substantiale
si ca intindere dar, in special, trebuitoare tematica. Cu atat mai
mult cu cat lista scrierilor si editarilor in domeniu aviatic si
in speta planorism este, iata, de-a lungul a peste sapte decenii
(intr-o alta interpretare, mai completa dar mai rarefiata, un secol),
foarte restransa atat fata de trebuintele aplicativitatii in domeniu/profesie,
cat si fata de cumul istorico faptic. Cum insa bine spune dl. Atanasiu,
nu poti cuprinde absolut totul intr-o scriere (in special in conditiile
uriaselor greutati si piedici, dezinteres si saracie – existente
acum in Romania), autorul desi ne-a dat cea mai cuprinzatoare si
diversificata abordare (de pana acum carte) asupra planorismului
romanesc (istorie si actual), cum si o multime de informatii conexe
dar absolut informativ si explicativ necesare, in modestia si cumpanirea
dumisale si-a numit complexa scriere doar „Spicuiri”.
Asadar
posibile „carti intr-o carte” si, fara a uita ori diminua
alte lucrari in domeniu, anterioare, cum si meritul si stradania
respectivilor autori, putem aprecia actuala aparitie drept o mare
reusita, putem spune ca, in sfarsit, planorismul romanesc si-a infatisat
istoria, fata, implinirile, greselile chiar. Si-a infatisat pionierii,
pe cei merituorii dar, uneori numind alteori nu, si pe cei ce cu
(din) dusmanie, incompetenta, slugarnicie fata de puternici terti
ori chiar indiferenta si limitarea la interese personale ori grup,
i-au cauzat prejudicii materiale si morale, reduceri si minimalizari,
scoaterea din circuitele continentale ori mondiale, inundarea intr-o
ipostaza absolut de inapoiere si stagnare sub toate aspectele –
dotare, activitate, prezenta interna si externa sau alte aparent
inexplicabile si dureroase stari de fapt, nemaivorbind despre felul
in care oamenii au fost tratati ori de criteriile baza prin care
au fost unii grav nedreptatiti iar altii spectaculos si nejustificat
saltati; toate acestea raman insa (ori sunt) minore fata de indelungatul
drum al staruitelor si realizarilor in conditii adesea grele ori
chiar improprii, poate vadit ostile. Este insa jenant ca sa afli
cum „n-a dat Dumnezeu o singura data” ca totul sa decurga,
sa „mearga uns”, la timp si cu „din timp pregatire
corespunzatoare”. Sa aflii cum nu se eliberau vizele in timp
util, cum concurentii romani ajungeau „rupti” (pe niste
harburi de masini) in ajunul desfasurarilor ori cu una doua zile
intarziere (primind astfel cele mai slabe planoare, ori fiind descalificati),
aceasta situatie chiar si in cazul tarilor socialiste! Nepregatiti
corespunzator, neaclimatizati, nedotati... totul s-a facut pentru
ca „tebuia sa se faca”, UTC-ul sa raporteze, Aviatia
sa raporteze, Partidul sa raporteze... stresul pilotilor concurenti,
decisi, aprobati si instiintati in ultima clipa nu interesa pe nimeni,
„pasapoartele” (Securitatea deci) scotocea furibund,
banuia, iscodea, rascolea „sesizarile patriotice” chiar
anonime, cerea garantii, in ceasul 12 fara 5 (ori si 5) in sfarsit
elibera vizele iar cel ce spunea „dati-i drumul” tremura
in fata posibilei ramaneri „pe-aiurea” a pilotului concurent
devenit „tradator de tara”! Te apuca greata si revolta,
amintindu-ti... Apoi se reprosa lipsa de rezultate... ca sa vezi
tupeu si „pricepere”,
corectitudine, la cei ce o faceau!... Sunt oameni albi in cap (dar
si cu suflet alb, curat) ce mai apuca sa se intalneasca anual la
Sampetru-Brasov, piloti planoristi, ori fosti instructori ce au
trecut prin toate acestea, au facut „minuni” in astfel
de conditii, si-au indeplinit crezul si profesia iar azi nu-i baga
in seama nimeni! Cum nici pe fostii piloti de linie, pe cei utilitari,
militari... ca pe intreaga aviatie nu „de ieri”, ci
pe aceea de abia cateva „saptamani” in urma!
Desigur
nu trebuie sa divagam si sa insistam (vom reveni altadata), ceea
ce este remarcabil insa, si trebuie retinut, este frumosul comportament
si indepliniri ale planoristilor in conditii grele ori improprii
– anii razboiului, anii desfiintarii aviatiei romanesti (de
catre ocupantul sovietic, pitit sub pompoasa denumire „Comisia
Aliata de Control”), anii ultimilor decenii ale dictaturii
comuniste „autohtone”:
prin oamenii sai cei buni, morali, pasionati, planorismul romanesc
a fost si a ramas o fiinta ce a reusit nu numai sa supravituiasca
ci sa se inalte! Poate mai putin departe decat chiar vecinii „de
aceeasi culoare”... dar a reusit.
 Prezentarea
ctitorilor si a celor atat de insistenti si eficienti dascali ai
planorismului imediat prebelic si postbelic este emotionanta. Nu
prin descriere. Autorul a reusit sa-i portretizeze prin fapticul
lor, atat fizic aviatic cat si moral aviatic... acesti oameni se
desprind din pagina, traiesc, vin alaturi de tine, ii simti, ii
vezi...
Apoi,
dupa „cei ce au facut zborul” sunt cei ce au facut planoarele!
Este si aici o minune, o autentica epopee iar infaptuitorii au fost
(sunt) oameni de o extraordinara valoare profesionala si de o exceptionala,
pilduitoare valoare morala. Si adiacentele: unde, cand si cum s-au
construit in tara planoare, cum si „galeria” planoarelor,
de productie si import, cu mica dar fidela lor imagine ori schita
si principale caracteristici (plus a avioanelor de remorcaj) –
o vitrina a prezentarilor, a „actelor de indentitate/planor”.
Astfel cei ce zboara astazi planoare moderne (astazi in Romania
planoare moderne?) se vor putea uimi de cele ce vad si afla iar
cei ce candva au zburat „Schulgleit”-uri, „Salamandre”,
„Grunau”-uri, „ICAR”-uri ori „Krainich”-uri
au prilejul si aprobarea sa fie mandri si sa se induioseze... Apoi
sunt cei ce, de-a lungul deceniilor au adunat argint, aur, diamante
si onorate inscrisuri. Cautatori de comori nu ai pamantului ci ai
cerului. Cei ce au cules metalele rare si pietrele scumpe nu din
bezna adancului pamantean ci din seninul ori norii cerului. Cu multa
munca, talent, perseverenta. Jertfa chiar. Si acest sir, acest cordon
stralucitor fie el un primitiv sandou fie cel mai modern cablu de
remorcaj, s-a tot intins intre pamant si cer legandu-i laolalta
pe indraznetii si valorosii cei de IERI si de AZI, pe cei de ATUNCI
si pe cei de ACUM. Iar sub aceasta stralucire autorul a inserat
cronologic, concis si exact „capitolul participarilor competitionale.”
Spre
final, de-a lungul a 80 pagini (retinem dimensiunea „studenteasca”
a paginii!) autorul prezinta 629 personalitati – majoritatea
insotite de fotografiile portret – oameni ce au apartinut
sau apartin dezvoltarii si continuitatii planorimului in Romania.
Scazand cele 29 nume (marcante personalitati ale zborului international),
prin fata ni se perinda 600 de oameni... desigur nu toti pe care,
avand mai multa informatie, dl. Atanasiu inca i-ar fi adaugat acestei
impresionante, cert valoroase si pilduitoare galerii ale impatimitilor
si infaptuitorilor, cei inaripati mai frumos decat fluturii, mai
gratios decat libelulele, mai puternic decat vulturii. „Extractul
biografico-aviatic” este suficient insa pentru a convinge
si uneori a electriza. Uneori rasfoind, tresari – cum, si
„cutare” a fost zburator, planorist?... nu stiai si
uite ca acum ai aflat, ai intregit cunoasterea asupra unui om si
poate astfel ti-l explici mai bine, motivandu-l mai subtil. Intelegi
inca cum fiecare dintre acesti oameni insemna O VIATA, o „viata
de om”, un „caz”, un apartinator si intregitor
la aviatia tarii si a Lumii!
Ca
fiecare este un destin, un inconfundabil si irepetabil iar zborul
sau un zbor inimitabil, special, numai al lui. Accepti faptul ca
despre viata fiecarui astfel de „om aviator” se poate
scrie o carte. Ca despre fiecare s-ar putea povesti. Ca este si
minunat si inspaimantator faptul ca multi dintre acesti oameni au
trecut pe langa noi si s-au dus, s-au indepartat de-acum...: discret,
frumos si in liniste – asa cum trec si planoarele...
Prea
multe s-ar putea spune despre acesti oameni si despre aceasta carte
care i-a adus in fila supusa atentiei cititorului. Si multe s-ar
putea spune si despre cel care a scris „cartea spicuirilor
aviatic planoristice ”, el insusi un senior al zborului planoristic.
Despre ce inseamna aceasta munca. Aceasta scormonire, investigare
(si periplu al ei), adunare, verificare, organizare, gandire asupra,
scriere ca atare si punere in pagina. Dar, inainte de toate, despre
indrazneala, curajul de a decide si a porni la o atat de responsabila
si anevoioasa intreprindere. Si inca mai inainte aflate, despre
nelinistea si povara asumarii si poruncii ce urmeaza acelei clipe
satanice ori dumnezeiesti „in care iti vine gandul!...”
Si, inca, teama. Nu ca nu vei reusi a indeplini (asta o simti, simti
ca vei putea...), ci teama ca poate nu vei APUCA sa faci totul,
asa cum trebuie, pana la capat!
Aceasta
este o carte deosebita. Iti ofera multe si uneori suprinzatoare
informatii asupra subiectului tratat. Iti impun apreciere si admiratie
atat cuprinsul, problematica in sine, cat si realizarea. Este o
carte care te bucura. Care te si intristeaza. Te revolta. Descoperi
o lume noua (chiar daca ii apartii!) si te implici. Si nu poti sa-i
intelegi pe detractorii acestei necesare scrieri, merituoase realizari,
plina de invatamante, caldura, autentic patriotism si pe alocuri
legitimat spirit justitiar; acestora le poti spune ca „daca
aceasta carte n-ar exista deja, ea ar trebui scrisa!... Si, cine
stie, poate „intr-o zi” va ajunge fie bibliografie obligatorie
(ori insistent recomandata), fie manual folosit in scolile de zbor,
la disciplina „putina istorie aviatica nu strica!”
Cornel
Marandiuc
|
