Spunere
necesara
Pe
terenul de la Balomir fiind, in toamna lui 1944, cu Grupul sau "5
Bdt.", Lt. av. pilot de bombardier bimotor in picaj Ju-88,
DAN STOIAN, relateaza:
"(...)
profitand de ragazul acordat pentru revizia avioanelor, s-au organizat
vizite cu caracter tehnic intre cele doua tabere foste adversare
pana mai ieri. Ca atare am primit vizita echipajelor sovietice de
bombardament, care s-au urcat in avioanele noastre si au primit
explicatiile cerute, prin intermediul unor interpreti. In continuare,
ne-am urcat si noi in bimotoarele lor Douglas-Boston, de provenienta
americana dar cu inscriptii rusesti. Am ramas oarecum deceptionati
de simplitatea aparaturii lor, comparativ cu complexitatea Junkerselor
noastre, incat nu am avut prea multe de intrebat. Ca sa verific
gradul de pregatire al pilotilor, i-am intrebat despre constructia
si sistemul de schimbare al pasului elicilor, care in principiu
cunosteam ca la «Boston» se face pe cale hidraulica, intrebare la
care n-am primit raspuns. Cand le-am aratat ca la Ju-88 se face
pe cale electrica prin actiunea unor motorase sincrone la fiecare
pala a elicei si le-am desenat pe loc o schema simpla a sistemului
respectiv, au ramas «in extaz» si mi-au spus «ta injiner» ! Degeaba
le-am explicat ca nu sunt inginer, ci simplu locotenent-pilot, ca
aceste cunostinte le-am invatat in scoala militara; desenandu-le
in plus schema de principiu a sistemului hidraulic de schimbare
a pasului elicii, au clatinat din cap si au ramas la convingerea
ca suntem «injineri». Am omis sa spun ca stateam de vorba cu niste
ofiteri-piloti. Ulterior m-am lamurit asupra bagajului de cunostinte
si a gradului lor de pregatire, cand fiind doborat capul unei formatii
de Boston-uri ce decolase de pe aerodromul nostru, nu s-au mai intors
decat cateva. Restul au impanzit aerodromurile si unele terenuri
neamenajate din Ardeal, aterizand la limita de benzina si chiar
rupand unele avioane, ca urmare a necunoasterii citirii hartilor
si a efectuarii navigatiei estimate. Desigur ca printre ei existau
si aviatori bine pregatiti, capabili sa faca fata la orice situatie,
dar un mare numar erau insuficient pregatiti..." (Pumnul Tarii,
Ed. Modelism-1999, pag. 187-188)
De
ce prefatam astfel materialul d. lui C.dor av.(r) DAN STOIAN ? Pentru
a lamuri (tardiv !) pe tovarasii aviatori sovietici ca Dan Stoian
si camarazii
sai nu erau "injineri" ci doar ofiteri "de serie"
ai Aviatiei Romane care
si-a pregatit pilotii la un nivel de exigenta aproape universitara!
Numarul disciplinelor
studiate, nivelul acestora, calitatea profesorilor (multi dintre
ei cadre
universitare)... toate acestea reiesind din textul ce urmeaza, sunt
edificatoare
afirmatiei ce facem. Ganditi-va: accesul
in fosta scoala a aviatiei romanesti pornea
de la bacalaureat si printr-un sever examen
de admitere ce nu admitea "interventii".
Ganditi-va ca prin scolarizarea viitorilor
ofiteri continua si instruirea intelectual
culturala. Ganditi-va ca un ofiter de aviatie
detinea perfecta stapanire, in primul rand
(pe langa istorie, geografie si alte...), a limbii
romane - vorbire si scriere... ceea ce "dupa"
si timp de urmatoare decenii nici nu s-a mai
pretins si nici nu s-a mai realizat ! Am putea exemplifica prin
cunoasterile si
exprimarile (scrise ori verbale) ale multor ofiteri superiori socialisto-romani,
fata de
care un fost Slt. ori chiar Adj. aviator ai Regatului Romaniei ar
fi "intrat in pamant" de rusine !... Iata de ce este importanta
"povestea" C.dorului Dan Stoian,
caruia, in continuare, ii cedam cu placere spatiul paginei.
CORNEL
MARANDIUC
Pregatita
si intrata in lupta in cumplitii ani ai celui de al doilea
razboi mondial,
promotia 1941 de ofiteri aviatori naviganti, alaturi
de celelalte promotii mai vechi sau mai noi de ofiteri si
subofiteri
din toate armele, a adus o insemnata contributie platita cu
grele jertfe
de sange, pentru reintregirea granitelor tarii noastre sfasiata
in mod samavolnic de vecinii hrapareti.
Din
pacate aceasta reintregire nu a fost si nu este decat partiala,
datorita vicisitudinelor istorice si politice cu care s-a
confruntat
tara si poporul nostru, nu numai acum, ci pe tot parcursul existentei
sale.
Promotia
noastra 1941 de ofiteri naviganti aviatori s-a constituit
in doua etape: prima, in sesiunea de admitere din vara anului
1939, cand au fost admisi in scoala de Ofiteri Aviatie Bucuresti-Cotroceni,
specialitatea naviganti, 67 elevi, iar a doua, in toamna
aceluiasi an, cand au fost admisi alti 43 elevi, ca urmare a
suplimentarii
efectivelor in toate scolile militare, datorita iminentei
inceperii
razboiului.
Concursul
de admitere a constat din probe eliminatorii:
examenul medical, apoi verificarea conditiei fizice, (100 m platviteza,
saritura
in lungime si cea in inaltime, 1000 m fond, la care trebuia
sa acumulezi minimum 1000 puncte), si ultima proba, examenul
de cunostinte teoretice, cu probe scrise si orale la limba
romana,
matematici, fizica si geografie.
Bacalaureatii
liceelor militare: IASI (dintre care faceam parte),
MANASTIREA DEALU, TARGU-MURES, CRAIOVA, CERNAUTI
si CHISINAU, au sustinut numai examenul medical si cel
de conditie fizica, cunostintele teoretice dobandite in liceu fiind
considerate
corespunzatoare, datorita faptului ca acesti elevi au dat
bacalaureatul
la doua centre din Bucuresti, si anume, liceele civile "SF.
SAVA" si "MIHAI-VITEAZUL", cu profesori examinatori
alesi dintre
cei mai bine pregatiti si foarte exigenti, din afara liceelor
militare,
pentru a exclude orice partinire. Aceasta a permis o comparatie
si apreciere a nivelului de pregatire a elevilor absolventi
care s-a
dovedit a fi corespunzator exigentelor scolilor militare.
Ar
mai fi de adaugat ca la aviatie, marina, artilerie si geniu
nu au fost
admisi decat elevii cu bacalaureatul la sectia reala (stiintifica).
Bacalaureatii
liceelor civile au trebuit sa sustina si examenul de
cunostinte teoretice, datorita pregatirii lor neomogene si in unele
cazuri,
nu la cel mai inalt nivel (liceul din Pomarla si altele).
Si
iata-ne intrati in toamna anului 1939 in Scoala de Ofiteri
Aviatie
naviganti, a carei cladire impunatoare, cu trei nivele inalte,
cu ferestre
mari, luminoase, cu cladiri anexe si o poarta de intrare in
stil maramuresan
te facea sa-ti tresalte inima de bucuria reusitei.
Pacat
ca aceasta cladire, situata pe
dealul Cotrocenilor, vizavi de Fabrica de
Confectii (fosta APACA) si de Fabrica
de Motoare Electrice, a trebuit sa
fie demolata in vara anului 2002, ca rezultat al subrezirii acesteia,
in urma cutremurelor
ce le suferise pe parcursul existentei
sale.
La
inceputul anului scolar, elevii anului
I au fost impartiti in trei clase numite
"divizii" sau sectii: Diviziile A si B
cu cate 34 si respectiv 33 elevi (cei reusiti
la concursul din vara) si divizia C cu
43 elevi, in total 110 elevi.
Cataloagele
celor trei diviziuni vor fi reproduse in urmatoarele numere ale
revistei,
fiind pastrate de autor mai bine de 60
de ani, cand era seful diviziei C.
Componenta
celor trei diviziuni a
suferit modificari in decursul celor doi ani
de scoala, ca urmare a unor nereusite la
cursurile teoretice sau la zbor, precum si
a transferarii in anul II a unor elevi proveniti
din Scoala Ofiteri Aviatie naviganti-rezervisti.
Comandantul
scolii in acel timp era
capitan-comandorul Gheorghe Davidescu, despre care citisem si ii
purtam un deosebit
respect, remarcandu-se in aviatia romana si chiar cea internationala
datorita
participarii sale la doua raiduri de lunga durata executate in Africa,
ajungand
in al doilea raid pana la CAPETOWN cu o formatie de trei avioane
ICAR, de
constructie romaneasca.
Era
un barbat inalt, prezentabil, cu infatisare si tinuta martiala,
dar cu suflet
de parinte fata de elevi, de o eleganta tipic englezeasca, ceea,
ce i-a atras porecla
de "Englezul".
Comandantul
Escadrilei I elevi in anul I era cpt.av. Stamatin C-tin pentru prima
serie (din vara) si cpt.av. Ceausu Titus pentru seria a doua (din
toamna), pentru
ca in anul II sa preia comanda ambelor serii cpt. av. Calinescu
Mihai (Misu).
Comandantii
sectiilor erau: la divizia A, slt.av. Petre Protopopesccu
"Don
Pedro", ajutat de elevul sergent major Stanculescu Virgil "Ghighi"
bacalaureat
al Liceului Militar IASI; la divizia B. slt.av. Petre Agheici, ajutat
de elevul
sergent major Constantinescu Decebal "Dessi", bacalaureat
al Liceului Militar
CERNAUTI si la divizia C, slt.av. Petre Iliescu, ajutat de elevul
sergent major
Stoian Dan "Fanica", bacalaureat al Liceului Militar IASI.
Seful Escadrilei I elevi (anul I), era elevul
sergent major Paslaru C-tin "Don Chef"
(nu putea pronunta litera s), student la
Politehnica din Bucuresti. Avea o pregatire
teoretica deosebita, dar din cauza unei
usoare deficiente de vorbire si a lipsei totale
de aptitudini in ce priveste pilotajul, in
anul doi a trecut definitiv la politehnica si
in final a obtinut diploma de inginer.
In
locul lui, a fost numit chiar din anul
I, elevul sergent major Sandulescu I.
Ioan, poreclit "Jan Pitroc", bacalaureat al Liceului
Militar TARGU-MURES si care a ramas
in aceasta postura pana la sfarsitul scolii.
Aici
sunt obligat sa fac o scurta paranteza,
care justifica intrarea mea in scoala
abia in seziunea din toamna: iubeam aviatia
cu trup si suflet, primul zbor facandu-l
la varsta de 10 ani cu un Potez XV
pe aerodromul din IASI, pilot fiind regretatul
slt.av. Perial Ion, iar Comandant al
Flotilei 1 Observatie fiind comandorul aviator
Constantin Argesanu, cel care a scris,
printre altele "Drumuri albastre".
Cu
toata dorinta mea de a invata pilotajul, dar neavand varsta de 21
de ani eram
considerat minor, mama n-a vrut sa-mi dea consimtamantul de a participa
la concursul
de admitere din vara 1939.
Am
recurs atunci la un subterfugiu, stiind ca se va mai da un concurs
de admitere
si in toamna: nu m-am prezentat la nici o scoala militara, desi
mama isi daduse
consimtamantul pentru marina. In consecinta, dupa concursul de admitere,
mama a primit
o adresa de la Liceul Militar IASI, in care i se punea in vedere:
"Intrucat fiul D-v nu s-a prezentat pentru admitere la nici
o scoala militara, sunteti obligata
sa platiti, conform legislatiei in vigoare, suma de 150.000 lei,
care reprezinta
diferenta dintre bursa si solva, fiul D-v fiind bursier.
Precizez
ca mama era casatorita cu cpt. Raducanescu Nicolae, care fiindu-mi
tata vitreg,
nu avea dreptul sa-si dea consimtamantul pentru mine.
Suma
era enorma in acel timp, echivalentul unei case mari cu cel putin
patru camere,
dependintele necesare si curte, cu tot confortul corespunzator.
La
citirea adresei, mama si-a pus "mainile in cap"
intrebandu-se de unde sa scoata
atatia bani; am linistit-o spunandu-i ca se mai da un concurs de
admitere in toamna,
la aviatie, asa ca a fost obligata sa-si dea consimtamantul, vrandnevrand...
Recunosc ca a fost un mic santaj din partea mea,
nu prea elegant, dar ce nu face omul pentru a-si realiza
visul...
Scapand
cu viata din razboi, nu incetam sa-i spun
mamei ca daca as fi fost in alta arma, poate nu muream
de glont, ci precis de mizeria transeelor.
Cerandu-mi
scuze cititorului pentru aceasta digresiune
- profesiune de credinta - revin la subiectul articolului.
Alegerea
sefilor de sectie dintre bacalaureatii liceelor
militare, s-a facut in baza mediei generale la absolvirea
liceului, plus media la bacalaureat, tinandu-se cont
ca stapanea instructia cu arma si putea ajuta pe comandantii
de sectie-ofiteri, sa instruiasca elevii proveniti
din liceele civile.
Pentru
seria a doua, cei reusiti in toamna, a urmat
o luna de instructie cu arma ce a scos "untul" din
noi, dar
pe care am acceptat-o ca necesara pentru un viitor
ofiter, indiferent din ce arma facea parte...
Ba
mai mult, ulterior s-a creat o emulatie intre cele
trei sectii, care dintre ele executa mai bine si mai sincronizat
manuirile de arma, ajungandu-se la precizia de
"ceas elvetian", cum pretindeau ofiterii comandanti.
Instructia
"terestra" o faceam pe campul de la Cotroceni
marginit pe atunci de ASAM (Administratia Stabilimentelor
de Aviatie si Marina), de aerodromul Cotroceni
ce fiinta pe o parte din actualul cartier "Drumul
Taberei" si de calea ferata de depozit existenta si astazi
alcatuind un camp liber ce se intindea pana in dreptul
comunelor Dragomiresti, Rosu si Militari.
Drumul
spre si de la campul de instructie il faceam cantand diferite
marsuri
cu specific aviatic, dintre care cel mai indragit era "Marsul
elevilor-piloti", pe
o melodie tiroleza mars ce ni-l amintim cu placere si astazi, cei
putini ramasi
in viata:
I
"In
aviatie e-o placere
Care-ti da mereu fiori,
Cand te uiti cum altii zboara
Iara tu nu stii sa zbori.
REFREN
REFREN:
Holaria-ria-ria-holara
Holaria-ria-ria-holara
II
Am venit cu toti la scoala
Pilotajul sa-nvatam,
De trei luni de zile, mama
Teze si orale dam.
REFREN
III
Vria este o placere
Lupingul e ca-n povesti
Cruce-ti faci cu limba-n gura
Strigand "mama, unde esti!"
REFREN |
IV
Te apleci si peste campuri
Ochiu-ti vede lang-un sat
O casuta si pe ganduri
O fata de maritat.
REFREN
V
Fata cata catre ceruri
Si gandeste ca nu-i sluta,
Asteptand sa-i cada-n brate
Un pilot c-o parasuta.
REFREN
VI
Faci hoteste o glisada
Inima i-ai cucerit
Cand crezand ca vii ca asii
Peste-o vac-ai nimerit...
REFREN
|
Versurile
reconstituite din amintire impreuna cu bunul meu coleg de
promotie,
actualul c-dor av. Ceachir Serghie, sunt totusi incomplete, incat
invit pe
camarazii care au o memorie mai buna, sa le completeze si sa le
corijeze, caci ce
e drept, cam schioapata la capitolul rima.
Cititorului
ii cer iertare pentru aceste deficiente, scuzabile dupa trecerea
a 63 de
ani.
Regret
mai ales faptul ca lipsindu-mi "urechea muzicala",
n-am reusit sa pun
pe note aceasta melodie, care era foarte agreata de noi si facea
furori vizavi de
sexul frumos...
Deh!
Tineri eram, uniforme frumoase aveam, aviatori eram, ce mai!...
Activitatea
de instructie cu programul ei rigid si oarecum monoton, ne-a
fost tulburata
de o serie de evenimente pe plan international, cu repercusiuni
nebanuite
in destinul tarii si viata noastra zilnica:
-
Invadarea miseleasca a Poloniei, fara declaratie de razboi, de catre
Germania
hitlerista, la sfarsitul lui august 1939.
- Condamnarea agresiunii si declararea razboiului de catre Franta
si Anglia,
impotriva, Germaniei hitleriste, la 1 septembrie 1939.
- Invadarea cu atat mai miseleasca a rasaritului Poloniei de catre
Uniunea Sovietica,
ce nu putea sa lase sa-i scape asemenea prada usoara.
Pe
atunci si chiar mai tarziu sub regimul comunist, nu stiam nimic
despre pactul
secret din 23 aug. 1939, dintre Hitler si Stalin, recte Ribentropp
si Molotov,
ministrii de externe ale celor doua tari totalitare si revizioniste-revansarde,
in baza caruia isi impartisera zonele de influenta in Europa
rasariteana,
ce a avut greaua consecinta a declansarii celui de al doilea razboi
mondial,
iar pentru tara noastra, sfartecarea grava a teritoriului un an
mai tarziu si
care ne-a determinat sa intram in razboi pentru recuperarea teritoriilor
pierdute...
- Un eveniment cu rasunet local, a fost prabusirea pe la mijlocul
lui septembrie
in fata elevilor ingroziti de pe aerodromul Otopeni, a unui avion
de scoala
Fleet F-10 G, pilotat de un elev din anul trei, ce zbura in simpla
comanda, accident datorat pierderii de viteza.
Atunci
ni s-a spus dictonul aviatic: "Sustentatia e o floare ce
naste din viteza", pe care l-am respectat cu sfintenie
in tot timpul zborului...
Nefericitul
elev a murit in drum spre spital, fapt ce ne-a impresionat in
mod deosebit,
fara insa a ne afecta dorinta de a zbura...
-
Un alt eveniment s-a produs in ziua de 18 sept. 1939, cand pe
aerodromul
Otopeni au aterizat zeci de avioane poloneze de diferite tipuri...
Figurile obosite si intristate ale aviatorilor respectivi ne-a impresionat
in mod deosebit,
dar si gestul plin de omenie al autoritatilor noastre, care i-a
adapostit si ospatat
iar ulterior le-a asigurat imbarcarea pe vapoare romanesti, ce i-a
dus pe drumul
spre libertate.
Avioanele
au ramas in proprietatea statului roman, conform legislatiei
internationale,
ulterior fiind folosite corespunzator constructiei si destinatiei
lor, fie
ca avioane de legatura P.W.S si Czapla , fie amenajate ca
avioane sanitare iar altele ca avioane
de lupta: PZL 11...24, de vanatoare, PZL-23 "Karas"
de bombardament usor,
PZL-37 "Los" de bombardament mediu etc.
Luna
de instructie a luat sfarsit pentru elevii din seria I-a, iar inceputul
lui octombrie
1939 le-a adus satisfactia de a primi "botezul aerului",
instructorii zburandu-i
pe fiecare timp de 10-15 minute, cu minunatele biplane de scoala
Fleet F-10
G.
Din
pacate elevii din seria a II-a nu au beneficiat de acest "aperitiv
aviatic", ci faceau instructie pe campul amintit anterior,
pentru a ajunge la nivelul
celor din seria I.
Dar
cum toate lucrurile, bune sau rele, au un sfarsit, luni 30 oct.
1939 a avut
loc deschiderea oficiala a cursurilor pentru ambele serii, pe platoul
din fata cladirii
principale a scolii.
Cpt.C-dorul
Gh. Davidescu a primit raportul comandantilor de escadrile
ale anilor
I si II organizate pe sectii, apoi s-a oficiat Te-Deum-ul solemn
prilejuit de
acest eveniment, dupa care comandantul scolii a rostit o scurta
cuvantare, in care
amintea elevilor ca datoria de capetenie a elevilor in aceasta perioada,
este de
a parcurge temeinic cursurile teoretice si practice in laboratoarele
scolii, fara de
care nu vor fi admisi la zbor, apoi despre ordine si disciplina,
incheind cuvantarea
cu amintirea spectrului razboiului, care cuprinsese o mare parte
din Europa.
A
urmat defilarea pe escadrile si sectii, cu drapelul scolii in frunte,
in sunetul
fanfarei, apoi repartizarea sectiilor pe dormitoare, unde am depus
armele pe
rastel, dupa care am trecut in salile de clasa, unde am primit manualele
si rechizitele
necesare studiului.
Cu
toti am admirat buna organizare si rapiditatea cu care s-au desfasurat
aceste operatii,
de altfel aceeasi ordine si rapiditate pe care am simtit-o la
primirea
echipamentului militar, imediat dupa prezentarea noastra la scoala.
In
cladirea principala se aflau la parter salile de clasa ale anului
II, laboratoarele
si biblioteca; la etajul intai se aflau birourile conducerii scolii,
cancelaria
profesorilor si salile de clasa ale anului intai, cu cele trei divizii,
A, B si
C; la etajul trei se aflau dormitoarele, cate unul pentru fiecare
sectie, inclusiv pentru
anul II, cu paturi metalice, cazarmament curat, iar pe paturi erau
intinse pleduri
de culoare bleu-gri, avand brodate pe ele cate un mare vultur de
culoare galbena,
reprezentand insigna de pilot, ceea ce ne-a placut enorm.
Incalzirea
tuturor incaperilor era buna, asigurata in dormitoare si clase de
cate doua
sobe imense din teracota, alimentate din belsug cu lemne si asezate
la cele
doua capete ale incaperilor mari.
Pe
prima scara era permis numai accesul ofiterilor si profesorilor,
iar elevii
aveau acces numai pe scara a doua. Încalcarea acestei reguli de
catre elevi era
aspru sanctionata cu nopti de carcera.
Am
insistat asupra acestui amanunt lipsit de importanta la prima vedere,
deoarece
ulterior s-a dovedit salvator pentru elevi, cu prilejul puternicului
cutremur
din noaptea de 8/9 noiembrie 1940.
Sala
de mese (popota) si bucataria prevazuta cu utilaje moderne, se aflau
intr-o cladire
separata, spatioasa, bine luminata si dotata cu anexele necesare.
Cursurile
se tineau numai iarna, dar cu o incarcare "infioratoare"
pe durata
celor doi ani de studiu, trebuind sa ne insusim temeinic nu mai
putin de 34
discipline de cultura generala, tehnica si de specialitate, la care
se adaugau notele-medii
pentru instructia si educatia militara, cunoasterea regulamentelor
si a
tacticii celorlalte arme, purtarea etc. Profesorii, militari si
civili, dintre care unii predau
la universitate sau la politehnica, erau deosebit de exigenti, mai
ales la materiile
de specialitate precum aerodinamica, termodinamica, tehnologia
materialelor,
motoare de avioane, constructii de avioane, instrumente de bord,
radioelectricitate,
navigatie aeriana, tir si bombardament etc.
Ni
se amintea mereu zicala: "zboru-i zbor si cartea-i carte,
una fara alta nu
se poate"...
Un
eveniment care ne-a scos din tipicul programului obisnuit, a fost
depunerea
juramantului de credinta catre Tron si Patrie cu toata solemnitatea
cuvenita,
in prima duminica a lui decembrie 1939.
Terminasem
instructia cu arma si am depus juramantul in fata ministrului
Aerului
si Marinei, generalul-adjutant Paul Teodorescu, adjunctul acestuia,
c-dorul av.
Emanoil Ionescu, a comandantului scolii, cpt.c-dorul Gh. Davidescu,
a intregului
corp ofiteresc si a preotului garnizoanei.
Cu
aceasta ocazie am avut si prima invoire in oras si-mi amintesc ce
mandri ne
simteam in uniformele noi gri-bleu de oras, cu pantaloni lungi in
locul uniformelor
cazone, cu pantaloni bufanti si moletiere...
In
continuare, programul zilnic foarte incarcat a facut sa nu ne dam
seama de
scurgerea timpului... As putea spune ca ne-am pomenit ajunsi la
sfarsitul
lui-martie 1940, cand in ultimele doua saptamani am sustinut cu
succes probele
scrise si orale la Algebra superioara, Mecanica generala Aerodinamica,
Instrumente
de bord, Navigatie aeriana, Forte aeriene si Tir aerian, in total
sapte discipline.
Dorinta
de a fi admisi la zbor a constituit principalul stimulent pentru
toti elevii
anului I, incat toti au reusit sa absolve cu bine aceste examene,
spre satisfactia
profesorilor care ne-au pregatit...
Astfel
s-a incheiat prima etapa a pregatirii noastre de viitori piloti
militari si
la sfarsitul lui martie 1940 ne-am mutat cu toti in cabanele de
pe aerodromul Otopeni,
care pe atunci era folosit numai pentru scoala de pilotaj si arata
cu totul altfel,
mult mai sarac dotat ca acum, cand a devenit aerodrom international,
principala,
poarta aeriana a tarii.
Mutarea
noastra nu a insemnat intreruperea totala a studiilor teoretice,
in special
cele legate direct de zbor. In alta cladire erau sali de clasa special
amenajate
in acest scop, o sala cu trei Link-trainere (simulatoare de zbor)
si altele,
care erau folosite mai ales cand conditiile meteorologice nu permiteau
zborul in
conditii de siguranta...
Dar
despre acestea si scoala de pilotaj ce am urmat-o, in numarul viitor
al revistei.
Ianuarie
2003, C-dor av.prf.ing. DAN STOIAN
Veteran de razboi, promotia 1941. |