Aprilie 1944

O SUSTINERE
asupra unui episod din Razboiul Aerian - Aprilie 1944

Colaboratorul nostru Dl. JENICA NICULESCU, sub titlul "Aprilie 1944", ne trimite relatarea unei intamplari (si scene) de lupta aeriana la care partial a asistat, declarandu-se ca martor ocular si sustinandu-si marturia asupra faptului ce descrie, fapt pe care il verifica si compara si prin cele inscrise in ampla lucrare "VANATORUL IAR - 80, istoria unui erou necunoscut" (Dan Antoniu/George Cicos, Ed. Modelism, 2000). Vom reda asadar relatarea integrala si fidel reprodusa a d. lui Niculescu, urmand apoi a ne exprima unele pareri.
ORIZONT AVIATIC

Vara lui 1944, Popesti-Leordeni, avioanele IAR-80 ale Grupului "6 Vanatoare", asteptandu-i pe americani !In aceasta luna m-am refugiat din BASARABIA, in zilele cand frontul era "LA NORD DE IASI", zona luptelor grele fiind pe aliniamentul IASI-CHISINAU, iar la SUD bombardierele americane AIR FORCE maturau cu "covoare de bombe" BUCURESTIUL si zona petrolifera a PRAHOVEI.

Noaptea vedeam pe cer proiectilele rusesti cu reactie denumite dragastos KATIUSA, din gara CANIA-PRUT, vis-a-vis de FALCIU, de unde speram sa ne urcam intr-un tren spre BARLAD. Am ajuns acolo dupa mai multe zile incercand urcarea in trenuri supraaglomerate ce veneau spre a trece PRUTUL. si la BARLAD aceleasi trenuri supraaglomerate ce mergeau spre front la NORD si trenuri cu refugiati spre SUD.  

La TECUCI gara de rebrusment - adica o intoarcere "ca la PLOIESTI", trenul nostru a primit o locomotiva LISSY germana de 150.000 (in limbaj feroviar insemna o locomotiva
cu o osie antimergatoare si cu 5 osii - de tractiune - motoare) cu mecanicul NEAMT aferent.
Omul acesta facuse trenuri spre front cu "masina" lui, astfel cand am sosit in gara
PLOIESTI-SUD toata lumea fugea dupa apa, s-a sunat "PREALARMA", neamtul n-a mai asteptat ca sa se sune "ALARMA" si cu un fluierat scurt a pus trenul in miscare. Fiind aproape am reusit ca sa ma urc inapoi, multi ramanand acolo, ca neamtul nu discuta, stia cum sa-si apere trenul lui, asa ca am plecat pana dincolo de gara BRAZI. Am oprit langa o liziera de pomi dinaintea podului de peste raul PRAHOVA. Beneficiind de un camuflaj natural, mecanicul a pus capacul la cosul locomotivei ca sa produca mai putin fum, iar noi ne-am departat de tren pentru cazul ca va fi bombardat.

Deja "sus" se incinsese o lupta aeriana reala - nu cum sunt in filme - de unde avioanele romanesti si germane care ne aparau tara, atacau avioanele americane si engleze invadatoare ce bombardau.

Din timp in timp cadeau pe langa noi niste bombe mari de tabla de care ne speriasem mai intai, dar ne-am linistit cand am descoperit ca ele erau foste rezervoare suplimentare de carburant, care mareau raza de actiune a avioanelor de vanatoare engleze SPITFIRE "scuipa foc".

La un moment dat un I.A.R. vanator roman pe care-1 vad cu ochii mei, ca si al sutelor de oameni aflatori din trenul de refugiu, il vedem cum doboara deasupra rafinariei BRAZI un BOEING 24 FORtRESS si simultan si un MESSERSCHMIDt care se interpusese in traiectoria sa. Deci VANATORUL nostru realizeaza o lovitura cu dublu efect chiar daca nu a dorit sa-1 doboare si pe neamt.  

Imediat 4 MESSERE au abandonat lupta cu americanii, incadrand I.A.R.-ul, doborandu-l drept razbunare. terminandu-se lupta aeriana, trenul nostru a plecat mai departe oprind in gara CRIVINA, asteptand un tren "la cruce".

Acolo am vazut acel avion IAR care a cazut chiar in curtea cladirii garii, fara a lua foc, cu bechia lui distrugand coama de tigla a acoperisului, iar pe el se afla numarul 284, numar ce nu-1 voi uita niciodata. Imprejurul avionului erau deja aprinse zeci de lumanari in memoria pilotului, de catre calatorii de la alte 2 trenuri ce se aflau in gara si care vazusera tragedia caderii avionului langa ei.

PloiestiPe acel timp - gara CRIVINA era situata pe partea dreapta in sensul de mers spre PLOIESTI, fiind linie "simpla" trenurile opreau "la cruce". Astazi linia este dub1a nu se mai opreste din acel motiv, iar cladirea - noua - a garii se afla pe partea stanga a acestui sens.

De-a lungul a 58 de ani m-a urmarit dorinta puternica de a afla cine a fost acel EROU pe care 1-am vazut doborand cele doua avioane simultan, fiindca nu se putea ca sa nu se afle. Eram sigur ca pe aeroportul militar de decolare se afla un registru in care se trecea ce avion cu ce numar si cu ce pilot au decolat, precum si acelasi lucru la aterizare lucru foarte important pentru acele aeroporturi militare ca sa se stabileasca cert pierderile ca si victoriile obtinute.

N-am avut acces la arhivele militare, fiind normal secrete, de-a lungul anilor am apelat la mai multe persoane, care nu au putut sa ma ajute in acest sens. Asi mentiona pe DL. RADU THEODORU crezand ca D-sa ar putea avea acces. Ulterior abonandu-ma la revista TOP GUN pentru care am aprecieri superlative, la DL. LIAN SOMESAN, care m-a dat pe "mana" DL. PAUL SANDACHI, fara nici un rezultat.

In acest an in urma unui anunt publicitar aparut in TOP GUN referitor la aparitia cartii D-lui DAN ANTONIU "IAR-80 - ISTORIA UNUI EROU NECUNOSCUT", am luat contact cu autorul de la care am procurat aceasta carte si pe care o consider cea mai performanta in materie, necesitand un mare volum si efort de munca, "jos palaria" ca semn de respect. Aici am gasit informatia pe care o cautam de zeci de ani. Figureaza in carte si cazul doborarii IAR-ului la CRIVINA, numele EROULUI fiind Slt. Av. AUREL TOTOI.

Referitor la cazul descris in carte am o mare controversa: la pagina 175 apare o fotografie in care se afla niste fiare ce vor ca sa reprezinte cu un numar 354 un avion doborat
apartinand de Grupul 6 Vanatoare lAR-81C si care se specifica fiind avionul Slt. Av. AUREL
TOTOI doborat in lupta aeriana in COMUNA Crivina, or avionul vazut de mine fusese doborat de nemti deasupra rafinariei BRAZI si era cazut chiar in curtea garii CRIVINA si care fata de COMUNA Crivina sunt mai multi Km distanta, banuiesc 8 - 10 Km.

Retin numarul de pe ampenaj ca fiind 284, acesta ar fi IAR-80 iar cel cu numarul 354 = IAR-81C. Sa zic eu dupa atatia ani sa fac o confuzie de numar, dar tot in pagina 175 scria ca acest aviator a fost "accidentat" langa gara PLOIESTI gasit mort langa gara CRIVINA. Realitatea este ca avionul a fost doborat deasupra rafinariei BRAZI, de 4 MESSERE germane drept razbunare a succesului reportat de acest avion prin doborarea unui BOEING 24 FORTRESS si accidental fiindca se interpusese in traiectorie si acel MESSERSCHMIDT german, iar de cazut a cazut cum am mai spus in curtea garii CRIVINA. 

Din aceasta controversa retin ca in toata perioada razboiului nu a cazut un al doilea aparat in zona garii CRIVINA si deci indiferent de numarul avionului, numele EROULUI nostru dovedit prin arhivele militare este Sublocotenentul Aviator AUREL TOTOI.

Zona petroliera din apropierea PloiestiuluiExprim toata gratitudinea mea STRADUITORILOR cartii exceptionale ce se numeste "IAR-80 = ISTORIA UNUI EROU NECUNOSCUT" la care de acum EROUL MEU/NOStRU il pot face cunoscut TARII INTREGI ce si-a jertfit cu curaj legendar viata in SLUJBA PATRIEI.

Cu aceasta ocazie va rog sa fie retinut si o veritabila dar o veritabila prioritate:
Atunci in luna APRILIE 1944 in a 21-a zi (dupa arhivele militare) Slt. Av. AUREL
TOTOI, doboara in lupta aeriana PRIMUL AVION GERMAN din timpul celui de al doilea razboi mondial de catre un vanator roman facand "safteaua" pentru ca 4 luni mai tarziu sa avem si realul razboi cu germanii. Desi acest avion german nu a fost el cel vizat, daca s-a interpus in traiectoria de tragere culminata cu doborarea BOEINGULUI, legile razboiului sunt dure, ca si riposta, ramane ca un lucru interesant nu numai pentru statisticieni si ca un fapt deosebit ca PRIMUL AVION GERMAN DOBORAT DE AVIATIA ROMANA DE VANATOARE a fost la data de 21 APRILIE 1944, cu 4 luni inainte de intoarcerea armelor catre nemti.

Aceste randuri le dedic EROULUI Slt. Av. AUREL TOTOI pe care le supun atentiei
MINISTERULUI APARARII si ASOCIATIEI PENTRU PROPAGANDA si ISTORIA
AVIATIEI, solicitandu-le ca un semn de prinos O PLACA COMEMORATIVA ce se va  amplasa chiar la locul caderii sale, pe un zid de la peronul garii CRIVINA marcand acel loc al sau, precum daca e posibil si o inscriptie a sa MONUMENTUL EROILOR AERULUI din Bucuresti.

Prin arhivele militare poate se gaseste si o fotografie a sa, asa cum au fost ilustrati in cartea "VANATORUL IAR-80" zeci de aviatori militari, pana si a frumosului si legendarului Cpt. Av. HORIA AGARICI cel caruia poporul i-a dedicat cantecul: "A plecat la vanatoare AGARICI, A plecat ca sa vaneze bolsevici"

Dupa atata amar de vreme, abia acum sunt in situatia de a va oferi UN MIC ADEVAR dintr-un RAZBOI ATAT DE MARE.

JENICA NICULESCU
Pensionar CFR Bucuresti

 

PARERE ASUPRA...
Inainte de a aprecia asupra (si) intamplarii - si neclaritatii (contradictiei - cum o numeste martorul), sa facem cateva precizari, spre a nu induce cititorului confuzii:

l) – "Deja «sus» se incinsese o lupta aeriana reala... unde avioanele romanesti si germane... atacau avioanele americane si engleze invadatoare... ": Britanicii nu au fost prezenti in atacul teritoriului romanesc din ziua de 21 aprilie 1944; in general, ei, ca pretutindeni in arealul european, au efectuat doar atacuri (bombardamente) de noapte.
2) - "...am descoperit ca ele erau foste rezervoare suplimentare - de carburant, care mareau raza de actiune a avioanelor de vanatoare engleze SPITFIRE..." : la fel observatiei anterioare, britanicii nu au fost pe cerul Romaniei in ziua de 21 aprilie 1944; acestia isi efectuau misiunile de bombardament noaptea si NU erau insotiti cu protectie de vanatoare. (Stiindu-se : "Spit"-ul" a fost un avion de constructie si detinere britanica).
3) "...il vedeam cum doboara deasupra rafinariei BRAZI un BOEING-24 FORTRESS..." : "FLYING FORTRESS" (Fortareata zburatoare) fiind numit cvadrimotorul Boeing B-17 iar bombardierul Boeing B-24 fiind supranumit "LIBERATOR".
4) - "...eram sigur ca pe aeroportul militar..." : aerodrom = destinare militara (sau scoala etc.), aeroport = destinare absolut civila (comerciala etc.), "aeroport militar" = termen neuzitat in limbajul aviatic. Faptul ca pe un aeroport pot ateriza ori "lucra" ocazional aparate militare, iar pe un aerodrom, avioane civile, este cu totul altceva.

O celula de "80"-uri urcand spre inamicTrecand peste aceste minore dar necesare precizari, sa revenim la intamplarea de razboi aerian si asupra tragicei morti a Slt. av. Aurel Totoi, intrucat acesta este subiectul "intamplarii" la care, personal, nemijlocit, sigur, autorul randurilor de mai sus a fost martor direct. Întamplare ce (in relatare) se rezuma concret la faptul doborarii, de catre Slt. av. TOTOI, in lupta aeriana, a unui "Liberator", intamplator si accidental si a unui vanator german (Me-109 G.6), cum si, apoi, moartea pilotului roman si prabusirea avionului sau... zona luptei Ploiesti - Brazi, prabusirea in incinta garii feroviare Crivina, cauzata prin atacul a patru vanatori germani asupra avionului/aviatorului roman - "drept razbunare"* (spune martorul) pentru camaradul lor doborat.

Vom indrazni a inainta cateva observatii:

OBSERVATII asupra situarii:
Bombardamentul ca atare si lupta cu vanatoarea indigena s-a petrecut in miezul zilei, la orele pranzului. "Liberatoarele" au avut o puternica escorta de vanatoare - Mustang-uri si Lighting-uri. Atacul american si lupta cu vanatoarea romano-germana s-a dat la inaltimea de 7-5.000 metri intr-un cer cu plafoane etajate. Ca aparatori au participat grupurile 1, 2 si 6 Vt., cum si formatiile germane destinate. In conditiile aratate detaliile luptei aeriene, urmarirea de amanunt si precisa, cu identificari clare, sigure, chiar de catre persoane mature si avizate, fiind extraordinar de dificila... daca nu imposibila. (Vom reveni...)

OBSERVATII asupra desfasurarii ca atare :
Dupa unele afirmatii, notari oficiale, marturii si corelari, vanatoarea romana a avut 11 piloti morti, 6 raniti si 14 avioane pierdute (inca 9 avariate, la nivel reparabil), iar ca palmares 11 victorii sigure si 3 posibile (a se avea in vedere sistemul de punctaj - diferentierea intre doborarea unui monomotor sau a unui cvadrimotor !). Aceeasi sursa (o vom preciza mai jos) da pentru germani 3 victorii sigure si 5 probabile, fara a indica pierderile proprii... ceea ce nu permite o apreciere obiectiva, necesara; chiar in cazul participarii romane existand neclaritati. Pare a fi intaia misiune USAAF, asupra Romaniei, cand bombardierele sunt insotite de catre vanatoarea de protectie - monomotorul P-51 (Mustang) si bimotorul bifuselat vanator P-38 (Lightning), stare de lucruri asupra careia urmeaza.

OBSERVATII asupra unor stari de fapt, atunci existente :
Pe langa declaratiile ce avem din partea fostilor combatanti vanatori din Gr. 9 Vt., Ion Dobran, Mircea Senchea (si altii), cum ca la intalnirea premiera cu Mustang-ul unii au fost nedumeriti iar altii le-au "luat" (mai de departe) drept Me-uri germane... iata cateva asemanatoare marturii ale pilotilor romani participanti la lupta din 21 aprilie 1944, sau afirmatii ale textului (din volumul "Vanatorul IAR-80...") : "Multe din avioanele de vanatoare amice au confundat avionul Mustang cu Bf-109" (: Messerschmitt) (pag.174); la pag. 176 avem marturia Adj.av. Chera Dumitru : "la inceput am crezut ca sunt Bf-109 si Bf-110 germane, dar de ce ne atacau ? ..." (deci Mustangul si Lightning-ul), si, reactia/afirmatie a unui ofiter: comandant (Cpt. av. Crihana - atunci implicat) : "Ce vanatoare ?... Ati tras in ei ?... Nenorocitilor ! Ati tras in Bf-109 si 110 germane, venite din Bulgaria pentru apararea teritoriului nostru... Curtea Martiala o sa va manance !..." Asadar, daca astfel de confuzii/greseli se faceau acolo sus, in imediata apropiere a avioanelor si de catre piloti experimentati, luptatori, la ce ne putem astepta din partea unui "observator" la sol, copil fiind (dar chiar si in cazul unui neofit matur) care incearca sa "stabileasca" si sa urmareasca cursiv niste monomotoare cu siluete miniaturale si general egale, aflate la chiar mii de metri inaltime? Siluete ce apar, dispar, reapar din nori sau "aglomerarea aeriana", prea departe aflate spre a li se observa insemne, culori, numerotari... Si cum sa distingi acolo sus un Messer de un Mustang... despre care inca nimeni nu stie, n-a vazut !

Intoarcere victorioasa din lupta !Tot aici trebuie sa mai amintim ceva. Daca (candva, pe front, in aer, fie la distanta, fie de catre necunoscatori) IAR-80-ul a putut fi ori a fost confundat cu Fw-190, in nici un caz IAR-80 ul nu putea fi confundat cu P-51 Mustang ! De ce o spunem?: autorul nostru sustine cum 4 vanatori germani, in urma doborarii accidentale a camaradului lor de catre IAR/Slt. Totoi, s-au desprins din lupta contra americanilor repezindu-se in a-l dobori pe aviatorul roman... "drept razbunare"! In acest caz trebuie sa admitem: Vanatorii germani au vazut doborarea Me-ului, implicit a B-24! Deci au realizat intrarea absolut firesc accidentala a germanului in traiectoria tirului vizand cvadrimotorul care, fiind lovit (ori incendiat, ori cazand) il absolva de orice posibila rea intentie ori vina pe Slt. Totoi. Totusi, iata pare-se, conform afirmatiei d.lui Niculescu, desi edificata, patrula germana ataca violent si mortal IAR-ul romanesc! Faptul este extrem de ciudat, neconform cu logica, comportamentul, disciplina germanilor si cu datele existente "pe caz si pe moment". Spuneam de imposibila confuzie de a lua un IAR drept Mustang, iar pentru a completa spunem ca, in schimb (si dupa cum am exemplificat), UN sau NISTE P-51 (Mustang) pot fi confundate cu niste Me-uri! In special de la distanta si lipsa de cunoastere necesara... "prea mari pt. un observator/martor atat de mic". Inca ceva: daca germanii au observat "doborarea" camaradului lor (considerand-o intentionata! – altfel nu se explica reactia lor absolut interzisa!), cum de toti ceilalti aviatori, in special romani, nu au observat (nicicare!) un atac atat de compact, puternic si executoriu, german, asupra aliatului roman?! Si apoi... care ar fi fost consecintele asupra "razbunatorilor", chiar din partea conducerii germane? – sa fim realisti... consecintele ar fi fost extrem de grave: nici pilotii germani, nici sefii lor NU SE JUCAU de-a razboiul iar cei patru nu erau elevi de clase primare! Si apoi (din nou)... chiar asa, atunci, pe loc, privind si judecand INTREGUL, exact de "razbunare" le ardea vanatorilor germani care nu-si vedeau nici capul nici fundul de innebuniti ce erau (ca si ceilalti de fapt) ?! Cum se explica acest "secret" deslusit si notat doar de micul observator aflat la mii de metri sub desfasurare, la sol, si trecut neobservat de catre toti cei aflati la apropieri pasibile de coliziune aeriana chiar? Este probabil (sau chiar mai mult decat probabil) ca acei 4 vanatori sa fi fost o patrula de Mustanguri, acestia DA, dupa lovirea Liberator-ului sa fi cautat pedepsirea vanatorului roman vinovat... americanii intotdeauna s-au aratat necrutatori si insistenti "pana la Dumnezeu !" in astfel de situatii - fapt stiut si de romani si de germani.

Sa privim acum aspectul de "noutate, prioritate, merit ?" (si pretentia respectiva !) in ce priveste "meritul" (asa este lasat a se intelege) doborarii intaiului avion/echipaj german, de catre romani, cum spune autorul "un aviator roman facand «safteaua»..." Aceasta ne aminteste de tragica, accidentala, nemeritata si stupida moarte a celui care a fost exceptionalul aviator si luptator, pilotul de vanatoare Tiberiu VINCA... luat drept vanator inamic de catre mitraliorul unui bombardier german, si doborat, pe frontul rusesc...; germanii n-au venit "inca" cu pretentia "de saftea" de inaintea declansarii ostilitatilor romano-germane iar cazul a fost, in regretul sincer al ambelor parti, inteles si inchis, fara "razbunari" aeriene sau de alt fel ! Astfel ca "razbunarea" patrulei germane in "cazul Slt. Totoi" apare absolut absurda, mai degraba este posibil sa ne aflam in fata confuziei privind identitatea avioanelor in participare; neobservarea din partea tertilor romani si germani a celor intamplate si lipsa de urmari pentru presupusa "razbunare" (si inca "din invidie pentru succesul repurtat"... cum afirma, adica presupune autorul), descalifica ipoteticul prezentat. Iar pretentia de "merit", anticipand... etc., devine inadmisibila, deplasata chiar ! Caci daca Totoi a doborat accidental un camarad german, care lupta alaturi de el impotriva inamicului, desigur ca a regretat-o (daca a mai avut timpul gandirii asupra), in nici un caz nu si-ar fi arogat un merit... dimpotriva - sa nu i-l atribuim noi. Acum, rastalmacind si conexand speculativ. Sa-l privim pe Slt.ul aviator ca pe un merituos si un nefericit, ca pe un tanar tragic si fara voie si vreme disparut !

"G"--uri germane in alarma...OBSERVATIUNI asupra sursei clarificatoare martorului, indicata de catre acesta :
Lucrarea d.lor Dan Antoniu si George Cicos "Vanatorul IAR-80, istoria unui erou necunoscut", care pe langa "persoana si viata" "eroului" IAR-80, urmareste atenta si toate desfasurarile de lupta la care "EL" a participat, implicit, astfel, formatiile (unitatile) dotate si chiar pe fiecare pilot vanator ce a zburat si luptat cu IAR-80 in cel de al doilea razboi mondial, fata de cazul ce discutam ofera putin. Putin si catva confuz. Iata:
Asupra zilei de 21 Aprilie 1944 ne indica, dupa cum am aratat si mai sus, prezentele pe cer - americana, romana, germana, unitatile ridicate in aparare, oamenii nominalizati chiar, rezultatele. Este mentionat si Slt. av. Aurel Totoi, ca apartinator :
- La pag. 173, privind implicarea Gr. l. Vt., si urmarile : "Rezultate: 2 victorii sigure si 1 victorie probabila. Avioane proprii 4 aterizate fortat, reparabile; la Boteni, Frunzaresti, Tiganesti; 1 avion doborat, reformat Vieru; 2 piloti raniti, Cristu si Vieru; 3 piloti morti, Musica Grigore, Ciobanas Andrei, Catana Mircea; 2 piloti disparuti, Marchis Ioan si Totoiu A.. din Esc.43 Vt."
DECI: apartine Esc.43 Vt. si este disparut.
- La pag. 175, tot despre urmari (se dau si numerele de ordine ale avioanelor): "Nr. 354 Fl. 1 Vt. Esc. 57 Vt. Slt. Av Totoi Aurel accidentat langa Ploiesti, gasit mort langa gara Crivina"
DECI: apartine Esc. 57 Vt. si este accidentat, apoi gasit mort.
- La pag. 275, in cuprinsul tabelului "Piloti cazuti in lupte aeriene" gasim: "Totoi Aurel Slt.Av. I.A.R.-81C Nr.354 Gr.7 Vt. Esc 57 Vt. cazut in lupta aeriana gara Crivina 21.04.1944"
DECI: apartine Gr.7 Vt., Esc.57 Vt., cazut in lupta aeriana, gara Crivina.

Acestea sunt cele 3 lapidare inscrisuri asupra Slt. Av. AUREL TOTOI iar diferentele privind apartenenta, locul si modul sfarsitului sau, surprind: o data este la Fl.1 (evident, dar care Grup ?), Esc.57 Vt; apoi la Gr.1 Vt.,Esc. 43 Vt.; apoi Gr.7 Vt., Esc.57 Vt., ba chiar si la Gr.6 Vt. (pag. 175, text foto)... in acelasi timp, cu acelasi avion ! A facut deci parte din toate grupurile de vanatoare romanesti dotate cu avioane I.A.R.-80 ! Simultan. In aceeasi fatidica zi chiar ! Apoi asupra "sortii" sale : o data este "disparut", alta data "accidentat", apoi, in sfarsit, "cazut in lupta aeriana"... fiind vorba de aceeasi data (zi), misiune, lupta. In ce priveste locul: "disparut" - nu se spune mai mult, apoi "accidentat langa Ploiesti", in final cazut gara Crivina (cu varianta "Comuna Crivina"). In sfarsit ortografierea numelui: uneori Totoi, alteori Totoiu.

Veti spune ca acestea nu sunt diferente mari si nu constituie o problema. Dimpotriva ! Una este sa cazi in lupta si alta sa gresesti aterizarea, sa capotezi si sa mori "accidentat" ! In fiecare dintre ipostaze altceva legi de numele tau, altceva lasi in urma ! Cei ce cunosc ori alcatuiesc istoricul aviatiei, dar chiar trebuintele ca atare legitim pretind exigenta, precizie, altfel confuzia si deruta devin totale... Recent am urmarit disputa dintre d.nii specialisti Teodor Liviu Morosanu si Denes Bernad - intaiul Director al publicatiei AERO MAGAZIN, celalalt autor (si) al volumului "Romanian Air Force -prime decade 1938-1947", "pricina" fiind ceva la nivelul unei inmatriculari sau serie "werk" a unui Me-109.G6 romanesc... fiecare sustinandu-si viguros pozitia. Dar cand este vorba de apartenenta la unitate de aviatie ori felul disparitiei unui pilot - cu cat mai grave si importante, severe, sunt informatiile, afirmatiile si datele ce lansezi in scris?; ori, cand acestea difera, la acelasi autor, in parcursul aceleiasi lucrari... (spun toate acestea ca om ce a gresit si el scriind !).

Yankeii au trecut deja Dunarea: decolarea !In ce priveste afirmatia martorului ns., asupra victoriei obtinute de Slt. Totoi asupra unui B-24, "sursa" nu mentioneaza, nu il nominalizeaza, astfel ca fie autorul a observat direct si clar doborarea DE CATRE ACEL I.A.R., a carui evolutie si apoi cadere a urmarit-o cursiv, fie detine confirmarea propriei observatii din alte surse. De asemenea, Nr. dat in lucrarea citata nu concorda cu cel retinut de martor, ca fiind inscris pe ampenajul avionului din gara Crivina. Cat despre fotografia acelei epave, publicata in lucrarea d.lor Antoniu/Cicos (cu explicatia: "Gr. 6 Vt. IAR-81C Nr.354 avionul Slt.Av Totoi Aurel doborat in lupta aeriana comuna Crivina"), acest avion cu adevarat poarta nr. 354, desi este complet zdrobit si dezmembrat - aspecte complet diferite fata de cele marturisite de Dl. Niculescu, iar locul infatisat nu arata nici pe departe, chiar cu toata bunavointa studierii atente, a incinta de gara CFR ori ceva asemanator, apartinator unei astfel de structuri (mai degraba arata a loc larg, deschis). Iata ultima inadvertenta ce semnalam : Nr. 284 apare inca in cuprinsul tabelului "Avioane pierdute in lupte sau accidente", din lucrarea amintita, pag. 283, pozitia 163 ! "Nr. 284, 31.05.1946, Adj. Av. Georgescu Constantin accident la aterizare. Popesti-Leordeni. Reformat. Flt. 1 Vt." Acest inscris contravine cu acel "... intrand in pamant in curte, ramanand afara o parte din fuselaj impreuna: cu ampenajul, iar pe el se afla numarul 284, numar ce nu-l voi uita niciodata." Desigur ca in anumite momente si in acele imprejurari, ceea ce s-a imprimat in memoria vizuala a copilului, s-a imprimat bine... toti detinem astfel de unicate personale. Sigure. Si totusi...

Ne cerem iertare d.lui Niculescu daca l-am suparat ori contrariat, cazul vazut si descris de catre dumnealui fiind, dupa cum se poate vedea, ciudat si incurcat. Si probabil inca deschis...

CORNEL MARANDIUC

Discutati despre istoria aviatiei romane in forumul "Orizont Aviatic"
Orizont Aviatic Nr. 4, Feb. 2003
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !