CHERA Gh. DUMITRU - GEORGICA 
– pilot aviator – 

Nascut in comuna valceana Pausesti-Maglasi, la 8 noiembrie 1921, la numai 19 ani, Chera Dumitru a imbratisat cariera armelor inscriidu-se la Scoala de subofiteri de avitie.

In anul 1943, dupa ce a absolvit si Cursul de perfectionare al aviatiei de vanatoare de la Galati, obtinand nu numai gradul de adjutant stagiar aviator ci si brevetul de pilot de vanatoare, a fost incadrat in Escadrila 63 din Grupul 1 Vanatoare din apararea teritoriului.

Dupa rasunatorul esec al aviatiei americane de la 1 august 1943, dorind a-si lua revansa, la 4 aprilie 1944, cca 170 de avioane Boeing B-24 Liberator au revenit in Romania bombardand zona Garii de Nord din Bucuresti si Triajul de cale ferata de la Chitila.

Printre avioanele ce au decolat de pe aerodromul Rosiorii de Vede, pentru a le infrunta, se afla si avionul I.A.R.-80 nr.213 pilotat de catre adjutantul stagiar aviator Chera Dumitru. Era prima sa misiune de lupta, fiindu-I coechipier sublocotenentul aviator Mihaiescu Petre.

Cerul se innegrise de armata aeriana de qvadrimotoare de bombardament dar si de avioanele I.A.R.-80 si Messerscmit-109, ce se ridicasera pentru a le infrunta si zadarnici atacul. Suprinzator, lipseau Lightning-urile care, nereusind a se intalni cu avioanele de bombardament, s-au reintors la baza, lasandu-le fara protectia lor fata de aviatia de vanatoare romana. Aceasta usura situatia vanatorilor nostri desi, in formatia compacta in care bombardierele zburau, cu cele 10-12 mitraliere fiecare, teseau in jurul lor un inpenetrabil glob de foc.

Atacand cu indrazneala, curand au fost incendiate primele B-24, apoi si altele dar, din nefericire, incep sa se prabuseasca si dintre avioanele de vanatoare romane.

In invalmaseala gloantelor care se incrucisau, lor adaugandu-li-se si exploziile proiectilelor artileriei antiaeriene, lovit avionul sublocotenentului Mihaiescu a parasit lupta. Ramas singur, Chera s-a „lipit” de cel mai apropiat avion din preajma sa, facandu-si-l coechipier pe adjutantul Palalau Petre.

Atacand pe unul din Boeing-uri, Chera n-a reusit sa-l doboare dar nici nu intelegea sa renunte si, cu tot focul cu care a fost intampinat, a atacat din nou. De aceasta data, lovit in plin, qvadrimotorul s-a prabusit.

Iata cum isi aminteste Chera aceasta victorie:
„Avand soarele in spate si avantajul superioritatii de inaltime, in picaj, in celula cu Adj.av. Palalau, am atacat un B-24 vizand incastratea aripei cu fuselajul – unde stiam ca are rezervoarele de benzina. Cu tot atacul impetuos, datorita nervozitatii, am tras sub plan. In schimb, Adj. Palalau a fost lovit in plin de catre mitraliorii de pe Boeing si, ranit, a parasit lupta, aterizand fortat.

Avioanele americane se aflau intr-o formatie haotica, departe unii de altii, haituiti de catre avioanele noastre de vanatoare. Cu tot ghemul de foc ce-l teseau totusi in jurul lor, am reluat atacul impotriva acelui Boeing, de aceasta data de jos in sus. Am vizat planul drept, intre cele doua motoare si, de la mica distanta, am declansat foc se secerare cu cele doua tunuri de 20 mm.

In degajare am intrat sub tirul unei alte fortarete, lovindu-mi cupola cabinei, tabloul de bord si motorul care a inceput a trepida si a da rateuri. Cum eram in zoma aerodromului, la o inaltime de cca. 4.500 de metri, am reusit ca – printr-un zbor planat – sa aterizez totusi cu bine.

Avionul Boeing 24, pe care-l atacasem, s-a prabusit in apropierea aerodromului, intre Rosiorii de Vede si comuna Vartoapele.

Lupta aeriana fiind vazuta de la aerodrom, victoria mi-a fost omologata de insasi comandantul Grupului, Comandorului Sandu Ion.

Cei 11 membri ai echipajului de pe B-24, s-au salvat cu parasuta. Facuti prizonieri, au fost adusi pe aerodrom unde, elogiind curajul aviatorului roman care I-a doborat, comandantul Escadrilei 63, Capitanul aviator Stefanescu Parsifal – care conversa cu ei in limba franceza – aratandu-ma, le-a spus ca eu sunt acela.”

Era prima victorie a adjutantului Chera Dumitru, prima victorie in prima misiune de lupta. O victorie insa nu impotriva oricui, ci a unui Boeing B-24 Liberatorul.

Cum atacurile bombardierelor americane se succedau alert vizand indeosebi zona petrolifera a Romaniei, la fel camarazilor sai, adjutantul Chera Dumitru, de nenumarate ori, a fost ridicat si el in aer, participand la majoritatea luptelor aeriene.

La 10 iunie 1944, norocul insa nu i-a mai suras lui Chera, in incaerarea cu Lightning-urile ce insoteau bombardiere americane, avionul fiindu-I incendiat iar el ranit. Incercand sa aterizeze fortat – a taiat benzina si contactele de la bord – moment din care, n-a mai stiut nimic. Spre norocul lui, avionul n-a explodat, ceea ce a permis unor ostasi sa-l scoata din epava acelui I.A.R.

Iata cum, peste ani, Chera Dumitru isi reaminteste acest episod care era sa-l coste viata:
„In ziua de 10 iunie 1944, am primit ordin de decolare. Escadrila din care faceam parte a primit misiunea de a efectua vanatoare libera in zona Brasov, incepand de la inaltimea de 4.000 metri pana la 7.000 m., in scopul apararii obiectivelor industriale ale orasului Brasov.
In zona fiind deplina liniste, dupa un timp am primit ordin sa ne intoarcem inapoi la aerodrom deoarece alarma se terminase.
Dupa cum se obisnuia, la incetarea pericolului, pentru mai multa siguranta mai ales ca zburam in formatie, am taiat contactul armamentului. Ajunsi la nord de Targoviste, deasupra localitatii Fieni, cum zburam catre soare, fara de veste am fost atacat din fata si de sus, de catre doua Mustang-uri. Cu armamentul trecut pe inactiv, in cele 3-4 secunde – cat a durat atac – n-am putut riposta in nici-un fel. Personal m-am trezit cu fum in carlinga si o lovitura in bratul stang. Mirosea a ulei ars, iar fumul ma inabusea. Am deschis cabina si mi-am pus masca de oxigen, fara a-mi fi insa de vre-un folos pentru ca furtunul acestuia fusese gaurit. Reinchizand cabina, am vazut flacari la tabloul parafoc si lateral, flacari pe la inelul NACA (trapele de racire ale motorului). Am redus turajul moorului, apoi am chiar taiat contactul. La radio, am auzit vocea adjutantului Atanasiu Costica care-mi striga: „Sari Mitica cu parasuta ca ai luat foc! Sari, pericol de explozie a rezervorului de benzina si a munitiei. Sari cu parasuta! Nu mai sta!.

In acele momente grele, am redeschis cabina, mi-am dezlegat centurile avionului si m-am pregatit sa sar. Am constatat insa ca chingile parasutei, de la umar, erau slabe. In acel moment am avut o retinere: il vedeam in fata ochilor pe adjutantul Dimache C-tin care, sarind cu parasuta, in momentul socului la deschiderea acesteia, ii scapase chingile de pe umar, coborand cu capul in jos. Aceasta I-a fost fatal pentru ca, la impactul cu solul a fost ranit mortal. M-am hotarat: „Nu sar!” Am inchis din nou cabina si m-am legat strans cu centurile de siguranta ale avionului. Mana stanga imi amortise dar inca mai aveam controlul asupra manetei de gaze a motorului. Zburam planat, cu focul dupa mine. Am inchis complet benzina, am deschis voletii NACA pe unde ieseau flacarile, dupa care, printr-un picaj de 60-70 grade si cu o viteza de 700 km la ora, am reusit sa sting focul. Am coborat pana la inaltimea de 2.000 metri, dupa care am incercat sa repornesc motorul. Dupa mai multe rateuri, motorul a inceput sa functioneze. Totul parea normal, mai putin presiunea uleiului, care oscila. Credeam ca aceasta se datoreaza faptului ca motorul era rece dar, cum incercam sa maresc turajul peste 1.800 ture pe minut, motorul dadea intreruperi. Eram multumit si cu acest turaj, sperand ca voi putea sa ajung la aerodromul de la Clinceni. Zburam paralel cu raul Arges cand, in dreptul comunei Bolintinu din Deal, mi-a scazut brusc presiune la ulei, urmata la nici 30 de secunde, de griparea si oprirea motorului. Ajunsesem la verticala padurilor de la Vadul Lat si Gradinari, in pierdere rapida de inaltime, obligat a ateriza fortat in chiar acea padure. Am largat cupola cabinei si, luand deja contact cu varfurile copacilor, mi-am aparat capul cu bratul stang, dupa care am lesinat.

Am fost scos de sub deramaturile avionului de catre doi ostasi care faceau paza liniei ferate. M-au transportat cu o caruta pana la conacul „Oltetelesteanu”, iar de acolo cu o sareta catre un spital din Bucuresti. Cum nu dadeam nici-un semn de viata, plin de sange, cu traumatisme la cap, cu arcadele sparte si hemoragie pe gura, ranit la brat si la umarul stand, in comuna Ciorogarla, slujitorii de la conac nu si-au mai continuat drumul catre Bucuresti ci m-au lasat in curtea manastirii Ciorogarla, pentru a ma inmormanta comuna sau armata.

Dupa o scurta slujba religioasa, maicile si calugarii m-au asezat pe un catafalc, in incinta manastirii. A doua zi, dimineata deschizand manastirea pentru curatenie si rugaciuni, calugarul de serviciu, auzindu-ma gemand, a dat alarma, transportandu-ma apoi de urgenta la Spitalul Coltea din Bucuresti, sub directa ingrijire a doctorului Olanescu, am fost insanatosit.

La 18 iulie 1944, m-am reintors la Grup unde, dupa ce m-au imbratisat, camarazii m-au intrebat: De ce n-am sarit cu parasuta? De frica, de frica, le-am raspuns eu.”

Dupa revenirea in unitate si mutat apoi cu intreaga escadrila in Grupul 2 Vanatoare, in seprembrie 1944, adjutantul Chera Dumitru se afla din nou in valtoarea luptelor aeriene, de aceasta data impotriva aviatorilor hitleristo-hortysti.

Dintre actiunile de lupta care a participat, lui Chera Dumitru I-a ramas in amintire, cea mai deosebita, misiunea din ziua de 23 seprembrie 1944:
„In dimineata zilei de 23 septembrie 1944, ne povesteste Chera Dumitru, ma gaseam pe aerodromul de la Medias, pregatindu-mi avionul pentru misiune. Suntem chemati de urgenta la comandantul Grupului 4 Vanatoare, Comandorul Ene Constantin, care ne transmite ordinul Corpului Aerian Roman. Alaturi de Armata 5-a Aeriana Sovietica, Corpului Aerian Roman ii revenea sprijinul din aer a ofensivei trupelor terestre impotriva gruparii de forte hitlerist-hortyste din zona Clujului.

Grupului 2 Vanatoare i-a revenit misiunea ca, de la inaltimea de 2.000 m. sa asigure acoperirea si protectia actiunilor aviatiei de bombardament asupra obiectivelor din zona Cluj-Someseni-Apahida. Linia frontului se vedea foarte bine, fiind marcata prin foc, fum si praf, si prin nourasii de fum ai proiectilelor antiaeriene inamice ce explodau in apropierea noastra. Privirile ne erau indreptate, mai ales, catre aerodromul de la Someseni pe care se afla concentrata elita aviatiei de vanatoare hitleriste.

Zburam in dispozitivul de lupta cu patrula in linie de avioane. Comandantul escadrilei, Lt.av. Baciu Dumitru (Tache), cu avionul I.A.R.-80 nr.259, ma avea coechipier, eu zburand pe avionul I.A.R.-80 nr. 283. A doua celula din patrula noastra era formata din avionul Slt.av. Mihaiescu Petre, avandu-l coechipier pe Adj.av. Tifrea Aurel.

Prin fumul si flacarile exploziilor bombelor aviatiei noastre de bombardament, la un moment dat am vazut mai multe dare de fum pe aerodromul de la Someseni, ceea ce confirma decolarea mai multor avioane de vanatoare germane.

Noi avem inaltimea de 2.500 m. iar platfonul norilor se afla cam la 3.000 m., cu sparturi de 4/8. Alarmat cu privire la prezenta in aer a vanatorilor germani, comandantul Grupului a ordonat despartirea formatiei pe escadrile.

In noua formula, escadrilei comandate de Lt.av. Baciu I-a revenit ca, la nord de Turda, sa asigure protectia bombardierelor impotriva vanatorilor si a aviatiei de asalt inamice ce decolase de pe aerodromul de la Someseni.

Eram deasupra liniei frontului. Sub noi iadul. Numai foc si explozii. Patrula Slv.av. Secicar Frantz e atacata de catre 4 avioane Messerschmit-109 G, cu care angajeaza lupta aeriana. Lt.av. Baciu cu patrula sa, I-a sarit in ajutor dar, cam in acelasi timp, din nori, alte doua Me-109 G, s-au napustit asupra celulei Slt.av. Mihailescu. De unde au aparut, ca doar cele cateva avioane ce abia decolase de pe Someseni.

Luati prin suprindere si supusi unui foc concentrat, avionul Slt. Mihaiescu a explodat in aer, iar avionul Adj. Tifrea, cu incendiu la bord, a fost nevoit sa intrerupa lupta, aterizand fortat langa localitatea Mihai Viteazul unde, trupele sovietice din zona I-au acordat primul ajutor.

Incercarea celulei Baciu-Chera de a-i apara, intervenind printr-un doua „G”-uri in plin incat, avionul lovit de catre Lt.av. Baciu s-a si prabusit in flacari, in timp ce avionul lovit de mine, tarand dupa el un fuior lung de fum negru, s-a indreptat catre Someseni. N-a mai apucat a ajunge la aerodrom pentru ca, si acesta, s-a prabusit in flacari.

Abia am terminat manevra de atac, pentru ca am si intrat intr-un snop de rafale a altor avioane de vanatoare germane ce ne atacau din spate. Focul lor fiind slab plasat, prea mult in fata noastra, am scapat neatinsi. Avand superioritate numerica, patrula contra celula, inamicul desi nu ne-a lovuit, a reusit totusi sa ne sa ne destrame celula, obligandu-ne a angaja lupta pe cont propriu. Si, in timp ce Lt.av. Baciu s-a angajat in urmarirea unui vanator inamic catre Campia Turzii, pe care l-a si doborat, eu am ramas singur, la discretia celorlalti trei vanatori germani. Sub focul lor, m-am tot retras spre nord, pana aproape de Gherla, fara ca acestia sa reuseasca a ma dobori. La un moment dat, unul din vanatorii inamici a abandonat lupta. Totusi ramaneam in inferioritate avand a sustine lupta simultan cu doua avioane. Cu repeziciune m-am gandit ca daca raman la aceeasi inaltime, nu prea am sanse de a scapa. Hotarasc sa-I oblig a angaja lupta la joasa inaltime deoarece, la inaltimi mai mici, avionul I.A.R.-80 era mult mai maneabil decat „G”-ul, cu o raza mai mica de viraj si cu o mai mica inertie la redresarea din picaj. Printr-o manevra ce i-a suprins pe adversari, am picat pe verticala pana la rasul solului. Strecurandu-ma printre dealuri, de cateva ori am fost pierdut de inamic. Trecand peste Dealul Feleacului, nu m-am putut abtine maturand cu armamentul de la bord tot ceea ce mi-a iesit in cale: coloane de masini, tancuri, trupe, artilerie, cuiburi de mitraliere. Redescoperit, celula inamica nu ma slabea deloc, tragand din spate si de la mica distanta. Zburam cu viteza maxima, la rasul solului, incercand sa ajung la Turda. Fac apel la Lt. Baciu, in speranta de a-mi veni in ajutor. Nu mi-a raspuns, gandindu-ma, fie ca sunt prea jos si nu ma aude, fie ca a fost doborat.

Ajuns deasupra orasului Turda am fost obligat sa primesc lupta celor doi vanatori. Luand inaltime pana la 200 metri, am deschis foc de baraj impotriva unuia dintre atacatori. Acesta vazandu-mi trasoarele, a degajat in sus. Din spate sunt insa atacat de catre celalalt vanator. In iuresul luptei, ajuns din nou la rasul solului, zburand insa nu spre liniile noastre ci spre Cluj. Din cauza tirului puternic al artileriei antiaeriene inamice, am evitat Dealul Feleacului. Printr-un viraj pe stanga, cu aripa aproape de sol, pe la sud de Dealul Feleacului, am intrat prin deschizatura Cheilor Turzii, sperand ca inamicul imi va pierde urma, iar eu coi ajunge la Turda.

Zadarnica speranta pentru ca vanatorii germani continuau a-mi fi in spate. Zborul fiind la rasul solului, era destul de dificil, ceea ce facea ca tirul vanatorilor inamici sa fie imprecis. Eram la capatul puterilor si tremuram de emotie si oboseala. N-aveam de gand insa a ceda pentru ca asta ar fi insemnat moartea.

Un vanator inamic a luat inaltime, pentru a ma ataca din spate in timp ce celalalt s-a angajat in a ma ataca frontal. Am vazut cum botul Messerschmitt-ului crestea cu fiecare secunda, cu flama de la gura tunului axial si al mitralierelor, a caror proiectile imi treceau la numai cativa centimetri de cupola de plexiglas a cabinei. Incercam a ma feri de focul ucigator al vanatorului german prin miscari de directie pe orizontala, exact ca un jucator de box care se apara. Trag si eu cu intreg armamentul de la bord (2 tunuri de 20 mm si 4 mitraliere de 13,2 mm) insa fara a-l dobori. M-am gandit ca in jos, nu mai am suficienta inaltime pentru a degaja, iar daca degajez spre in sus, ii devin victima sigura neamtului. Daca nervii vanatorului german nu-i vor ceda, obligandu-l pe el sa degajeze in sus, eram hotarat sa folosesc abordajul. Si asa alta scapare nu mai aveam.

Instinctul de conservare al neamtului a fost insa mai puternic, degajand in sus, spre dreapta. In acel moment, am tras usor de mansa si am deschis focul cu intreg armamentul de bord asupra avionului advers care, luand foc, s-a prabusit deasupra localitatii Valcele. Celalalt avion a parasit lupta, iar eu am scos trenul de aterizare si am aterizat pe aerodromul de la Turda.

Pe aerodrom se afla comandantul Corpului Aerian Roman si un ofiter superior sovietic din Armata 5-a Aeriana care urmarisera lupta aeriana dintre mine si cei doi vanatori germani, felicitandu-ma pentru victoria obtinuta.

In aceeasi zi, revenind cu avionul pe aerodromul de la Medias, locotenentul Baciu, care ma considera cazut in lupta, a fost nespus de bucuros dar si uimit.
Obtinusem doua victorii dar asta nu ma bucura pentru ca, in acelasi timp pierdusem camarazi dragi printre care si pe bunul meu prieten si coleg de promotie, adjutantul aviator Bouru Sandu.

Eram hotarat sa-l razbun pe Bouru incat, a doua zi, fiind in formatie de lupta, am parasit patrula indreptandu-ma catre aerodromul de la Someseni, cu gandul de a ataca primul avion ce l-as fi intalnit. Am trecut ca fulgerul prin panza de foc a artileriei antiaeriene de pe Dealul Feleacului, orientand avionul spre sud-est peste aerodromul de la Someseni. Cu lovituri de tun am atacat unavion de bombardament Heinkel-111 H, ce se afla pe aerodrom, incendiindu-l dupa care, in gara Apahida, am incendiat locomotiva unui tren cu tehnica de lupta. Revenind la aerodromul de la Someseni, am surprins in rulaj, in vederea decolarii, doua avioane de vanatoare Focke Wulf-190 si, cu tot focul deosebit de puternic al antiaerianei germane, le-am intrerupt decolarea, unul din ele luand foc.

Comandantul meu, Lt.av. Baciu, care imi urmarise isprava, mi-a ordonat sa nu mai insist ci sa degajez catre sud, spre aerodromul nostru de baza. Si desi ar fi trebuit sa ma admonesteze pentru parasirea formatiei, Baciu m-a inteles, trecandu-mi cu vederea indisciplina.

Ma eliberasem de o grea povara. Consideram ca, macar partial, il razbunasem pe Sandu Bouru.”

Pentru meritele sale, adjutantul aviator Chera Dumitru a fost gratulat cu mai multe ordine si medalii, intre care: ordinul „Virtutea Aeronautica” clasa „Crucea de Aur”, cu doua brevete, ordinul „Virtutea Militara”, ordinul „Meritul Militar” clasa I, medalia sovietica „Victoria”, medalia „Eliberarea de sun jugul fascist.”

Au trecut anii si Chera Dumitru, promovat ofiter, in functiile de instructor de zbor, comandant de escadrila, ofiter cu tragerile si lupta aeriana in Scolile de Ofiteri Naviganti de Aviatie, iar apoi ca inspector de zbor in Comandamentul Aviatiei, a instruit mai multe serii de aviatori militari.

Incepand din anul 1958, cand a fost trecut in rezerva cu gradul de locotenent-comandor, timp de inca 14 ani, incadrat in aviatia Civila, a fost pilot, comandant de escadrila si instructor de zbor in Aviatia Utilitara si pilot receptioner la I.R.M.A. (Intreprinderea de reparat material aeronautic) de la Baneasa.

In cei 33 de ani de activitate in slujba aviatiei, Chera Dumitru a zburat 27 tipuri de avioane, totalizand peste 12.000 ore de zbor.

Astazi, la varsta de peste 80 de ani, pe una ori alta din strazile cartierului Floreasca, unde locuieste, Capitanul-comandor CHERA DUMITRU mai poate fi inca intalnit, cu modestie si greutate consimtind a-si depana amintirile din primii ani ai activitatii ca adjutant de aviatie.

P.S.:
Discutia purtata cu aviatorul CHERA DUMITRU, in ziua de 29.11.2002

Ca urmare a infiintarii, in anul 1957, a Aviatiei Utilitare, personalul pentru incadrarea acesteia a fost selectionat – in principal – dintre fostii aviatori militari.
In aceste imprejurari, la 01.06.1958, odata cu trecerea inrezerva a maiorului (locotenentului comandor) aviator Chera, in varsta de numai 36 de ani, acesta a fost angajat in Aviatia Utilitara.

Dupa ce, pe front, zburase avionul I.A.R.-80, acum zbura pe avioanele Po-2, I.A.R.-813, I.A.R.-818 si AN-2, toate amenajate pentru nevoile Aviatiei Utilitare.
Incepand de la functia de copilot, Chera Dumitru a „promovat” ca pilot comandant de aeronava, iar apoi si ca instructor de chiar comandant de escadrila (detasament).

Zborul in Aviatia Utilitara, Chera l-a inceut cu un fost coleg, instructorul de zbor Petrescu Stefan si viza insusirea tehnicii de pilotaj in misiunile silvice dar si promovarea sa, ca pilot si comandant de aeronava.

In legatura cu calitatea de comandant de aeronava, Chera Dumitru isi amintea:
„Pilotul comandant de aeronava la Aviatia Utilitara era suveran pe actiunile lui si reprezenta pe comandantul Aviatiei Utilitare in relatiile contractuale si de executie la beneficiar. El era comandantul aeroportului, in fapt al terenului pe care zbura. Era si conducatori de zbor, si meteorolog, si chiar si medic.”

Primele misiuni, Chera le-a executat cu un avion AN-2, pe Valea Prahovei, de pe un teren de zbor de la Campina si a constat in lestarea de samanta de brad pe versantii masivului Bucegi, indeosebi pe muntele Paduchiosul. Era in noiembrie 1958, pe un timp cu multa ceata, indeosebi in zonele vailor dintre versanti.
In zborul la joasa inaltime, atentia trebuia sa fie foarte distribuitiva, indeosebi in zonele cu mari denivelari si obstacole. La campie, era ceva mai simplu desi zborurile nu erau mai putin lipsite de suprize.

Astfel, Chera isi amintea ca zburand cu un avion Po-2, la I.A.S. Lehliu, cu misiunea de fertilizarea terenului agricol, respectiv cu cate 200 kg. Substanta la hectar, din cauza cetei, putin a lipsit a nu se agata de sarmele unei retele electrice.

In anul 1967, cu un avion I.A.R.-818, lestand material biologic la stanele de oi din judetele Ilfov si Teleorman, Chera a fost suprins in zbor de o ploaie care, pe parcurs, a devenit din ce in ce mai abundenta, parbrizul fiindu-I opacizat de panza de apa ce se forma. Cu vizibilitatea aproape de zero, reusea a se orienta privind prin geamurile laterale.

Din cauza ploii abundente, motorul avionului a inceput a da rateuri. Intra apa prin priza de aer si de aici, in tevile de admisie ale motorului. Cum rateurile motorului incepuse a se intensifica, existand riscul opririi acestuia, Chera a aterizat pe soseaua nou construita Videle-Cartojani-Pitesti, cu greu evitand abordajul cu autovehicolele ce circulau pe sosea.

Ploaia mai domolindu-se, dupa ce Chera a scos apa din tevile de admisie si a controlat pompa de injectie, cu ajutorul unor soferi intrerupand circulatia pe sosea, a decolat continuandu-si misiunea.

Cum aviatia utilitara nu-si intrerupea activitatea nici iarna, in anul 1968, in timp ce cu un avion I.A.R.-813, la I.A.S. Marculesti din judetul Ialomita, Chera fertiliza terenul agricol cu azotat de amoniu pentru stimularea insamantarilor de toamna la culturile de grau, orz si secara, in plina campie, a fost suprins de un puternic si neasteptat viscol. Aterizand pe o tarla, impreuna cu mecanicul avionului, cu greu a reusit sa impiedice rasturnarea avionului de catre rafalele de vant si zapada.

In anul 1970, primind insarcinarea de a controla – in judetele Covasna si Brasov – echipajele ce se aflau in zona pentru combaterea gandacului de Colorado care afecta culturile de cartofi, zburand cu un avion I.A.R.-818, Chera a avut parte de o brusca inrautatire a timpului, cu intensificari deosebite ale vantului si scuturaturi foarte violente, avionul comportanduse ca o „funza moarta”, cu greu mai putand fi pilotat. Cu mari eforturi, dar si cu un dram de noroc, Chera Dumitru a reusit sa ajunga pana la Sibiu si sa aterizeze pe aerodromul Turnisor.

La toate acestea – Chera preciza – ca se mai adauga si afectarea starii de sanatate, ca urmare a oboselii si conditiilor improprii de viata, precum si a toxicitatii substantelor chimice cu care – echipajele avioanelor – erau nevoite a lucra.

Comandor (r) aviator
Constantin Iordache