...
absolut sigur. Absolut clar, adevarat. Absolut motivat. Caci asa
simtim acum. Iar toate cele – cer si pamant – sunt
asa cum noi le simtim, cum pe noi ne bucura, cum pe noi ne dor.
Si acum tare ne doare! Pierderea unei vieti. Disparitia unui om.
Ultima „decolare” a unui aviator...
Un DOMN
mai putin in societatea romaneasca. Un zburator AS mai putin in
aeronautica romana. Un cunoscator si experimentat dascal, mai
putin pentru cei tineri. Un rarisim depozitar si martor al aviatiei
romanesti, mai putin in sanctuarul zborului national. Un varstnic
fara de varsta, un „garda veche” poate mai animat,
motivat, indeplinitor si activ (decat multi „garda tanara”)
in a promova NOUL in aviatie si a sustine, forma mandria si convingatoare
argumente faptice pentru aripile si zborul romanesc.
Un om
daruit. Si un om care s-a daruit. Daruit de catre Dumnezeu cu
simtul, bucuria si indemanarea („mana”) zborului,
el indelungat daruind, la randu-i, altora, stiinta si arta, stiutul
si artisticul pilotarii avioanelor.
Un om
adesea nedreptatit dar rabdator, intelegator, intelept, tenace,
depunandu-si necazurile pe aripa avionului, ridicandu-le si pulverizandu-le
in nemarginirea aeriana absorbitoare si purificatoare. Revenind
pe pamant din nou calm si puternic.
Un domn.
Un cumpatat. Un selectiv. Un aliat spre cei valorosi si demni.
Un respectuos si admirator spre remarcabilii aviatori ai generatiilor
interbelice si cele ale razboiului. Mai mult, un atent conservator
al marturiilor acestora. Un sincer. Un pasionat. Un curajos, un
indraznet, un novator intru „multe aviatice”. Un culegator
nu atat de cupe si medalii (si le-a adjudecat!), cat un culegator
de satisfactie, bucuria zborului si simtul implinirii aviatice,
caci cu adevarat pentru el ratiunea trairii si viata in sine a
insemnat si a fost zborul.
Un traversator
al deceniilor aviatice romanesti. Un ofiter al aviatiei dar si
un ofiter al virtutiei si adevarului comportament aviatic. Un
ofiter al bunului simt aviatic, al camaraderiei aviatice, al indreptatitei
mandrii aviatice.
Un „sever”
bun. Un dascal exigent dar intelegator si grijuliu. Un aparator
al vietii altora. Un modest in viata sa, in familia sa, in casa
sa. Un altruist. Un om cu simtul datoriei impins peste realele
sale posibilitati materiale.
Un
patriot. Un om mandru de sorgintea sa, de bastina sa, de tara
sa si un exemplu de urmat. Un aviator roman mandru de valoarea
aviatiei tarii sale, un permanent contribuitor la ridicarea si
afirmarea intenationala a acestei valori.
Un om
bun. Un sot bun. Un dascal bun. Un prieten bun. Din nou voi spune:
un Domn. Un Om. Un Valoros. Acum un disparut. Un „Plecat”.
Un regretat. Un „de neinlocuit”. Preluand sintagme
din vocabularul cinematografiei, un „monstru sacru al zborului
romanesc”.
S-a dus,
insa. Neasteptat. Uluitor. Cand totusi?: cand tocmai cu pasiune,
bonomie, reala incredere a reusitei si suprinzator (dar propriu
lui) avant „tineresc” era „pana in gat”
varat in actiunea de reconstituire a avionului „VLAICU II”,
alaturi de prietenul sau Jenica Bobocel, si altii, actiune pornita
si sustinuta moral si financiar de catre ing. Alexandru Murg (da...
cel si cu/ Vuia-Timisoara” si alte...), Titi Manolache urmand
a pilota acest avion si a reusi nereusita lui „Vlaicu, adica
de a trece, cu acest avion, Carpatii spre Ardeal!
Dar Titi
a trecut alti munti, alte ape, alte campii: Muntii Cerului, apele
Styxului, campiile ruginii, ultime, ale vietii sale...
Titi
draga... mi-ai spus Cornel, ti-am spus Titi dar intotdeauna si
imediat am dublat, corectandu-ma, cu „D.le Manolache”
caci ... eu asa te-am stiut, asa eu m-am simtit dator sa-ti spun,
sa te apelez. Murg m-a sunat de pe „mobil” mobil fiind
si el astazi, in auto, spre Ardeal, spunandu-mi ca ai plecat...
Am ramas fara de grai iar cand acesta mi-a revenit l-am sunat
pe C-dorul Clenciu si pe acesta l-a podidit plansul... mi-am zis
atunci sa nu mai sun pe nimeni caci am si eu dreptul, singur aici,
sa plang si sa-l plang pe Titi Manolache. Cu gandul la doamna
Geta scriu aceste cuvinte pentru ca cineva trebuie sa le scrie
chiar daca acum are ochii impaienjeniti si mana tremuratoare.
Simt, singur simt si cred ca Cerul este acum mai coborat iar Lumea
mai mica, mai ingusta. Simt, sigur ca din aripile aviatiei romanesti
dureros s-a desprins o esentiala si de neinlocuit pana... uite-o,
uite-o cum tocmai se rasuceste in vantul vremii, osciland intre
cer si pamant. Sigur ca va cobori si pe pamant dar lumina si voiosia
ei (tragica?) va ramane pe cer. În mod sigur. Pilotii, mai
ales cei sportivi, care vor decola „maine”, vor vedea
cum, fara aport mecanic comandat variometrul va arata inaltare
– va fi duhul lui Titi, vor fi ultimele sale puteri si bunavointe.
Adio
Titi (Domnule Constantin Manolache), plang dar nu mi-e rusine,
dimpotriva. Nu pot veni nici la... la ultima intalnire dar tu
stii ca gandul, simtirea, sufletul si respectul meu sunt prezente
acolo...
Dumnezeu sa-i primeasca si sa-i promoveze sufletul!
Vineri,
9 Iulie 2004, din indepartatul Arad,
Cornel Marandiuc
Condoleante
Familiei Manolache
Condoleante Familiei Aviatia Romana
