MIC SUPLIMENT ISTORIC AERONAUTIC nu este nici „mic”, nici „supliment”. Voi incerca sa-mi sustin parerea si afirmatia, inainte de toate intreband: adica, la ce „mic supliment”? Caci trebuie sa ai „un ceva” realizat, distinct si de un anumit volum, deci „un calitativ si cantitativ” ca, mai apoi, in ulterior parcurs sa-i poti adauga mai mici sau mai substantiale suplimente. Fiind insa vorba despre istorie aeronautica si in speta despre istoria aviatiei romanesti (deocamdata sa consideram „in general”), sa vedem ce avem de fapt, la ce ne referim? Cate, CARE si care calitate avand, in baza caror comenzi, cu ce libertate ori, dimpotriva, ingradire (putem sa-i spunem exact pe nume – CENZURA!) lucrari, scrieri asupra istoriei aviatiei romanesti avem in ultimii 58 de ani (44 de la contopirea sovietica a Romaniei, transformarea tarii in gubernie/colonie ruseasca si apoi in enclava neomeneasca, comunista... si la 14 ani de regim haotic si daunator numit democratie originala, damboviteana)... cate deci?

Decenii la rand istoria aviatiei romane a insemnat Aurel Vraicu, Traian Vuia, mai tarziu Henri Coanda si foarte fugitiv pomanirea a inca catorva precursori asupra carora fie nu s-a cercetat si stiut prea mult, fie nu „a dat bine” sa se vorbeasca (Exceptie cartea d-lui Matei Oroveanu). Intreaga viata aviatica interbelica, atat de diversa, fluida, bogata, meritorie, afirmata si cu recunoastere internationala a fost abia schitata... daca si atat! Cum sa scrii despre inegalabila parasita si partiota romaneasca, si incredibilele ei izbanzi – Smaranda Braescu, cand securitatea „poporului” a urmarit-o ca pe o gestapovista, ca pe o fiara periculoasa, determinand-o la schimbare de nume, ani de ascundere, moarte in anonimat? Cum sa scrii despre acei piloti militari (sau unii civili) ce s-au acoperit de faima... cand ei au luptat mai tarziu pe frontul dezrobirii rasaritene devenind „inamici”, pedepsitii si persecutatii regimului comunist din Romania? Cum sa scrii despre jertfa de sange pe care au dat-o aviatorii in razboi, din crez, patriotism, credinta si onoare, cand razboiul a inceput DOAR in dimineata zilei de 24 august 1944?! (Dar pana atunci, incepand cu 1941? Dar luptele din primavara/vara lui 1944, de aparare – impotriva invadatorului aerian, Aliat, ce-au fost?)

Si atunci, ce istorie, ce istoric s-a scris? Haideti sa vedem cele mai aple si „prestigioase” lucrari istorice din parcursul comunist:

- Sub ingrijirea a doi prestigiosi ofiteri superiori ai aviatiei (Gl. Si Col.), intr-un coautorat alcatuit din 5 insi (Gl., col., maior, ing., dr. sau prof. univ. emerit), Editura Militara scoate in 1966 lucrarea „Aripi Romanesti – contributii la istoricul aeronauticii”. De-a lungul a 272 pag., luand-o de la Icar, Manole si Lomonosov autorii incearca sa ne edifice „cum si ce” cu aviatia romana... ajungand pana la razboi. Adica (si) la razboiul... prim mondial! De aici inainte, adica 1918-1944 (atentie!), cei 26 de ani de aeronautica romaneasca, care cuprind tronsonul cel mai bogat, complex, modern, cu cele mai mari realizari si afirmari, cu intreaga pleiada a renumitilor aviatori romani afirmati in plan national, european si mondial, perioada care a insemnat constituirea industriei aeronautice romanesti, construirea a zeci de tipuri de avioane si in care s-au executat raidurile continentale si intercontinentale aviatice romanesti, afirmarile din America, cum si alte... toata aceasta uriasa si minunata, monumentala viata aviatica romaneasca este ex-pe-di-a-ta in 22 pagini! (partial ocupate si cu imagini). Despre cei 3 ani de cumplit razboi purtat de catre tara si implicit de catre aviatia Romaniei – NIMIC! ABSOLUT NIMIC! O comunist acrobatica saritura direct la „Contributia unitatilor si formatiunilor deaviatie la insurectia nationala antifascista din august 1944”! Iar de aici incepand, „da-i si mana!...” - „poezia” pe care o stim pe de rost si care, pe masura trecerii anilor amplifica tot mai mult „contributia si meritul” P.C.R.-ului si pe cel personal al Tovarasului... Desi Domnul Sixtus Maxim, domnul Dan Stoian, domnul Ion Dobran si altii ce au scris in acesti ultimi ani... ori habar n-au ce vorbesc, ori au trait „pe alta lume”! Poate o lume „paralela”? Dar sa mergem mai departe:

- Cea mai redutabila, austera, pretentioasa, sigura si credibila editura – Editura Stiintifica si Enciclopedica, scoate in 1984, sub egida si girul a doua supreme organisme (Departamentul Aviatiei Civile si Comandamentul Aviatsiei Militare) si cu avizarea a 3 inalte si prestigioase institutii (Centrul de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara, Institutul Politehnic Bucuresti – prin Facultatea de Aeronave, Academia Militara a R.S.R.), lucrarea „ISTORIA AVIATIEI ROMANE”, lucrare indelung pregatita, pritocita si formulata de catre impresionanta formatie a celor 14 autori, 31 colaboratori si 4 „controlori” (referenti) stiintifici (un total de 49, „toata floarea cea vestita, a...” unde abunda istorici, profesori universitari, generali si colonei, doctori in diverse), care, de-a lungul a 742 (format mare) isi spun „of”-ul, pornind, ca si autorii celeilalte carti amintite, de la acelasi Icar, acelas neschimbat Manole, aceiasi... Dar, desi de la 1966 pana la 1984 au trecut taman 18 ani, „obiceiurile”, pozitia si „linia” istoricilor si istoricilor aviatiei n-au trecut, totul labartandu-se de la 272 la 742 pagini dar pastrand acelasi omisiuni grave – in primul rand (si aceasta interesandu-ne ca subiect si moment) prezenta, lupta, motivatia, implinirile si jertfa aviatiei romane in cei 3 ani de front EST si in luptele impotriva atacurilor aviatiei Aliate asupra teritoriului national romanesc. Nici de data aceasta aviatia romana de razboi nu a existat si nu a luptat decat incepand cu dimineata zilei de 24 august 1944! Bravos onorata si „onorabila” flotila a autorilor! Se va spune ca „doar asa se putea scrie atunci, ca trebuia...” Este adevarat, asa se putea dar nu trebuia – nimeni nu a fost obligat sa scrie neadevar in cartile de istorie, iar in cele anual omagiale si alte „linsuri”! Si eu am scris in acei ani „Inimi cat sa cuprinda cerul patriei” dovedind ca se putea si astfel! Chiar daca am rescris de 6 ori cartea si m-am „batut” pentru fiecare rand si nume de om, am trecut prin 4 edituri si am asteptat 8 ani publicarea! O carte in felul celor ce se „comiteau” atunci, despre aviatie, mi-ar fi fost si mie usor sa scriu si s-ar fi publicat imediat. Dar n-am vrut... si pe atunci, TOTUSI, nimeni NU TE PUTEA OBLIGA sa faci jocul scrisului comunist, puteai sta de o parte... n-a fost insa cazul celor despre care aminteam mai sus; cat despre batalie...

Dar sa venim mai aproape de „zilele noastre”:

- In vara „pre-revolutionara”, in 1989 deci, sub egida Comisiei Romane de Istorie Militara, si a Centrului de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara, Editura Militara scoate „cea mai cea”, monumentala lucrare (in 3 volume, insumand 1.792 pagini), intitulata „Romania in anii celui de-al doilea Razboi Mondial”. Din nou „mamutul” este calarit de catre 32 autori (prof. univ., istorici, doctori, generali, colonei si maiori...) si coordonat de catre o comisie de asemenea strasnica (1 academician, 1 general, 2 prof. univ. doctori, 4 colonei dr. si 2 maiori dr. – 10 atotstiutori autori... deci un impresionant total de 42 specialisti). Ei bine, au mai trecut 5 ani de la aparitia pomenitei Ist. Av. Rom. si iata ca „ceva” s-a mai miscat: se informeaza (deci se „descopera” ori „recunoaste”?) ca Romania a luptat (in EST) si inainte de 23 Aug. ’44! Ca sa vezi! Asta da descoperire a specialistilor istorici! Si noi... care atat amar de ani, tot din aceleasi surse, autori, giranti, etc. stiam si „ne puneam gatul”, ca NU! Dar nu va bucurati prematur! Participarea aceasta este atent explicata (datorata) ca fiind „angajarea unei parti a armatei romane, impotriva vointei poporului, pe frontul de este”. Nu moftul acestei „precizari” ne intereseaza acum – desi am putea riposta intreband ce-i atunci cu nenumaratii voluntari romani, din acel 1941! – ci faptul ca despre aceasta implicare, despre acei 3 ani de razboi se doar pomeneste printre alte logorei in doar 56 pag. (si imagini), o data in 22 pag., inca o data in 34 pag., un total de 56 pag., deci. Din 1792 pagini, intr-o lucrare care, repetam, se numeste (ar trebui sa si trateze, nu?) „Romania in anii celui de-al doilea razboi mondial”! (Repet acel) „ei bine”, asupra implicarii aviatiei romane („impotriva vointei poporului” ori nu), NIET! NICEVO NIET! NIMIC!: nu se pomeneste de asa ceva!

ATUNCI, cum pot sa accept titlul recentei carti a d.lui Comandor SIXTUS MAXIM, „Mic supliment istoric...”, cand istoria faptelor de care ne vorbeste Domnia sa, inca nu s-a recunoscut si scris?! Da, doar prin intindere, prin volum fizic mai modest, al ei (indeosebi ca ea inmanuncheaza marturiile diferite a trei aviatori autori) poate fi inteles acel „mic”, nu insa si „supliment”. Caci abia aceste marturii, aceste putine carti ce acum se scriu (am amintit Dobran, Stoian, Profir...), pri ele APARE ISTORIA, istoricul acelor ani ai aviatiei romanesti!

Vizand direct acest volum, imi ingadui unele pareri si observatii:
Ne aflam, formal, in fata unui triptic – in aceeasi idee, scop si credinta trei marturii, trei oameni aviatori, trei revendicari si cereri de primire in aula atentiei istorice romanesti contemporane. Dar nu este vorba doar de „formal” si despre modalitatea alcatuirii cartii, cat si despre continutul care, desi se imparte in (se alcatuieste din) trei parti distincte /unite prin liantul condeierii, unice finalizarii de fraza), are scop si suflu comun – crampeie apartinand aviatiei romane, asa cum acestea si aceasta au si fost. Impliniri si participari de pace si de razboi. Consecinte ulterioare, unele fericite, altele dramatice, de suferinta. Si este si frumos si ciudat, dar corect ca ele sa coexiste sub unice aripi (coperti) de carte: destinul unuia dintre fauritorii hidroaviatiei romanesti (cati stiu ca am si avut asa ceva?!), cel al unui pilot de bombardiere purtat ani si ani prin lagarele sovietice (tarziu intors in tara, cu un statut absolut defavorizant), cel al altui pilot de bombardiere care, dupa razboi, a fost mentinut in cadrele noii aviatii militare, inaltat in grad si functii, de la adj. Av. Pilot, la Cpt. Aviator comandant de regiment, pentru timpul... necesar pregatirii „noilor” (am mai spus – trebuia doar ca „cineva” sa-i formeze pe noii „vulturi” ai aviatiei populare! S-a preferat a fi pastrate gradele inferioare, oameni – in general- cu o „origine sociala mai ameliorata, „convenabila”, cu sange mai „comun”, cu o pregatire scolara mai modesta, cu... oameni prin care se putea, cu atentie, merge „o bucata de drum”... apoi, in mare parte, au fost si ei scosi.)

In desfasurarea ei cartea alterneaza marturiile celor trei. Scenele se schimba repede. Emotional. Dramatic. Vesel uneori chiar. Din nou dramatic. Pe apa, la sol, in cer. Instruire ori zbor deplin. Razboi ori pace. Romania, Italia, Rusia, Ungaria, Cehoslovacia... sunt cuprinsuri de zbor, de lupta, de rememorat si scris. Galeria celor ce urmau a fi aviatori dar n-au ajuns, a celor ce aviatori fiind n-au si ramas, a celor ce au fost, au ramas in viata si, iata, acum la datoria zborului pe aripa scrisului. Galeria... (parafrazandu-l pe I. Teodoreanu) putem spune „avionul umbrelor” sub aripile caruia se aduna „cei morti si goi” iesind din pamantul tarii ori din altele, straine, cerand anuntarea si pomenirea numelui lor.

Este deplina si pilduitoare viata celui care a fost Gl. av. (mecanic) Vladimir Stangaciu. Scenele peripetiilor si salvarilor pe mare sunt emotionante. Dezvaluirile si informatii asupra constituirii hidroaviatiei sunt interesante, unele inedite; in acea lume si timp al Europei hidroaviatia a fost o solutie, o necesitate, o speranta, frumusete si mandrie iar Romania neciuntita si cu Marea in fata, o componenta! Im prim plan (desi provestitorul este ofiter mecanic) nu se afla AVIONUL ci OMUL, la fel ca si in rememorarile C.dorului Maxim, care incepe a ne aduce atat de convingator atmosfera si culoarea scolilor militare de zbor ale anilor ’30. Avioanele acelea ne apar atat de desuete, primitive, te si miri ca zburau (si inca bine!), faceau acrobatie, simulari de lupte... iar unele stabiliri si „randuieli” la fel ne apar. Doar omul, elevul pilot, instructorul de zbor, eseiorii si comandantii ne par atat de firesti, de cunoscuti, inzestrati sau deficitari exact cum suntem si noi desi... doamne, ce de timp a trecut, peste 70 de ani! Felul gandirii autorului, simtirea sa si frumosul „siretlic” al scrisului sau te indeamna parca sa-l suni imediat la telefon pe C.dorul Maxim ori sa-l bati pre umar de parca tocmai ieri erati impreuna pe campul acela de zbor scolar! – iata calitatea si reusita scrisului sau. Desi se pierd vieti de oameni, desi cu spaime se rup avioane, viata decurge firesc si abia astfel poti intelege viata aviatorului (fie el incepator, fie matur). Sunt creionate convingator portrete de valorosi, stiuti aviatori romani, cum si fapte ale acestora... Ca apoi sa vina razboiul cu cele toate ale sale, in special insa cu esentiale: misiuni, risc, teama si curaj, mandrie si datorie, speranta si viata, moartea uneori. Si prematura, abrupta iesire din scena a Slt. av. Pilot SIXTUS Nicolae MAXIM, prin doborare din misiune de lupta si cadere in prizonierat sovietic; palpitanta scena a capturarii, care... firesc incepe cu somatia „Davai cias!” – (fara comentarii: „Mi-au luat tot, cu exceptia unei batiste, spunand ca numai burghezii au doua batiste”/„...apoi au vazut la gat cravata de matase neagra ce facea parte din uniforma. Mi-au desfacut-o cu o umbra de dispret si au calcat-o in picioare: burjui, a fost cuvantul care a insotit nobilul gest de distrugere a burgheziei mondiale, marele dusman al nobilei politici comuniste”/ „...urmau apoi ranile deschise. Erau 13 de toate. Erau gauri provocate de gloantele ce au trecut prin costumul de zbor, la picioare, doua la fata si patru la maini. Ultima rana mi s-a inchis dupa zece luni de zile, o schija mi-a fost scoasa in lagar dupa patru ani de medicul german, prizonier de razboi si el, Kreipe, seful spitalului din lagar, foarte bine dotat cu un bisturiu, sare amara, hipermanganat si putin tifon. Asa da, sa tot faci medicina! Iar ultima schija mi-a fost scoasa dupa cincizeci de ani de langa ochiul drept.”): sunt de apreciat tonul si spiritul acestor relatari din partea ofiterului aviator prizonier care, dupa ce isi face inventarul ranilor, conchide „Daca exista un destin, fiecare cu al sau...”!

Pe Eufimie Zaharcu cititorul il stie si din cartea C.dorului av. Dan Stoian („Pumnul tarii”), intrucat cei doi au zburat si luptat in acelas Grup de bombardament, dar de data aceasta il si „afla”. Il citeste - astfel il vede si il aude. Chiar si motoarele Junkers 88-ului sau se aud. Suierul acestui greu dar fasnet bimotor aruncat in picaje de 70°, suierul bombelor desprinse se aude, rabufnirile antiaerienei si clantanitul mitralierelor de bord... totul se aude si se vede din timpul si comoditatea ipostazei de acum. Atunci nu insa. Caci nu erau nici timp, nici comoditate, nici „ascultatori-vanzatori”! Era totul real si cumplit, miza enorma – viata. Chiar asa: sa vii cu 600 la ora in picaj cu doua tone de bombe in timp ce toate proiectilele antiaeriene par sa ti se sparga direct in botul Iunkersului! Ce este omul acela mic, caraghios agatat cu mainile si labele de „asa-zise comenzi”, sperand la viata?!... Daradjutantul Zaharcu „a avut zile”, ajungand in zilele asa-zisei paci daca barbarii pot oferi reala pace! Daca ei pot oferi normalitate tuturor fostilor beligeranti. Care este insa situarea si conditia fostului aviator roman, participant in razboi? – catva cartea raspunde:

„Dupa orice razboi au loc multe schimbari. Multe intreprinderi, institutii si fabrici devin inutile odata cu depunerea armelor, oamenii care au avut un rost, nu-l mai au, mai ales militarii. Cei concentrati, care au supravietuit sunt lasati la vatra sa-si reia meseriile lor pasnice dinainte de razboi, viata reintra in normal, dar alt normal decat cel dinainte, niciodata acelasi. Cadrele militare active se reduc, fostii ofiteri, fara nici o alta meserie decat cea a armelor, hoinaresc ca niste caini vagabonzi in cautarea unui os, accepta orice li se ofera, supravietuitori ai razboiului, ar fi pacat sa moara asa, in timp de pace.”

Si:
„Teatrul de razboi si-a inchis portile pentru publicul spectator. Actorii au fost eliberati, concediati, deblocati, unii au creat suprize placute prin aparitia lor, altii neplacute, iar altii si-au gasit pustii casele, altadata pline. Ce a fost in sufletul fiecaruia, nu se poate spune. O parte au fost mai norocosi, gasind totul cum au lasat, fara nici o schimbare, intorcandu-se sanatosi, dar in ei s-a petrecut o schimbare. O schimbare pe care o lasa orice meserie in comportamentul si conceptiile oamenilor. In acest sens, cei care s-au inapoiat de pe front, au adus cu ei, fara aa-si dea seama, ceva din duritatea luptei, din indiferenta sau resemnarea in fata lipsurilor, a greutatilor sau chiar a mortii. Unii au intrat mai repede in normal, unii mai greu iar altii niciodata (...) Noi, poate nu eram atat de schimbati ca altii, caci noi nu ne intalneam cu moartea, ci se intalnea ea cu noi, daca reusea. Sutele de misiuni din care am scapat, ne-au calit. Dar calirea aceasta a noastra n-a fost buna, pentru ca pe atunci era mai bine sa fii maleabil, adaptabil noilor conditii aparute brusc. Pe multi dintre eroi ii cauta azi istoria prin lazile de gunoi de atunci.”

Aceste spuneri sunt importante si necesare dar au un caracter general, situatia, de dupa razboi, a ofiterilor aviatori romani a fost una cu totul aparte, particulara, cumplita in dispretul, condamnarile si lipsirea de libertate, persecutia, permanenta supraveghere si, o buna vreme, neadmiterea decat la munci inferioare, brute.

Revin, in incheiere, la conflictul declansat ... Pentru ca, inainte de toate, chiar si informatia pe care o aduce (aduc) aparitia unei (unor) astfel de carti inseamna deconspirarea si condamnarea, punerea la stalpul ruinii si infamiei a scrierilor istorice comuniste, a modului in care ele au fost facute, a minciunii (ori omisiunii - care–tot forma de minciuna este) – una din preferatele arme din totdeauna a comunistilor si a tuturor acelor istorici si scriitori ce, absolut constient si voluntar au facut jocul puterii comuniste, mintind si intoxicand prin scrierile lor; necazul este ca generatii intregi s-au hranit cu aceste alimente toxice si astfel cunoasterea, mintile si sufletele lor s-au imbolnavit, unii dintre ei ajungand irecuperabili si periculosi mutanti... da, Raul a fost deja facut! Iar aceste scrieri, aceasta noua abordare si marturie ce timid apare (bineinteles ca neincurajata si nesustinuta moral si material de catre cei ce ar trebui cu penitenta a o face), poate fi sau chiar este panaceul ce... va reusi oare sa vindece ceea ce mai poate fi vindecat? – sa speram intru bine! Iata si DE CE atatea spuse inainte si dupa efectiva dar putina vorbire asupra cartii in cauza: pentru ca toate acestea trebuiesc SPUSE clar oamenilor, despre FELUL cum „acei EI” decenii la rand AU SPUS cititorului. Conducerea cu „manuta de dadaca securista”, pana la momentul mortii, a prea multora dintre valorosii intelectuali, oameni de cultura, de stiinta, militari (referim acum la aviatie) tocmai in grija de a nu face acestia „propaganda antistatala, antiregim”, prin scriere ori vorbire, de a nu corupe „tineretul sanatos al patriei socialiste”... pe de alta parte atentia „politicii editoriale” (si a demersului editorial) de a nu scapa cumva vreo insinuare ori nocivitate (au fost destul carti retrase, nu?), a blocat marturia si scrierea adevarului. Cati dintre cei ce ar fi putut marturisi, cei ce ar fi putut relata si dovedi istoric, care au fost adevarati patrioti si eroi ai Tarii si Aviatiei nu s-au „dus in pamant” cu cele stiute, vazute, traite, acestea racindu-se pentru totdeauna odata cu trupul lor, oprindu-se odata cu sangele lor, sublimand odata cu efluviul mintii si sufletului lor... CATI?! Aceasta este o crima a comunistilor mult mai mare decat uciderea trupurilor de om! Iar cei adapostiti sub aceasta crima, ca sub pulpana unei mantale a „Armatei Rosii” ori a diviziilor T.V. si H.C.C., au avut astfel ocazia, comanda si rasplata pentru scrierea unei contrafacute istorii... si a aviatiei, in care, bunaoara un Serbanescu, un Vinca, un Profir (am numit la intamplare) sau multi altii n-au avut ce cauta, „locurile fiind ocupate de catre cei ce pe front au dezertat la rusi (spre a se inapoia mari comandanti aviatori si profesori), de catre cei ce si-au dobandit, din ordin sovietic, proprii camarazi, de catre comandanti ce in panica si-au parasit echipamentele sarind din avioane, de catre cei...

Iata asadar majora importanta a aparitiei unor astfel de carti si intime si larg daruite adresate – rabufnirea, tarzia intoarcere cu fata in sus a Adevarului care a stat atat timp cu obrajii in noroi, apasati de cizma in primele decenii comuniste, de cizma conducatorilor romani si rusofoni pe tancuri T-34 si camioane Studebaker, mai apoi si tot atat de dur apasati cu finul pantof de lac: aceeasi apasare, ciubotele doar au fost schimbate cu pantofi, rubastile si mantalele prin costume fine si paltoanele din stofe excelente si gulere de blana, porthartul ori geanta jerpelita, cu borseta iar sapca „muncitoreasca” (stil Dej) cu palarie sau standardizata caciula brumarie „de partid”... Drum bun Istorie Romana! Inalta-ti aripile Aviatie Romana, chiar daca nu mai ai avioane iar pilotii tai flamanzesc la sol! Patrie draga fii inca rabdatoare, dupa invatatura biblica iarta-i pe cei ce te fura, te mint, te batjocoresc si te fac de rasul Europei... unde candva cu bogatie si demnitate am apartinut!

(Doamne, ce bucurie aveam, cum ne repezeam cand apareau EXTREM RARELE carti despre aviatie!... Nu erau carti, publicatii, informatii! De parca aviatia, chiar cea sportiva, era supremul secret de stat al Romaniei! Aflam din reviste maghiare, cehe, poloneze, re-de-giste ce este nou in aviatia Romaniei!: Ce rusine. Ce nesimtire. Ce batjocora, imbecilitate si ticalosenie! Dar cum ne bucuram...)

Cornel Marandiuc