POARTA
SATULUI
 Daca...
Daca, spun, mergi pe Aries, pornind de la locul numit Vartop care
este si cumpana de ape si hotar intre judetele Bihor si Alba, ori
mai bine zis intre bihoreni (criseni) si moti, curand intrii in
Bubesti-ul ce e un fel de suburbie a Arieseni-ilor. Aparent localitatea
ii apare restransa calatorului nestiutor... in realitate ARIESENI
inseamna si insumeaza o enormitate de dealuri, vai, ape, culmi,
maguri, paduri, catune si razletiri, fanete, drumuri, case si grajduri,
refugii de vara pentru cosit ori pastorit DAR in special OAMENI,
oameni, oameni aflati pe toate coclaurile, cu toate treburile vietii;
astazi dupa ce mineritul in zona s-a cam terminat, dupa ce scotocirea,
smulgerea si trimiterea minerului (unde?) s-au cam „dus”...
a venit randul padurilor, al lemnului. La tot pasul suiera un gater,
de pe fiecare vale ori versant razbate pacanitul „drujbelor”,
nesfarsite „sire” de rumegus obtureaza albiile paraielor
otravind apele, fumul si vaierul camioanelor (dar cate!) si al TAF-urilor,
purtand ori tarand matusalemicii molizi devin orchestratia si vizualul
zilelor intre primavara si tarzie toamna. Lemnul se doboara, se
„trage”, se taie si pleaca... aproape, mai departe,
foarte departe! Cat mai este, cat va mai ajunge, cum, cand si dupa
cata asteptare vor mai fi iar paduri? - aceasta, deocamdata, nu
pare sa intereseze pe nicicare si, la fel, nimanui dintre cei ce
ar putea si trebui a judeca si stavili „efortul”, la
randu-le nu-si pot stapani si stavili marsul inavutirii proprii...
Mai sunt, aparent bucolic dar necesare vietii si infratirii cu omul
locului, vitele. Si caii. Acestia sunt frumosi si tari, duc in coame
panglici ori smocuri rosii (de nedeochi) iar in hamuri duc INCA
acele carute (ori „care”) motesti ce INCA mai coboara
de la munte spre campie lemnul si varul... Aceasta imi aduce aminte
de versurile autenticului poet (fara volume tiparite!) Constantin
DUMITRACHE, din Podgoria Aradului, ce spunea candva: „Cal
de var si mot de munte/ Caraus de pestera/ Cu pieptar batut in stele/
De o mana mestera...” (El spunea mai departe cum „motul
cel de munte” isi vinde la campie viata si sufletul, cele
facute din lemn si din var...
 Sa
revenim insa... Treci deci de aceasta istorie pusa in case si oameni;
Ariesul, pe care la Vartop il sareai fara efort, este acum naravas
si nervos, salta cand in sclipiri, curge cand intre ingalbeniri
de luturi, drumul serpuieste (este Marele drum al Motilor ce leaga
aceste tainice si aspre tinuturi cu Brad-ul si Deva ori cu Zlatna
si Alba) pe stanga tot cu versant iar pe dreapta cu oarece largamant,
trec alte asezari: Garda, cu splendida bijuterie a bisericii vechi
(lasata in paragina dupa ce si-au ridicat o alta mare, trainica,
sfidatoare dar mult mai depersonalizata si fara durere in ea...),
cu Valea Gardei ce te duce la pestera ghetar („Ghetarul de
la Scarisoara”) si cu smucita, salbatica vale a Ordancusei
in care de cum patrunzi dai de greaua pestera „a lui Ionele”...
Garda cea cu piata de vite (dar si ci bazarul itinerant sosit „de
la oras”). Apoi Scarisoara, o lunga asezare mai putin cautata
si iata-ne patruns in cheile albacului, in care Ariesul a taiat
munti puternici candva iar acum, in unele primaveri, iese din matca
spaland si rupand drumul, lucrarile de arta, tarini, uneori casele
si avutiile oamenilor.
Si
Albacul! (daca mergi in continuare iti imblanzesti privirea cu frumoasa
si larga asezare Vadul Motilor, apoi drumul va tot urca pana la
o alta inima moata a Apusenilor - orasul Campeni, de unde... Noi
ne vom opri acum insa la Albac). In Albacul cel atat de istoric,
dramatic istoric, cel care fiind candva rascruce de istorie este
acum ramas doar rascruce de drumuri caci de aici, chiar din „buricul
targului”, pe langa scoala-primarie-politie si posta, pe sub
bronzul innegrit al statui lui Horea (bust) „faci la stanga”
(din spre Garda, la dreapta venind din spre Campeni) si o iei pe
Valea Albacului in sus. Unde te duci, Omule?, catre Calatele, Huedin,
Cluj?... de te va intreba careva sa-i spui ca te duci catre asezarea
Horea (fosta Arada), catre tinutul peste care amintirea si sufletul
lui Horea plutesc, catre dealul (ori muntele) Scorogetului te duci
caci acolo fost-a el prins, trupul lui doar prins, incatusat, intemnitat
apoi si despartit de viata... Spune ca aici vii, la Horea/ Marasesti,
ca sa-i vezi locurile, sa-i simti prezenta, sa-i auzi plansul! Aceasta
asezare, condusa acum de interesantul si harnicul primar Corneliu
Olariu, o comuna prospera si curata, sta strajuita si prinsa intre
cele doua culmi - Fericetul iar mai incolo Scorogetul (cel al tristetii)
si Petreasa (cea al veselirii si iubirii), loc sub cer si intre
ramurile si frunzele ce acopera pudic dar vesel aprobator iubirile
localnicilor ori si cele ale itinerantilor... loc consacrat, numit,
destinat si laudat astfel.
 Ei
bine, daca cineva va spune ca am prea „lungit-o”, am
facut-o spre a se intelege acest loc, aceasta „tara in tara”,
aceste binecuvantate dar si amarnice asezari, prabusite in necunoasterea
si saracia lor interbelica, ramase inca si astazi partial fara drumuri,
curent electric, scoli si aprovizionare, adiacente Vaii Ariesului
pe care acum se etaleaza incredibilul numar al vitelor si „castelelor”
apartinand (in special) fostilor puternici ai zilelor de ieri cum
si ale acelora, ce, prin „farmece vrajitoresti” au devenit
nababii de astazi!... Acolo insa, in fundaturile vailor (a Crisanului,
a Ordancusei, a Bucinisului, a Galbenei ori Bojitei sau altele nenumarate)
viata celor umili, „ai pamantului” este grea, iarna
lunga, mancarea nu multa. Miroase a fan, a lemn, a rasina, a piatra,
a ninsoare si ploaie, vanturile rup uneori padurile, traznetul omoara
om si vita, aprinde casa... Pe sus, inalt roteste atent vulturul
ardelean, mai sunt pe-alocuri mori de apa si pastravi iar din infundatele
paduri iese ursul ce mormaie siret si nemultumit isi face singur
lege! Asa-i acolo acum, inca „mai asa” a fost inainte.
Iar ca semn de intampinare, prezentare si poate juruinta, Corneliu
Olariu si ai lui au ridicat o POARTA a satului, o poarta si a istoriei,
a trecutului si a continuitatii. Este poarta locului, a satului
natal pentru cel ce, nascut si „ridicat” aici, nascut
din sange de mot si crescut cu laptele vacilor de munte, a trecut
fruntariile satului sau, descoperind trenul si „lumea”,
a lasat in urma Foricetul si Scorogetul, aciuindu-se in pusta Aradului...
neuitand insa dealul lui Horea! Este vorba despre motul ILARIE (LARI)
TRIF, cel ce a devenit aviator, pilot, comandant si instructor de
zbor, ctitor si stapan de avioane si societate aviatica comercial
utilitara, cel ce pana acum a stat pe cer aproape 5000 de ore!
POARTA
CERULUI
 Cum
poate intra un mot din tinutul Albacului prin Poarta Cerului? Toti
copiii sotilor Trif (Nicolae si Maria) au tot vazut exact acelasi
lucru, numai lui Lari pare-se ca-i fi ramas adanc si rascolitor
in privire si suflet: micile siluete stralucitoare, arginti, ale
avioanelor de linie care treceau exact pe deasupra satului, urmand
culoarul aerian Bucuresti - Deva - Oradea. Ori darele de condensare
pe care motoarele acestor alcatuiri, masinarii din argint facute,
le lasau in urma pe cerul albastru-albastru. Rezona ceva in fiinta
copilului la fiecare trecere, cu fiecare melodios cantec al motoarelor.
Iar aceasta a fost destul, a fost o contaminare a copilului nascut
intr-o zi de Mai, de zodia Gemenilor, in indepartatul tinut al Apusenilor...
Copilaria
i-a fost ca a oricarui baiat de seama sa, cu joaca, munca, scoala.
Mai apoi, „cei ai lui” (cei mari!) au decis si au „coborat”:
de Sus in Jos, de la mai Greu la mai Usor poate, de la Munte la
Campie. O decizie grea, responsabila, intru totul schimbatoare de
destin, fel si mod al vietii, dar, in mod special, un alt orizont
si deschidere la indemana copiilor. Oprita familia pe linia in care
piemontul Zarandului se nimiceste si se niveleaza in campie, in
apropierea Aradului, copiii vor urma altfel de drumuri si scoli,
Ilarie ajungand elevul unui liceu cu profil tehnic, in Arad, impins
de curiozitatea si chemarea spre discipline stiintifice, in speta
fizica, automatizari, calculatoare; germenele aflat in el insa,
intr-o zi cuvenita (predestinata?), crescut de-acum si avand puterea
deciziei, l-a obligat sa semneze adeziunea (prin comisariatul militar
local) de a urma Scoala Militara de Aviatie „Aurel Vlaicu”
de la Bobocu (Buzau). Agreabil si agreat, excelent sportiv cu o
conditie fizica de invidiat, poate mai selectiv insa la invatatura,
Lari Trif traverseaza durata celor trei ani ai invataturii teoretice
si practice (de zbor) si absolveste in anul 1984 scoala, sectia
civila, fiind echivalat la gradul militar de locotenent aviator
si dobandind astfel la 21 de ani atestarea profesionala de personal
navigant, pilot brevetat pe avioanul AN-2 si repartizare in cadrul
IAU (Intr. Aviatiei Utilitare).
 Da,
putea fi mandru!: la Arad, la inscriere si viteza medicala, din
peste treizeci de candidati el s-a aflat printre cei doar patru
reusiti, scoala de aviatie a absolvit-o perfect (o scoala foarte
buna, va spune), tanar era, putere era (70 kg. la 1,72 inaltime,
putea cosi o zi intreaga sau alerga 15 km. fara a bea apa, inota,
facea 10 de flotari intr-o mana...), adevarul este ca acest tanar
„crapa” de sanatate, bucuria absolvirii, devenirii de
aviator si sperante spre viata ce-i statea in fata.
Dupa
o scurta „ipostaza Cluj” il gasim (1985) copilot pe
avionul AN-2 in cadrul aerobazei Timisoara, detasamentul AN-2. Insa
un copilot care... nu zboara, nu ajunge „la rand” sa
zboare! Nu apuca sa urce la comenzile avionului! In fapt este un
ordinar santaj (cum astfel poate fi numit?) excitat asupra-i de
catre ofiterul securist „anexat” lor. E-hei, Lari, Lari!
Ce faci acum? Tu care ai fost invatat si ai obisnuit sa te descurci
singur intotdeauna („eu n-am mers cu tata la nici un examen,
problema... el mi-a dat doar bani de tren si gata! Imi cerea sa
ma descurc singur si avea incredere in mine...”), ce faci
acum? Uite ca zadarnic ai tot dat detalii despre tine, parinti,
frati, chiar si despre cei 7 frati ai mamei (cu ramificatiile!!!),
chiar daca i-ai zis ticalosului aceluia ca tu „esti mot si-ti
iubesti tara...”, nu ajuta, el iti cere „angajament
de colaborare” daca vrei sa zbori! „Domnule, eu asta
nu pot s-o fac!” Iar acela: „foarte bine, o sa te...”
Se gasesc insa si oameni de bine, oameni ce probabil „au trecut
si vazut multe la viata lor”, care il ajuta sa treaca „hopul
securist” fara „angajament”, fara a se inregimenta
ori compromite. Si, insfarsit, zboara! Primeste pana si garsoniera!
Si tot acum isi leaga, prin casatorie viata, de (ati ghicit!) o
„moata din Horea”... pe care o stia de multa vreme!
- ce mai vrei , Ilarie? Ce-ti mai pofteste inima? Nu vezi ca duhul
lui Horea este cu tine totusi iar sangele tau, curat, de mot, a
razbit?
POARTA
VIETII
 Zboara
deci...
iar el este un om (pilot) potrivit spre a zbura cu acest avion.
Amandoi sunt aparent greoi dar incredibil de fasneti. Amandoi sunt
straini („vinituri”) in acest loc, dar il stapanesc
mai bine decat multi autohtoni. Amandoi traiesc bucuria zborului
si a indeplinirii. Dar cum este zborul acesta, zborul cu avionul
utilitar agricol? Sunt mai multe aspecte. Poate zborul ca atare.
Pilotajul in sine... Avionul este suficient de mare. De greu. Motorul
puternic (este motorul de pe bomotorul de linie DC-3/Li-2, deci
licenta celebrului WRIGHT-CYCLONE). Cabina cu vizibilitate buna
dar cam inghesuita. Zgomotul si vibratiile foarte mari. Portanta
suficienta, comenzile poate cam lente (unii spun ca dai mansa, bagi
palonierul si apoi aprinzi o tigara asteptand ca dumnealui, avionul,
sa inceapa a vira... este si nu este asa!). Cert este ca avionul
acesta e potrivit scopului, chiar daca cere oarecare efort la pilotajul
specific utilizarii agricole, caci acest pilotaj, in conditiile
zborului utilitar agricol, este cu totul aparte, este ca o cascadorie
cu motocicleta de dirt-trak fata de un bland rulaj pe sosea. Este
ca parcurgerea super rapida a „cursei cu obstacole”
fata de o lejera plimbare prin parc intr-o insorita amiaza... OCHI,
NERV, GEST, REACTIE, APRECIERE, SIMT SPATIAL DEOSEBIT. Se spune
ca „aviatia nu ar fi periculoasa (zborul deci) daca nu ar
exista pamantul”. Ca „sustentatia este o floare care
se naste din viteza”. Ca... zicale vechi aviatoricesti. Ei
bine, a zbura, a evolua cu un avion greu (si greu incarcat) si cateva
lent in comenzi cu motorul „impins”, cu viteza, in conditii
de relief obstacolat, in regim de zbor unde ochiul este realul altimetru/variometru/vitezometru/giro-orizont
si... nu este usor. Acest fel de zbor oboseste si uzeaza fizic si
psihic. Acest tip de zbor cere atentie, incordare, interventie permanenta.
Aici nu exista pilot automat, inaltime „sigura” (ori
„de siguranta”(, ragaz ori alte politeturi si conforturi.
Aici (ca nicaieri in alte categorii aviatice civile - doar inalta
acrobatie aeriana) este un autentic zbor de lupta! Nu un „zbor
de lupta” actual insa (calculator bord/redare si alte dracovenii/
viteze si resurse motor uriase) ci acel „fight dog”
al primului si celui de al doilea razboi mondial! Acestea in ceea
ce priveste zborul si pilotajul. Apoi, durata: cate ore pe zi?,
cate zile?: prea multe ore, zi de zi in anumite perioade. Sezoane
intregi. Exista conditiile si timpul, suficiente si in momente trebuitoare,
de odihna, deconectare, recuperare? Exista conditiile igienic fizice
si de intretinere, cele alimentare si altele trebuitoare, corecte?
Sunt stipulate si obligate acestea? Dar mediul?  Substantele
cu care se lucreaza? Izolarea, protectia fata de acestea? Echipamentul
si semnalizarea? Controlul? Cunoasterea si urmarirea efectelor?
Unde, in ce fel si cat actioneaza asupra omului, organismului, intrebuintatele
„chimicale”? Cati piloti ai aviatiei utilitare s-au
imbolnavit sau au murit „fara vreme”, mai repede decat
ar fi fost normal (in special data fiind robustetea si perfecta
lor sanatate, initiale) din cauza gunoiului chimic adunat in organele
lor interne? I-a controlat atent si competent (sincer si „neutru”
medical!) cineva? (Cine? Cu ce? Cand? Avem exemple?) Au fost ei
(ca in alte tari, locuri din Lume) intrerupti de la zbor, periodic,
trimisi obligat in recuperari si tratamente preventive, chiar daca
nu erau „inca” afectati? Au fost controlate (tot astfel,
nu de forma si din obligatii „teoretice”) si securizare
instalatiile avioanelor lor?... O multime de alte aspecte ar putea
prelungi expunerea ori discutia... caci era vorba de „plan”,
sarcini”, „patriotism si economie”, „constiinta
socialista la locul de munca” a „omului de tip nou”
(deci cea a pilotului - sac!)... si intregul „tacam”
amar dar infatuat si ipocrit, grandilocvent si politizat, bine stiut!;
in plus permanenta, presanta, umilitoarea si stresanta supraveghere
si neincredere (in om) exercitate de ofiterii cei bine platiti,
imbracati si hraniti, ai securitatii, fata de care echipajele „de
la Utilitara” erau niste nenorociti si sarantoci, buni la
munca si riscul imbolnavirii/accidentarii/mortii, doar!
Hai
Ilarie, zboara totusi... chiar daca (Cum spun martorii) „cand
aterizau seara si intrau si ei, rupti de oboseala, la o cafea sau
la o bere, lesinau aproape toti cei aflati in barul aeroportului
de mirosul greu si gretos ce-l emanau ei cu hainele, trupurile...
erau complet imbibati, amarati de ei! Erau obositi si in halul ce
am spus, dar aveau inca puterea si vointa de a zambi!...”
- este „cu adevarat” un ADEVAR, o realitate iar marturia
autentica si de incredere. Si poate n-ai nici conditii sa te speli
ca lumea, sa te primenesti, sa te odihnesti, caci dimineata, DIN
NOU! Si mai vine poate (nu-a asa domnule Ilarie Trif?) parfumatul
ofiter de securitate sa-ti ceara „vigilenta si angajament”!
Zboara
Ilarie, zboara insa, vine ea si „revolutia”!
 Iata
ca a venit. Cu cele bune si cu cele rele ale sale. Atunci ori pe
mai departe... In ultimul deceniu aceasta amarata dar eficienta
aviatia utilitara agricola se imparte pe aerobaze independente.
Ilarie Trif este de-acum un veteran pilot comandant, pilot de receptie
si control, pilot instructor de zbor, un experimentat al domeniului
aviatic in cauza, dar si un om de curaj si initiativa: in 1996 are
inchiriat un AN-2, in 1997 doua, doua si in 1998 - inchirieri cu
tot cu echipaje. Inchiriatul este si nu este insa „solutia”,
fapt pentru care Lari Trif, prudent dar hotarat, in anul 1997, urca
pe ultimii centimetri ai unei riscante trambuline, bate si... sare:
intemeiaza Societatea comerciala aviatic utilitara AERO SCOROGET.
Cumpara intaiul sau avion AN-2 (din Ukraina), in 1999 pe al doilea
(de la privatizata I.A.U. Bucuresti), pe al treilea in martie 2002
(de la aerobaza I.A.U. Cluj). Este ca o furtuna, ca o avalansa acest
„SCOROGET AIR” cu statut si autonomie de „operator
aerian”, dotat cu trei avioane si trei echipaje complete,
care acopera de-acum 80% din cerinta de lucrari in judetul Arad
si 30% (cu tendinta spre 50%) in judetul Timis. Intampina soare
dar si nori negri, succese dar si greutati, neseriozitatea unor
beneficiari dar si onorabilitatea altora... de toate intampina.
Isi cumpara trei autoalimentatoare proprii, are depozit propriu
de carburanti si se „gospodareste” tehnic singur, avand
dreptul lucrarilor de control la 100 ore, schimb de motor si elice,
al lucrarilor de trecere la „exploatari” vara-iarna/iarna-vara
iar datorita dotarilor si personalului tehnic, perspectiva efectuarii
controlului si lucrarilor pt. 300 ore. Dar, inainte de toate, sunt
OAMENII. Cele trei echipaje: pilot comandant, receptie si control,
instructor de zbor, ILARIE TRIF; pilot comandant ONICA STEFAN -
deci un mot, un moldovean si un bucovinean. Mecanici: mecanic navigant/sol
(sef mecanic) BURCA SMEU; mecanic navigant/sol SUIUGAN IOAN; mecanic
navigant/sol COCOSILA STAN - un moldovean, un bihorean si un oltean
dunarean... o adevarata „internationala” nesocialista!
Un grup de oameni hotarati si corecti, exceptionali profesionisti,
legati prin munca lor si camaraderie aviatoriceasca...
-
Cum este, deci, domnule LARI TRIF?
 -
Cum sa fie, domnule Cornel?: faci zbor si „acrobatie aeriana”
cu acest avion, intre 5 si 50 de metri inaltime! In teren necunoscut
si obstacolat!... Sunt conditii extraordinar de grele: de zbor,
de functionare tehnica, de tratative cu beneficiarii... Piese nu
se prea gasesc, nu mai sunt - in special cele vitale ori „reperele
mici” (garniturile diferite, bujii, aparate de bord, piesele
de la instalatii, multe altele!... totusi siguranta zborului este
asigurata!) . Relatiile cu beneficiarii merg unori greu, conditiile
sunt precare, ganditi-va ca lucram zilnic intre 300 si 1000 hectare
teren cultura si sunt probleme cu apa, substantele, jalonarea...
Costurile sunt mari: tocmai am schimbat un motor - 250 de milioane;
o cisterna de benzine costa 400 milioane si ajunge celor trei avioane
abia o saptamana de lucru!... Oamenii, echipajele sunt bune insa.
Conlucram bine. Fiecare are celularul la indemana, orice intervine
se comunica imediat, se rezolva la fel... eficienta, castig de timp...
-
Si...
-
Si intotdeauna (si va rog sa nu banalizati, precum foarte multi
care doar declama mecanic!) m-am condus dupa spunerea poetului:
„O lupta-i viata, deci te lupta!...” M-am luptat, domnule
Cornel, ma lupt si ma voi lupta...
-
Si „SCOROGET”?
-
Da, eu sunt mot. Sunt de-acolo. Chiar daca am plecat. Dar merg des,
am casa acolo, casa parintilor mei. Iar dealul Scorogetului...
Iata asadar catva din viata unui om. A unui aviator. A unui intreprinzator
intr-un domeniu rar si greu. A unui mot din Horea - Albac. Acolo
unde duhul lui Horea bantuie inca cautand adapost si casa in inima
oamenilor de acum, de AZI. Acolo unde se afla si Petreasa, locul
si imbierea spre oameni de a iubi si a se iubi... Este foarte posibil
ca acolo sa fie unul dintre locurile unde, candva, Dumnezeu Tatal,
privind tocmai cum Adam si Eva se zbenguiau alergandu-se peste pajistele
smaltate cu flori, cu bucurie dar si ingrijorare sa fi murmurat:
„Asa, asa ... cresteti, inmultiti-va si umpleti pamantul!”...
Amaraciunea, ingrijorarea de pe fata si din inima Creatorului se
va dovedi (mai tarziu) intemeiata... prin viata grea de care motii
intotdeauna au avut parte, iar zambetul Sau sa fi venit de la gandul
ca acesti barbati si femei vor fi aprigi la munca si impatimiti
in iubiri...
Deci
cu adevarat ILARIE TRIF, aviatorul cunoscut, de astazi, isi poate
aminti si ar putea canta (el este si un impatimit cantaret „in
ocazie”) acel cantec/mars al istoriei, adevarului si inimii
omului din muntii Apuseni, care asa incept.”
„Din
Tara Motilor noi am venit
Unde IANCU a trait
Unde au fost trasi pe roata de dusmani
HOREA, CLOSCA si CRISAN...” - haide LARI, haide, canta acest
cantec si zboara frumos, tu, echipajele si avioanele tale peste
frumosul pamant al frumoasei tale tari!
 Mai
privesc inca o data „linia avioanelor”, Flotila Aeriana
SCOROGET... Maine? Ah, acest „maine”, pe care unii il
pronunta prea devreme - AZI!: maine vom povesti cum am fost candva
tineri, frumosi, puternici, usor „nebuni” DAR zburatori!
Ca am urcat pe Cer, ca ne-am dragostit si bucurat acolo pe dealul
Fericetului! Uitati-va daca nu credeti, ridicati ochii spre cer
si priviti: roteste acolo in inaltimi Vulturul Ardelean si inca
se mai vad, in destramare, urmele aripilor noastre!
Succes si zbor fara probleme, LARI TRIF!
P.S. Ca un soare tarziu, intr-o tarzie amiaza de toamna frumoasa
(un fel de „vara indiana” - cum se spune!), razbate
de peste muntii Apuseni amintirea si imaginea locotenentului aviator
CRACIUN SALAJAN, pilot de bombardiere (Junkers - 88), acel mot integru,
inteligent si curajos care in ultimul razboi mondial a batut si
razbatut cerul Asiei si Europei purtand in inima sa acele locuri,
lucruri, semne si simtaminte despre care tocmai am vorbit!...
Octombrie
pe sfarsit,
Cornel Marandiuc |
