Curajul si raspunderea de „A AVEA INCREDERE!”

Asadar este vorba despre statutul, calitatea profesionala, flerul, experienta si rutina, acumulare si discernamant, atentia si raspunderea asumata, ale aviatorului pilot instructor de zbor. Indiferent pentru ce si la ce grad aflat, pornind de la instructorul de planor faza I-a si pana la cel de pe ultimele tipuri de avioane reactive de lupta ori „de pe” marile aeronave comerciale actuale: elementele si dependentele mai sus insirate raman egale, selective, grave si permanente. Diferentierile se cantoneaza in categoria aparatului de zbor: daca, in procesul de instruire de zbor, un planor sau un avion usor poate reveni „cumva” si sigur (prost pilot ori chiar nepilotat) la sol si „ateriza” fara a comite „ucidere de echipaj”, un ingreunat si doar teoretic portant actual „fighter” (sa-mi ierte dl. senator super evoluat mintal, Pruteanu, netraducerea!), ori un cvartat zburator civil (vezi B-747 bunaoara), vin aprig, dezordonat si tragic spre a imprastia la sol foc, tablarii, moarte. Deci...

Deci CAND si CUM „dai drumul” la „simpla” unui elev pilot... domnule instructor? Dar in cazul „trecerii” acestuia direct pe un avion absolut inedit (neavand posibilitatea instructajului „in dubla”), avion mult diferit, total chiar fata de „intregul anterior”? Cum iti asumi raspunderea? De unde sti ca n-o sa-l „fure” la decolare, n-o sa-l rupa la aterizare, n-o sa-l angajeze, in zbor? Cum iti asumi raspunderea? De unde stii ca NU „se poate totusi”?... In ce iti consta increderea? Cum o aduni? In ce o pastrezi? Si... „daca!” ... cum iti asumi? Cum „platesti”? „Socurile” acestea repetate, „riscurile”, deciziile, cat si cum iti tocesc sufletul? Cat si cum ti-l bucura? Ai vrea sa te mai „nasti” ori „faci” inca o data INSTRUCTOR de ZBOR?

Despre CINE, CE si CUM este „INSTRUCTORUL DE ZBOR” (cel ce poate determina irevocabil soarta, destinul - in fapt parcurgerea de viata, profesional fizica si psihica - acelui tanar, adolescent abia uneori, care accede la „viitorul aviatic”), s-ar cuveni a se scrie foarte mult si foarte multa cunoastere si atentie (cu pretuire si poate si putina poezie) dar, acum, vom prezenta de inceput doar o sincera si splendida marturie din partea celui care a fost o autentica personalitate si valoare a aeronauticii si invatamantului aviatic, romanesti - Comandor av. (r) STELIAN POPESCU.

Cornel Marandiuc

FOCSANI, vara anului 1949...

Sub conducerea unui „cuplu de aur” format din „asi ai razboiului”, cu inimi de aviatori, FLORIN SUCEVEANU si POPESCU GREACA, pe cele trei aerodromuri isi desfasoara activitatea grupul de elevi apartinand SCOLII MILITARE de AVIATIE - TECUCI.

Forfota mare... Sunt peste 200 de elevi si peste 35 de instructori. Ca dotare avioanele ce mai ramasesera dupa razboi, avioane care astazi ar fi foarte frumos sa fie (sa fi fost!) adunate intr-un muzeu: FLEET, IAR-27, NARDI, IAR-39 si IAR-80.

Elevii?... tineri entuziasti, dornici de a deveni piloti, cu orice sacrificiu. Si asa si era!: locuiau intr-un fost depozit de cereale dar din cauza caldurii s-au mutat in curte, in niste soproane de unde ieseau uzi leoarca la fiecare ploaie. De mancare? – pe aceeasi masura!

Instructorii? Toti tineri intre 23 si 28 de ani, majoritatea lor aflati la primul an de instructorie dar, ca si elevi, plini de pasiunea de zbor...

S-a scris prea putin (sau mai precis, deloc!) despre aceasta unitate din care, in anii ce au urmat, s-au format majoritatea pilotilor din aviatia militara; ei au incadrat aproape toata aviatia militara de vanatoare, asalt, bombardament si transport. Nume ca VALEANU, ONOIU, PRUIA, BALAN, TAMASDAN si multi altii au ramas in analele aviatiei.

Am lasat mai la urma doua nume, iesite din comun. Este vorba de doi „adolescenti”: SERGIU ZAHARESCU si MIRCEA MIHAIESCU. Mi-a fost dat ca acestor „copii” sa le fiu instructor de la primele zboruri pe avion si pana au obtinut mult ravnitul BREVET DE PILOT DE RAZBOI.

Si eu abia implinisem varsta de 24 de ani dar ma consideram „in varsta” in comparatie cu elevii si alti instructori. Le-am fost tinerilor elevi, pe rand, instructor pe IAR-27 si NARDI iar la sfarsit Mentor pentru (si pe) IAR-80. Impreuna cu o serie de elevi piloti s-a reusit ca intr-un singur sezon de zbor sa se parcurga toate etapele de pregatire. Pe langa talent si munca acestia aveau la baza si faptul, calitatea de a fi brevetati ca piloti planoristi. Planorul le-a dat increderea ca „pot zbura”, ca pot face ca un aparat de zbor sa li se supuna dorintelor; avand la „punct” asemenea elevi, le-am acordat multa incredere (posibilitatilor lor).

Dar sa trecem la fapte... Cei despre care aminteam, alaturi de colegii lor, din luna Mai si pana in Septembrie au parcurs programele pe IAR-27 si NARDI, ajungand la „punctul culminant” – TRECEREA pe IAR-80. Pana la acea data nu exista avion de dubla comanda la acest tip iar diferenta intre NARDI si IAR-80 era colosala!...

A venit astfel randul lui SERGIU la zbor, sa arate ce poate. L-am ajutat sa-si ia locul in carlinga, i-am dat ultimele sfaturi si am coborat (de pe aripa) sa-i fac semnalele trebuitoare. Am uitat sa spun ca in acel carusel de cca. 30 de avioane, ce se invarteau in zona Focsaniului, nu exista nici o statie radio, atat in aer cat si la sol. Astfel instructorul nu-si putea corecta elevul cand acesta zbura singur. De necrezut pentru zilele de acum... Si totusi, nu a fost nici macar o premiza de abordaj!...

Sergiu a inceput rulajul... In acel moment am avut un sentiment de indoiala: nu cumva este prea mare indrazneala de a-i da drumul singur, pe un avion pretentios, unui tanar care IMPLINEA 17 ANI PESTE 20 DE ZILE?

Am avut incredere insa... I-am facut semn de decolare. Motor in plin si... avionul a tasnit. Rulaj perfect, deprindere perfecta – totul de nota zece, incat, la aterizare, am crezut ca la mansa se afla un experimentat pilot „de IAR-80”!

A mai trecut ceva timp, programul s-a desfasurat fara emotii SI LA 17 ANI SERGIU ZAHARESCU ERA „PILOT DE RAZBOI”. Nu mi-au fost insa singurele emotii: in acelasi timp cu Sergiu a trecut pe IAR-80 si celalalt elev al meu, MIRCEA MIHAIESCU, a carui comportare si evolutie au fost identice, adica de nota zece! El era insa „mai in varsta”, era cu aprox. o luna „mai mare”... implinise de cateva zile 17 ani!

Peste doi ani i-am intalnit din nou: erau unii dintre cei mai buni piloti pe avioanele reactive de vanatoare IAK-23 si MIG-15... si nu aveau inca 20 de ani!

Timpul a trecut... Din cand in cand i-am intalnit iar apoi soarta ne-a despartit. La un moment dat Sergiu Zaharescu a aparut la TAROM, talentul l-a facut ca repede sa ajunga instructor de zbor pe avionul AN-24. Mircea Mihaiescu si-a intrerupt activitatea de zbor – sanatatea lui s-a „opus”... pacat! Astazi suntem cu totii pensionari. As dori sa-i mai revad...

C.dor av. (r) STELIAN POPESCU