 Desigur
ca exista, in cuprinsul unor natiuni si al unui anumit timp istoric,
personalitati cert meritorii sar asupra carora nu se insista, dimpotriva
ei pot fi inlaturati, exclusi din discutie ori pomenirea istorica,
tocmai datorita fie apartenentei lor politice (si ideologice) directe,
fie aliantei la regimuri, manifestari si actiuni ce ulterior (chiar
si acum) sunt condamnate si repudiate de catre „judecata zilei”
si descalificate de catre istoria scrisa. Exemple se pot da multe
in special privindu-i pe italieni si germani, popoare ce au subscris
majoritar la fascism si nazism.
Si
romanii postbelici s-au repezit a se erija in mari judecatori „asupra”,
uitand sa-si judece propriile rataciri si vina, bube si raie, neacuzandu-se,
in caz, de majoritara aderentala comunism si orbeasca subordonare
la sovietici; inca... uitand ca am fost partial si nazistofili si
legionari si antisemiti si... cam de toate ne-am tot repezit sa
fim! Sa fim deci; la „suntem” sau „ce suntem” trebuie s-o lasam
cu infaturare si gargara „moale”, cel putin pana vom retrage toate
lepadaturile natiei (pe care n-am avut interesul si „obrazul” de
a le tine in proprie tara), din tinuturile europene si altele mai
indepartate, unde, prin parazitism, cersit, furt, crima si inca
alte ne dezordoneaza si catalogheaza fara drept de replica...
 Cum
spuneam, nu ne-am preocupat (si nici acum prea mult) in a condamna
marele rezervor mondial (si cel mai indelungat) al crimei politice
antinationale – Unirea Sovietica, si nici pe un altul mai mic dar
monstruos si acesta – Romania Socialista insasi... ne este, din
pacate, notoriu a vedea „paiul din ochiul altora” intrucat „propria
barna” n-o putem vedea din cauza nasului mereu „umed” si ridicat
prea sus... pe culmili de ieri si de azi... etc.!
Vorbind
despre aviatie avem in vedere pe acei merituosi ai Aeronauticii
mondiale, italieni sau germani asupra carora s-a tacut decenii la
rand, si se tace inca la noi, intrucat, cum spuneam, mai pastram
reticente tematoare dat fiind timpul vietii si al implinirilor acestor
oameni. Stare de lucruri ce ne opreste atentia la: in lucrarile
tematice de pana la 1990 (practic pana azi), privind zborurile istorice,
constituind adevarate salturi si jaloane in dezvoltarea aviatiei,
acesti merituosi nu au fost nici macar amintiti!... Al doilea: in
seria bancurilor cu „Radio Everan”, de pe vremuri nu chiar indepartate,
unui ascultator care a intrebat „daca este adevarat ca marele compozitor
Ceaikovski a fost homosexual?”, i s-a raspuns „Da, este adevarat,
marele compozitor Piotr Ilici Ceaikovski a fost homosexual dar noi
nu din cauza aceasta il pretuim!”...
Asadar,
ITALO BALBO nu este, pentru lumea, viata si istoria Aeronauticii,
important prin faptul de a fi fost fruntas politic al Italiei fasciste,
un prim adjunct al lui Mussolini si organizatorul „Marsului asupra
Romei”, ci pentru incontestabilele sale merite aviatice si, in special,
pentru organizarea si efectuarea raidurilor inedite si unicate ale
hidroaviatiei italiene, raiduri de „escadra aeriana”, pe atunci
cu adevarat uimitoare, senzationale! Dar, pe scurt, sa vedem cine
a fost acest aviator si cum ascendenta sa?
 ITALO
BALBO a detinut si manifestat aptitudini si inzestrari multiple
care s-au concretizat prin tot atatea activitati si realizari de-a
lungul scurtei sale vieti: dar de a scrie – s-a dovedit inca din
adolescenta un virtuos gazetar si mai apoi un notabil scriitor autor;
darul excelentului organizator si al pragmaticului administrator
– a dovedit-o prin infiintarea ori consolidarea unei prospere industrii
aeronautice, reorganizarea aviatiei nationale si dezvoltarii fulminante
a acesteia, prin modul absolut competent, democratic si in clarviziune,
in felul cum a condus Ministerul Aerului... ori prin felul cum si-a
exercitat functia de guvernator al Libiei; darul conducatorului
innascut: dovedit prin voluntariatul sau, ca adolescent soldat (repede
devenit ofiter) in primul razboi mondial, dovedit in felul cum a
condus organizarile si manifestarile partidului, felul cum initiat,
organizat si condus Marsul spre Roma (pentru „luarea puterii”) prin
felul atent si diplomat, atmosfera creata si impresiile lasate in
urma vizitelor sale oficiale, politice ori aviatice, in multele
tari pe unde a ajuns; darul zborului: prin exceptionala profesionalitate
(desi s-a decis pentru zbor destul de tarziu!), felul cum a zburat,
felul cum si-a insutit si practicat mecanica aviatica, si prin reusitele
extraordinare in conceperea, organizarea si realizarea raidurilor
aviatice externe. (Sunt anii de categorica afirmare a aviatiei italiene:
stabilirea recordurilor de viteza avion in anii 1926, 1927, 1928
si adjudecarea in doua randuri a ravnitei Cupe Schneider, recordul
de inaltime si durata zbor cu incarcatura de 10.000 kg., zborul
dirijabilului „Italia” (Gl. Nobile) la Polul Nord, extinderea liniilor
aeriene comerciale la 18.723 km., pe doua continente in deservirea
a 7 companii aeriene... pentru acesti cativa ani doar si lista ar
putea fi foarte lunga). El a fost un om cu aleasa instruire si cultura,
un om moral si un barbat aratos, jovial si egalul oamenilor simplii,
demn reprezentant al tarii sale, foarte apreciat si stimat (chiar
si de catre germani... desi el a fost categoric impotriva alierii
cu acestia!), un bine primit musafir al aviatorilor – de la cei
 sovietici
la cei americani. Balbo, spre deosebire de felul teatral, usor fanfaron
al Ducelui, a fost un decis si un indeplinitor, un neobosit muncitor
(„un activ”, cum l-au numit unii biografi), un patriot sincer, de
eficienta si nu de parada. Pentru Italia, tara sa (despre care spunea
„Cred ca viitorul Italiei este in vazduh”) a facut mult, indeosebi
din situarea sa ca Secretar de Stat in Ministerul Industriei si
Comertului si mai apoi din aceea de Ministru al Aerului.
S-a
nascut in anul 1896, pe 5 iunie – zodia gemenilor, in frumosul oras
Ferrare (Ferara), situat intre Modena si Adria, aproape de apele
marii, ca fiu al unui invatator, parinte atent fata de educatia
fiului sau. Dovedit timpuriu pasionat, preocupat, avid de cunoastere,
curajos. Intaiul razboi mondial (si mai mult legitima cauza a Italiei)
il atrage si obliga a deveni voluntar in Corpul Alpin: va fi ranit,
va fi decorat... are abia 19 ani, timpul cunoasterii si imprietenirii
cu Mussolini. Este o perioada si un timp incert si usor tembel in
Europa cea iesita din razboi, saracita, moral prabusita, plutind
intre impotenta „trecutului” si vicleana, neexperimentata practic
„solutie a comunismului” tocmai implanat cu sfartecaturi de baionete
in R... asia! Balbo face ziaristica (si ziar propriu), cursuri universitare
de Drept, fiind constient, lucid si ingrijorat fata de primejdioasa
si iminenta prabusire a tarii sale in comunism, se alatura miscarii
fasciste. Este perioada tulbure a luptelor de strada (cum si in
Germania!) dintre „italienii rosii” si cei apartinatori partidului
fascist; tanarul ex-ofiter Balbo (acum locotenent, detinator a 5
medalii) organizeaza „Marsul impotriva Romei”, pentru preluarea
puterii, devenind membru al Marelui Consiliu Fascist. Cum Ducele,
printre prime masuri, organizeaza acum „fortele Aeriene Italiene”,
Balbo se orienteaza spre aviatie (o veche pasiune neimplinita inca)
si devine aviator pilot. Am aratat implicarea sa, reprecizam numirea
sa, in octombrie 1925, ca Subsecretar de Stat al economiei, cea
de  Subsecretar
la Aeronautica (in noiembrie 1926), inaintarea sa la grad de General
de Escadrila (august 1928, la doar 32 de ani!) iar in septembrie
1929 numirea sa ca Ministru al Aerului. Nu vom detalia ridicarea
aeronauticii si industriei aeronautice (in special ceea ce lipsea
– motoarele!) ce urmeaza sub „insistenta Balbo”... sa continuam
demersul catre ceea ce numeam „raidurile aeriene inedite si unicate
ale hidroaviatiei Italiene, „Raiduri de escadrila aeriana”. Acestea
urmeaza unor magistrale izbanzi aeriene italiene obtinute de catre
Mr. Av. De Pinedo; in 1925-26 raidul de 55.000 km. Roma – inconjorul
continentului australian si revenirea prin Japonia, spre Italia.
In 1927, alaturandu-si pe navigatorul Del Prete, De Pinedo trece
Atlanticul de Sud, din Africa la Rio de Janeiro, ia coasta atlantica
a Americii de Sud facand escale in capitalele tarilor sud atlantic
americane, urca Brazilia de-a lungul Amazonului, trece in America
de Nord si retraverseaza Atlanticul catre Azore si continentul european
– Italian: 43.820 km.! (Hidroavionul SAVOIA-55, motoare 2 x Isotta
Fraschini „Asso”, de 500 C.P.)... iar in iulie 1928 zborul record
al lui Ferrarini si Del Prete (aviatori in grad de maiori) – 7200
km., direct Roma – Coasta Braziliei (la Tovros).
Sa
vedem insa, acum, spre a respecta si cronologia desfasurarilor,
„raidurile Balbo”:
- 1928: o „recunoastere maritima” peste Mediterana occidentala,
executata cu (!...) 61 hidroavioane.
- 1929: un raid (alta „recunoastere”!) peste Mediterana orientala
si peste Marea Neagra, pana la Odessa, cu 36 hidroavioane. (La intoarcerea
spre Italia avioanele au facut escala la Constanta).
- 1930/31: raidul peste Atlanticul meridional: Roma – Brazilia,
executat cu 12 hidroavioane... este rasplatit de catre  F.A.I.
(Federatia Aeronautica Internationala) cu Medalia de Aur.
- 1933: intre 1 iulie si 12 august escadra de 24 hidroavioane, condusa
de Gl. Av. Italo Balbo (chiar el pilot pe unul dintre aceste aparate
„Savoia S – 55”) decoleaza de la Roma, trece Alpii ajungand la Amsterdam,
apoi in Irlanda (Londondery), in Islanda (Reykjawik), Labrador (Cartwrigt),
saltul in Canada (Shediad si Montreal), finalul Chicago in Statele
Unite. Se revine prin New York – Azore – Lisabona – Roma: 16.400
km., doua traversari ale Atlanticului pe vanturi contrare si ceturi;
se pierde doar un singur avion si doi oameni. Si este abia anul
1933, abia la cinci ani dupa intaia traversare directa a Atlanticului
de Nord, de catre un singur avion – eroica dar hazardata reusita
Lindbergh!
Italia
i-a fost recunoscatoare. Regele i-a multumit si l-a avansat la gradul
de maresal. Lumea aeronautica s-a uimit si la aplaudat. Valuri si
nori (hidroaviatie doar!) de apreciere si stima l-au asaltat (el
ramanand zambitor si modest, spunand ca „Italia, nu EI”). Doar Il
Duce, Mussolini, dupa ovatii si pupaturi, „s-a luat cu o grija”:
pozitie prea puternica in partid, merite revolutionare prea mari,
succesul aeronautic coplesitor, popularitate enorma, consideratie
internationala unanima, simpatia conducatorilor germani – pericol!
Categoric un posibil concurent deja periculos! Ia sa plece putin
domnul Maresal Balbo, in Libia... la „periferie”, ca (desigul, desigur!)
„avansat” drept Guvernator general! (In plus... dupa cum semnaliza
si presa romaneasca, „din cauza sanatatii sale zdruncinate se retrage
de la Ministerul Aerului si e numit guvernator in Libia unde...”;
ca sa vezi cum se „zdruncina” si sanatatile astea, brusc, peste
noapte!).
Vine
insa razboiul. Se leaga „fratia” germano-italiana, axa Roma – Berlin.
Dupa celelalte fulgeratoare reusite germane cade si Franta... iar
Mussolini (sigur de-acum de victorie si dupa cum spune istoricul
Blaine Taylor, „avand nevoie de cativa italieni morti pentru a putea
revendica partea Italiei la prada de dupa razboi, la conferinta
de pace, cand el va sta la aceeasi masa a negocierilor impreuna
cu victoriosul Führer”), contrar votului negativ a lui Italo Balbo,
declara razboi Frantei (deja invinsa, cucerita!) si Angliei. Nu
vom face acum o trecere in revista a razboiului purtat de catre
Italia fascista cu a sa armata ce, dupa cum spunea Maresalul Badoglio
intr-o adresare catre Duce: „Excelenta, Voi cunoasteti foarte bine
ca noi suntem complet nepregatiti – Dumneavoastra ati primit un
raport complet in fiecare saptamana. Noi avem cca. 20 de divizii
cu un procent de 70% din echipamentul necesar si din pregatirea
necesara si cca. alte 20 divizii cu un procent de 50%. Noi nu avem
tancuri (...). Nu putem spune nimic despre stocuri – NU AVEM NICI
CEL PUTIN (subl. ns.) SUFICIENTE CAMASI PENTRU ARMATA!”; asupra
acestei decizii, comportament si persoana (a Ducelui) sa ne amintim
cele spuse de catre, pe atunci, premierul britanic WINSTON CHURCHIL:
 „Astfel
s-a terminat dictatura de douazeci si unu de ani a lui Mussolini
in Italia, timp in care el a ridicat poporul italian de la bolsevismul
in care putea sa alunece in 1919, la o pozitie pe care Italia nu
o avusese niciodata in Europa pana atunci. S-a dat un nou impuls
vietii nationale. A fost edificat imperiul italian in Africa de
Nord. S-au realizat numeroase lucrari publice in Italia. In 1935,
prin puterea vointei lui, ducele a invins Liga Natiunilor - „Cinzeci
de natiuni condusa de una singura” – si a fost capabil sa incheie
cucerirea Abisiniei. Regimul lui era mult prea costisitor ca sa
poata fi suportat de poporul italian, dar nu incape indoiala ca,
in perioada lui de succes, a fost pe placul unui mare numar de italieni.
El era, asa cum l-am numit in timpul caderii Frantei, „legislatorul
Italiei”. Alternativa la conducerea lui putea fi o Italie comunista,
care ar fi adus pericole si nefericiri de alt caracter, atat poporului
italian cat si Europei. Gresala lui fatala a fost declaratia de
razboi impotriva Frantei si Marei Britanii, dupa victoriile lui
Hitler din iunie 1940. Daca nu ar fi facut asta, el ar fi putut
foarte bine sa mentina Italia intr-o pozitie de echilibru si sa
fie rasplatit de ambele parti si sa obtina o bogatie si prosperitate
neobisnuite din luptele altor tari. Chiar cand rezultatul razboiului
a devenit sigur, Mussolini ar fi fost bine primit de Aliati. El
avea mult de dat pentru a scurta razboiul. Ar fi putut sa-si aleaga
momentul ca sa-i declare razboi lui Hitler, cu maestrie si cu grija.
Intr-adevar, el a luat-o pe un drum gresit. Nu a inteles niciodata
forta Britaniei, nici calitatile de lunga durata ale rezistentei
insulare si a fortei maritime. Marile lui drumuri vor ramane un
moment al puterii lui personale si al domniei lui indelungate.”
 Deci
Mussolini se repede in Franta (Savoia), in Albania, Grecia, Africa,
peste toti si toate... spre a fi infrant pretutindeni! In cel priveste
pe Italo Balbo la declararea acestui razboi (alaturi de germani),
Maresalul, contrariat si amarat spunea ca acest razboi va distruge
Italia, cariera si chiar viata sa, urmand a muri intr-o misiune!
„Cat despre voi (se adresa colegilor membri ai Inaltului Consiliu
Fascist), nu vor fi destui stalpi in Piazza Venezia, pentru a va
spanzura pe toti!...” – toate aceste preziceri aveau sa se adevereasca
si indeplineasca , spre deosebire de cele doua preziceri ale Ducelui:
ca razboiul va dura doar sase luni si, asupra Maresalului Balbo:
„Balbo e facut pentru imortalitate, caci nimic nu-l va putea omori!”
– acestea nu s-au adeverit!
Sa
revenim... Din acest moment Italo Balbo, ca militar si aviator,
se subordoneaza „cauzei” tarii sale, participand. Este o totala
si uriasa coborare de pe inaltele, onotabilele-onoratele cuceriri
ale aviatiei mondiale... dar, atunci tocmai, toti coborasera ori
coborau de pe „onorabilele cuceriri”...
 In
acest context si timp, in acest „previzibil”, gloriosul aviator
Italo Balbo neglorios isi va pierde viata. Presa aviatica romana
reproducea Comunicatul extraordinar, Nr. 10 al Marelui Cartier General
Italian: „Zburand pe cerul de la Tobruk, in cursul unei actiuni
de bombardament a inamicului, aparatul pilotat de Italo Balbo s-a
prabusit in flacari. Italo Balbo si membri echipajului au murit.
Drapelele fortelor armate ale Italiei se inchina in semn de omagiu
si de inalta cinste in memoria lui Italo Balbo voluntar vanator
alpin in razboi mondial, membru al quadrumviratului Revolutiei,
sburator peste ocean si Maresal al Aerului – care a cazut luptand.”
Intr-un
numar din 1940 „Romania Aeriana”, ing. G. Vasiliu-Belmont spunea:
„Pe Balbo l-am cunoscut acum cativa ani, la Mogosoaia, in palatul
Brancovenesc al printului George Valentin Bibescu. Simplu in gesturi,
spontan in cordialitate, cu atitudine plina de cea mai perfecta
naturaleta, mana camaradereasca ce mi-a intins ma urmareste inca.
Prin moartea Maresalului Italo Balbo, aviatia italiana pierde un
sef de elita, iar noi romanii un prieten de neinlocuit. Sburand
in cerul dela Tobruk, in cursul unei actiuni de bombardament a inamicului,
aparatul pilotat de Italo Balbo s-a prabusit in flacari, in ziua
de 29 iunie 1940.”
Fuhrerul
Adolf Hitler ceva mai tarziu a spus: „Moartea lui Balbo a fost o
mare tragedie: nu mai exista un succesor al Ducelui, un om care
sa aibe ceva din Renastere in el! Un om al carui nume singur insemna
ceva! Balbo avea marele avantaj de a avea influente egale atat in
Partid cat si in Fortele Armate si este o ironie a sortii ca el
a fost doborat de catre antiaeriana italiana.”... iar la moartea
maresalului, prietenul sau (maresal) Goring, avandu-l alaturi pe
ambasadorul Italiei la Berlin, tine un serviciu memorial. (Spuneam
ca aviatorii si conducatorii germani l-au apreciat mult... Göring,
Hess si Himmler l-au vizitat chiar si in Libia). Asadar inca de
atunci se stia adevarul iar singurul care a spus-o clar, direct,
a fost Adolf Hitler, cel care cu adevarat a avut respect si consideratie,
deosebite, pentru Italo Balbo...
 Adevar
care este: in zbor spre Tobruk (NU de bombardament LA INAMIC, ci
o vizita de inspectie... La Tobruk erau atunci italienii!), cu avionul
pe care il pilota, un trimotor Savoia-Marcheti S.M.-79 „Sparviero”,
inmatriculat I – MANU (dupa numele sotiei sale), a fost „interpretat”
(prin inegalabila nepricepere/confuzie/agitatie/lipsa de coordonare
si comunicare, existente in „fortele Italiene”) drept avion inamic
si supus unui apocaliptic tir antiaerian terestru si naval, si DOBORAT
IN FLACARI; poate partial vinovat a fost si Maresalul, care nu a
facut acel „tur de semnalizare” convenit... dar ca o intreaga antiaeriana,
observatori antrenati, ofiteri... sa confunde, sa nu recunoasca
prea cunoscutul tip de avion italian ce zbura relativ jos... este
inadmisibil! Si de observat: sustinerea lor ca au confundat „Savoia”
lui Balbo (de fapt erau doua avioane „Savoia”!) cu un „Bristol Blenheim”
englez, este absurda! – nu poti confunda un trimotor cu un bimotor
iar Bristol-ul era mai scurt, foarte tesit in fata (botul, carlinga)
iar Savoia avand un bot lung terminat prin motorul central; inca:
amperajul vertical al trimotorului era foarte mare fata de Bristol,
de alta forma, insemnele italiene erau albe, foarte mari, vizibile
deci. Iar de retinut: de obicei este destul sa porneasca a trage
un neatent, aceasta devine semnalul deslantuirii tuturor, a infernului.
Iar ca sa incheiem, sa amintim ca ambele „Savoia” in cauza nu aveau
aparate radio la bord, spre a putea comunica intre ele sau cu solul...
Tarziu, abia dupa ramasitele dentare Balbo a putut fi identificat
dintre trupurile (scheletele) complet carbonizate ale echipajului;
abia in 1970 este deshumat de catre familie si reinhumat in patrie,
la Orbetello, locul sau preferat pentru antrenamentele de zbor.
 Nu
este cazul sa intram in alte amanunte (publicam doar imaginea cumplita
a fostului „I – MANU”), vom mai adauga insa si o alta spunere, de
„atunci” a unui roman (General ing. av. Gheorghe Negrescu – brevet
nr.2 de pilot, in Romania):
„Aceste
incomparabile si unice intreprinderi aeriene (n.n. – referire la
raidurile lui I. Balbo) au dovedit: indrazneala si originalitate
in conceptie; metoda si minutiozitate in pregatirea tehnica a materialului,
antrenament si instructie serioasa a personalului navigant; energie,
curaj si vointa neinfruntata, in executie.”
Deci gloriosul ITALO BALBO a fost doborat in mod neglorios si neghiob,
la fel cum a fost doborat adjutantul av. Bucholtzer, din Gr. „9
V-toare”, venind la aterizare pe turnisor, de catre „vajnicile”
si dolofanele artileriste ale antiaerienei „aliate” (sovietice).
In cazul Maresalului Balbo desigur ca oficialul comunicat italian
nu-si putea permite a recunoaste cumplita eroare si prostie, dand
explicativul fals al „doborarii in misiune la inamic”. Acest glorios
aviator (caci asa a fost, asa a dovedit) ramane in amintirea si
istoria aviatica drept cutezatorul primelor raiduri „de escadra”
ale hidroaviatiei, peste Europa si Atlantic si NU ca un om politic
important al fascismului italian; la fel ca si in alte locuri, timpuri
si cazuri, interesantul si puternicul, elevatul si indraznetul Om
Italo Balbo a fost detinatorul unei legitime credinte, bune intentii
si iluzii... Dar, ganditi-va la extraordinara realizare de zbor
si tehnica, la maretia acelui zbor, a acelei plutiri intre ocean
si cer, la acel formidabil stol al avioanelor balansand usor, cantand
din motoare, purtand, fiintele, oamenii, mici, vulnerabile dar cutezatoare...
Cum naiba sa ascunzi, sa nu vorbesti despre toate aceste decenii
intregi? De frica „liniei” partidului, a indicatiilor, a cenzurii,
a ... – iata gravitatea! A oamenilor romani ce parte au stat cu
botul in jos, parte l-au ridicat spre a latra lozinci si „teze”!
Rusine! Si, vorbind acum despre Italo Balbo, poate maine vom vorbi
si despre Leu Romanescu sau alti celebri aviatori romani secerati
de catre „tovarasii comunisti romani!”
Amin
(= asa sa fie!)
Cornel
Marandiuc
"Noi
suntem obligati a privi intotdeauna inaintea noastra, cu gandul
cel mai istet asupra zborului nostru. Nu putem sa incremenim pe
mormintele cari se deschid in fata ochilor nostrii spre a inghiti
pe cei mai buni. Din aceste morminte un iese umbra ce spaimanta
si opreste ci lumina care indrumeaza catre viitor. Este lumina de
orgoliu, lumina de credinta, in fine lumina de eroism. Fara avant
eroic, aviatia nu ar fi posibila" - ITALO BALBO |
